Florin CĂŞUNEANU – Drept penal european

CAPITOLUL 9
NORME DE INCRIMINARE A TRAFICULUI DE PERSOANE

Traficul de fiinţe umane reprezintă o problemă

majoră în Europa. În fiecare an un număr din ce în ce mai mare
de persoane cad victime traficului, în special în scopul
exploatării sexuale (43%). Multe dintre acestea ocupă, de
asemenea, locuri de muncă prost plătite sau clandestine, la
particulari sau în ferme şi ateliere unde sunt exploatate (32%).
Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) estimează că
numărul lor depăşeşte 2,45 milioane, majoritatea fiind femei şi
copii.
Traficul de fiinţe umane reprezintă forma modernă
de comerţ a sclavilor, deoarece prinde în capcană victimele
sale. Fiinţele umane sunt considerate mărfuri ce pot fi
cumpărate şi vândute, care sunt forţate să muncească
majoritatea timpului în industria sexului, în sectorul agricol sau
în ateliere clandestine, pentru salarii de mizerie sau pentru
nimic. Majoritatea victimelor cunoscute ale traficului sunt
femeile, dar uneori şi bărbaţii au aceeaşi soartă. Mai mult,
majoritatea victimelor sunt tineri, uneori chiar copii. Toţi caută
cu disperare o modalitate de subzistenţă, pentru a-şi vedea, în
final, vieţile ruinate din cauza exploatării şi a atracţiei câştigului.

-1-
 Fenomen mondial, traficul de fiinţe umane poate fi
naţional sau transnaţional. Legat adesea de crima organizată el
trebuie combătut în Europa într-o manieră la fel de eficientă ca
şi traficul de droguri sau spălarea de bani. Într-adevăr, potrivit
anumitor estimări traficul de fiinţe umane constituie a treia
sursă de venituri ilicite în lume, după traficul de arme şi traficul
de stupefiante.
Până în anii `90, la nivelul Comunităţii nu s-a
remarcat o preocupare deosebită în ceea ce priveşte
combaterea criminalităţii organizate în domeniul traficului de
persoane. În schimb, domeniul nu a rămas descoperit,
deoarece, toate ţările din ceea ce urma să devină Uniunea
Europeană erau membre ale Consiliul Europei, organism care,
alături de Organizaţia Naţiunilor Unite, a manifestat preocupări
importante în lupta împotriva traficului de fiinţe umane.
Începând cu sfârşitul anilor 1980, Consiliul Europei
s-a manifestat activ în lupta împotriva traficului de fiinţe umane.
Traficul atinge mai multe probleme care preocupă Consiliul
Europei, cum ar fi, exploatarea sexuală a femeilor şi copiilor,
protecţia femeilor împotriva violenţei, crima organizată şi
migraţiile. Consiliul Europei a întreprins numeroase iniţiative în
acest domeniu, printre altele, elaborarea de instrumente
juridice şi de strategii, activităţi de cercetare, o cooperare
juridică şi tehnică, precum şi o monitorizare.
 Principalele texte adoptate de Consiliul Europei
referitoare la traficul de fiinţe umane sunt:

Recomandarea nr. R (2000) 11 a

Comitetului Miniştrilor către statele membre privind lupta
împotriva traficului de fiinţe umane în scopul exploatării
sexuale;

Recomandarea nr. R (2001) 16 a

Comitetului Miniştrilor către statele membre privind
protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale.
Aceste recomandări au constituit doar începutul,
deoarece la data de 16.05.2005, Consiliul Europei a adoptat
Convenţia privind lupta împotriva traficului de fiinţe
1
umane .
Obiectivele Convenţiei au fost declarate ca fiind:
prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, garantând
egalitatea dintre femei şi bărbaţi, protecţia drepturilor
fundamentale ale victimelor traficului şi promovarea cooperării
internaţionale în domeniul luptei împotriva traficului de fiinţe
umane.
Textul Convenţiei este amplu stabilind obligaţii în
sarcina statelor semnatare precum:

1
Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe
umane a fost semnată de România la data de 3 mai 2005 şi ratificată prin
Legea nr. 300 din 11 iulie 2006, publicată în M.Of. nr. 622 din 22 iulie 2006
 - îmbunătăţirea coordonării dintre diferite
organisme cu atribuţii în prevenirea şi lupta împotriva
traficului de fiinţe umane;
- adoptarea de către fiecare stat semnatar al
Convenţiei de politici şi programe eficiente în vederea
prevenirii traficului de fiinţe umane;
- întărirea de către state a controalelor la
frontieră, în vederea prevenirii şi descoperirii traficului de
fiinţe umane;
- adoptarea unor măsuri privind securitatea
şi controlul documentelor;
- adoptarea măsurilor necesare protecţiei şi
asistenţei victimelor traficului de fiinţe umane;
În domeniul dreptului penal material, Convenţia
stabileşte obligaţia statelor de a proceda la adoptarea unor legi
de incriminare a faptelor referitoare la traficul de persoane:
traficul de persoane, utilizarea serviciilor unei victime şi
infracţiuni privind documentele de călătorie sau de identitate.
Astfel, prin infracţiunea de trafic de persoane se
înţelege, în sensul Convenţiei recrutarea, transportul,
transferul, cazarea sau primirea persoanelor, prin
ameninţarea cu ori prin utilizarea forţei sau a altor forme
de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de
autoritate ori de o situaţie de vulnerabilitate sau prin
oferirea ori acceptarea de plăţi sau de avantaje pentru
obţinerea consimţământului unei persoane având
autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării;
Prin infracţiunea de Utilizare a serviciilor unei victime
se înţelege utilizarea serviciilor care fac obiectul
exploatării, având cunoştinţă de faptul că persoana în
cauză este victimă a traficului de fiinţe umane;
Infracţiunile privind documentele de călătorie sau de
identitate sunt:
- confecţionarea unui document de călătorie
sau de identitate falsificat;
- procurarea sau furnizarea unui astfel de
document;
- reţinerea, sustragerea, ascunderea,
deteriorarea ori distrugerea unui document de
călătorie sau de identitate al unei alte persoane
Toate acestea trebuie să fi fost comise cu intenţie,
în scopul de a permite traficul de fiinţe umane.
Convenţia stabileşte şi circumstanţe agravante
precum:
- punerea în pericol a viaţii victimei în mod deliberat sau
prin neglijenţă gravă;
- victima infracţiunii este un copil;
 - comiterea faptei de către un funcţionar public în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
- comiterea faptei în cadrul unei reţele de crimă
organizată.

*****
Traficul de fiinţe umane este una dintre cele mai
profitabile activităţi de criminalitate organizată din UE, potrivit
Europol. Este o crimă gravă dar şi un abuz faţă de drepturile
omului, de multe ori săvârşit împotriva unora dintre cei mai
vulnerabili indivizi, cum ar fi copiii.
La nivel Comunitar, Tratatul privind Uniunea
Europeană a deschis calea unor măsuri de prevenire şi
combatere a traficului de fiinţe umane, avându-se în vedere că
tip de criminalitate poate constitui o importantă formă
internaţională a crimei organizate, iar la nivelul Uniunii,
combaterea acesteia a devenit o prioritate. Deşi în art. K.3 din
Tratatul de la Amsterdam nu este menţionată necesitatea unei
abordări comune în ceea ce priveşte traficul de fiinţe umane,
Consiliul Uniunii Europene (Justiţie şi Afaceri Interne) a
considerat că, pentru combaterea şi lupta împotriva
criminalităţii organizate se impune o abordare comună,
raportându-se la traficul de persoane.
 În acest context, la data de 24 februarie 1996,
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a adoptat Acţiunea
Comună 97/154/JAI cu privire la lupta împotriva traficului
2
de fiinţe umane şi a exploatării sexuale a copiilor .
Justificarea adoptării acestei acţiuni comune, a fost faptul că
stabilirea unor reguli comune pentru lupta împotriva traficului
de fiinţe umane şi exploatarea sexuală a copiilor este de natură
să faciliteze lupta împotriva anumitor forme de imigraţie ilegale
şi a îmbunătăţi cooperarea judiciară în materie penală, două
teme de interes comun pentru statele membre, aşa cum se
prevedea în art. K.1 punctele 3 şi 7 din Tratatul privind Uniunea
Europeană.
Acţiunea comună are drept scop determinarea
statelor membre să procedeze la adoptarea unor măsuri
naţionale menite să combată traficul de fiinţe umane. Acţiunea
comună stabileşte obligaţii referitoare la incriminarea unor
„comportamente intenţionate” privind acţiuni de traficare a
fiinţelor umane.
Mai întâi, în scopul eliminării eventualelor divergenţe
ce puteau apărea în procesul legislativ, determinat în special

