Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Absolvent,
DRAGOMIR LaurenŃiu Marius
Craiova
2007
Cuprins
1
Directiva 89/391 din 12 iunie 1989 privind introducerea măsurilor de încurajare a îmbunătăŃirilor în domeniul securităŃii şi sănătăŃii
lucrătorilor la locul de muncă, transpusă în legislaŃia naŃională a tuturor Statelor Membre.
Se va acorda o atenŃie specială protecŃiei împotriva căderilor de la înălŃime în zone cum ar fi
balcoanele şi casa scărilor. Ar putea fi necesară o protecŃie suplimentară a balustradelor pentru copiii
foarte mici.
Uşile şi ferestrele transparente trebuie marcate clar şi realizate dintr-un material corespunzător.
Alunecări şi împiedicări
Alunecările şi împiedicările sunt printre cele mai obişnuite tipuri de accidente, iar în instituŃiile de
învăŃământ, unde pot fi numeroase persoane tinere în mişcare într-un spaŃiu relativ restrâns, riscul este
şi mai mare decât în alte locuri de muncă. În cadrul evaluării riscurilor trebuie avute în vedere cauzele
alunecărilor şi împiedicărilor. Acestea pot fi subsumate unui număr de factori de risc:
de mediu (de exemplu suprafaŃa pardoselii);
de contaminare (de exemplu apa împrăştiată pe pardoseală);
organizaŃionali (de exemplu lipsa unor sisteme de curăŃenie);
încălŃăminte; şi
factori individuali (de exemplu lucrători cu disabilităŃi).
ÎntreŃinere
În activităŃile de întreŃinere şi reparare a clădirilor unităŃilor de învăŃământ pot fi implicaŃi
contractori externi. Este necesară o comunicare clară între şcoală şi contractant pentru a se asigura atât
securitatea lucrătorilor cât şi a elevilor. Contractorii trebuie să fie avizaŃi asupra riscurilor suplimentare
în munca din cadrul instituŃiilor de învăŃământ, iar corpul profesoral trebuie instruit cu privire la
procedurile aplicabile în vederea Ńinerii elevilor la distanŃă faŃă zona de lucru.
În vederea reducerii riscului accidentelor de transport, livrările trebuie planificate astfel încât
vehiculele să nu se afle la locul de muncă în momentul în care elevii intră sau pleacă din incinta de
învăŃământ.
Trebuie luată în considerare şi activitatea zilnică de întreŃinere a locului de muncă, cum ar fi
curăŃenia şi micile reparaŃii. Lucrătorii şi elevii trebuie protejaŃi de orice riscuri specifice (de exemplu
lichide toxice de curăŃat).
Depozitarea în siguranŃă a substanŃelor şi uneltelor poate avea o importanŃă semnificativă.
Paza contra incendiilor şi planul de urgenŃă
În fiecare instituŃie de învăŃământ trebuie luate măsuri adecvate de pază contra incendiilor, cu
proceduri de evacuare în caz de urgenŃă, testate în mod regulat, semnalizarea căilor de evacuare în caz
de urgenŃă, precum şi extinctoare şi alte echipamente similare. Trebuie să existe proceduri de urgenŃă
pentru situaŃii cum sunt accidentele din atelierele şcolare şi pe terenurile de joacă.
AfecŃiuni musculo-scheletale
Manipularea manuală implică deplasarea sarcinilor grele prin utilizarea forŃei manuale sau
corporale şi trebuie evitată. În sectorul învăŃământ există un risc specific de vătămare, în unităŃile în
care copiii trebuie ridicaŃi. AfecŃiuni la nivelul membrelor superioare pot fi cauzate şi de proiectarea
deficitară din punctul de vedere ergonomic a locurilor de muncă şi a posturilor de lucru, de exemplu în
timpul lucrului prelungit la calculator în birourile şcolii.
Stresul
Stresul în muncă apare atunci când solicitările mediului de muncă depăşesc capacitatea
lucrătorilor de a le face faŃă (sau de a le controla). Nu este o boală, dar poate determina probleme de
sănătate mentală şi fizică. Stresul în muncă este un simptom al existenŃei unei probleme
organizaŃionale, nu a slăbiciune individuală. Rapoartele arată că peste un sfert din totalitatea
lucrătorilor din Uniunea Europeană consideră că stresul în muncă le afectează sănătatea. O
supraîncărcare a activităŃii poate contribui la stresul de srcine profesională.
ViolenŃa
ViolenŃalalalocul
sau agresată loculdedemuncă
muncă şireprezintă orice în
care îi pune incident
pericolînsecuritatea,
care o persoană este abuzată,
sănătatea, starea deameninŃată
bine sau
eficienŃa profesională. Ea include insultele, ameninŃările, sau agresiunile fizice sau psihice exercitate de
persoane din afara instituŃiei asupra unei persoane care se află la locul de muncă. ViolenŃele pot avea şi
o dimensiune rasială sau sexuală.
Lucrătorii din sectorul învăŃământ pot fi uneori victime ale violenŃei pentru că agresorii îi
consideră „reprezentanŃi” ai instituŃiei sau sistemului. Lucrătorii cei mai expuşi riscurilor de violenŃă
sunt cei a căror activitate implică :
raporturi directe cu elevii şi/sau cu cei care îi au sub supraveghere ;
lucrul la ore târzii sau singuri ;
efectuarea de vizite în afara instituŃiei sau la domiciliu;
lucrul cu copiii care au nevoi speciale.
Intimidarea
Intimidarea poate fi definită ca un comportament repetat şi iraŃional împotriva unui angajat sau
grup de angajaŃi, care creează un risc pentru securitate şi sănătate. Spre deosebire de violenŃă, care de
obicei provine din exterior, intimidarea apare între colegi. Cel mai bun mijloc de a lupta împotriva
intimidării este atât prin crearea unei culturi organizaŃionale pe bază de standarde şi valori care luptă
împotriva intimidării şi cât şi prin îmbunătăŃirea mediului de muncă psihosocial, de exemplu prin
evitarea neclarităŃilor din descrierea rolului şi sarcinilor fiecăruia.
Managementul securităŃii şi sănătăŃii în muncă în sectorul învăŃământ
Introducere
Securitatea şi sănătatea în muncă (SSM) din sectorul de învăŃământ se impune a fi gestionată.
Acest lucru se poate realiza pe mai multe căi, dar etapele principale sunt aceleaşi pentru toate modelele
:
planificarea evaluării riscurilor prin consultare cu lucrătorii;
identificarea riscurilor;
identificarea persoanelor posibil a fi afectate, modului în care riscul se poate produce şi locul
unde s-ar putea produce acesta;
evaluarea nivelului de risc şi decizia privind modul de acŃiune ;
luarea măsurilor în vederea eliminării sau reducerii riscului ;
monitorizarea şi analiza acŃiunilor.
