Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

Specializarea: Asistenţă Managerială şi Secretariat
Forma de Învăţământ: DISTANŢĂ

Management operaţional

STUDENTA:

CALANCE ANAMARIA

AMS , ANUL II, ID

1
 Managementul operational şi fenomenul de
globalizare

În condiţiile actuale, desfăşurarea accelerată a procesului globalizării ridică numeroase

probleme de adaptare a firmei la condiţiile mediului extern, caracterizat de o concurenţă acerbă.
În acest sens, managementul se află în faţa unor numeroase provocări legate de globalizarea
afacerilor.

În decursul ultimului deceniu, economia mondială a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă.
La început, în anul 1994, s-a declanşat criza mexicană, apoi, au urmat într-o înlănţuire ameţitoare
criza din Rusia, criza asiatică, criza din Brazilia şi criza din Turcia, ce au zguduit echilibrul
economic mondial. Triumfător, modelul neoamerican îşi proclamă hegemonia asupra întregii
lumi, dar problemele omenirii sunt departe de a fi rezolvate, deoarece “... În ultimii ani ai
sfârşitului secolului al XX-lea, trăim în umbra unui consens aparent irezistibil. Acesta este dat
de credinţa potrivit căreia capitalismul de tip laissez-faire şi-a demonstrat atât de limpede
superioritatea asupra tuturor sistemelor economice imaginate, încât orice abatere de la el este, în
cele din urmă, de neacceptat. În faţa creşterii pericolului destabilizării ordinii internaţionale
datorită marginalizării ţărilor din Lumea a Treia şi din spaţiul ex-comunist, apare necesitatea
presantă de a găsi căile pentru a le integra în cadrul economiei globale.”

TRĂSĂTURI ALE ECONOMIEI MONDIALE ACTUALE

Dintre numeroasele trăsături caracteristice ale economiei mondiale actuale, considerăm că merită
evidenţiate următoarele:

a) liberalizarea pieţelor, ce presupune circulaţia liberă a capitalurilor financiare şi a forţei de

muncă în întreaga lume;

b) preponderenţa tehnologiei informaţiilor (IT), telecomunicaţiilor şi afacerilor audio-vizuale.

Dacă în anul 1997, acestea au reprezentat 5,3 % din produsul mondial brut (nivel atins doar de
industria automobilelor), în anul 2000, au atins 6,3 %, ocupând poziţia de lider;

2
c) concurenţa acerbă dintre cei trei mari poli de putere economică şi comercială NAFTA (SUA,
Canada şi Mexic), Uniunea Europeană (UE) şi Asia de SE. Lupta pentru supremaţie între aceşti
poli este crâncenă, deocamdată NAFTA conducând “ostilităţile”

Astăzi, economia mondială se află în faţa unei triple provocăr,respectiv:

1. mondializarea şi implicaţiile sale asupra competitivităţii economiilor naţionale 2.

contradicţia dintre legile pieţei (logica economică) şi datoria statelor de a asigura un anumit grad
de “justiţie distributivă“ (logica socială);

3. contradicţia dintre logica economică şi necesitatea protecţiei mediului înconjurător

(ecologia).

GLOBALIZAREA, ETAPĂ ACTUALĂ A MONDIALIZĂRII

În perioada actuală, mondializarea este un proces care se dezvoltă sub impactul a trei factori
esenţiali, respectiv:

· mărirea dimensiunilor spaţiului schimbului internaţional prin integrarea unor noi state din
America Latină, Europa Centrală şi Răsăriteană şi Asia de Est. În anul 1947, schimburile de
bunuri şi servicii reprezentau 8 % din PIB-ul mondial, în anul 1967, circa 12 %, iar în anul 1998,
23 %;

· dereglementarea, care facilitează dezvoltarea schimburilor, mai ales în domeniul serviciilor;

· globalizarea întreprinderilor capabile să-şi integreze activităţile lor, în special cele de

cercetare-dezvoltare, de aprovizionare, de producţie şi de comercializare, la scară mondială. Ca
efect al globalizării pieţelor şi întreprinderilor, a apărut globalizarea concurenţei. De aceea,
consecinţele succesului sau insuccesului competitiv pe o piaţă naţională nu vor fi mult timp
limitate la acea ţară, ci vor avea un impact important asupra competitivităţii de ansamblu a
firmei, fiind resimţite pretutindeni în lume.

Globalizarea constituie, fără îndoială, marea sfidare a zilelor noastre. Cine nu participă la
procesul globalizării este pierdut. Dar, cum se poate supravieţui într-o economie supusă
globalizării ? Pare destul de simplu: cine este mai puternic, cine este mai rapid...

