MODELE DE RELAŢII PUBLICE

1. Modelul publicitate

Acest model este caracterizat de o comunicare unidirectionala, dinspre

organizatie catre public, în care adevarul nu este calitatea esentiala a informatiei
transmise. Scopul comunicarii este unul propagandistic, de promovare a
credintelor organizatiilor, iar strategiile de comunicare folosite nu se încadreaza
într-o matrice fundamentata teoretic. Modelul apare în a doua jumatate a
secolului al XIX-lea, fiind specific actiunilor de comunicare desfasurate în perioada
1850-1899 de P. T. Barnum, considerat, de altfel, promotor al modelului. Desi se
afla de departe în opozitie cu oricare dintre definitiile relatiilor publice, Grunig si
Hunt apreciaza ca acest model este înca practicat de 15% dintre organizatiile de
astazi.

2. Modelul informarii publice

Ideea centrala a acestui model, care a fost initiat la începutul secolului XX de Ivy
Lee, este aceea de a transmite publicului cât mai multe informatii despre
organizatie. Comunicarea ramâne unidirectionala, nefundamentata teoretic, dar
utilizeaza informatie reala si cât se poate de completa. Observam aici prima
schimbare în filosofia relatiilor publice: nu mai este vorba despre 13113o1411n a
câstiga publicul cu orice pret, chiar si cu pretul minciunii, ci vorbim despre o
politica de transparenta, în care adevarul este elementul care leaga publicul de
organizatie. Desi acest model a aparut si s-a dezvoltat în primele doua decenii
ale secolului XX, se estimeaza ca el este întâlnit si astazi în aproximativ 50%
dintre organizatii.

3. Modelul relatiilor publice bidirectionale si asimetrice

Acest model aduce a doua schimbare de continut a relatiilor publice: se renunta

la sistemul comunicarii unidirectionale, pentru a fi înlocuit cu un sistem
bidirectional, în care feedback-ul joaca un rol important în procesul de
autoreglare. Pasul însa este incomplet. Prin înregistrarea feed-back-ului,
organizatia este interesata numai de acele elemente care pot ajuta emitatorul în
atingerea obiectivelor sale. Prin urmare, cele doua fluxuri nu sunt simetrice,
organizatia fiind cea care controleaza comunicarea. Modelul, al carui promotor
este Edward L. Bernays, apare în anii ′20 ai secolului trecut, perioada în care, în
disciplinele comunicarii, se intensifica studiile asupra persuasiunii si opiniei
publice, respectiv începe sa se constientizeze importanta feed-back-ului. Astazi,
20% dintre organizatii practica acest tip de relatii publice.

4. Modelul relatiilor publice bidirectionale si simetrice

Acest model poate fi considerat ultima frontiera în evolutia relatiilor publice.

Noutatea consta în faptul ca feed-back-ul este nu numai un instrument prin care
se studiaza posibilitatile de a atinge obiectivele organizatiei, ci si o modalitate de
a identifica acele nevoi ale publicului care pot fi acoperite prin politicile practicate
de organizatie. Interesul publicului conteaza în egala masura pentru organizatie
ca si propriul interes, iar relatiile publice sunt performante numai daca mediaza
între cele doua interese, astfel încât ele sa atinga punctul de echilibru.
Comunicarea poate fi initiata de organizatie sau public si nu se mai poate vorbi
de un control strict al uneia din parti, ceea ce justifica bidirectionalitatea si
simetria modelului. Între organizatie si public se stabileste un parteneriat de
lunga durata, în care fiecare îsi asuma anumite responsabilitati. Autorii estimeaza
ca 15% dintre organizatii, în special cele care constientizeaza functia sociala pe
care o au de îndeplinit, practica astazi acest gen de relatii publice. Modelul a fost
initiat de Edward L. Bernays si alti profesionisti ai relatiilor publice care, în anii ′60,
au fost preocupati de redimensionarea domeniului prin asezarea lui pe
fundamente etice si deontologice.

CALITĂŢI CARE FAC O INFORMAŢIE ATRACTIVĂ

 Actualitate;

 Proximitate;

 Consecinte;

 Conflict;

 Bizar;

 Proeminenta;

 Suspans;

 Progres.