Riscurile pentru securitatea şi sănătatea în muncă din sectorul învăŃământ ar putea afecta nu
numai lucrătorii, dar şi elevii, studenŃii şi vizitatorii. Această fişă informativă se adresează tuturor
persoanelor implicate în procesul de management al securităŃii şi sănătăŃii în muncă, în special
responsabililor din învăŃământ, corpului profesoral şi altor tipuri de personal didactic, reprezentanŃilor
pentru securitate şi sănătate în muncă precum şi serviciilor externe relevante din domeniul securităŃii şi
sănătăŃii în muncă. Fişa informativă este destinată locurilor de muncă unde se desfăşoară procesul
educaŃional, de la grădiniŃe până la universităŃi.
LegislaŃie
Directiva Consiliului 89/391/EEC din 12 iunie 1989 privind introducerea măsurilor de încurajare
a îmbunătăŃirilor în domeniul securităŃii şi sănătăŃii lucrătorilor la locul de muncă este deseori denumită
„directiva cadru”.
Această directivă, transpusă în legislaŃia tuturor Statelor Membre, conŃine un număr cerinŃe:
Angajatorii trebuie să evalueze toate riscurile pentru securitatea şi sănătatea în lucrătorilor la
locul de muncă. Pe baza rezultatelor obŃinute din evaluare, angajatorii trebuie să ia măsurile necesare
pentru prevenirea riscurilor profesionale ;
legate deFiecare
muncă angajator
; are obligaŃia să asigure sănătatea şi securitatea lucrătorilor în toate aspectele
Lucrătorii trebuie să fie consultaŃi de angajator ;
Lucrătorii au dreptul la o instruire adecvată şi specifică în domeniul securităŃii şi sănătăŃii în
muncă;
Lucrătorii au, de asemenea, responsabilitatea de a coopera pe problemele de SSM şi de a
respecta măsurile din acest domeniu.
PlanificaŃi-vă evaluarea
O evaluarea completă a riscurilor necesită timp şi este important să vă planificaŃi evaluarea astfel
încât să fie cuprinse toate activităŃile realizate în cadrul locului de muncă.
IdentificaŃi riscurile
GândiŃi-vă ce activităŃi sunt realizate şi ce materiale, echipamente şi produse chimice sunt
utilizate. łineŃi cont de toate aspectele relevante. EvaluaŃi condiŃiile de muncă în legătură cu orice ar
putea cauza o vătămare. Este important ca examinarea să fie cât mai cuprinzătoare posibil astfel încât
să fie incluse toate riscurile. Trebuie acordată atenŃie faptului că elevii şi vizitatorii pot, de asemenea,
să fie afectaŃi de aceleaşi riscuri la care sunt expuşi profesorii. Vătămarea poate fi cauzată prin:
violenŃă, din partea elevilor şi părinŃilor, faŃă de profesori ;
proiectarea necorespunzătoare a mobilierului şi dotării clasei care poate cauza tulburări
musculo-scheletale ;
contactul cu suprafeŃele fierbinŃi din bucătăriile şcolilor ;
agenŃi biologici în laboratoarele universitare ;
riscuri specifice construcŃiilor în timpul lucrărilor la clădiri.
Următoarele abordări pot ajuta la identificarea locurilor periculoase :
abordarea pe zonă geografică (de exemplu clasă cu clasă) ;
abordarea pe tip de risc (de exemplu fizic, chimic, biologic, psiho-social) ;
abordarea pe tip de ocupaŃie (de exemplu îngrijitor, persoană de curăŃenie, secretară, profesor);
abordarea bazată pe modul de organizare al activităŃii din şcoală sau liceu (de exemplu
planificarea muncii);
abordare bazată pe verificarea datelor (de exemplu registrul de accidente) pentru identificarea
problemelor;
consultarea directă a lucrătorilor şi persoanelor afectate.
LuaŃi măsuri
Evaluarea riscurilor este primul pas spre un managementul performant al riscurilor. Gestionarea
cu succes a securităŃii şi sănătăŃii în muncă nu este posibilă fără o evaluare corespunzătoare a riscurilor.
După finalizarea evaluării riscurilor, întocmiŃi lista măsurilor de prevenire necesare, în ordinea
priorităŃii, apoi aplicaŃi aceste măsuri, implicând în acest proces lucrătorii şi reprezentanŃii acestora.
Axarea pe problemele cele mai importante reprezintă modalitatea cea mai eficientă pentru
managementul riscurilor.
ModalităŃile de acŃiune trebuie convenite cu lucrătorii (direct sau prin reprezentanŃii pentru
securitate). SoluŃiile convenite trebuie implementate, monitorizate şi evaluate cu grijă. InformaŃiile
rezultate din evaluarea riscurilor trebuie comunicate persoanelor interesate.
Implicarea angajaŃilor
Consultarea personalului constituie o cerinŃă legală şi permite garantarea faptului că lucrătorii
sunt implicaŃi în procedurile şi îmbunătăŃirile din domeniul securităŃii şi sănătăŃii în muncă. Folosirea
cunoştinŃelor lor permite garantarea faptului că pericolele sunt identificate corect şi că sunt puse în
aplicare
LucrătoriisoluŃii
trebuieviabile.
să fie ReprezentanŃii lucrătorilor
consultaŃi asupra măsuriloraude un rol important
securitate în cadrul
şi sănătate precumacestui proces.
şi înainte de
introducerea de noi tehnologii sau produse.
MonitorizaŃi şi revizuiŃi
EvaluaŃi eficacitatea măsurilor de control, asiguraŃi-vă că riscurile au fost reduse corespunzător şi
că nu au fost generate alte riscuri.
ModalităŃile de lucru se schimbă, la fel şi pericolele şi riscurile. Atunci când intervine o
schimbare semnificativă, asiguraŃi-vă că nu există nici un nou pericol. RepetaŃi evaluarea riscurilor de
câte ori este necesar.
Este importantă efectuarea unei noi evaluări pentru a aprecia care aspecte ale intervenŃiilor au
fost benefice şi care nu, şi pentru a constata ce se potriveşte mai bine pentru instituŃia de învăŃământ în
cauză.
ConsecinŃele violenŃei
ViolenŃa în sectorul educaŃional nu afectează numai victimele directe, ci şi pe alŃi indivizi care
împart acelaşi mediu (personal, copii şi tineri). ReacŃia oamenilor, fie victime, fie observatori, la actele
de violenŃă poate depinde de personalitatea lor, de strategiile de coping, de mediul fizic şi de normele şi
regulile din organizaŃie. Răspunsurile imediate pot fi pasive (de acceptare sau de evitare) sau active (de
negare, de apărare fizică).
ConsecinŃele pentru individ ale actelor de violenŃă pot include:
■ rănire fizică
■ stres
■ trauma emoŃională
■ sentimente de neajutorare
■ pierderea motivării.