2
Acţiunea Comună 97/154/JHA din 24 februarie 1997, adoptată de
Consiliu în baza articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană cu
privire la lupta împotriva traficului de fiinţe umane şi a exploatării sexuale a
copiilor a fost publicată în JO nr. L 63 din 4.03.1997;
de diferenţele de limbă dintre statele membre, acţiunea
comună procedează la definirea noţiunilor comune ce urmau a
fi folosite de autorităţile naţionale: traficul de fiinţe umane,
exploatarea sexuală a unui copil, exploatare sexuală a
unui adult:
Traficul de fiinţe umane este definit ca fiind orice
conduită care facilitează intrarea, tranzitul, reşedinţa pe
teritoriul unui stat membru sau părăsirea acestuia, în scopul
exploatării sexuale.
Exploatare sexuală a unui copil este definită ca fiind
inducerea sau obligarea unui copil de a se angaja în activităţi
sexuale ilegale, exploatarea pentru prostituţie sau alte practici
sexuale ilegale ori utilizarea în scopul producerii de materiale
pornografice sau de spectacole, inclusiv producerea, vânzarea
şi distribuţia, sau alte forme de trafic cu astfel de materiale, şi
posesia unui astfel de material.
Exploatarea sexuală a adultului se defineşte ca fiind
comportamentele privind cel puţin, exploatarea în scopul
prostituţiei.
Faptele pe care statele membre aveau obligaţia de a
le incrimina se refereau la:

traficul de copii pentru exploatare sexuală

sau de abuz sexual;
 exploatarea sexuală a copiilor sau abuzul
sexual;

exploatarea sexuală a unei alte persoane

adulte în scopul obţinerii de profit (chiar şi în cazul
remunerării acelei persoane), în cazul în care: se face uz
de constrângere, inclusiv violenţă sau ameninţări la
adresa acelei persoane, se foloseşte înşelăciune ori nu,
este un abuz de autoritate;
Acţiunea comună stabileşte, de asemenea, obligaţia
de cooperare între statele membre: executarea cu precădere a
comisiilor rogatorii, desemnarea uneia sau mai multor autorităţi
de contact în cazurile de executare a comisiilor rogatorii,
transmiterea directă a cererilor de asistenţă la nivel local între
autorităţile competente, transmiterea informaţiilor.
Efectele acestei acţiuni comune au durat până în
2002, când Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a adoptat
Decizia-cadru din 19 iulie 2002 privind combaterea
3
traficului de persoane . Acţiunea comună a Consiliului
97/154/JAI din 24 februarie 1997 privind combaterea traficului
de persoane şi exploatarea sexuală a copiilor, trebuia să fie
urmată de măsuri legislative suplimentare pentru a reduce