STRUCTURA UNEI sTIRI ÎN RELAŢIILE PUBLICE

STRUCTURA UNUI COMUNICAT ÎN RELAŢIILE PUBLICE
 CONFERINŢA DE PRESĂ

Conferinta de presa este un procedeu specific relatiilor publice, utilizat atunci

când o organizatie are de comunicat ceva foarte important, ceva de larg interes
sau ceva absolut nou. Este una dintre cele mai complexe activitati desfasurate
în relatiile cu mass-media.
Se poate organiza pentru:
- a prezenta un eveniment important, care suscita interes pentru o larga parte a
publicului;
- a oferi jurnalistilor posibilitatea de a adreesa întrebari conducatorilor
organizatiei;
- a economisi timp, preîntâmpinând un mare numar de interviuri individuale;
- a furniza simultan, mai multor mijloace de informare în masa date despre un
eveniment, prioect etc. de mare importanta.
Temele unei conferinte de presa pot fi:
- decizii politice majore;
- proiecte importante (constructii, inaugurari de obiective de interes national,
schimbarea regimului de functionare a unor institutii etc,);
- situatii de urgenta;
- catastrofe;
- conflicte în interiorul organizatiei sau între organizatii).

FACTORII CARE AU CONTRIBUIT LA DEZVOLTAREA RELAŢIILOR

PUBLICE

1 Globalizarea

2 Noile tehnologii comunicationale

RELAŢII PUBLICE INTERNAŢIONALE sI PROTOCOL

Expertiza locala reprezinta factorul-cheie pentru reusita unui program sau a unei
campanii de relatii publice. Specialistii de relatii publice locali pot furniza nu numai
informatii despre realitatile locale, ci si contacte cu media locale, manageri si lideri
de opinie influenti în tara respectiva, informatii despre pietele locale, despre
afacerile care au sau nu succes în zona, contacte cu alte persoane din industrie
sau din domenii similare, acces rapid la anumiti factori de decizie locali. Pe lânga
aceasta, acestia au avantajul ca vorbesc atât limba nativilor, cât si limba clientilor
internationali cu care lucreaza. Astfel de cunostinte, competente si abilitati le au
cei care traiesc zi de zi în tara respectiva si care au acces la cultura, traditii,
obiceiuri. Ele pot fi dobândite si de cei straini daca aleg sa traiasca pentru o
perioada în tara respectiva. De aceea colaborarea cu o agentie locala si delegarea
unui specialist pentru a trai pentru un timp si conduce operatiunile locale într-o
anumita zona a devenit azi o practica fireasca în companiile multinationale si
agentiile mari.

Întelegerea si respectul pentru cultura tarii respective sunt conditii esentiale

pentru a desfasura cu succes activitati de relatii publice internationale. Specialistii
în relatii publice trebuie sa arate mereu atentie si grija pentru obiceiurile si
traditiile locului, pentru istoria, religia si valorile pe care localnicii le considera
importante. Dupa cum am afirmat deja, unul dintre motivele pentru care multe
mari concerne aleg sa îsi mute anumite activitati în alte tari (în special din Asia
sau Europa de Sud-Est) îl reprezinta reducerea costurilor de productie. Reducerea
costurilor de promovare reprezinta un alt obiectiv, mai ales pentru
departamentele de maketing, relatii publice sau publicitate. Colaborarea cu

mai putine agentii înseamna un management mai eficient al acestor costuri. Ideal
este ca toate activitatile de promovare pe plan local sa se desfasoare cu ajutorul
unui singur furnizor de servicii. De aceea tendinta globala este ca marile
concerne, detinatoare a unor branduri recunoscute la nivel international sa
apeleze la serviciile marilor agentii de relatii publice, care au dezvoltat
parteneriate locale în diverse zone ale globului. Acest lucru presupune cu
necesitate ca marile agentii sau firme de relatii publice sa aiba personal calificat,
manageri capabili sa gestioneze conturi internationale si sa deruleze programe la
scara globala.