ConsecinŃele pentru angajator/organizaŃie includ:
■ fluctuaŃie crescută a personalului
■ creşterea absenteismului şi a absenŃelor datorate îmbolnăvirilor
■ costuri de asigurare ridicate.
Controale administrative
✓ Poate fi îmbunătăŃită şi mai bine prezentată politica anti-violenŃă?
✓ Sunt informaŃi personalul, părinŃii şi elevii despre drepturile şi responsabilităŃile lor?
✓ Există un comitet de securitate şi sănătate în muncă, în care să se abordeze problema violenŃei?
✓ Există proceduri corespunzătoare pentru cazul în care apare un incident? Când au fost ele
revizuite ultima dată? Este adecvat modul de păstrare a evidenŃelor şI sunt revăzute periodic rapoartele,
în scopul identificării modelelor de riscuri?
✓ Poate fi îmbunătăŃită comunicarea dintre angajaŃi şi conducere referitoare la problema
violenŃei?
✓ Există o acoperire corespunzătoare a problemei violenŃei în activitatea de evaluare a riscurilor?
✓ Au fost adoptate practici de securitate (ex.: escortarea colegilor, mai ales când se lucrează până
seara târziu; supravegherea elevilor de către doi membri ai personalului, dacă este posibil)?
✓ Este prevăzut un efectiv corespunzător de personal în raport cu numărul elevilor, pentru a
asigura securitatea personalului?
✓ Poate coopera personalul în dezvoltarea propriilor metode de muncă?
✓ Există structuri - suport (ex.: servicii de consiliere)?
✓ Este prevăzută existenŃa unor servicii de psihologie educaŃională pentru informare şi
consiliere?
✓ Cum sunt supravegheaŃi vizitatorii în incinta şcolii?
Strategii comportamentale
✓ Sunt instruiŃi angajaŃii şi elevii în sensu l răspunsului non-violent şi al rezolvării conflictelor?
✓ Există o instruire privind recunoaşterea actelor de violenŃă potenŃială de la primele lor semne?
✓ Sunt implicaŃi elevii şi părinŃii în dezvoltarea unei politici de toleranŃă - zero la violenŃă, limbaj
şi comportament discriminatoriu, agresiune si hârŃuire?
✓ Este încurajată dezvoltarea sentimentului de solidaritate şi cooperarea?
Conştientizare şi parteneriate
✓ Sunt implicate autorităŃile din domeniu în programe naŃionale relevante pentru creşterea
conştientizării?
✓ Există cooperare între personalul şcolilor, guvernanŃi, părinŃi, elevi, autorităŃi din domeniu şi
sindicate?
✓ Sunt încurajate atitudinile pozitive, toleranŃa şi respectul faŃă de ceilalŃi?
✓ Sunt diseminate informaŃiile referitoare la bunele practici?
Reducerea la minimum a efectelor dăunătoare ale incidentelor violente
Este important să existe proceduri bine cunoscute şi care să fie aplicate în cazul oricărui incident
violent, cu scopul
este important ca: prevenirii suferinŃei ulterioare a victimei şi al limitării daunei suferite. În acest cadru,
✓ persoana care a fost victima violenŃei sau a fost martoră la un act de violenŃă să nu fie lăsată
singură în orele următoare evenimentului;
✓ conducerea să se implice, să fie înŃelegătoare şi să susŃină victima;
✓ suportul psihologic să se acorde victimei atât imediat după eveniment cât şi mai târziu, în cazul
stresului post-traumatic;
✓ victima să primească sprijin în îndeplinirea procedurilor administrative şi legale necesare (ex.:
cum să raporteze incidentul);
✓ să fie informaŃi ceilalŃi angajaŃi;
✓ să fie revăzute evaluările de risc pentru identificarea măsurilor suplimentare necesare.
3. Instruirea periodică
Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor prevăzuŃi la instruirea introductiv generală şi are
drept scop reîmprospătarea şi actualizarea cunoştinŃelor în domeniul securităŃii şi sănătăŃii în muncă.
Instruirea periodică se efectuează de către persoanele nominalizate la instruirea la locul de
muncă.
Intervalul între două instruiri periodice este de trei luni la personalul din pază, o lună la şoferi,
şase luni la personalul tehnico-administrativ (instruirea începe cu prima luna a anului). Verificarea
instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează instruirea şi prin sondaj de
către angajator/lucrătorul desemnat care vor semna fişele de instruire ale lucrătorilor, confirmând astfel
că instruirea a fost făcută corespunzător.
Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraŃii practice.
Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către lucrătorul
desemnat/serviciul intern
persoana ce efectuează de prevenire şi protecŃie şi aprobate de către angajator care vor fi păstrate la
instruirea.
*
* *
DefiniŃii şi abrevieri
DefiniŃii.
• lucrător – persoană angajată de angajator potrivit legii inclusiv studenŃii, elevi, în perioada
efectuării stagiului de practică precum şi ucenicii şi alŃi participanŃi la procesul de muncă, cu excepŃia
persoanelor care prestează activităŃi casnice;
• angajator – persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu
lucrătorul respective şi care are responsabilitatea întreprinderii;
•reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităŃii şi sănătăŃii
lucrătorilor - persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile
legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecŃia securităŃii şi
sănătăŃii lucrătorilor în muncă;
• prevenire - ansamblul de dispoziŃii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de
muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
• eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul
procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaŃia de persoană dată dispărută sau
accidentul de traseu ori de circulaŃie, în condiŃiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul
periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune;
• accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaŃia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi
care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puŃin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;
• boală profesională - afecŃiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii,
cauzată de agenŃi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de
suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă;
• echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaŃie folosită în muncă;
• echipament individual de protecŃie - orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un
lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol
securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a
îndeplini acest obiectiv;
• loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau
unităŃii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităŃii la care lucrătorul are acces în cadrul
desfăşurării activităŃii;
• pericol grav şi iminent de accidentare- situaŃia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar
prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment;
• securitate şi sănătate în muncă- ansamblul de activităŃi instituŃionalizate având ca scop
asigurarea celor mai bune condiŃii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieŃii, integrităŃii
fizice şi psihice, sănătăŃii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă;
• incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul
tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncŃionalitatea unei activităŃi sau a unui echipament de
muncă sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost
posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale;
• servicii externe- persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităŃii, abilitate să
presteze servicii de protecŃie şi prevenire în domeniul securităŃii şi sănătăŃii în muncă, conform legii;
• accident uşor - eveniment care are drept consecinŃă leziuni superficiale care necesită numai
acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mică de 3 zile;
• boală legată de profesiune - boala cu determinare multifactorială, la care unii factori
determinanŃi sunt de natură profesională.
Abrevieri.
SSM – securitate şi sănătate în muncă;
ITM – incapacitate temporară de muncă.
Pentru clădire
Clădirile care adăpostesc locuri de muncă trebuie să aibă o structură şi o rezistenŃă
corespunzătoare naturii utilizării lor.