3
Decizia-cadru a Consiliului 2002/629/JAI din 19 iulie 2002 privind
combaterea traficului de persoane a fost publicată în JO nr. L 203 din
1.8.2002, p. 1–4;
diferenţele dintre abordările juridice ale statelor membre şi
pentru a contribui la dezvoltarea unei cooperări judiciare şi
poliţieneşti eficiente împotriva traficului de persoane.
Decizia-cadru, vine să completeze acţiunea comună
şi să perfecţioneze legislaţiile naţionale. Astfel, obiectul
obligaţiei de incriminare a unor fapte privind traficul de
persoane este mult mai clar şi mai cuprinzător.
Faptele considerate de Consiliu ca infracţiuni sunt:
racolarea, transportul, transferul, cazarea, primirea
ulterioară a unei persoane, inclusiv trecerea sau transferul
controlului exercitat asupra acesteia. Aceste fapte constituie
infracţiuni dacă sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a) atunci când se face uz de constrângere, de
forţă sau de ameninţări, inclusiv răpirea;
(b) atunci când se face uz de înşelăciune sau
de fraudă;
(c) atunci când există abuz de autoritate sau de
o situaţie de vulnerabilitate, astfel încât persoana nu are o
altă alternativă reală şi acceptabilă decât de a se supune
acestui abuz;
(d) atunci când se oferă sau se primesc
renumeraţii sau avantaje pentru a se obţine
consimţământul unei persoane care are autoritate asupra
alteia.
 Aceste condiţii nu trebuie îndeplinite când persoana
exploatată este un copil.
O altă condiţie impusă este cea referitoare la latura
subiectivă: scopul săvârşirii unor astfel de fapte:
- exploatarea muncii sau serviciilor
persoanei, sub forma de prestare de muncă sau de
servicii forţate sau obligatorii, de sclavie sau de practici
similare sclaviei sau de servitute;
- exploatarea prostituţiei altuia şi a altor
forme de exploatare sexuală, inclusiv pentru pornografie.
În ceea ce priveşte sancţiunile aplicabile, Consiliul
nu impune statelor membre un minim special, decât atunci
când infracţiunea a pus în pericol viaţa victimei în mod deliberat
sau din neglijenţă gravă, infracţiunea a fost săvârşită împotriva
unei victime care era vulnerabilă în mod deosebit, infracţiunea
a fost săvârşită prin recurgerea la violenţe grave sau a
provocat un prejudiciu deosebit de grav victimei ori când
infracţiunea a fost săvârşită în cadrul unei organizaţii criminale.
În aceste cazuri, statele membre urmau să stabilească un
minim special de cel puţin 8 ani privare de libertate.
Într-un mod similar deciziilor cadru pe care Consiliul
urma să le ia în domeniile combaterii terorismului sau a
traficului de droguri, şi în cazul traficului de persoane, se
stabileşte şi răspunderea persoanei juridice în cazul comiterii
uneia dintre infracţiunile prevăzute de prezenta decizie-cadru,
săvârşite în interesul lor de către orice persoană, acţionând
individual sau ca membru al unui organism al persoanei juridice
în cauză, care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul
persoanei juridice.
Sancţiunile ce pot fi aplicate persoanei juridice în
cazul săvârşirii unei infracţiuni din domeniul traficului de
persoane sunt:

excluderea de la dreptul de a beneficia de

o exonerare fiscală sau de alte avantaje ori de un ajutor
public;

interzicerea temporară sau permanentă a

exercitării unei activităţi comerciale;

punerea sub supraveghere judiciară;

dizolvarea;

