Unitatea de Învățare 1

ECONOMIA – FORMĂ A ACȚIUNII UMANE

Cuprinsul capitolului:
1.1.Activitatea economică, nevoile (trebuințele) economice și
interesele economice
1.2.Test autoevaluare 1
1.3.Resursele economice
1.4.Test autevaluare 2
1.5.Producția, repartiția, schimbul și consumul
1.6.Test autevaluare 3
1.7.Rezumat
1.8.Termeni cheie
1.9.Bibliografie

Obiectivele cursului: parcurgerea acestei unități de

învățare va facilita însușirea de cunoștințe și formarea de
competențe care să permitp studenților:
 înțelegerea conceptelor și formarea perspectivei
asupra activității economice;
 cunoașterea conceptelor de nevoi, trebuințe, interese, resurse,
producție, repartiție, schimb și consum
 dezbaterea particularităților procesului de desfășurare a activității
productive
 analizarea corelației dintre producție și consum

Durata medie de parcurgere a unității de învățare: 2 ore

1.1. Activitatea economică, nevoile

(trebuințele) economice și interesele
economice

P rin activitatea lor, oamenii își făuresc propria existență, transformă

transformă natura conformitate cu interesele pe care le au,
producând cele necesare traiului, se transformă pe ei însuți,
transformă societatea în ansamblul ei. Prin activitatea desfășurată
oamenii se raportează atât la mediul înconjurător, la natură cât și unii
la alții.
 Activitatea  Acțiunea umană este individuală prin
umană scopul urmărit și prin specificul efortului
depus de fiecare individ și socială prin unitatea țelurilor oamenilor de
a trăi și de a construi proiecte comune de viață. Din dublul caracter al
activității umane, individuală și socială, rezultă două categorii de
responsabilități ale activității umane: responsabilitatea individuală
care constă în libertatea fiecărui individ de a alege ce trebuie făcut
pentru asigurarea propriului mod de viață și o responsabilitate

7
 socială ce reflectă modul în care libertățile individuale ale membrilor
societății se intercondiționează și sunt compatibile în timp și spațiu,
făcând ca viața pe care o trăim să fie normală din punctul de vedere
natural-social, atât pentru fiecare individ, cât și pentru sociogrupul
din care facem parte.
Activitatea umană presupune muncă, munca îl delimitează pe om ca
specie, reprezentând esența activității depuse de acesta. Ea pune în
evidență latura practică a activității umane, respectiv trecerea de la
activități instinctuale de viață la forme superioare, în care activitățile
teoretice sunt separate de activitățile practice
Activitatea practică și teoretică

Activitatea practică reprezintă un raport între om și natură în care

oamenii adaptează, transformă, obțin și schimbă bunurile necesare
satisfacerii trebuințelor.
Activitatea teoretică urmărește descoperirea și formularea unor
teorii cu privire la legile universului și lumii în care trăim, pe care să
le folosim pentru a obține cele necesare existenței
Semnul distinctiv principal al activității practice îl constiutie
energia fizică în timp ce semnul distinctiv al activității teoretice îl
constituie energia intelectuală, nervoasă. În primul gen de
activități omul, cu ajutorul mijloacelor de muncă acționează asupra
obiectivelor materiale și rezultatul obținut este un produs material.
În cazul activității teoretice consumul de energie intelectuală are
drept rezultat un produs spiritual - cunoștințe noi, formarea de noi
concepte, descoperirea de principii și legi noi etc.
Activitatea Societatea omenească s-a constituit, a existat și
economică există datorită activității oamenilor. Activitatea
economică este înainte de toate o activitate umană. Privită ca activitate
umană, activitatea economică este o activitate socială
Activitatea economică este o formă specifică a activității practice,
urmărind realizarea unor scopuri precise, și anume satisfacerea nevoilor
de consum ale oamenilor. Ea reflectă efortul conștient al oamenilor de a
atrage și utiliza resursele economice, acele elemente și premise ale
acțiunii practice, în vederea producerii, repartiției, schimbului și
consumului de bunuri și servicii corespunzător nevoilor și intereselor
oamenilor
Activitatea economică se caracterizează prin faptul că are sens,
respectiv ea are o finalitate, ceea ce înseamnă că este îndreptată spre
satisfacerea nevoilor și intereselor economice ale oamenilor. Prin aceasta,
ea este suportul existenței și dezvoltării societății.
Deci, sensul activității economice pune în evidență atât latura
obiectivă, cât și latura subiectivă a acesteia. Cu alte cuvinte, latura
obiectivă reflectă realția dintre existența socială și natură, în timp ce
latura subiectivă cuprinde conștientizarea de către oameni a activităților
economice, a faptului că fără a produce nu pot exista.