Temperatura în încăperi
În timpul programului de lucru, temperatura din încăperile ce cuprind posturi de lucru trebuie să
fie adecvată organismului uman, Ńinându-se seama de metodele de lucru utilizate şi de cerinŃele fizice
impuse lucrătorilor.
Temperatura în camerele de odihnă, în încăperile pentru personalul de serviciu permanent, în
grupurile
destinaŃieisanitare,
specificeîna acestor
cantine încăperi.
şi în încăperile pentru acordarea primului ajutor trebuie să corespundă
Ferestrele, luminatoarele şi glasvandurile trebuie să permită evitarea luminii solare excesive la
locurile de muncă, în funcŃie de natura muncii şi de locul de muncă.
Iluminatul natural şi artificial
În măsura în care este posibil, locurile de muncă trebuie să aibă iluminat natural suficient şi să fie
prevăzut un iluminat artificial adecvat pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor.
InstalaŃiile de iluminat din încăperile cu posturi de lucru şi de pe căile de acces şi de circulaŃie
trebuie amplasate în aşa fel încât să nu existe riscul de accidentare a lucrătorilor ca rezultat al tipului de
iluminat montat.
Locurile de muncă în care lucrătorii sunt în mod deosebit expuşi riscurilor în caz de întrerupere a
iluminatului artificial trebuie să fie prevăzute cu iluminat de siguranŃă/urgenŃă de o intensitate
suficientă.
Ferestre şi luminatoare
Lucrătorii trebuie să aibă posibilitatea să deschidă, să închidă, să regleze sau să fixeze ferestrele,
luminatoarele şi ventilatoarele în condiŃii de securitate. Când sunt deschise, acestea trebuie poziŃionate
şi fixate astfel încât să nu constituie un pericol pentru lucrători.
Ferestrele şi luminatoarele trebuie să fie concepute în raport cu echipamentul sau trebuie
prevăzute
muncă saucu dispozitive
pentru care
lucrătorii să permită
prezenŃi curăŃarea
în clădire sau înlorjurul
fărăacesteia.
riscuri pentru lucrătorii care execută această
Uşi şi porŃi
PoziŃia, numărul şi dimensiunile uşilor şi porŃilor, precum şi materialele care se folosesc la
construcŃia acestora sunt determinate de natura şi utilizarea încăperilor sau incintelor.
Uşile transparente trebuie să fie marcate corespunzător, la înălŃimea vederii.
Uşile şi porŃile batante trebuie să fie transparente sau să aibă un panou transparent.
Dacă suprafeŃele transparente sau translucide ale uşilor şi porŃilor nu sunt construite dintr-un
material securizat şi dacă există pericolul ca lucrătorii să fie răniŃi în cazul spargerii unei uşi sau porŃi,
suprafeŃele trebuie să fie protejate împotriva spargerii.
Uşile glisante trebuie să fie prevăzute cu un sistem de siguranŃă care să împiedice ieşirea de pe
şine şi căderea lor.
Uşile şi porŃile care se deschid în sus trebuie să fie prevăzute cu un sistem de siguranŃă care să
împiedice căderea lor.
Uşile şi porŃile situate de-a lungul căilor de salvare trebuie să fie marcate corespunzător. Trebuie
să fie posibilă
deschiderea deschiderea
uşilor lor locurile
atunci când din interior în orice
de muncă moment,
sunt ocupate.fără ajutor special. Trebuie să fie posibilă
În vecinătatea imediată a oricăror porŃi destinate în principal circulaŃiei vehiculelor trebuie să
existe uşi pentru pietoni, cu excepŃia cazului în care utilizarea de către pietoni a acestor porŃi nu
prezintă un pericol; astfel de uşi trebuie să fie marcate clar şi degajate în permanenŃă.
Uşile şi porŃile mecanice trebuie să funcŃioneze fără să prezinte un risc de accidentare pentru
lucrători. Acestea trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de oprire de urgenŃă accesibile şi uşor de
identificat şi, dacă nu se deschid automat în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică, să poată
fi deschise manual.
Lucrători cu disabilităŃi
La organizarea locurilor de muncă trebuie să se Ńină seama de lucrătorii cu disabilităŃi, dacă este
necesar. Această prevedere se aplică în special în ceea ce priveşte uşile, căile de comunicaŃie, scările,
duşurile, chiuvetele, WC-urile şi posturile de lucru utilizate sau ocupate direct de persoanele cu
disabilităŃi.
Principii ergonomice
Dimensiunea locului de muncă se realizează în funcŃie de particularităŃile anatomice, fiziologice,
psihologice ale organismului uman, precum şi de dimensiunile şi caracteristicile echipamentului de
muncă, ale mobilierului de lucru, de mişcările şi deplasările lucrătorului în timpul activităŃii, de
distanŃele de securitate, de dispozitivele ajutătoare pentru manipularea maselor, ca şi de necesitatea
asigurării confortului
Eliminarea psihofizic.
poziŃiilor forŃate, nenaturale, ale corpului lucrătorului şi asigurarea posibilităŃilor de
modificare a poziŃiei în timpul lucrului se realizează prin amenajarea locului de muncă, prin
optimizarea fluxului tehnologic şi prin utilizarea echipamentelor de muncă care respectă prevederile
reglementărilor în vigoare.
Locurile de muncă la care se lucrează în poziŃie aşezat se dotează cu scaune concepute
corespunzător caracteristicilor antropometrice şi funcŃionale ale organismului uman, precum şi
activităŃii care se desfăşoară, corelându-se înălŃimea scaunului cu cea a planului de lucru.
La locurile de muncă unde se lucrează în poziŃie ortostatică trebuie asigurate, de regulă, mijloace
pentru aşezarea lucrătorului cel puŃin pentru perioade scurte de timp (de exemplu, scaune, bănci).
ÎnălŃimea planului de lucru pentru poziŃia aşezat sau ortostatică se stabileşte în funcŃie de
distanŃa
mărimeaoptimă demembrelor
efortului vedere, de superioare.
precizia lucrării, de caracteristicile antropometrice ale lucrătorului şi de
Pentru evitarea mişcărilor de răsucire şi aplecare ale corpului , precum şi a mişcărilor foarte
ample ale braŃelor, trebuie luate măsuri de organizare corespunzătoare a fluxului tehnologic, de
manipulare corectă a materiilor prime şi a produselor la echipamentele de muncă la care lucrătorul
intervine direct.
2. Indicatori endocrini
- modificarea concentraŃiilor urinare sau/şi serice ale catecolaminelor sau /şi acidului
vanilmandelic
- modificarea concentraŃiei hormonilor corticosteroizi (serica sau salivara)
- modificarea concentraŃiei prolactinei
aceste modificări sunt relevante la semnificaŃie statistică
3. Indicatori biochimici
- creşterea trigliceridelor serice, glicemiei, a colesterolului total, a fibrinogenului, scăderea
colesterolului HDL, a timpului de coagulare
4. Indicatori psihofiziologici
a. analizatorul vizual
- acuitatea vizuală, acomodarea şi convergenŃa.