închiderea temporară sau permanentă a

unităţilor care au servit la săvârşirea infracţiunii;
Criteriile de stabilire a competenţei teritoriale sunt
aceleaşi ca în cazul infracţiunilor din domeniul terorismului:
(a) infracţiunea a fost săvârşită, în totalitate sau
parţial, pe teritoriul său;
(b) autorul infracţiunii este unul dintre resortisanţii
săi;
 (c) infracţiunea a fost săvârşită în interesul unei
persoane juridice stabilite pe teritoriul acestui stat membru.
Avându-se în vedere specificul faptelor de trafic de
persoane, decizia cadru stabileşte şi obligaţia statelor de
stabilire a unor măsuri de protecţie a victimelor, raportându-se
la Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie
4
2001 privind statutul victimelor în cadrul procesului penal .
Adoptarea deciziei, a însemnat doar un început în
acţiunea Uniunii în combaterea traficului de fiinţe umane.
Preocuparea cu privire la prevenirea şi combaterea traficului de
persoane rezultă şi din includerea acestei direcţii (orientă) în
Programul de la Haga (2004). La punctul 1.7.1. din acest act,
Consiliul European a invitat Consiliul Uniunii Europene şi
Comisia să pregătească un plan, în 2005, pentru a dezvolta
standarde, practici şi mecanisme de prevenire şi combatere a
traficului de fiinţe umane.
Planul solicitat de Consiliul European de la Haga a
5
fost adoptat de Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne în 2005 . La
pct. 4 se arată că Uniunea Europeană ar trebui să îşi
consolideze eforturile de a lupta împotriva traficului de fiinţe
umane. Direcţiile principale de acţiune în lupta contra traficului
de persoane stabilite de Consiliu sunt:
4
Publicată în JO nr. L 82 din 22.3.2001, p. 1;
5
Publicat în JO nr. C 311 din 9 decembrie 2005, p. 1;
 1. consolidarea cooperării operaţionale între
instituţiile diferitelor state membre, precum şi între
acestea, pe de o parte, şi instituţiile Uniunii Europene, pe
de altă parte;
2. recunoaşterea priorităţii în aplicarea legii în
cazul infracţiunilor de trafic de persoane; în acest sens se
recomandă ca instituţiile naţionale să procedeze la
utilizarea la maxim a tuturor resurselor de care dispun
pentru a impune interdicţia de trafic de fiinţe umane,
pentru a se asigura că această activitate nu generează
niciun beneficiu economic, şi în cazul în care un beneficiu
a fost realizat, pentru a proceda la confiscarea unor
asemenea active;
3. eficientizarea luptei contra traficului de
persoane prin alocarea de către statele membre a
resurselor umane şi materiale necesare, dar şi prin acţiuni
de monitorizare din partea Consiliului şi a Comisiei
Europene;
4. recurgerea la noi forme de specializare şi
de cooperare: cooperarea cu agenţiile de monitorizare a
forţei de muncă, precum şi declanşarea unor anchete cu
privire la ocuparea forţei de muncă ilegale;
 5. includerea în strategiile naţionale de luptă
contra traficului de persoane a unor măsuri de confiscare
a produselor crimei;
6. adoptarea unor măsuri de identificare
rapidă a victimelor traficului de persoane la frontierele
Uniunii Europene;
7. asigurarea unei mai eficiente protecţii a
victimelor traficului de persoane;
8. colaborarea agenţiilor naţionale de aplicare
a legii cu Europol în domeniul schimbului de informaţii, al
operaţiunilor comune şi al declanşării unor anchete de
către echipe comune;
9. declanşarea unor proiecte cu terţe state în
scopul combaterii traficului de fiinţe umane;
10. includerea în strategiile de combatere a
traficului de persoane a unor strategii de combatere a
corupţiei şi sărăciei.
De asemenea, Planul insistă pe măsuri ce implică
cooperarea între diferite instituţii; cooperarea trebuie să se
realizeze pe mai multe nivele: orizontal, între instituţiile
naţionale dintre statele membre, dar şi vertical, între instituţiile
naţionale şi cele comunitare. De asemenea se menţionează că
nu trebuie neglijată cooperarea cu organismele internaţionale,
din afara Uniunii Europene: Organizaţia Naţiunilor Unite,
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi
Consiliul Europei.
Evoluţia fenomenului a determinat o nouă reacţie din
partea Uniunii, aceasta constatând că noţiunea de trafic de
persoane trebuie extinsă deoarece au fost identificate noi
forme de exploatare. Pentru aceste motive a fost adoptată
Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea şi
combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor
acestuia, precum şi de înlocuire a Deciziei-cadru
6
2002/629/JAI a Consiliului .
De altfel, se remarcă faptul că în domeniul
combaterii traficului de persoane Uniunea Europeană a
procedat în mod deosebit la impunerea către statele membre a
convenţiilor internaţionale. Astfel, prin Decizia Consiliului din
7
24 iulie 2006 (nr. 2006/618/CE), aprobarea, în numele
Comunităţii Europene, a Protocolului privind prevenirea,
reprimarea, pedepsirea traficului de persoane, în special
de femei şi copii, adiţional la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor
Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate. De