8
 Activitatea economică sub forma activității practice este o
activitate creatoare, ea se desfășară atât pe baza cunoașterii naturii, a
legilor acesteia de către om, cât și pe baza punerii în valoare a
potențialului creativ al omului de a transforma natura, de a folosi legile
acesteia în interesul lui, de a crea instrumente și mijloace de acțiune cât
mai eficiente etc.
Observație: Activitatea economică este amplă și diversificată.
Drept urmare, activitățile economice se pot grupa după specificul lor în:
ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Activităţi de Activităţi de Activităţi de Activităţi de Activităţi de

producţie repartiţie schimb consum cercetare
ştiinţifică

Nevoile umane reprezintă un șir

Nevoile umane
nesfârșit de cerințe obiectiv necesare
vieții umane, ale existenței și dezvoltării purtătorilor lor – oamenii,
grupurile sociale, statele, națiunile, societatea în ansamblul ei
Nevoile umane constiutie motorul întregii activități economice și
punctul de plecare al oricărei științe economice. Odată apărute, nevoile
umane dobândesc o anumită autonomie și independență.
Satisfacerea nevoilor generează statornicirea simultană a două felui de
relații: a) relații dintre om și natură și b) relații între oameni. Ambele
genuri de relații au ca punct de plecare satisfacerea trebuințelor.
 Nevoile umane se diversifică și se amplifică continuu, pe măsură
ce se creează posibilități mai mari de satisfacere a acestora.
Satisfacerea unor nevoi generează apariția altora. Acest fapt pune
în evidență caracterul dinamic al nevoilor, înmulțirea și
diversificarea lor pe măsura dezvoltării societății.
 Nevoile umane au o latură obiectivă și o alta subiectivă.
Latura obiectivă se referă la conștientizarea acestora de către
oameni și la corelarea acestora cu posibilitățile materiale ale
societății și ale fiecărui individ.
 Latura subiectivă a nevoilor pune în evidență dorințele
oamenilor, de multe ori necorelate cu posibilitățile efective de
acoperire a lor. Multe dintre ele, datorită acestui fapt, rămân
simple doleanțe, nevoi nesatisfăcute.
Mișcarea sistemului de nevoi se realiează pe baza unor reguli,
principii sau legități, dintre care mai importante sunt:
a. interacțiunea nevoilor este expresia pluralismului acestora și a
dorințelor mereu mai numeroase ale indivizilor sub impulsul
dezvoltării economice;

9
 b. elasticitatea nevoilor este expresia modificării acestora ca
rezultat al satisfacerii într-o măsură mai mare sau mai mică,
modificându-se intensitatea manifestării nevoilor;
c. substituirea nevoilor este expresia complementarității și
concurenței lor, fapt ce înseamnă că o trebuință poate suprima
manifestarea alteia sau o poate înlocui. Substituirea nevoilor nu
trebuie confundată cu substituirea bunurilor folosite pentru
satisfacerea lor;
d. creșterea și diversificarea nevoilor, expresii ale evoluției
omului și ale dezvoltării economico-sociale.

După În raport de În raport de După natura

natura lor subiecții ciclul bunurilor cu care
purtători activității sunt satisfăcute
umane nevoile
- nevoi - nevoi individuale
- zilnice - nevoi satisfăcute cu
naturale - de grup -săptămânale bunuri materiale și
(biologice sau - ale societății- lunare - nevoi care se satisfac
fiziologice) cu servicii
- sociale
- spiritual-
psihologice;
După durata și momentul După natura sursei de formare
manifestării lor
-curente -fiziologice
-periodice -familiare
-rare -culturale
-singulare
Nevoile umane, prin specificul și mai ales prin modul lor de
manifestare, se caracterizează printr-o serie de trăsături:
a. sunt nelimitate ca număr;
b. sunt limitate în capacitate, respectiv în volum însemnând
că fiecare nevoie, în procesul satisfacerii sale, atinge, la un moment dat,
un prag de saturație;
c. sunt concurente, adică unele nevoi se extind în detrimentul
altora;
d. sunt complementare, în sensul că satisfacerea unei nevoi
atrage necesitatea satisfacerii altor nevoi;
e. sunt multiple și diverse;
f. sunt condiționate, atât subiectiv, cât și obiectiv.
Nevoile îndeplinesc un rol esențial în viața economică
 punct de pornire, cauză inițială , fundamentală , sau forță
motrice a activității economice
 factor de legătură a fazelor procesului reproducției sociale
 punct final al acțiunii oamenilor asupra naturii
 element de bază pe care se fundamentează mecanismele pieței
Interesele economice Nevoile oamenilor sunt organice