Globalizarea economiei nu este un proces nou, primele sale simptome apărând cu mult timp în
urmă. Desigur că, în fazele sale incipiente, procesul nu a cunoscut amploarea din zilele noastre.
În evoluţia sa, globalizarea a parcurs etape istorice distincte, devenind la sfârşitul secolului XX
un concept cheie.

Ultimă fază a mondializării, globalizarea economiei reprezintă întrepătrunderea tot mai

accentuată a economiilor naţionale, reflectată în creşterea în cadrul fiecărei ţări a rolului
schimburilor comerciale, a investiţiilor şi capitalurilor străine în formarea Produsului Intern Brut
(PIB). Aceasta înseamnă că o defecţiune cât de mică într-o ţară, respectiv slăbirea unei verigi a

3
lanţului interdependenţelor economice, poate conduce la blocarea întregului angrenaj, pentru că
aceiaşi actori sunt prezenţi pe toate pieţele lumii.

Prin urmare, principala preocupare a specialiştilor este de a limita efectele unui “accident” asupra
altor zone ale planetei. Prima mare defecţiune a apărut în anul 1994, când a avut loc prăbuşirea
monedei mexicane, iar Fondul Monetar Internaţional (FMI) a intervenit cu succes, însă nu
acelaşi lucru s-a întâmplat ulterior (criza asiatică, criza din Rusia etc.). Prelungita criză financiară
internaţională, care face în medie o victimă la 3 luni, a ţinut capul de afiş la Forumul economic
mondial de la Davos (Elveţia), desfăşurat la începutul anului 2000. Numeroşii participanţi (40 de
şefi de stat, 255 de miniştri şi peste 1000 de oameni de afaceri) şi-au manifestat îngrijorarea faţă
de rezistenţa “maladiei” (crizei) la tratamentul administrat. Referindu-se la fenomenul
globalizării, preşedintele egiptean Hosni Mubarak declara:

“Satul global a luat foc şi nici nu ştim de unde s-a aprins. S-a reuşit să se stingă incendiul, dar au
rămas câteva focare ce ameninţă toată lumea.”

Încă din octombrie 1997, într-un raport al FMI intitulat “Perspectivele economiei mondiale”, se
arăta că riscurile economice majore ale sfârşitului celui de-al doilea mileniu sunt:

I. riscul “împotmolirii” ţărilor industrializate;

II. incertitudinile monedei unice europene (euro);

III. posibila stopare a fluxurilor de capital către ţările în curs de dezvoltare.

Apare evident faptul că prăbuşirea comunismului a dat naştere unei noi ere, în care burghezia
câştigă din nou, astfel că statele au o singură opţiune: economia de piaţă. Totuşi, este de remarcat
faptul că şi după victoria zdrobitoare a sistemului capitalist asupra celui comunist, a continuat
lupta dintre cele două mari modele economico-sociale (neoamerican şi renan) ale sistemului
capitalist, în condiţiile apariţiei unor economii naţionale din ce în ce mai globalizate.Efect sau
cauză a victoriei sistemului capitalist asupra celui socialist, globalizarea reprezintă un proces
care a suscitat şi continuă să suscite un mare interes. Părerile specialiştilor în domeniu sunt
împărţite: unii văd în globalizare un mit, un proces încheia alţii consideră că aceasta se află încă
într-o fază incipientă, care dă naştere unei noi stări a globalităţii, ale cărei trăsături sunt departe
de fi pe deplin cunoscutA devenit însă evident faptul că, globalizarea constituie destinul
implacabil spre care se îndreaptă omenirea, toţi fiind afectaţi într-o măsură mai mare sau mai
mică de desfăşurarea sa ireversibilă.

Lumea actuală a afacerilor se sprijină pe expansiunea pieţei la nivel global. Are loc astfel,
trecerea treptată de la economia internaţională la economia global.Principalii actori ai acestei noi
economii, o economie interconectată, devin corporaţiile transnaţionale. În acest sens, pare
îndreptăţită opinia potrivit căreia “nu există nici un cotlon sau ungher al economiei în care
schimbarea sau potenţialul să nu se producă, mânat(ă) de tehnologie, pieţe şi corporaţii

4
puternice, cu toate consecinţele asupra tiparelor de muncă, acestea la rândul lor reflectându-se
asupra vieţilor şi relaţiilor noastre personale”. Amplificarea şi diversificarea relaţiilor
economice internaţionale de după încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale au permis în
special celor mai dezvoltate ţări capitaliste să realizeze o expansiune economică semnificativă,
având corporaţiile transnaţionale drept vectori ai reprezentării intereselor lor.