6
Publicată în JO nr. L 101 din 15.4.2011, p. 1–11;
7
Publicată în JO nr. L 262 din 22.9.2006, p. 44–50;
 8
asemenea, la aceeaşi dată, printr-o decizie similară , a fost
aprobat şi Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi
pedepsirea traficului de persoane, în special de femei şi de
copii, adiţional la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate.
Evoluţia fenomenului a determinat o nouă reacţie din
partea Uniunii, aceasta constatând că noţiunea de trafic de
persoane trebuie extinsă deoarece au fost identificate noi
forme de exploatare. Pentru aceste motive a fost adoptată
Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea şi
combaterea traficului de persoane şi protejarea victimelor
acestuia, precum şi de înlocuire a Deciziei-cadru
9
2002/629/JAI a Consiliului .
Scopul Directivei este de a asigura o mai bună
prevenire în cazul infracţiunilor de trafic de persoane şi o mai
10
bună protecţie a victimelor acestora . Structura documentului
este asemănător Deciziei cadru 2002/629/JAI, mult mai
elaborate fiind dispoziţiile referitoare la competenţa de urmărire

8
Decizia Consiliului nr. 2006/619/CE, publicată în JO nr. L 262 din
22.9.2006, p. 51–58;
9
Publicată în JO nr. L 101 din 15.4.2011, p. 1–11;
10
Art. 1 din Directivă;
 şi judecată, precum şi la preotecţia victimelor infracţiunilor de
trafic de persoane.
Definiţia traficului de persoane este foarte
asemănătoare cu cea din documentul anterior, legiuitorul
european fiind mai preocupat de simplificarea noţiunii; în
esenţă, elementul material al infracţiunilor de trafic de persoane
este identic: „recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea
sau primirea de persoane, inclusiv schimbul sau transferul de
control asupra persoanelor în cauză”; de asemenea, toate
aceste acţiuni trebuie să fie comise prin anumite mijloace:
- amenințare sau prin uz de forţă sau prin alte
forme de constrângere;

- prin răpire;

- prin fraudă sau înşelăciune;

- prin abuz de putere;

11
- profitând de starea de vulnerabilitate
a victimei;
- prin oferirea sau primirea de bani sau de alte
foloase.

Conform art.2 alin. 2, starea de vulnerabilitate înseamnă o „situație în

11
care persoana în cauza nu poate decât să se supună abuzului implicat,
neavând o alternativă reală sau acceptabilă”;
Prezenţa acestor mijoace nu este necesară în cazul în care victima activităţilor
de trafic de persoane este un copil, adică o persoană cu vârsta mai mică de 18
ani.
Scopul activităţilor incriminate este cel de a obţine consimţământul victimelor
de a fi exploatate, nefiind cerută prezenţa acestuia în cazurile în care a fost
folosit vreunul dintre mijloacele incriminate. Se remarcă o abordare oarecum
diferită în ceeace priveşte formele „exploatării”: astfel, şi în cazul directivei
aceste forme sunt enumerate exemplificativ: „cel
puţin exploatarea prostituţiei altor persoane sau alte forme de
exploatare sexuală, munca sau serviciul forţat, inclusiv cerşitul,