- Câmpul vizual, simŃul cromatic, viteza de percepŃie vizuală
- Mişcări oculopalpebrale (clipiri/minut)
b. analizatorul
- deplasarea auditiv a pragurilor auditive cu 5-10 decibeli pe frecvenŃele înalte la de 35 % din
temporară
subiecŃi la sfârşitul activităŃii versus început
5. Indicatori psihologici
a) timpul de reacŃie la stimuli vizuali, auditivi şi/sau combinaŃi
b) frecvenŃa critică de fuziune a imaginilor luminoase pe retină
c) coordonarea psihomotorie
d) reflexul electro-dermal
e) volumul, distribuŃia şi concentrarea atenŃiei
f) memorie de scurtă durată şi medie
g) randamentul proceselor nervoase superioare (analiza, sinteza, raŃionament, gândire,
reprezentare spaŃială)
6. Indicatori psihocomportamentali
a) frecvenŃa acuzelor raportate (psiho-afective, neurovegetative, senzitiv-senzoriale, tulburări de
somn şi
b) inserŃie socială)anxietate, oboseală, hiper-hipoactivare, sdr.
neurotocism,
Stresdependente de “burn out, mobbing, tense”
c) modificarea dinamicii şi structurii personalităŃii la 35 % din subiecŃi
Pentru o mai bună relevanŃă, se vor interpreta statistic rezultatele examinărilor, în dinamica şi în
funcŃie de procentul subiecŃilor cu rezultate modificate.
Identificarea factorilor de risc şi
măsuri propuse pentru evitarea producerii acestora
ConsecinŃă Nivel
Factori de risc
identificaŃi Forma concretă
factorilordedemanifestare
risc a maximă parŃial de
previzibilă risc
Electrocutare prin atingere directă: Deces 3
conductori neizolaŃi sau cu izolaŃia
îmbătrânită/ umedă; fire desprinse;
atingeri ale reŃelei electrice; tablouri
electrice fără protecŃie.
Factori de risc electric Electrocutare prin atingere indirectă sau Deces 3
prin apariŃia tensiunii de pas :
- legături la instalaŃia de împământare cu
grad ridicat de coroziune, fără papuci de
priză ;
- izolaŃii străpunse accidental şi scurgeri
de condens.
Cădere la acelaşi nivel prin dezechilibrare ITM 3
şi/sau împiedicare, alunecare, ciocnire – 3 – 45 zile
Factori de risc mecanic suprafeŃe alunecoase, denivelate.
Alunecarea pe scări la urcare şi coborâre. Deces 3
Dureri musculo-scheletale datorate ITM 2
poziŃiei de lucru vicioase. 3 – 45 zile
Suprasolicitare fizică
Suprasolicitarea în faŃa ecranului de ITM 2
vizualizare. 3 – 45 zile
Suprasolicitare psihică datorită ITM 3
Suprasolicitare psihică concentrării permanente, operaŃiilor 3 – 45 zile
repetitive, monotonia muncii.
Posibilitatea transmiterii bolilor datorită ITM 3
Îmbolnăviri datorate
utilizării în comun a echipamentelor de 3 – 45 zile
lucrului în comunitate
lucru.
Incendiu provocat de Datorită nerespectării normelor PSI. Deces 3
instalaŃia electrica, Ńigări
Accidentarea în timpul Nerespectarea traseului declarat şi a Deces 3
deplasării de la domiciliu regulilor de circulaŃie.
la locul de muncă şi
invers
Măsuri de prevenire şi protecŃie
Art. 8. (l) Pentru a păstra o poziŃie de lucra confortabilă şi pentru a evita reflexiile şi efectul de
orbire, utilizatorul trebuie să încline, să basculeze sau să rotească ecranul, oricare ar fi înălŃimea ochilor
deasupra planului de lucru.
(2) ÎnălŃimea optimă a centrului ecranului trebuie să corespundă unei direcŃii de privire înclinate
între 10 şi 20° sub planul orizontal care trece la nivelul ochilor.
Art. 9. înălŃimea tastaturii trebuie să asigure în timpul utilizării un unghi între braŃ şi antebraŃ de
minimum 90°.
Art. 10. În poziŃie aşezat, distanŃa dintre planul de . lucru şi suprafaŃa de şedere trebuie să fie
cuprinsă între 200 şi 260 mm.
Art. 11. Ecranul, suportul de documente şi tastatura trebuie amplasate la distanŃe aproximativ
egale faŃă de ochii utilizatorului, respectiv 600 ± 150 mm.
Art. 12. Videoterminalele vor fi astfel amplasate încât direcŃia de privire să fie paralelă cu Sursele
de lumină (naturală
Art. 13. şi artificială)
Posturile de muncă .la videoterminale vor fi amplasate între şirurile de corpuri de iluminat
din încăperea de lucru.
Art. 14. (l) Videoterminalele vor fi amplasate la distanŃă faŃă de ferestre.
(2) În cazul în care videoterminalele sunt amplasate în încăperi in care se desfăşoară şi alte
activităŃi, în apropierea ferestrelor vor fi amplasate posturile de lucra ce nu necesită activitate la ecran.
(3) SuprafeŃele vitrate nu trebuie să fie situate în faŃa sau în spatele utilizatorului
Art. 15. Se va evita, pe cât posibil, amplasarea videoterminalelor în încăperi cu suprafeŃe vitrate
de mari dimensiuni. Dacă acest lucru nu este posibil, în cazul încăperilor mari, cu suprafeŃe vitrate
importante, dispuse pe mai mulŃi pereŃi, se vor lua măsuri adecvate pentru mascarea zonelor cu
luminanŃă ridicată (pereŃi mobili, storuri cu lamele orizontale la ferestre etc.) .
Art. 16. Pentru asigurarea cerinŃelor de securitate şi stabilitate, la locul de muncă trebuie:
a) să se reducă la minimum vibraŃiile inerente sau transmise;
b) să se elimine posibilitatea basculării planului de lucra;
c) să fie posibilă reglarea înălŃimii mesei fără risc de coborâre bruscă şi deci, de rănire;
d) să nu se utilizeze obiecte improvizate pentru fixarea echipamentului de calcul.
Art. 17. Amenajarea posturilor de muncă într-o încăpere trebuie realizată astfel încât să se
asigure:
a) accesul uşor şi rapid al utilizatorilor la locul lor de muncă;
b) accesul uşor şi rapid al personalului de întreŃinere la toate părŃile echipamentului, la poziŃiile
cablurilor şi la prizele electrice, fără întreruperea activităŃii în desfăşurare sau cu o întrerupere minimă;
c) un spaŃiu de lucra care sa răspundă nevoi lor de spaŃiu personal, de comunicare între indivizi şi
de intimitate.