MANAGEMENTUL ÎNTREPRINDERII GLOBALE

Aşa cum anticipa J. Naisbitt acum circa două decenii, globalizarea a adus o nouă paradigmă de
gândire. Piaţa mondială a devenit un sistem de pieţe interdependente. Pe o piaţă din ce în ce mai
globală, întreprinderea nu mai poate adopta decizii în mod fragmentar, adică ţară cu ţară, aşa
cum proceda acum câteva decenii. De aceea, se consideră că la începutul secolului al XXI-lea,
priorităţile managementului întreprinderilor de succes ar trebui să fie mai mult ca oricând
următoarele:

· abilitatea de a livra produsele/serviciile la timp;

· abilitatea de a oferi în mod constant produse/servicii de calitate;

· abilitatea de a asigura performanţe înalte produselor/ serviciilor;

· abilitatea de schimbare rapidă a sarcinii de producţie;

· abilitatea de a oferi produse/servicii la preţuri/tarife mici;

· abilitatea de a produce o bogată gamă sortimentală, în cantitatea solicitată de

consumatori.

În condiţiile trecerii de la producţia clasică la integrarea producţiei cu ajutorul calculatorului

(CIM – Computer Integrated Manufacturing), managementul întreprinderilor a trebuit să aibă în
vedere elaborarea unei strategii concurenţiale mai complexă, prin:

1. urmărirea aspectelor multiple vizând calitatea produselor/ serviciilor, livrarea lor la timp,
adaptarea la nevoile consumatorului, costul scăzut;

2. urmărirea simultană a mai multor segmente de piaţă;

3. urmărirea dezvoltării de noi produse.

5
În literatura de specialitate se vorbeşte din ce în ce mai mult de întreprinderea globală. De la
întreprinderea internaţională, apărută la începutul secolului XX, s-a trecut la întreprinderea
multinaţională, la începutul anilor 1950, iar apoi, din anii 1980, la întreprinderea globală.
Specialiştii consideră că multinaţionalizarea şi transanţionalizarea întreprinderilor pot fi explicate
pe baza a patru teme explicative principale, respectiv:

· restricţiile de aprovizionare;

· existenţa spaţiilor naţionale;

· structura oligopolistă internaţională;

· diferenţierea costurilor de producţie.

Apariţia întreprinderii globale este strâns legată, printre altele, de următoarele elemente:

¨ punerea în aplicare a reţelelor mondiale de producţie şi de informaţii, în special datorită

legăturii indestructibile dintre informatică şi telecomunicaţii;

¨ adoptarea de către întreprindere a unei strategii mondiale pentru fiecare produs/serviciu

oferit, o strategie integrată valabilă pentru întreaga planetă.

Întreprinderea globală dispune de o structură globală, condusă de o autoritate centrală. Toate

activităţile sale sunt integrate la nivel mondial conform unei strategii planetare. Întreprinderea
globală reprezintă marea întreprindere modernă, care-şi planifică activitatea de producţie pe mai
multe continente şi adoptă o gestiune mondială a activelor sale. Întreaga planetă este considerată
de întreprinderea globală drept un tot unitar, deoarece aşa cum arăta A. Morita, fostul preşedinte
de la Sony, “ea gândeşte mondial şi acţionează local”.

Printre primele întreprinderi globale ce au apărut în lume se numără Asea Brown Boveri,
Unilever, Philips, Sony, McDonald’s, IBM, Digital Equipment. Astăzi, puterea economică şi
financiară a acestor întreprinderi globale este atât de mare încât de multe ori cifra lor anuală de
afaceri depăşeşte sensibil PIB-ul multor ţări dezvoltate ale lumii

În opinia lui K. Ohmae, există două motive principale care explică expansiunea întreprinderilor
globale, respectiv:
1. în condiţiile în care ciclul de viaţă al produselor/serviciilor este din ce în ce mai scurt,
cheltuielile de cercetare-dezvoltare ale întreprinderii devin din ce în ce mai ridicate. Pentru a
face faţă unor asemenea cheltuieli, întreprinderea are la dispoziţie două soluţii: creşterea taliei
sale şi încheierea de alianţe strategice cu alte între întreprinderi. Aceste costuri ridicate creează
bariere de intrare pe o piaţă şi determină întreprinderile să caute realizarea unor economii de
scară prin creşterea cotei lor de piaţă pe piaţa mondială;

6
2. pentru a fi puternică, întreprinderea trebuie să vândă pe toate pieţele mari şi să dispună, prin
urmare, de filiale de producţie şi eventual de distribuţie.
La aceste motive considerăm că am mai putea adăuga două:
3. dorinţa de a profita de avantajele comparative ale ţării în care întreprinderea se instalează;
4. reducerea costurilor de producţie ale întreprinderii.

