Sunteți pe pagina 1din 3

Secretul lui Mos Craciun

Dintotdeauna, Danut, vecinul meu, a visat sa ajunga detectiv. Asa cum stia el si
cum a vazut prin filme: cu palarie cu boruri largi, usor trasa peste fata, ochelari
de soare negri, pardesiu lung si la fel de negru, obligatoriu cu gulerul ridicat.
Si sa nu mai vorbim despre geanta diplomat, binoclu si aparat de fotografiat! Pe
toate si le dorea Danut, dar stia ca inca este prea mic sa-si implineasca acest
vis. Abia ce implinise cinci ani in urma cu o saptamana.
- Ei si, ce daca am doar cinci ani? Cine a zis ca nu pot fi detectiv la 5 ani, a
uitat ca in meseria aceasta totul e sa ai un mister de dezlegat.
Si misterul lui Danut se afla cat se poate de aproape de el, la distanta de nici
doua zile. Ce se va intampla peste doua zile? o sa ma intrebati voi. Ceva frumos,
am sa va raspund eu, va fi Craciunul. Asa ca Danut va incerca sa descopere misterul
lui Mos Craciun.
- Stiti, mie mama imi spune mereu ca Mos Craciun este un mos venit de departe,
dintr-o tara numita Laponia. Ca are acolo o casa plina de spiridusi care, cat e
anul de lung, nu fac altceva decat sa confectioneze daruri pentru copiii din toata
lumea: papusi si ursuleti din plus, jocuri mecanice, masini teleghidate si cate si
mai cate. Ba, mai mult, Mosul stie ca noi, copiii, ne pricepem acum si la
calculatoare si la jocurile video, asa ca bietul de el incearca sa tina pasul cu
noi. Cand jucariile sunt gata pregatite, e deja Craciunul. Mosul le incarca pe
toate in sania lui trasa de reni si cand ajunge la casa fiecarui copil coboara pe
horn si-i lasa darurile in cizmulite sau sub brad!
Pe toate mi le-a povestit Danut, cu sufletul la gura.
- Dragul meu Danut, am incercat eu sa-mi incurc vecinul, vad ca stii totul despre
Mos Craciun. Nu vad atunci unde e misterul, ce mister vrei tu sa dezlegi?
- Ei, vezi, lucrurile nu sunt chiar asa de simple pe cum par, se intrista brusc
Danut. Sunt chiar foarte complicate. De exemplu, cum se face ca in ziua de Craciun
toate gradinitele din cartierul meu sunt pline de Mosi? In fiecare se afla cate
unul. Si cum se face ca toti mosii seamana atat de bine intre ei? Ca sa nu mai
vorbim de faptul ca adesea Mosul uita ca mi-a adus darul la gradinita si vine si
acasa la mine, desi stau la bloc si nu are horn pe unde sa coboare. Si cum de pana
acum n-am intalnit pe strada nici un Mos care sa-si fi murdarit barba alba si
mustatile cu funingine? Eu unul nu mai inteleg nimic. Tare mi-e mie teama ca Mos
Craciun nu exista decat in povesti si in mintea celor mari. Sau exista cu adevarat?
Acesta e misterul pe care am de gand sa-l dezleg.

__________________________________

Zis si facut. In cea mai mare graba, pentru ca nu avea prea mult timp la
dispozitie, Danut si-a ales si colaboratorii: Mihaita, Alexandru si Ionut. Si toti
patru, intr-o seara, au pus la punct planul de bataie. Momentul actiunii: noaptea
de Craciun, locul actiunii: dormitorul lui Danut, obiectivul: dezlegarea misterului
Mosului cu barba alba. La un singur capitol au cam avut probleme: de unde sa faca
ei rost de palarii, ochelari negri si pardesie lungi? Unde mai pui si ca actiunea
urma sa se desfasoare la ore tarzii, cand ei ar trebui sa fie in mod normal in pat
in tinuta obligatorie: pijama. Pina la urma, baietii s-au multumit sa-si imbrace
pijamalutele cu liniute si floricele. Mai mult, la insistentele mamei lui Danut au
acceptat si sa se vare sub plapuma si sa astepte acolo, cu lumina stinsa, sosirea
lui Mos Craciun.
- Eu nu cred ca va veni! sopti incet si cu teama parca, Mihaita.
- Glumesti? Cum sa nu vina? Ne-am pregatit atat de mult pentru intalnirea cu el,
chiar si mama lui Danut ne-a asigurat ca Mosul va veni.
- Poate!, mai spuse ganditor Mihaita, poate vine la cei care au fost peste an
cuminti, pe cand eu, daca stau sa fac socoteala tuturor traznailor pe care le-am
facut in 365 de zile!
Tragandu-si bine plapuma pana sub nas, Ionut indrazni sa puna intrebarea care-l
framanta de multa vreme:
- Daca Mosul nu e unul bun, ci unul rau si imbracat in negru?
- Taci! se ingrozi Alexandru, vorbesti prostii, o sa vezi ca Mosul nici macar nu va
veni, pentru ca nu exista cu adevarat.
In tot acest timp, Danut n-a suflat nici cel mai mic cuvintel. Problema lui era
alta: cum sa faca sa ramana treaz atatea ore? Daca Mosul vine abia catre dimineata
si rateaza intalnirea cu el?
- Gata, nu va mai certati, incerca Danut sa calmeze spiritele. Daca stati si voi
treji ca mine in noaptea aceasta, o sa aveti sansa sa-l vedeti pe Mos Craciun in
carne si oase.
In liniste, copiii s-au pus la panda: daca vor reusi sa-si tina ochii deschisi si
atentia incordata la maxim, va fi imposibil sa rateze marea intalnire.
Si orele treceau. Incet, foarte incet. Se tarau parca una cate una... Baietii,
insa, rezistau eroic. Sau, mai bine zis, au rezistat pana la sosirea mosului...
Ene. Danut a fost singurul care a ramas de veghe. Doar vroia sa se faca detectiv,
nu? Asta inseamna sa stea ore in sir la panda, sa fie atent la cea mai mica miscare
si sa stie sa ignore furnicile care incercau sa-i inchida ochii. Ce mai, munca de
detectiv e tare grea!
Asa gandea Danut in clipa in care, langa patul lui a rasarit ca din senin un Mos cu
barba si mustatile ninse de ani multi, imbracat in rosu, cu cizme negre si cu un
sac doldora de jucarii.
- E Mos Craciun! a mai apucat Danut sa sopteasca. Si exact in clipa in care somnul
l-a luat in brate, a simtit un sarut cald, pe frunte.