10
legate de interesele economice. Ele se manifestă prin interesele
economice. În sens larg interesul exprimă o formă de conștientizare a
nevoilor, trebuințelor oamenilor. Interesele economice pot fi definite
în modul cel mai general drept forma de manifestare a trebuin țelor
economice.
Purtătorii intereselor economice sunt
 indivizii - pentru satisfacerea trebuințelor de viață economico-
socială,
 sociogrupurile - pentru satisfacerea trebuințelor specifice ce le
motivează acțiunea umană comună,
 națiunea, pentru satisfacerea intereselor generale legate de
desfășurarea vieții în pace, prosperitate, justiție socială și
toleranță;
 comunitățile economice internaționale - legate de unitatea
intereselor ce le asigură coeziunea și stabilitatea etc.
 economico-financiare.
 Clasificarea intereselor se poate realiza în raport de anumite
criterii astfel:
1. Din punctul de vedere al purtătorilor intereselor se disting: interese
individuale (personale), se manifestă la nivelul fiecărui individ, în
legătură cu satisfacerea nevoilor de viață și activitate; interese de grup,
ce exprimă mobiluri comune generate de satisfacerea nevoilor de viață și
muncă la nivel de sociogrup (familie, firmă, localitate etc.); interese
generale, determinate de mobiluri comune ale vieții și activității
oamenilor constiutite în națiuni și popoare; interese economice
internaționale, determinate de mobiluri comune rezultate din integrarea
comună a activității (ex. Uniunea Europeană); interese economice
mondiale sau planetare.
2. În raport cu natura trebuițelor pe care le exprimă, interesele pot fi;
economice, sociale, politice, religioase etc.
3. După intensitatea nevoilor satisfăcute în timp, interesele pot fi:
imediate (curente), pe termen mijlociu și pe termen lung sau de
perspectivă.
4. După rolul pe care îl îndeplinesc în viața economică a societății se
disting: interese fundamentale, interese nefundamentale (derivate);
5. După caracterul legăturii lor cu purtătorii intereselor distingem
interese directe (nemijlocite) și interese indirecte (mijlocite);
6. După spațiul de manifestare a nevoilor, deosebim interese locale,
regionale, naționale, internaționale, mondiale, la scara întregii
planete.
Fiecare agent economic, fiecare prtător de interese economice
acționează pentru realizarea propriilor sale interese. Natura diferită a
intereselor generează o adevărată luptă de concurență. Deosebirea
dintre interse pot îmbrăca și îmbracă forma contradicțiilor, a opoziției
dintre purtătorii lor. Pe o anumită treaptă a agravării lor contradicțiile
dintre interese se transformă în conflict între diferiții lor purtători.