sclavia sau practicile similare sclaviei, aservirea, exploatarea activităţilor

infracţionale sau prelevarea de organe”. Se remarcă însă introducerea în
enumerare a două noi forme de exploatare: a activităţilor infracţionale
şi prelevarea de organe, aceste nefiind avute în vedere în Decizia-
cadru
2002/629/JAI.
La fel ca şi în cazul Deciziei cadru din 2002, şi în Directiva nr. 36 se
păstrează formele agravante, care constau în săvârşirea faptelor incriminate
în una din următoarele situaţii: a. victima se afla într-o
situaţie deosebit de vulnerabilă, categorie în care, în contextul
prezentei directive,
sunt incluşi cel puţin copiii victime;
 b. faptele au fost comise în cadrul unei organizaţii
criminale, în sensul Deciziei-cadru 2008/841/JAI din 24
octombrie 2008 a Consiliului privind lupta împotriva crimei
organizate;
c. s-a pus în pericol viaţa victimei în mod intenţionat
sau din neglijenţă gravă;
d. faptele s-au comis prin acte grave de violenţă sau
a provocat vătămări deosebit de grave victimei.
De asemenea, o altă circumstanţă agravantă
impusă de directivă este săvârşirea oricăreia din faptele
incriminate de către un funcţionar public în exercitarea
atribuţiilor de serviciu.
Completând decizia cadru, directiva stabileşte şi
sancţiuni pentru săvârşirea faptelor de trafic de persoane.
Astfel, în cazul formelor de bază, legiuitorul
european impune statelor membre să prevadă ca sancţiune
pedeapsa închisorii cu un maxim de cel puţin 5 ani. Pentru
formele agravante, maximul trebuie să fie de cel puţin 10 ani; în
cazul săvârşirii vreuneia din fapte de către un funcţionar public
în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu se stabileşte limite de
pedeapsă, aceasta fiind lăsată în sarcina legislaţiilor penale
naţionale, în ceea ce priveşte efectele circumstanţelor
agravante.
 În mod inedit, este stabilită expres şi obligativitatea
incriminării instigării, complicităţii şi a tentativei la oricare din
infracţiunile de trafic de persoane; pentru acestea, statele sunt
obligate de directivă să stabilească sancţiuni penale eficace,
proporţionale şi disuasive, care pot presupune predarea.
Directiva păstrează dispoziţiile referitoare la
12
răspunderea persoanei juridice . Aceasta poate interveni în
13
cazul comiterii oricărei infracţiuni de trafic de persoane , în
beneficiul persoanei juridice, de către orice persoană,
acţionând în nume propriu sau în calitate de membru al unui
organism al persoanei juridice în cauză, care are o funcţie de
conducere în cadrul persoanei juridice respective. Este necesar
ca săvârşirea faptei să se facă de către persoana fizică
membru al unui organism al persoanei juridice, pe baza:
- unei împuterniciri din partea persoanei juridice;
- unei prerogative de a lua decizii în numele
persoanei juridice respective;

12
În sensul prezentei directive, „persoană juridică” înseamnă orice entitate
care are personalitate juridică în temeiul legislaţiei aplicabile, cu excepţia
statelor sau a organismelor publice în exercitarea prerogativelor lor de
autoritate publică şi a organizaţiilor publice internaţionale.
13
Conform directivei, răspunderea persoanei juridice nu exclude iniţierea
procedurilor penale împotriva persoanelor fizice care sunt autori, instigatori
sau complici la infracţiunile de trafic de persoane.
 - unei prerogative de a exercita control în cadrul
persoanei juridice.
De asemenea, răspunderea persoanei juridice
poate fi antrenată şi în cazul în care fapta de trafic de persoane
a fost comisă ca urmare a lipsei de supraveghere sau a
controlului din partea unei persoane care are o funcţie de
conducere în cadrul persoanei juridice respective; se mai
impune ca fapta sa fie săvârşită în beneficiul acelei persoane
juridice, de către o persoană aflată sub autoritatea celui care
avea obligaţia de supraveghere sau de control.
Sancţiunile aplicabile persoanei juridice trebuie să
fie eficace, proporţionale şi disuasive; pe de o parte sunt
prevăzute ca sancţiuni, amenzile penale sau de altă natură, iar
pe de altă parte, sancţiuni referitoare la activitatea persoanei
juridice:
- excluderea de la dreptul de a primi beneficii
publice sau ajutor public;
- interdicţia temporară sau permanentă de a
desfaşura activităţi comerciale;
- plasarea sub supraveghere judiciară;
- lichidarea judiciară;
- închiderea temporară sau permanentă a unitaţilor
care au servit la savârşirea infracţiunii.