Anton Holban

Anton Holban (n. 23 februarie 1902, Huși — d. 15 ianuarie 1937, București) a fost un
scriitor, romancier și eseist român. Este fiul lui Gheorghe Holban, ofițer, și al Antoanetei
(născută Lovinescu), precum și nepotul de soră al criticului Eugen Lovinescu. A debutat la
cenaclul acestuia, Sburătorul, unde a citit povestiri și fragmente din romane. Urmează școala
primară la Fălticeni. După despărțirea părinților, copilul crește în casa Lovineștilor. Își continuă
studiile la Fălticeni, Focșani și București, unde își dă bacalaureatul. Se înscrie la Facultatea de
Litere din București, alegându-și ca specializare limba și literatura franceză.

În 1929 apare la Editura „Ancora” Romanul lui Mirel. Tot acum, e inclusă în repertoriul
Teatrului Național piesa Oameni feluriți, scrisă la 19 ani. Doi ani mai târziu, publică romanul O
moarte care nu dovedește nimic (Ed. Cugetarea). În 1932, apare volumul Parada dascălilor (Ed.
Cugetarea). Începe să colaboreze la „România literară” și la revista „Azi”, condusă de Zaharia
Stancu. În „România literară”, publică un studiu intitulat, Viața și moartea în opera D-nei
Hortensia Papadat Bengescu. În decembrie 1932, participă la simpozionul organizat de
Asociația Criterion pentru comemorarea lui Proust. Anton Holban a vorbit mult pe tema
„Suferințelor lui Swann”.

În decembrie 1934 îi apare la Brad romanul Ioana. În același an primește mențiune

pentru piesa într-un act Rătăciri. A mai scris nuvele, incluse în volumul Halucinații. A publicat
eseuri, precum: Marcel Proust - câteva puncte de vedere, Contribuții la specificul românesc,
Testament literar, Experiență și literatură, Racine-Proust, În marginea lui Huxley. În manuscris
a lăsat romanul Jocurile Daniei, publicat postum. I-a fost dedicat un roman, Poveste de iarnă, de
Mihai Zamfir. Seria de Opere a fost începută în 1970, la Editura Minerva, de Elena Beram, fiind
reluată de aceasta, împreună cu Nicolae Florescu, în 1997.