11
 1.2. Test autoevaluare 1

1. Ce reprezintă activitatea economică?

a. este o activitate practică a omului;
b. este o activitate spirituală a omului;
c. este doar o activitate intelectuală;
d. este doar o activitate de producție;
e. este o activitate de producție, repartiție, schimb și consum a
bunurilor economice și serviciilor.
2. Sensul activității economice, finalitatea acesteia pune în evidență:
a. latura intelectuală;
b. latura subiectivă;
c. latura obiectivă;
d. latura culturală;
e. latura organizatorică.
3. Ce reprezintă nevoile (trebuințele) umane?
a. o formă de manifestare a cerințelor oamenilor;
b. o formă de desfășurare a producției;
c. o modalitate de testare a pieței;
d. interdependența dintre producție și consum;
e. exprimă gradul de integrare a individului în societate.
4. Care din criteriile enumerate mai jos stau la baza clasificării nevoilor?
a. consumul de energie fizică;
b. consumul de energie intelectuală;
c. ciclul activității umane;
d. durata vieții active a omului;
e. evoluția raportului dintre nevoi și resurse.
5. Mișcarea sistemului de nevoi, caracterul dinamic al acestuia are la
bază următoarele principii:
a. complementaritatea nevoilor;
b. caracterul limitat al acestora;
c. concurența dintre diferitele nevoi;
d. elasticitatea nevoilor;
e. natura sursei de formare a nevoilor.
6. Prin ce trăsături se caracterizează nevoile?
a. interacțiunea nevoilor;
b. substituirea nevoilor;
c. complementaritatea nevoilor;
d. elasticitatea nevoilor;
e. caracterul social al nevoilor.
7. Care sunt criteriile de clasificare a intereselor economice?
a. în raport de purtătorii intereselor economice;
b. după natura bunurilor cu care sunt satisfăcute;
c. în raport de elasticitatea nevoilor;
d. după nivelul la care se manifestă;
e. după spațiul de manifestare a nevoilor.

12
 Pentru exercițiile de tip grilă, rezolvarea se
regăsește și la sfârșitul manualului.

1.3. Resursele economice

N evoile declanșează acțiunea umană, care, pentru a se desfășura,

desfășura, presupune atragerea și folosirea resurselor pentru
producerea bunurilor și serviciilor.
Orice activitate umană presupune utilizarea unor resurse specifice, în
cantități diferite și de calitate corespunzătoare. Resursele economice
sunt reprezentate de toate elementele pe care omul le poate folosi în
activitatea sa pentru a obține bunuri și servicii necesare satisfacerii
nevoilor sale.
 Gruparea În cadrul resurselor pe care omul le poate folosi
resurselor pentru a- și satisface trebuințele de viață, mediul
natural reprezintă cel dintâi izvor. Resursele naturale, care provin din
acest izvor, împreună cu cele demografice formează resursele originare
sau primare. Omul, în cadrul activității sale desprinde resursele naturale
din mediul lor și produce bunurile cunoscute sub denumirea de resurse
derivate, (echipamente, utilaje, instalații, stocuri de materii prime,
combustibil etc.). Împărțirea în resurse primare și resurse derivate se face
în raport de sursa de proveniență
După natura lor, resursele se grupează în resurse materiale,
resurse umane, resurse financiare și resurse informaționale. Resursele
materiale includ resursele naturale (primare) și resursele materiale
derivate (echipamente de producție, stocuri de materii prime etc.).
Resursele umane cuprind oamenii cu capacitatea lor fizică, biologică,
profesional-intelectuală și educațională, în măsură să fie disponibili
pentru activitățile pe care urmează să le desfășoare. Resursele
financiare cuprind mijloacele bănești aflate la dispoziția agenților
economici pentru reluarea proceselor de producție. Resursele
informaționale economice sunt produsul activității de cercetare
științifică, ce se concretizează în descoperirile apte de a se transforma, în
cadrul activității umane, în noi resurse pentru a produce sau pentru a fi
consumate de către oameni.
 Raritatea resurselor Oamenii au căutat în permanență să
descopere noi resurse, să le atragă în
activitatea lor și să le folosească cât mai rațional. De la o perioadă la alta
resursele utilizate de oameni au sporit cantitativ și s-au diversificat.
Această evoluție a resurselor trebuie însă privită în corelație cu evoluția
nevoilor la a căror satisfacere contribuie. În interacțiunea lor normală și
dinamică cu nevoile resursele sunt considerate, de știința economică,
drept relativ limitate. Evoluția societății omenești pune în evidență

13
tendința de creștere mai rapidă, ca volum și varietate, a nevoilor față de
resurse. Cu alte cuvinte, caracteristica esențială a resurselor este
raritatea, în sensul că ele nu sunt disponibile decât în anumite limite
cantitative, în timp ce nevoile umane tind a fi nelimitate. De aceea
limitarea relativă a resurselor constituie o caracteristică generală a
economiei și se exprimă sub forma legii rarității. Ea exprimă starea de
tensiune dintre resursele limitate și nevoile nelimitate care se manifestă în
mod permanent și preocupant de-a lungul întregii existențe umane.
 Cauzele rarității Raritatea relativă a resurselor este o
resurselor caracteristică generală a economiei
determinată de o serie de cauze:
- imposibilitatea atragerii în întregime, din motive tehnice și
economice, în activitatea umană, a tuturor resurselor necesare la
un moment dat;
- existența unor limite privind cunoașterea resurselor existente;
- caracterul epuizabil, nereproductibil al unor resurse.
Cu cât raritatea relativă a resurselor este mai pronunțată cu atât se
impune necesitatea raționalizării utilizării resurselor în activitatea
umană în general, în cea economică, în special.