Toate companiile care îsi desfasoara activitati în alte tari se confrunta, în general,
cu aceeasi gama de probleme:

- formarea si mentinerea unui climat favorabil pentru operatiunile lor, asta

presupunând relatii cu factorii de decizie locali si nationali, comunitatile
financiare, precum si cu angajatii si clientii pe care îi au în respectiva tara;

- identificarea si monitorizarea posibilelor situatii nefavorabile si conceperea unor

planuri de prevenire si remediere a eventualelor crize;

- managementul situatiilor de criza, reducerea daunelor si impunerea unei

atitudini proactive.

Acestea sunt formulari mai degraba generale, în practica de zi cu zi, specialistii

în relatii publice internationale care lucreaza într-o tara straina confruntându-se
cu probleme concrete precum:

- diferente de limba sau mai multe limbi vorbite în aceeasi tara;

- procese decizionale mai lungi si mai greoaie, care presupun implicarea unor
factori de decizie din tara de origine;

- diferente culturale si în traditii si obiceiuri (uneori evidente, însa de cele mai

multe ori foarte subtile, sofisticate si greu de înteles de cei din afara culturii
respective);

- niveluri diferite de dezvoltare a media si a industriei de relatii publice între tara

gazda si tara de origine (nemaivorbind de sisteme politice, economice si sociale
diferite);

- rezistenta, suspiciune si chiar antipatie a localnicilor fata de "straini", de

"multinationali" (sau alti termeni asemenea folositi pentru a descrie persoanele
din strainatate care locuiesc si muncesc temporar într-o tara straina);

- atitudine rezervata a localnicilor generata de factori precum: nationalism, relatii

politice tensionate (trecute sau prezente), resentimente si sentimente adverse
fata de politicile duse de tara respectiva (în plan politic, economic, militar si chiar
religios), frica de dominatie straina.
Înainte de a demara un program international de relatii publice este imperativ sa
se clarifice care sunt sursele de finantare, structura retelei de lucru si rolurile
fiecarui partener. Mai precis, este necesar sa se stie cine finanteaza programul,
adica unde se afla centrul principal de putere, stiut fiind ca cine are banii, are
controlul asupra operatiunilor.

În mod firesc, structura echipei de lucru si gama de servicii prestate de agentie

vor depinde de compania-client, mai exact, de fondurile pe care le aloca
programului de relatii publice.

Este absolut firesc ca atunci când persoane din diferite regiuni, tari, culturi, etnii,
religii lucreaza împreuna sa existe neîntelegeri sau interpretari gresite.
Clarificarea rolurilor pe care le joaca fiecare agentie-partener si fiecare membru
al echipei reprezinta o etapa obligatorie. E ideal ca lucrul acesta sa se întâmple
înainte de începerea campaniei de relatii publice. În mod normal, agentia
principala se va ocupa de managementul operatiunilor din retelei si de
consultanta creativa si strategica. Bugetul trebuie stabilit în functie de activitatile
prestate de fiecare agentie, alocându-se fonduri care sa corespunda tarifelor
practicate pe piata respectiva. Uneori cota-parte pe care o cere o agentie dintr-o
tara poate fi mai mare decât ceea ce este dispus un clinet sa aloce. De aceea s-
au întâlnit si cazuri în care s-a renuntat la serviciile agentiei respective. Mai exista
si cazuri în care o agentie a facut mai mult decât era prevazut în contract. si desi
aceste servicii au fost în beneficiul clientului, nu au fost alocate fonduri
suplimentare care sa acopere cheltuielile aparute pe parcurs, neprevazute în
contractul initial. Ideal ar fi ca agentia sapoata prevedea aparitia unor astfel de
cheltuieli si sa le includa în contract, nu sa ceara suplimentarea ulterioara a
fondurilor. Managerii de programe internationale de relatii publice pot lucra
pentru multi "stapâni": clienti internationali, regionali, nationali, agentii nationale,
concerne media internationale. Munca lor presupune multa diplomatie si

abilitate de a mentine relatii armonioase cu toti partenerii implicati în program.

BIBLIOGRAFIE

1. Jones, Clarence - Winning with the News Media: A Self-Defense Manual When
You're the Story, 1996 Edition, ISBN 0-9619603-3-7

2. Milo, Katie; Yoder, Sharon; Gross, Peter; Niculescu-Maier, stefan

- Introducere înrelatii publice, Editura NIM, Bucuresti, 1998, ISBN 973-98444-
0-5

3.