Trebuie remarcat faptul că, între activitatea întreprinderii şi globalizare există strânse legături.
Astfel, în ceea ce priveşte managementul întreprinderii, astăzi se vorbeşte din ce în ce mai des
despre conducerea reţelelor de întreprinderi, de disoluţia funcţiilor întreprinderii, de
managementul loialităţii şi de “coopetiţie” (“co-opetition” este un mod strategic de gândire care
combină cooperarea şi competiţia).

De asemenea, în ceea ce priveşte activitatea de marketing a întreprinderii globale, asistăm pe de

o parte, la o intensificare fără precedent a concurenţei şi la schimbări extraordinar de rapide în
toate domeniile, iar pe de altă parte, la apariţia aşa-numitelor “produse globale” gen Coca-Cola,
Texaco, Mercedes, Toyota, Microsoft sau McDonald’s. Întreprinderile actuale au de înfruntat o
concurenţă acerbă la scară planetară ceea ce face ca activitatea lor de marketing să se desfăşoare
într-un cadru global foarte dinamic, ceea ce determină revizuiri frecvente ale programelor de
marketing. În acest sens, P. Drucker, celebrul guru american al managementului, consideră că
formula de succes a unei întreprinderi pentru o anumită perioadă nu va mai funcţiona în
următoarea şi o va duce probabil, la faliment/ruină.

În prezent, numeroase întreprinderi şi-au extins masiv operaţiunile de comercializare,

aprovizionare şi producţie pe piaţa mondială, reuşind să-şi creeze structuri globale ce le permit să
transmită rapid informaţiile, ideile dintr-un colţ al lumii în celălalt. Întreprinderile se confruntă
cu un mediu de marketing mult mai vast şi mai complex decât în trecut. De exemplu, în ceea ce
priveşte concurenţa globală, întreprinderile europene şi americane au de înfruntat chiar în ţările
lor de origine întreprinderile asiatice (de exemplu, Sony, Toyota, Samsung), ce aplică o politică
de marketing agresivă şi extrem de competitivă (conform conceptului de “concurenţă totală“).
Cei doi giganţi şi aprigi concurenţi de pe piaţa mondială a băuturilor răcoritoare, Coca-Cola şi
Pepsi şi-au elaborat noi strategii de marketing în scopul cuceririi pieţei Europei Occidentale, ce
înregistrează o creştere rapidă de 8% anual. Coca-Cola a investit milioane de dolari în activităţile
de marketing ocazionate de Olimpiada de la Barcelona şi de inaugurarea parcului EuroDisney,
iar Pepsi a ripostat alocând 500 de milioane de dolari bugetului activităţii sale de marketing din
Europa.

Globalizarea determină întreprinderile să-şi realizeze produsele prin intermediul unor linii de
montaj globale. De exemplu, avionul de pasageri Boeing 767 a fost proiectat în oraşul Seattle
(SUA), unde
s-au fabricat aripile şi carlinga; partea anterioară şi o parte din componentele aripilor s-au
fabricat în Italia, partea din spate în Canada, parbrizele şi motoarele în Marea Britanie, iar
fuzelajul şi componentele ce înglobau tehnică de vârf în Japonia.

7
Lumea este condusă de întreprinderi gigant/megacorporaţii, care nu sunt doar interesate de a
vinde cât mai multe bunuri pe pieţele internaţionale, ci şi de a cumpăra, de a produce diferite
componente şi materiale din sau în străinătate. De aceea, firmele transnaţionale trebuie să
coordoneze operaţiuni funcţionale peste graniţele statelor şi să-şi sporească eficienţa. Un
exemplu îl reprezintă Ford Motor, al doilea producător mondial de automobile, care caută să
devină o adevărată întreprindere globală în domeniu. La nivelul întreprinderii se derulează
programe de reorganizare a activităţii la scară mondială, în scopul de a raţionaliza procesele ce
au loc, precum reunirea activităţilor de aprovizionare, producţie, marketing şi comercializare
într-un singur centru de coordonare a planificării strategice.