Art. 18. (1) Conductorii electrici şi cablurile trebuie să i respecte următoarele condiŃii:
a) să nu prezinte risc de electrocutare la trecerea pe planul de lucra sau pe sol;
b) să aibă o lungime suficientă pentru a se adapta la nevoile reale şi previzibile ale utilizatorilor,
inclusiv în cazul unei reamenajări a încăperii;
c) să asigure accesul uşor iar întreŃinerea să se efectueze fără întreruperea activităŃii;
d) cablajul trebuie să corespundă întregului domeniu de reglare a planurilor de lucra.
(2) Conductorii electrici nu vor traversa căile de acces tară a fi protejaŃi împotriva deteriorări lor
mecanice.
Exploatarea echipamentelor de calcul
Art. 19. Se interzice lucrătorilor să utilizeze echipamentele de caicul pe care nu le cunosc şi
pentru care nu au instruirea necesară.
Art. 20. (l) Punerea sub tensiune a tablourilor de distribuŃie va fi efectuată numai de către
personalul autorizat în acest scop.
(2) Se interzice personalului de deservire a echipamentelor de calcul să intervină la tablouri
electrice, prize, ştechere, cordoane de alimentare, grupuri stabilizatoare, instalaŃii de c1imatizare sau la
orice alte instalaŃii auxiliare specifice.
Art. 21. La punerea sub tensiune a calculatoarelor electronice se vor respecta, în ordine,
următoarele prevederi:
a) verificarea temperaturii şi umidităŃii din sală;
b) verificarea tensiunii la tabloul de alimentare;
c) punerea sub tensiune a unităŃii centrale, prin acŃionarea butonului corespunzător de pe panoul
unităŃii centrale;
d) punerea sub tensiune a echipamentelor periferice prin acŃionarea butoanelor corespunzătoare
de pe panourile de comandă, HI succesiunea indicată în documentaŃia tehnică a calculatorului.
Art. 22. Scoaterea de sub tensiune a calculatoarelor electronice se va realiza în succesiunea
inversă celei prevăzute la punerea sub tensiune.
Art. 23. Punerea
ce personalul autorizatînsăfuncŃiune
efectuezearevizia
unui echipament
sau reparaŃidupă revizii sau
a confirmă reparaŃii
în scris se va face numai
că echipamentul după
respectiv
este în bună stare de funcŃionare.
Art. 24. Se interzice îndepărtarea dispozitivelor de protecŃie ale echipamentelor de calcul.
Art. 25. Se interzice efectuarea oricărei intervenŃii în timpul funcŃionării echipamentului de
calcul.
Art. 26. (1) FuncŃionarea echipamentelor de calcul va fi permanent supravegheată pentru a se
putea interveni imediat ce se produce o defecŃiune.
(2) Se interzice continuarea lucrului la echipamentul de calcul atunci când se constată o
defecŃiune a acestuia.
(3) Remedierea defecŃiunilor se va realiza numai de către personalul de întreŃinere autorizat.
Art. 27. Dacă în timpul funcŃionării echipamentului de calcul se aud zgomote deosebite, acesta va
fi oprit şi se va anunŃa personalul de întreŃinere pentru control şi remediere.
Art. 28. Se interzice conectarea echipamentelor de calcul la prize defecte sau fără legătură la
pământ.
Art. 29. înlocuirea siguranŃelor la instalaŃiile electrice se va face numai de către personalul
autorizat în acest suprafeŃei
- înălŃimea scop. de şedere a scaunului, înclinării şi înălŃimea spătarului scaunului.
Iluminatul
Art. 52. Iluminatul încăperilor de lucru va fi proiectat în funcŃie de caracteristicile sarcinii de
muncă şi Iluminat cerinŃele vizuale ale utilizatorilor, astfel încât să se asigure niveluri de iluminare şi
UD contrast adecvat între ecran şi mediu, pentru obŃinerea unei performanŃe vizuale ridicate.
Art. 53. Valorile parametrilor de iluminat sunt cele prevăzute în Normele generale de protecŃie a
muncii.
Art. 54. Ferestrele vor fi prevăzute cu un sistem corespunzător de protecŃie reglabil.
Art. 55. Posibilele reflexii şi străluciri pe ecran sau pe alte elemente ale postului de muncă, vor fi
evitate corelând caracteristicile teimice şi amplasarea surselor de lumină cu amenajarea încăperilor şi
posturilor de muncă.
Microclimat
Art. 56. In încăperile în care se desfăşoară activităŃi de prelucrare automată a datelor, se vor
asigura condiŃiile de confort termic, valorile parametrilor de microclimat fiind cele prevăzute în
Normele generale de protecŃie a muncii.
Art. 57. Atunci când este necesar un microclimat strict controlat, se va urmări să nu se creeze
curenŃi de aer supărători. Umiditatea aerului va fi mai mare de 40% pentru a se evita uscarea
mucoaselor.
Art. 58. Echipamentul aparŃinând postului de lucru nu va produce o căldură excesivă, care să
producă: disconfortul lucrătorilor.
Zgomot
Art. 59. (1) Zgomotul emis de echipamentele care aparŃin postului de muncă un trebuie să
distragă atenŃia şi să perturbe comunicarea verbală.
(2) Nivelurile de zgomot vor fi cele prevăzute HI Normele generale de protecŃie a muncii, pentru
locuri de muncă cu nivel ridicat de concentrare a atenŃiei.
Art. 60. Imprimantele de mare viteză, care constituie surse de zgomot, vor fi aşezate în încăperi
separate de sala calculatoarelor, izolate fonic şi prevăzute cu geamuri transparente pentru a facilita
vizualizarea procesului de imprimare.
Art. 61. InstalaŃiile de ventilare nu trebuie să antreneze prin funcŃionarea lor o creştere
semnificativă (mai mare de 3 dB) a nivelurilor sonore din aceste încăperi.
RadiaŃii
Art. 62. Toate radiaŃiile, exceptând părŃile vizibile ale spectrului electromagnetic trebuie să fie
reduse la niveluri
conformitate neglijabile din
cu reglementările punct generale
normelor de vederede alprotecŃie
protecŃiei sănătăŃii şi securităŃii lucrătorilor, în
a muncii.
SubstanŃe periculoase
Art. 63. Emisiile de ozon (O3) de la imprimantele laser trebuie reduse la niveluri neglijabile din
punct de vedere al protecŃiei sănătăŃii şi securităŃii lucrătorilor.