Dimineata, cand s-a trezit, Danut i-a gasit pe prietenii lui stransi in jurul
bradutului impodobit, gata sa-si deschida darurile. El insa, nu avea nici timp nici
chef sa vada ce i-a adus Mosul.
- Ce-i cu tine Danut? il intreba Alexandru. Nu te bucuri de darurile Mosului sau
esti trist ca ai adormit azi-noapte si n-ai mai dat ochii cu el?
- Nu, nici vorba de asa ceva. Dimpotriva, azi noapte am stat treaz pina tarziu si
l-am vazut pe Mos Craciun in carne si oase. Tin minte ca, atunci cand a intrat in
camera, m-a sarutat pe frunte.
Auzindu-l, copiii incepura sa-si dea coate si sa rada pe infundate.
- Aha, deci l-ai vazut. Si cum arata? Era asa cum il stim noi, batrin si cu barba
alba?
- Da, da se infierbinta Danut. Era exact asa.
- Dovedeste-ne! nu se lasara batuti baietii. Doar te crezi detectiv, nu-i asa? Daca
Mosul a fost aici, in camera, trebuie sa fi lasat o urma, ceva...
Danut se afla in mare incurcatura. Cum sa dovedeasca el existenta Mosului? Cat de
rau ii parea ca a adormit si n-a apucat sa-si trezeasca prietenii, sa stea impreuna
de vorba cu Mos Craciun... Descurajat, incepu sa caute prin camera ceva, orice care
sa demonstreze ca Mosul a fost acolo... O urma de cizma pe covor, o jucarie miscata
de la locul ei, un glob spart... Nimic! Toate erau la locul lor si nici o urma...
- Ei, vezi, acum te-ai convins? Stiam doar cu totii ca nu e decat o poveste pe care
cei mari au inventat-o pentru noi, copiii!
Danut simti cum in ochi incep sa i se adune lacrimi. Cine stie, poate totul n-a
fost decat un vis... Un vis frumos... Trist si abatut, se gandi ca ar fi timpul sa
se pregateasca pentru iesirea la sanie. Incepu sa-si descheie nasturii de la pijama
incet, unul cate unul. Si tocmai cand ajunse la nasturele de la guler, Danut scoase
un chiot de bucurie.
- Uraaaaaa!
Uimiti, copiii s-au apropiat sa vada ce se intampla. Danut chiuia de bucurie: in
mana stanga tinea, abia desprinse de la nasturele gulerului de la pijama, trei fire
albe din barba lui Mos Craciun. Pesemne le uitase acolo cand il sarutase pe frunte.
Copiii au facut ochii mari si au ramas muti de uimire. Numai Danut dansa, sarea si
striga cat il tineau puterile:
- Am dezlegat misterul! Mos Craciun exista cu adevarat!
De-atunci, in fiecare an, in noaptea cea sfanta, Danut incearca sa nu adoarma. Nu
vrea cu nici un pret sa piarda intalnirea cu Mosul. Si daca se intampla, totusi, sa
dea mana cu Mos Ene inainte de vreme, atunci nu uita sa-si verifice dimineata
nasturii de la pijama. E imposibil sa nu gaseasca infasurate acolo macar trei fire
din barba alba a mosului, pentru ca de-acum e clar: Mos Craciun exista cu adevarat!
Misterul a fost dezlegat.

S-ar putea să vă placă și