Pentru a face faţă provocărilor lansate de globalizarea afacerilor, numeroase întreprinderi

formează alianţe strategice sau fuzionează cu alte întreprinderi, chiar concurente. Fuziunea are
loc atunci când două sau mai multe întreprinderi îşi unesc operaţiunile/activităţile dând naştere
unei noi întreprinderi, iar achiziţia are loc atunci când o întreprindere cumpără şi controlează o
altă întreprindere. Ca exemple, se pot aminti printre altele, alianţele încheiate între Ford şi
Mazda, Rover şi Honda sau General Electric şi Matsushita, dar şi adevăratele megafuziuni,
precum cele dintre Exxon şi Mobil, Daimler Benz şi Chrysler, AT&T şi TCI. Printre motivele
care stau la baza realizării fuziunilor şi achiziţiilor întreprinderilor se numără:

- creşterea cursului acţiunilor companiilor;

- o mai bună utilizare a capacităţilor de producţie existente;

- creşterea performanţelor echipelor manageriale;

- reducerea obligaţiilor fiscale etc.

Fuziunile, achiziţiile şi alianţele strategice sunt consecinţa logică şi inevitabilă a competiţiei într-
o economie mondială fără bariere şi din ce în ce mai integrată.

Megaîntreprinderile încearcă să reducă concurenţa economică la scară planetară cu aceleaşi

mijloace pe care le-au folosit întotdeauna, prin intensificarea controlului lor asupra capitalurilor,
pieţelor şi tehnologiilor. Ceea ce este nou este faptul că are loc combinarea unei economii
globalizate cu tehnologii informaţionale din ce în ce mai sofisticate, ceea ce oferă posibilitatea
întreprinderilor globale să-şi consolideze acest control la o scară care nu a mai fost posibilă până
acum. Astăzi, megaîntreprinderile americane domină scena economică mondială.

Succesul deosebit înregistrat de întreprinderile globale se datorează considerabilelor lor eforturi

de cercetare-dezvoltare, punând cunoaşterea pe prim plan. Ca şi întreprinderile, oamenii sunt din
ce în ce mai mult exponenţii unei societăţi a cunoaşterii. Astfel, cunoaşterea a devenit o resursă
extrem de importantă a firmei.

O societate a cunoaşterii impune conducerii întreprinderii actuale fundamentarea unor strategii

bazate pe implementarea unui comportament al învăţării continue. Cu alte cuvinte, este vorba
despre un tip de organizaţie deschisă la tot ceea ce este nou, capabilă să reacţioneze rapid la noi
informaţii. Concentrarea pe învăţarea permanentă trebuie să constituie o prioritate a

8
managementului oricărei întreprinderi în secolul XXI. De aceea, nu este deloc surprinzător faptul
că numeroase întreprinderi de succes au început să îşi trimită angajaţii de 3-4 ori pe an la
conferinţe, cursuri şi stagii de specializare. Deşi mari, cheltuielile efectuate de aceste
întreprinderi cu pregătirea susţinută a resurselor lor umane sunt amortizate rapid de creşterea
productivităţii muncii salariaţilor săi.

Tot datorită globalizării are loc şi reţelizarea vieţii economice mondiale. Numai reţeaua, ca
sistem integrat de comunicare între elemente interconectate în multiple dimensiuni, poate asigura
în această lume complexă legăturile dintre nivelul micro, macro şi mondoeconomic, însă tot
reţeaua poate produce şi serioase perturbaţii. În acest sens, Ph. Kotler considera că:

“Firmele care vor reuşi în afaceri în anii 1990 vor fi cele care vor izbuti să pună la punct cele mai
eficiente reţele globale.”, realitatea confirmând pe deplin această afirmaţie.

Era globalizării înseamnă emergenţa economiei virtual.Internetul face să crească semnificativ

eficienţa activităţilor întreprinderii actuale. Întreprinderea beneficiază, pe de o parte, de sporirea
productivităţii factorilor de producţie utilizaţi, iar pe de altă parte, de scăderea costurilor de
producţie, mai ales datorită reducerii preţurilor de achiziţie ale echipamentelor şi utilajelor
necesare. Din acest motiv, întreprinderea face mari investiţii, susţinând astfel un ritm ridicat de
creştere economică.

Aşa au apărut web-întreprinderile care sunt tot întreprinderi globale, ele desfăşurându-şi
activităţile la nivel planetar prin intermediul tehnologiei informaţionale, a Internetului. De fapt,
sunt întreprinderi “bazate pe informaţie”, pe cunoaştere, constituite pe baza unei tehnologii
avansate de procesare a datelor. În cadrul web-întreprinderilor, structura organizatorică este mai
simplă, mai puţin birocratică şi, prin urmare, mai flexibilă.