1.4. Test autoevaluare 2

1. În ce constă legea rarităţii resurselor?

2. Care sunt cauzele (factorii) ce determină raritatea relativă a
resurselor?
3. Legea rarităţii reurselor exprimă starea de tensiune dintre:
a. salariaţi şi patroni;
b. repartiţie şi consum;
c. schimb şi consum;
d. resursele limitate şi nevoile nelimitate;
e. tendinţa de creştere mai slabă a nevoilor în raport cu resursele.
4. După natura lor, resursele se grupează în:
a. resurse rare
b. resurse abundente
c. resurse primare
d. resurse umane
e. resurse informaţionale.
Pentru exercițiile de tip grilă, rezolvarea se regăsește
la sfârșitul manualului

1.5. Producția, repartiția, schimbul și consumul

 Segmentarea  Privită într-o viziune omogenă, activitatea
activității economică la scara unei colectivități, poate fi
economice segmentată în producția propriu-zisă de
bunuri, repartiția (distribuția) veniturilor

14
 pentru a asigura concordanța dintre nevoile oamenilor și bunurile ce
apar pe piață, schimbul acestora prin intermediul vânzării-cumpărării
și consumația, în calitate de scop final al activității economice.
 Producția și consumul Producția cuprinde acele
activități
economice ce constau în combinarea factorilor de producție în vederea
obținerii bunurilor economice și serviciilor necesare existenței umane. În
cadrul producției, oamenii transformă și adaptează la nevoile lor
obiectele din natură, respectiv natura însăși.
Producția este nemijlocit și consum în sensul folosirii bunurilor și
serviciilor de producție în calitate de utilități de consum productiv.
Această identitate dintre producție și consum este analizată pentru a
distinge consumul productiv de consumul propriu-zis al oamenilor.
Între producție și consum există legături de interdependență.
Producția mijlocește consumul, oferindu-i obiectul, consumul mijlocește
producția, validându-i bunurile produse și, prin aceasta impulsionând pe
mai departe producția. Drept urmare, fără producție nu există
consum, dar nici fără consum nu există producție, deoarece
producția ar fi lipsită de scop.
Consumul creează producția sub dublu aspect:
1. numai în cadrul consumului bunul produs capătă utilitate socială;
2. folosind bunurile produse, consumul finalizează producția, creând
necesitatea unei noi producții, determinând obiectul acestuia.
În același timp, producția creează consumul:
1. furnizează obiectul consumului;
2.determină modul de consumare;
3. trezește la consumator nevoia pentru produsul ce urmează să fie
creat.
 Repartiția Repartiția (distribuția) include în sfera ei acele
activități economice prin care bunurile create în
producție sunt orientate spre destinațiile lor. Mai mult, ea cuprinde și
activitățile de distribuie și redistribuire a veniturilor fundamentale create
în societate. Prin intermediul activităților specifice repartiției, venitul se
distriubie și redustribuie participanților la viața economică și între
membrii societății, astfel încât bunurile create și serviciile sunt îndreptate
spre destinațiile pentru care au fost create.
 Schimbul Schimbul se referă la acele activități economice
ce asigură trecerea bunurilor și serviciilor din sfera producției în sfera
consumului, respectiv trecerea bunurilor și serviciilor de la o persoană la
alta. Activitățile economice cuprinse în sfera schimbului sunt numeroase,
de la actele de vânzare-cumpărare, la deplasarea în spațiu a bunurilor,
depozitare, distribuție etc.
Producția, repartiția, schimbul, consumul, cercetarea științifică, protecția
mediului și a vieții în general reprezintă elemente distincte și
interdependente care, privite în reluarea lor continuă reflectă procesul
reproducției sociale. Reproducția este o condiție esențială, obiectiv
15
necesară a existenței societății omenești. O societate dacă nu consumă
încetează să mai existe, iar pentru a- și asigura consumul trebuie să
producă neâncetat, să asigure repartiția și schimbul bunurilor și serviciilor
produse.
Interdependența Activitatea economică se află în
dintre activitatea interdependență și cu alte forme de
economică și alte activitate umană cum sunt: activitățile
activități umane culturale, artistice, sportive, religioase etc.
De altfel, toate aceste
activități umane au nevoie, pentru a se putea realiza, de mijloace
materiale a căror producere se realizează în activitatea economică. De
aceea, activitatea economică este implicată direct sau indirect în
satisfacerea nevoilor societății, ea reprezentând fenomenul cel mai
general în viața omenirii. Pe de altă parte, desfășurarea celorlalte activități
social-educaționale, de sănătate, cultural artistice, religioase, sportive -,
prin efectul de antrenare pe care îl produc asupra oamenilor, contribuie
la formarea și dezvoltarea comportamentului oamenilor în activitățile
economico-sociale cu eficiență mereu sporită.

