Rolul profesorului de la clasă

Profesorul de la clasă, va urmări să realizeze:

 Măsuri generale şi speciale pentru ca elevul să poată integra în clasa sa;

 Colaborarea cu specialiştii care organizează programele speciale de remediere, inclusiv

cu familia elevului;

 Găsirea căilor pentru a sprijini formarea unei imagini de sine cât mai pozitive pentru
fiecare elev.

Factorul comun tuturor acestor programe este exersarea capacităţilor de bază în învăţare, al
percepţiilor, orientării spaţiale şi temporale, coordonării, limbajului verbal şi grafic, exprimării
personale şi formării imaginii de sine. Pentru fiecare intervenţie, sunt construite şi reconstruite
abilităţile şi deprinderile necesare domeniilor de dezvoltare, cu accent pe cele antrenate într-o
intervenţie anume. Astfel, în activitatea logopedică, se pune accentul pe antrenarea limbajului iar
în cea a consilierului şcolar pe antrenarea capacităţilor generale de învăţare, relaţionare şi
comunicare.
Indiferent de tipul de intervenţie, cel mai apreciat este demersul integrat şi multisenzorial în
toate domeniile dezvoltării elevului. Aceasta presupune antrenarea globală (a tuturor domeniilor
de dezvoltare), pornind de la cunoaşterea multisenzorială a realităţii şi dezvoltarea unor
instrumente operaţionale cât mai eficiente. Învăţarea copiilor nu se referă doar la intelect, ci şi la
experienţa socio-afectivă şi psihomotorie, la comunicare şi identitate. La fel de importantă este şi
întărirea imaginii de sine a elevilor cu dificultăţi de învăţare legat de deschiderea unui mediu de
învăţare propice, care să permită fiecăruia să îşi însuşească aptitudinile necesare pentru a stăpâni
propria realitate. Aşa cum specifică SUSAN WINEBRENNER intr-o maniera practică şi
eficientă, profesorii trebuie să ia în calcul următoarele sugestii:
 Să nu uite că orice copil care are dificultăţi de învăţare nu poate învăţa în mod
tradiţional. Chiar nu trebuie să se teamă pentru că practica dovedeşte că există o
diferenţă între eticheta de copil cu dizabilităţi şi strategiile care dau rezultate.

 Câteodată apar comportamente inadecvate datorită faptului că nu sunt folosite în

predare-învăţare tipurile de învăţare care caracterizează un copil sau altul. Lipsa de
încurajare, frustrarea că nu sunt stimulaţi sau percepţia scăzută asupra persoanei proprii
fac ca unii copii să se comporte altfel decât ar dori sau putea.
  Pentru copiii care prezintă probleme legate de sistemul neurologic, adică cei cu deficit de
atenţie sau hiperactivitate, nu trebuie ca profesorii sa se teamă de faptul că pot exista şi
tratamente medicale pe care aceşti copii le iau cu succes. Totul este ca intervenţia
medicală să se reducă tot mai mult, în favoarea educaţiei, pe măsura automatizării
comportamentelor dezirabile.

 Dacă unii dintre copiii cu dificultăţi de învăţare au urmat anterior o şcoală sau un
program special, profesorul este firesc sa ceară sprijin din partea unor profesionişti
specializaţi. Educaţia incluzivă valorizează şi sprijină toţi copiii nu sacrifică pe unii
pentru alţii.

 Profesorii nu trebuie să uite că strategiile care ajută elevii să aibă succes în învăţare sunt
de folos tuturor elevilor.

Ţinem cont de câteva sfaturi şi recomandări provenite din experienţa profesioniştilor care
lucrează cu copii cu dizabilităţi:
 Să tratăm copilul, mereu ca un individ şi asiguraţi-vă că în primul rând este pentru voi un
copil şi abia apoi, o persoană cu dizabilitate,

 Să nu ne adresăm niciodată celui care împinge căruciorul ci celui care îl ocupă, chiar dacă
este un copil mic,

 Să ne asigurăm că este împreună cu ceilalţi copii şi nu stă de loc izolat,

 Să ne asigurăm că ceilalţi copii nu sunt ironici şi îl tratează pe colegul lor cu respect,

 Să preţuim, încurajăm şi valorizăm mereu copilul, chiar dacă sunt rezultate foarte mici,

 Să implicăm copilul în toate activităţile care au loc, şi să-l încurajăm să exploreze

împrejurimile,

 Să prezentăm progresele copilului către părinţi şi alţi adulţi şi persoane care vin în contact
cu acesta şi să ne asigurăm că aceştia preţuiesc fiecare succes, chiar dacă pare mic,

 Să avem aşteptări realiste cu privire la copil şi abilităţile lui, dezvoltăm activităţi adecvate
pentru abilităţile lui pentru a îi oferi şansa să obţină rezultate pozitive şi progrese cât de
mici,
 Să dăm ocazia ca fiecare copil să poată decide şi încurajaţi luarea deciziilor şi alegerea
soluţiilor.

Reţinem câteva recomandări de ordin general pentru profesori şi părinţi:

 vorbiţi sincer despre problemele pe care le întâmpină copilul,
 amintiţi copilului mereu că este inteligent dar, este diferit de ceilalţi prin felul în care
învaţă,

 identificaţi car sunt punctele forte şi talentele copilului şi încurajaţi-l să le dezvolte,

 antrenaţi copilul în strategii car să ofere succesul unor activităţi la care aţi sesizat că are
probleme,

 sprijiniţi tot timpul efortul copilului către realizare,

 faceţi-vă timp să îl ajutaţi la temele pentru acasă,

 fiţi un model când copilul studiază prin a citi sau a scrie în acelaşi timp cu el,

 stabiliţi-vă scopuri şi aşteptări realiste,

 lucraţi în colaborare profesorii cu părinţii,

 înţelegeţi şi sprijiniţi sistemul educaţional,

 ascultaţi copilul când vrea să vorbească,

 sprijiniţi copilul să îşi identifice propriile nevoi şi să argumenteze rezolvarea lor,

 apreciaţi copilul pentru unicitatea sa, calităţile sale speciale şi contribuţiile sale.