Afacerile pe Internet sunt încă la început, dar viitorul este al întreprinderilor care vor utiliza în
mod curent acest mijloc în competiţia cu alte întreprinderi. În acest sens, B. P. Kelley, unul din
vicepreşedinţii companiei Ford Motor, afirma:

“Afacerile pe Internet reprezintă un instrument extraordinar de eficace pentru reducerea

costurilor şi apropierea de consumator... Câştigători vor fi aceia care vor considera Internetul
drept un mijloc complementar al modului lor tradiţional de luptă concurenţială.”

În era globalizării, specialiştii în domeniu vorbesc despre “întreprinderea digitală”,

“întreprinderea virtuală” sau “întreprinderea mileniului trei”. Această “nouă” întreprindere
acţionează într-o “nouă” economie, fundamentată pe patru forţe conducătoare, după cum
urmează:

- revoluţia informaţională;

- intensele schimbări tehnologice;

9
 - globalizarea;

- schimbările demografice

”Noua” întreprindere prezintă, fără îndoială, unele trăsături caracteristice care o deosebesc de
“vechea” întreprindere. Dintre acestea, conducerea firmei trebuie să le aibă în vedere pe
următoarele:

- informaţia constituie cea mai importantă resursă a întreprinderii actuale şi, în acelaşi timp,
principala sursă a obţinerii avantajului concurenţial. Informaţia este o marfă ca oricare
alta;

- angajaţii îşi modifică modul în care muncesc. Unii dintre ei nici nu mai au un loc de
muncă în adevăratul sens al cuvântului, desfăşurându-şi activitatea acasă şi comunicând cu
managerii lor prin intermediul canalelor informaţionale- aceşti “telesalariaţi” permit
întreprinderii să opereze mari reduceri de costuri;

- întreprinderea angajează forţă de muncă care dispune de abilităţile necesare utilizării

calculatoarelor în mod curent;

- întreprinderea încheie, din ce în ce mai mult, cu angajaţii săi, contracte de muncă pe

perioade determinate. Logica pieţei face ca dobândirea şi păstrarea unei competenţe
profesionale cât mai înalte pe termen lung să devină preocupări mult mai importante
pentru individ decât păstrarea unui loc de muncă stabil;

- întreprinderea are posibilitatea de a acţiona pe pieţe globale, putându-se delocaliza cu

costuri reduse şi punând astfel în concurenţă directă diferite teritorii/zone geografice,
indiferent de distanţa care le separă;

- datorită interdependenţelor crescânde, întreprinderea îşi stabileşte amplasarea sa şi în

funcţie de ceilalţi parteneri economici;

- pieţele cu care intră în relaţii întreprinderea nu mai au doar o dimensiune fizică, ci şi una
virtuală. Piaţa virtuală este creaţia Internetului

- concurenţa este mult mai acerbă. Pe “planeta Web” nu mai există practic nimic local ceea
ce face ca în orice moment să existe posibilitatea ca întreprinderea să se confrunte cu
concurenţi necunoscuţi;

- produsele/serviciile au un ciclu de viaţă mai redus decât în trecut ceea ce impune

întreprinderii actuale să acorde o atenţie sporită activităţii sale de cercetare-dezvoltare.
Drept efect, apar numeroase alianţe între întreprinderi;

- întreprinderea actuală joacă un rol politic mai important decât în trecut. De exemplu,
numeroşi manageri ai întreprinderilor europene au contribuit la crearea UE;

10
 - întreprinderea externalizează, din ce în ce mai mult, activităţile/funcţiile sale mai puţin
rentabile. Outsourcing-ul este utilizat pe scară largă în viaţa economică actuală etc.

În concluzie, asistăm în era globalizării la naşterea unor noi tipuri de relaţii între întreprindere şi
mediul său. Existenţa şi evoluţia întreprinderii mileniului al treilea stau sub semnul impactului
tehnologiei informaţionale şi telecomunicaţionale. Natura întreprinderii actuale s-a schimbat.

Întreprinderile globale constituie unul din cei mai reprezentativi factori ai progresului economic
contemporan. Ele sunt vectorii care răspândesc tehnologiile avansate şi bogăţia, contribuind la creşterea
nivelului de trai şi la îmbunătăţirea mediului de afaceri.

