Sfântul Ioan Gură de Aur

Despre sfânta mucenţă Pelaghia din Antiohia

Binecuvântat să fie Dumunezeu! Iată şi femeile se joacă cu moartea şi fetele râd în faaţa
morţii, şi fecioare foarte tinere care nu cunoswc căsătoria se arunbcă chiar în mijlocul demonilor
şi nu suferă nici o rană. Toate aceste bnuri le-am primit de la Hristos, cel născut din fecioară, căci
după acea fericită naştere şi preasfâtă zămislire, puterea morţii a fost sfărmată, puterea diavolului
a fost înfrântă, şi, de atunci, a ajuns să fie dispreţuită nu numai de bărbaţi, ci şi de femei, nu numai
de femei, ci şi de fetele tinere. Căci un păstor curajos prinde leul care îi înspăimâtă animalele şi îi
primejduieşte turma şi îi sfarmă dinţii şi îi taie ghearele, îi taie coama, făcându-l demn de dispreţ
şi de batjocură şi îl dă apoi copiilor de păstori şi fetelor să se joace cu el. Tot astfel şi Hristos ia
moarteaînspăimântătoare pentru natura noastră şi care înspăimântă tot neamul nostru [omenesc] şi
împrăştie teama de aceasta, o dă chiar fetelor să se joace cu ea.
De aceea şi fericita Pelaghia a fugit cu o asemenea bucurie spre ea (moarte) încât nu a aşteptat nici
mâinile călăilor, nici nu a mers la tribunal, ci mpreţia suflezului său a împiedicat cuzimea acestora.
S-a pregătit pentru torturi şi suplicii şi tot felul de chinuri, dar s-a temut că îşi va pierde coroana
fecioriei. Şi ca să înţelegi că se temea de violenţa necredincioşilor, reuşeşte şi se smulge din pofta
ruşinoasă. Nici un băărbat nu a făcut vreodată acest lucru, ci toţi s-au prezentat la tribunal şi acolo
şi-au arătat bărbaţia, dar femeile, din cauza naturii fragile, se gândesc la felul morţii lor. Căci dacă
[Pelaghia] putea să-şi păstreze fecioria şi să dobândească coroana martiriului, nu ar fi evitat
intrarea la tribunal.dar de vreme ce nevoia făcea sa piardă una din ele, a socotit că este cea mai
mare nebunie să plece din viată purtând o jumătate de coroană, fiind posibil să dobândească o
dublă victorie. De aceea nu a vreâut sămeargă la tribunal, ncii să devină spectacol pentru ochi
neruşinaţi, nici să se ofere privirilor licenţioase ca să se desfete la vederea înfăţişării sale şi să-i
insulte acel trup sfânt. În schimb, din odaia sa şi din gineceu, a mers la o altă odaie, la cer. Căci
mare lucru e a vedea clăii care stau aproape şi sfarmă coastele. Nu e lucru mai mic decât acela nici
acesta. Fiind piedută sensibilitate de către unii din cauza diversităţii torturilor, nici moartea nu mai
pare de temut, ci [devine,pare] o eliberare şi o scăpare de chinurile suferite. Dar nesuferind îmcă
un asemenea [chin] şi având încă trupul pur şi neîndurând încă nici o durere, este nevoie de un
suflet mare şi nobil dacă urmează să iasă vdin această viaţă printr+o moarte violentă. Când îi admiri
pe acei [bărbaţi] pentru răbdare, admir-o şi pe ea pentru bărbăţie. Când îi lauzi pe acei [bărbaţi]
pentru stăruinţă, laud-o şi pe aceasta pentru inima nobilă fiindcă a avut o astfel de moarte. Dar să
nu treci pur şi simplu este întâmplare, ci să te gândeşti cum a fost posibil pentru o fată gingaşă,
care nu cunoştea nimic altceva decât odaia sa, când soldaţii i-au stat împotrivă, se aflau în faţa
porţilor, o chemau la tribunal, o trăgeau în agora, pentru fapte atât de mari şi însemnate. Tata nu
era înăuntru, nu era de faţă nici mamă, nici doică, ncii slujnică, nici vecin, nici prietenă, ci singură
singură a fost dusă în mijlocul acelor călăi, că a fost în stare să iasă şi să răspundă aceloor soldaţi,
nişte călăi, că a deschis gura şi a vorbit, că a privit, că a stat [dreaptă] şi a respirat, cum să nu fie
lucru demn de uimire şi de mirare? Acest lucru nu este [propriu] naturii umane. Ajutorul lui
Dumnezeu a adus forţa, ea nu a stat nici un moment inactivă, ci a arătat tot ceea ce ţinea de ea: zel,
mândrie, nobleţe, voinţă, dorinţă, grabă. Că toate acestea aumers până la capăt se datorează
ajutorului lui Dumnezeu şi bunăvoinţei de sus. Şi este lucru demn să o admirăm şi să o fericim. Să
o fericim pentru că Dumnezeu a însoţit-o în luptă, să o admirăm pentru curajul său. Cine nu ar fi
uimit pe bună dreptate auzind că, într-o singură clipă decisivă, şi a conceput şi hotărât un asemenea
gând şi l-a pus în practică? Desigur ştiţi toţi că, de multe ori, planurile concepute mult timp,