1.6. Test autoevaluare 3

1 În ce constă producţia?
2 În ce constă raportul dintre producţie şi consum?
3 Consumul creează producția deoarece:
a. numai în cadrul consumului bunul produs capătă utilitate
socială;
b. furnizează obiectul consumului;
c. determină modul de consumare;
d. trezește la consumator nevoia pentru produsul ce urmează să
fie creat;
e. folosind bunurile produse, consumul finalizează producția,
creând necesitatea unei noi producții.
4. Care este ultimul stadiu al mișcării bunurilor economice?
a. producția;
b. repartiția;
c. schimbul;
d. consumul;
e. reproducția.
Pentru exercițiile de tip grilă, rezolvarea se
regăsește la sfârșitul manualului.

1.7. Rezumat
Unitatea de învățare 1 prezintă activitatea economică, ce
se caracterizează prin faptul că are sens, respectiv ea
are o

16
finalitate, ceea ce înseamnă că este îndreptată spre satisfacerea nevoilor
şi intereselor economice ale oamenilor. Prin aceasta, ea este suportul
existenţei şi dezvoltării societăţii. Activitatea economică, privită ca
activitate practică are ca principal scop satisfacerea nevoilor (trebuinelor)
oamenilor. Nevoile umane constituie punctul de pornire, impulsul
oricărei activităţi umane.
Nevoile oamenilor sunt organice legate de interesele economice.
Ele se manifestă prin interesele economice. Nevoile declanşează acţiunea
umană, care, pentru a se desfăşura, presupune atragerea şi folosirea
resurselor pentru producerea bunurilor şi serviciilor. Orice activitate
umană presupune utilizarea unor resurse specifice, în cantităţi diferite şi
de calitate corespunzătoare.
Privită într-o viziune omogenă, activitatea economică la scara unei
colectivităţi, poate fi segmentată în producţia propriu-zisă de bunuri,
repartiţia (distribuţia) veniturilor pentru a asigura concordanţa dintre
nevoile oamenilor şi bunurile ce apar pe piaţă, schimbul acestora prin
intermediul vânzării-cumpărării şi consumaţia, în calitate de scop final al
activităţii economice.
Producţia, repartiţia, schimbul, consumul, cercetarea ştiinţifică,
protecţia mediului şi a vieţii în general reprezintă elemente distincte şi
interdependente care, privite în reluarea lor continuă reflectă procesul
reproducţiei sociale. Reproducţia este o condiţie esenţială, obiectiv
necesară a existenţei societăţii omeneşti. O societate dacă nu consumă
încetează să mai existe, iar pentru a- şi asigura consumul trebuie să
producă neâncetat, să asigure repartiţia şi schimbul bunurilor şi serviciilor
produse.

1.8. Termeni cheie

Producție, repartiție, schimb, consum, reproducție socială, interese,

nevoi, trebuințe, resurse

1.9. Bibliografia Unității de învățare 1

Gheorghe Pîrvu, Ramona Gruescu, Microeconomie, manual universitar,

Ed. Sitech, Craiova, 2007
Ramona Gruescu – Microeconomie, Caiet de studiu, Editura Sitech,
Craiova, 2005
Ciucur, Dumitru, Gavrilă, Ilie, Popescu, Constantin, - Economie, Editura
Economică, Bucureşti, 2001.

17