Modele ale economiei de piaţă contemporane (M. Albert – Capitalism contra

capitalism, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994)

MODELUL NEOAMERICAN MODELUL RENAN

- se întâlneşte în Germania, Elveţia, Olanda,
- se întâlneşte în SUA, Marea Britanie,
Suedia, Austria, Japonia;
Australia, Noua Zeelandă, micii “dragoni”
asiatici;
- mecanismul pieţei nu poate determina singur
ansamblul vieţii sociale şi trebuie echilibrat prin
- sectorul public este neglijabil şi are
intervenţia statului ca apărător al protecţiei
tendinţa de reducere;
sociale şi al liberei negocieri între partenerii
sociali;
- implicarea directă a statului în economie
este neglijabilă;
- egalitatea şi echitatea socială sunt corelate cu
eficienţa economică;
- piaţa are rolul determinant în circulaţia
bunurilor de la producător la consumator;
- bunurile economice necomerciale au o pondere
semnificativă;
- baza politicii economice o constituie
stimularea ofertei;
- politica economică încurajează economisirea şi
redistribuirea de venituri;
- prevalează reuşita individuală şi
maximizarea profitului pe termen scurt;
- amplă redistribuire a veniturilor printr-o
fiscalitate mai ridicată;
- fiscalitate redusă;
- sistemul bancar este puternic articulat cu
- implicarea directă a statului în economie
firmele, asigurând finanţarea acestora pe termen
este neglijabilă;
lung;
- întreprinderea este considerată bun
- cogestiunea întreprinderii realizată de

11
 comercial ca oricare altul; acţionari, sindicate şi conducere;

- bursa are rolul decisiv de barometru la - firma, salariaţii şi statul sunt coresponsabili de
activităţii economice; perfecţionarea profesională;

- mobilitate socială ridicată; - mişcare sindicală puternică;

- clasă mijlocie relativ redusă (50-60 % - clasă mijlocie numeroasă (75-85 % din
din populaţie); populaţie);

- sistem de învăţământ elitist; - grad ridicat de protecţie socială

- protecţie socială mai redusă

Evoluţia unor indicatori economici ai principalelor ţări membre ale OCDE

(Economic Outlook nr. 11/1999)

Indicatori 1997 1998 1999 2000

Ritmul real
de creştere
a PIB (%)
3,1 2,2 1,7 2,3
1. media
3,8 3,7 1,7 2,2
OCDE
0,9 - 2,6 0,2 0,7
2. SUA
2,6 2,8 2,1 2,5
3. Japonia

4. UE
Rata
şomajului
(%) 7,2 7,1 7,3 7,3

1. media 4,9 4,6 5,0 5,4

OCDE
3,4 4,2 4,6 4,9
2. SUA
11,2 10,6 10,3 10,1
3. Japonia

12
 4. UE
Rata
anuală a
inflaţiei (%)
3,7 3,3 2,6 2,4
1. media
2,0 1,0 1,2 1,8
OCDE
0,6 0,7 - 0,4 - 0,5
2. SUA
1,6 1,8 1,8 1,8
3. Japonia

4. UE
Topul mondial al competitivităţii economice (Adevărul Economic,
03-09.05.2000)
Nr. crt. Ţara
1. SUA
2. Singapore
3. Finlanda
4. Olanda
5. Elveţia

Ordinea etapelor (fazelor) mondializării

Nr. crt. Denumirea etapei/fazei
Internaţionalizarea, legată de dezvoltarea
1.
fluxurilor exporturilor de bunuri şi servicii.
Transnaţionalizarea fluxurilor de investiţii
2. directe şi a implantărilor în străinătate ale marilor
întreprinderi.
Globalizarea, corespunzând punerii în aplicare a
reţelelor mondiale de producţie şi de informaţii
(“economia în reţea”). Ea conduce la disoluţia
3.
spaţiilor naţionale şi permite o mai bună
combinare şi raţionalizare a activităţilor
întreprinderilor în spaţiul economic mondial.