A. Stopul cardio-respirator
Stopul respirator
- cauze: insuficienŃa oxigenului în aerul inhalat; oprirea respiraŃiei şi a circulaŃiei; obturarea căilor
respiratorii;
- semnele tulburărilor respiratorii: respiraŃie neregulată, respiraŃie superficială sau prea adâncă,
respiraŃie zgomotoasă sau dificilă, congestionarea vaselor de sânge de pe cap şi gât, coloraŃia vânătă a
buzelor, urechilor şi unghiilor, transpiraŃii abundente, imobilizarea toracelui, circulaŃia de aer
nemaiputând fi auzită sau simŃită;
- mod
răspuns de acŃiunedeschiderea
a victimei; - se aplică respiraŃia artificială după
căilor respiratorii, cum urmează:
verificarea existenŃeiaprecierea capacităŃii
respiraŃiei; de
ventilarea
plămânilor (prin respiraŃie gură la gură sau gură la nas); verificarea existenŃei pulsului (în cazul în care
pulsul nu se simte vom proceda urgent la masajul cardiac extern)
Stopul cardiac
- cauze: edemul pulmonar acut; embolia pulmonară; infarctul miocardic; tamponada cardiacă;
- semnele stopului cardiac sunt oprirea respiraŃiei şi activităŃii inimii;
- mod de acŃiune: masajul cardiac extern care constă în compresiunea toracelui în zona
precordială prin exercitarea unei presiuni directe asupra inimii într-un ritm de 50-60 apăsări pe minut.
O dată începută, reanimarea cardio-respitatorie trebuie continuată până când se obŃine o revenire
spontană a pulsului şi respiraŃiei sau victima este preluată de alŃi salvatori mai calificaŃi.
B. Pierderea cunoştinŃei
- cauze: traumatisme cranio-cerebrale; comoŃie cerebrală; contuzie cerebrală; otrăviri, intoxicaŃii
profesionaleboli
(epilepsie); prin inhalare (diabet)
metabolice sau ingestie; insolaŃie şi şoc caloric; boli ale sistemului nervos central
- manevre de prim ajutor: eliberarea căilor respiratorii; lărgirea hainelor în dreptul gâtului,
toracelui şi taliei; stabilirea cauzei care a produs pierderea cunoştinŃei şi acordarea primului ajutor în
funcŃie de cauză.
Nu se administrează nimic pe gură unei persoane inconştiente.
C. Plăgi, hemoragii
Plaga (rană, leziune) = întreruperea continuităŃii unui Ńesut (piele, mucoase, Ńesuturi mai
profunde)
- cauze: lovituri sau contuzii; zdrobiri; tăieturi; înŃepături; muşcături; împuşcături
- măsuri de prim ajutor: combaterea hemoragiei (pansament compresiv sau aplicarea garoului);
prevenirea infecŃiei (toaleta plăgilor şi dezinfectarea cu alcool, tinctură de iod, rivanol, apă oxigenată);
combaterea durerii (algocalmin, antinevralgic); combaterea şocului (extraveral, diazepam etc)
Hemoragia = revărsarea sângelui în afara vaselor sanguine ca urmare a ruperii, tăierii, înŃepării
sau zdrobirii.
- cauze: traumatisme;
- simptome: paloare rece şi transpirată; puls accelerat; ameŃeli, dureri de cap, vâjâieli în urechi;
sete, greaŃă; nelinişte, teamă.
Hemoragiile sunt: arteriale (sânge roşu deschis care Ńâşneşte ritmic o dată cu bătăile inimii);
venoase (sânge roşu închis care curge în jet continuu); capilare (sânge roşu în cantitate redusă care
musteşte sau picură).
Hemoragiile sunt interne sau externe.
Prim ajutor = oprirea hemoragiei: de la sine la hemoragie mică - simpla compresiune realizată
printr-un pansament compresiv; la hemoragii mai mari ale membrelor se aplică garoul (tub, bandă de
cauciuc, curea, cravată etc). Garoul nu poate fi menŃinut mai mult de o oră, de aceea trebuie notate ora
şi minutul aplicării sale pe un bileŃel atârnat de garou.
D. Fractura
Fractura = întreruperea continuităŃii unui os.
Cauze: traumatisme de intensitate mare (cădere de la înălŃime, lovituri, striviri, izbiri, răsuciri)
Cele mai frecvente fracturi sunt urmarea accidentelor de muncă, de circulaŃie şi a activităŃilor
sportive.
Fracturile pot fi: complete şi incomplete; cu deplasare şi fără deplasare; închise sau deschise;
unice sau multiple.
Principalele semne ale fracturilor sunt: semne de probabilitate = durerea, deformarea, impotenŃa
funcŃională, scurtarea membrului fracturat şi vânătaia; semne sigure = mişcarea anormală şi crepitaŃia
sau frecătura.
Primul ajutor:
- nu trebuie să se acŃioneze brutal; victima nu trebuie ridicată în picioare sau transportată înainte
de imobilizarea fracturii;
- se acŃionează la locul accidentului astfel: dacă fractura prezintă hemoragie se va trece la oprirea
hemoragiei şi pansarea rănii; se administrează obligatoriu un calmant; se imobilizează focarul fracturii
cu ajutorul atelelor improvizate (scândurele, placaj, şipci, cozi de mătură etc.) sau special
confecŃionate.
E. Electrocutarea
Electrocutarea
pătrundere şi ieşire aeste trecereaelectric
curentului nemijlocită a curentuluiînsoŃit
este întotdeauna electric
de prin Ńesuturi
leziuni şi organe
specifice ca de iar locul de
exemplu: la
locul de intrare se constată de obicei o escară (arsură) profundă şi de mică întindere în timp ce la locul
de ieşire pot fi văzute leziuni tisulare (scurgeri de sânge) extinse.
Factorii de gravitate a leziunilor produse de electrocutare:
Gravitatea leziunilor produse de electrocutare este în funcŃie de intensitatea, tensiunea şi de
natura curentului electric (continuu sau alternativ - cel alternativ fiind mai periculos) şi de rezistenŃa pe
care o opune tegumentul (mai mică la umiditate).
Care sunt manifestările locale ale electrocutării?
Manifestările locale ale electrocutării sunt: arsura electrică, coagularea intravasculară, miozita
necrozantă (arsură musculară).
Care sunt manifestările generale ale electrocutării?
Este foarte important de cunoscut calea urmată de curentul electric fiindcă dacă acesta trece prin
organele vitale consecinŃele sunt foarte grave.
Efectele electrocutării se manifestă prin:
a) contractura muşchilor şi rigiditatea întregului corp care nu se poate elibera singur de elementul
electric atins;
b) rigiditatea cutiei toracice care împiedică mişcările respiratorii şi care duce la sincopă
respiratorie urmată de sincopă cardiacă şi moarte;
c) hemiplegie (paralizia membrelor);
d) atrofie optică (orbire);
e) afazie (imposibilitatea de a vorbi);
f) blocaj renal;
g) leziuni digestive ca: necroză pancreatică sau ulcer de stres
Cum trebuie să procedăm în caz de electrocutare?
a) Întrerupem curentul electric de la sursă sau îndepărtăm conductorul electric
b) Îndepărtăm accidentatul de sub acŃiunea curentului electric
ATENłIE! Salvatorul va avea grijă să nu se electrocuteze el însuşi (nu se apucă electrocutatul de
părŃile descoperite).