13
Topul celor mai globalizate economii în anul 2000, după indicele A. T. Kearney
(The Economist, 08.04.2000)
Nr. crt. Ţara
1. Singapore
2. Irlanda
3. SUA
4. Marea Britanie
5. Noua Zeelandă
6. Italia
7. Portugalia
8. Israel
9. Franţa
10. Australia

Topul celor mai globalizate economii în anul 2002, după indicele A. T. Kearney
(Foreign Policy, ianuarie/februarie, 2003)
Nr. crt. Ţara
1. Irlanda
2. Elveţia
3. Suedia
4. Singapore
5. Olanda
6. Danemarca
7. Canada
8. Austria
9. Marea Britanie
10. Finlanda

Primele 50 de puteri economice ale lumii (Capital, 09.12.1999)

Nr. PIB/cifra de afaceri
Ţara/compania
crt. (miliarde $)
1. SUA 7.745,7
2. Japonia 4.201,6

14
3. Germania 2.100,6
4. Franţa 1.398,5
5. Marea Britanie 1.271,7
6. Italia 1.145,4
China (inclusiv
7. 996,4
Hong Kong)
8. Brazilia 786,5
9. Canada 603,1
10. Spania 531,4
11. Coreea de Sud 442,5
12. Rusia 440,6
13. Australia 391,0
14. Olanda 360,5
15. India 359,8
16. Mexic 334,8
17. Argentina 322,7
18. Elveţia 293,4
19. Belgia 264,4
20. Suedia 227,8
21. Indonezia 214,6
22. Austria 206,2
General Motors
23. 178,2
(SUA)
24. Danemarca 161,1
25. Thailanda 157,3
26. Ford Motor (SUA) 153,5
27. Norvegia 153,4
Mitsui & Co
28. 142,8
(Japonia)
29. Polonia 135,7
30 Africa de Sud 129,1
Mitsubishi
31. 128,8
(Japonia)
Royal Dutch Shell
32. (M. Britanie- 128,1
Olanda)
33. Itochu (Japonia) 126,7
34. Arabia Saudită 125,3
34. Exxon 122,4

15
 36. Wall-Mart (SUA) 119,3
37. Grecia 119,1
38. Finlanda 116,2
Marubeni
39. 111,2
(Japonia)
Sumitomo
40. 102,4
(Japonia)
41. Malaezia 97,5
42. Portugalia 97,4
43. Singapore 96,3
Toyota Motor
44. 95,2
(Japonia)
45. Israel 92,0
General Electric
46. 90,8
(SUA)
47. Columbia 85,2
48. Filipine 83,1
Nissho Iwai
49. 81,9
(Japonia)
50. IBM (SUA) 78,5

Cele mai bune companii non-americane în anul 2002, (Forbes, 03.07.2002)

Cifra de
Denumirea afaceri Venit net
Nr. crt.
companiei (mld. (mld. USD)
USD)
British Petroleum
1. 174,218 8,010
(M. Britanie)
2. Daimler Chrysler 136,798 - 0,592
Royal Dutch/Shell
3. Group (Olanda-M. 135,211 10,852
Britanie)
Toyota Motor
4. 120,731 4,922
(Japonia)
5. Mitsubishi (Japonia) 105,741 0,481
Mitsui&Co.
6. 101,136 0,443
(Japonia)
7. Total Fina Elf 94,243 6,853

16
 (Franţa)
Nippon Tel&Tel
8. 93,360 - 6,491
(Japonia)
9. Itochu (Japonia) 91,114 0,241

Cele mai bune companii americane în anul 2002 (Forbes, 26.03.2003)

Clasamentul primelor 10 companii americane după mărimea profitului înregistrat

în anul 2002 (Forbes, 26.03.2003)

Profit (mld.
Nr. crt. Denumirea companiei
USD)
1. General Electric 15,133
2. Citigroup 14,606
3. Exxon Mobil 11,46
4. Altria Group 11,102
5. Microsoft 9,541

17
 6. Pfizer 9,536
7. Bank of America 9,249
8. Wal-Mart Stores 8,039
9. SBC Communications 7,473
10. Merck 7,149

Clasamentul primelor 10 companii americane după mărimea cifrei de afaceri

înregistrată în anul 2002 (Forbes, 26.03.2003)
Nr. Denumirea Cifra de afaceri (mld.
crt. companiei USD)
1. Wal-Mart Stores 244,524
2. General Motors 186,673
3. Exxon Mobil 178,909
4. Ford Motor 162,586
5. General Electric 131,698
6. Citigroup 92,556
7. Chevron Texaco 91,685
8. IBM 81,186
9. AIG 69,923
Verizon
10. 67,725
Communications

18
BIBLIOGRAFIE :
1.M. D. Popescu – Globalizarea şi dezvoltarea trivalentă, Ed. Expert, Bucureşti, 1999

2. G. A. Frois – Economia politică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994

3. Ph. Kotler – Managementul marketingului, Ed. Teora, Bucureşti, 1997

4.G. Moldoveanu „Managementul operational al productiei”, Ed. Tribuna Economica,

Bucuresti,1999

19