Scoaterea victimei de sub influenŃa curentului electric se poate efectua acŃionând de la distanŃă cu
o prăjină, scândură sau alte unelte de lemn sau plastic sau cu mâna protejată de mănuşi de cauciuc sau
de o haină groasă şi uscată.
Nu se recomandă acoperirea victimei cu pământ deoarece acest lucru nu are nici un efect ba din
contră se întârzie acordarea eficientă a primului ajutor.
Care
organele sunt măsurile medicale ce trebuiesc luate în caz că electrocutatului i-au fost afectate
vitale?
a) anunŃăm urgent serviciul de ambulanŃă;
b) începem imediat manevrele de resuscitare cardiorespiratorii care cuprind două componente:
respiraŃie gură la gură sau gură la nas şi masaj cardiac extern.
După ce victima dă semne că îşi revine, în vederea combaterii şocului îi administrăm pe gură o
soluŃie salină 5%, mai precis o lingură de sare de bucătărie dizolvată într-o cană de 250 ml de ceai sau
apă caldă.
F. Degerături
Degerăturile = sunt leziuni locale datorate acŃiunii frigului sau zăpezii asupra corpului omenesc.
Apar mai frecvent la extremităŃile corpului: mâini, picioare, urechi, nas. Ele pot fi superficiale sau
profunde.
Simptome: În stadiile incipiente sunt nedureroase şi greu de observat; pe măsură ce îngheŃarea
progresează pielea capătă un aspect alb-gălbui, de ceară, şi progresiv apare pierderea sensibilităŃii.
ConstituŃia României ;
Codul Muncii;
Legea SecurităŃii şi SănătăŃii în Muncă nr. 319 / 2006;
H.G. 1425 / 2006 privind Normele Metodologice de aplicare a legii nr. 319/2006;
H.G. 971 / 2006 privind cerinŃele minime de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă;
H.G. 1048 / 2006 privind cerinŃele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către
lucrători a echipamentelor individuale de protecŃie la locul de muncă;
H.G.
H.G. 1091
1146 // 2006
2006privind
privindcerinŃele
cerinŃeleminime
minimededesecuritate
securitateşi şisănătate
sănătatepentru locuri
pentru de muncă;
utilizarea în muncă
de către lucrători a echipamentelor de muncă;
HOTARÂRE nr. 355 din 11 aprilie 2007 privind supravegherea sănătăŃii lucrătorilor;
H.G. 1028 / 2006 privind cerinŃele minime de securitate şi sănătate referitoare la utilizarea
echipamentelor cu ecran de vizualizare;
Acordarea primului ajutor;
Regulamentul intern este un act normativ pentru uz intern, prin care sunt stabilite regulile
referitoare la organizarea şi disciplina muncii în unitate, drepturile, obligaŃiile şi răspunderile
conducerii unităŃii precum şi drepturile, obligaŃiile si răspunderile angajaŃilor.
Numele şi prenumele:___________________________________
FuncŃia: _____________________________
Data: ___________________________
n 5
u
b
ter
a
o 4 X X X
F
j 3 X X
a
tc u
i
n d
e
u
P M
i 2 X
lu
u
cs
ir r
o
t 1
a ă
c X
er ă
a fs
it
lu a
a se 0
v
e X
e N
d l i
a
şi tea u ?r tşe ?r ae er u l
t c o a o ra a u
F p o l l t
aa
d zee se o
n aju rd că im
r
? u
tr cu cao n p
t
n ic zi a ac m ir u
d ii
u
s o al rae n p rtu m
ră
r rei n u e n e d
sa e
o t p esm m d
r p d r
ir u r?
ta l
p e o i cao
o
t aj o icf as m d esl n l
u
a
t r? a l iu c
m ju i er o u Ńc o er
ic ri a er ac l e u
c tr l
d p ?e v se d
l o a ru as
n m
ir tes u l st al
cee
I e
d ci p ar
e rt cu al er
az n
i
fi o ?r
el e e
r o al l il tae e n
et ec d lo atc er b
il e
d ti to
u
d
e
p es i is r ja
n
e s l
u d as l
u
u o l
u eŃl
m
r
o rtu t
u n
i al ec
al
e
d
b
a i
u al in
a l
ri a n
iŃ a p ca n l el l
u n tş ?r
ip u sit n sit am et osr u
d t m
osr o to
ch sc x o x s o n ir n u
e e u e
E ri E C E d E P m S p P cu aj
7 .r .t
a 0
0 r
ste
a .2
9 N C 1 2 3 4 5 6 7 8
r .0
B 5
a 1
l :
a
o ta
c a
Ş D
e ec t ăt ii a e
d ca n ca is
a %
ătŃ d
e
d
et tis n e n o ae al
ria
u
am
u cee er5
ac
i
at ii
at
i m
atr
m a att Ńă
d n u
acp il to
ac en
e
d t e
d n
i m
u i ti
ca
p la et ăt et er m b
is a
r ac i i im ae ree p
o
le n i
c at
ic esc
at
ic ca .e d xa re o
p ca
Ń le ar d ) rd
cin cu zi a
p e
n a
p ilez liza o m ier cu lI p ie a I)l
es eli 3 c er c ti u e p ar u
is d
u
n ib al . in ca in 0 p s
c d
u .,
d ard cu ar
o
c sre ă t) u
c el u
c 8 n el ăc
c
% g g
n -1 i i . el et lei ac et
a v ân e el iz el 5 rp b n I)I i 0
r te er p m i i 4 i sri u I b
i 0 at b
i i
n ta
u i
lo a
ti er taa b 5 b s l rse -1 il ser
d m id
eŃ ăl sir 4 - sir l e m u 0 la
v o i rt
e 3 e rte ca ev ad 5 v v
a
n
ic a
r n i ib ăr v v in d
i ri e r ev er e e v
es G m
zi ăf er d
e er e d g ri t i( ir
n d n (i
v et n
î
n Ńe re er Ńe al Ńe al m eŃ ii at eŃ er Ńe ii eir
o n p n i n i tn n ătŃ i n ăc i n Ńă v
c cie cae cie b
iz alc cie b
iz e cie ic id cie n rv es cse
i
itc re
S
ii s că d s i i s i am s a
la s u
a to s E
C
Ń n n n n v d n v t n p v n m to n p
ă
ti o u i o er e o re ar o ac n o e u o ac u E
v C m (v C p m C p t C (i C d a C a D
a
r
g
a
er
a
t
o
c
ed
a
l et
a
c ta
S i
v
a
r
g
e
d
es
a
l
C
e
el v
i a
r
b g e
a et
ijl ic ii ir e
v r im
g d a a x
e i e a r o a
N M M M G F M