Laseri

Monocromaticitate, intensitate, directivitate

Introducere

E1. Un fascicul de radiaţie optică cu frecvenţa f = 6 × 1014 Hz se propagă într-un mediu

optic cu indicele de refracţie absolut n = 1,38 . Viteza de propagare a luminii în vid se ia
c0 = 3 × 10 8 m/s .
a) Să se specifice tipul radiaţiei.
b) Să se determine lungimea de undă a radiaţiei în vid şi în mediul optic.
R:

a) Domeniul vizibil al radiaţiei optice este între 3,8...4 × 1014 Hz şi 7.5...8 × 1014 Hz . Prin
urmare radiaţia este în domeniul optic.

c0 3 × 10 8 m/s
b) În vid λ0 = = 14
= 5 × 10 −7 m = 0,5 μm = 500 nm ;
f 6 × 10 Hz
λ 500
Într-un mediu optic λ = 0 = = 362,32 nm .
n 1,38

E2. Limitele aproximative ale domeniilor în care se clasifică radiaţia optică, exprimate în
lungimi de undă, sunt date în tabelul următor.

Ultraviolet (UV) 0,001...0,4 μm

Vizibil 0,4...0,75 μm
Infraroşu 0,75...1000 μm

Se consideră radiaţiile optice monocromatice cu frecvenţele f1 = 8 × 1014 Hz ,

f 2 = 6 × 1014 Hz , f 3 = 2 × 1014 Hz . Să se calculeze
a) lungimile de undă în metri, micrometri şi nanometri; să se stabilească tipurile
radiaţiilor.
b) masele de repaos şi masele de mişcare ale fotonilor;
( )
c) energiile fotonilor în J şi eV 1 eV = 1,6 × 10 −19 J ;
d) impulsurile fotonilor.
R:

c0 3 × 10 8 m/s
a) λ1 = = 14
= 3.75 × 10 −7 m = 0,375 μm = 375 nm : ultraviolet.
f1 8 × 10 Hz
c0 3 × 10 8 m/s
λ2 = = 14
= 5,0 × 10 −7 m = 0,5 μm = 500 nm : vizibil
f 6 × 10 Hz
 c0 3 × 10 8 m/s
λ3 = = 14
= 1.5 × 10 −6 m = 1,5 μm = 1500 nm : infraroşu
f 3 2 × 10 Hz

b) Un foton are întotdeauna viteza luminii în spaţiul liber, deci masa sa de repaos este
nulă, după cum rezultă din relaţia dintre masa de mişcare m şi masa de repaos m0:

y y'
v
m0 , m

x,x'

m0
m= . Se vede că m → ∞ dacă v → c0 .
v2
1− 2
c0

Masa de mişcare rezultă din expresia pentru energie E = mc02 = hf , unde

h = 6,626 × 10 −34 Js este constanta lui Planck. Rezultă

hf1 6,626 × 10 −34 × 8 × 1014

m1 = = = 5,89 × 10 −36 kg ;
c02 (3 × 10 )
8 2

hf 2 6,626 × 10 −34 × 6 × 1014

m2 = = = 4,42 × 10 −36 kg ;
c02 (3 × 10 )
8 2

hf 3 6,626 × 10 −34 × 2 × 1014

m3 = = = 1,47 × 10 −36 kg .
c02 (3 × 10 )
8 2

c)
5,30 × 10 −19 J
E1 = hf1 = 6,626 × 10 −34 × 8 × 1014 = 5,30 × 10 −19 J = = 3,31 eV ;
1,6 × 10 -19 J
3,98 × 10 −19 J
E 2 = hf 2 = 6,626 × 10 −34 × 6 × 1014 = 3,98 × 10 −19 J = = 2,49 eV ;
1,6 × 10 -19 J
1,33 × 10 −19 J
E3 = hf 3 = 6,626 × 10 −34 × 2 × 1014 = 1,33 × 10 −19 J = = 0,83 eV .
1,6 × 10 -19 J
 hf hf h
d) Se ţine cont de p = mc0 = c =
2 0
= .
c0 c 0 λ0
h 6,626 × 10 −34
p1 = = = 1,77 × 10 −27 kgm/s ;
λ1 3,75 × 10 −7

h 6,626 × 10 −34
p2 = = = 1,33 × 10 −27 kgm/s ;
λ2 5 × 10 −7

h 6,626 × 10 −34
p3 = = = 4,41 × 10 −28 kgm/s .
λ3 1,5 × 10 −6

E3. Radiaţia optică cu frecvenţa f = 6 × 1014 Hz are într-un mediu optic lungimea de
undă λ1 = 450 nm , iar într-un alt mediu optic λ 2 = 400 nm . Să se calculeze:
a) indicii de refracţie ai celor două medii;
b) vitezele de propagare ale undelor în cele două medii;
c) energiile fotonilor în cele două medii.
R:

a) Lungimea de undă în spaţiul liber este

c 3 × 10 8 m/s
λ0 = 0 = 14
= 5 × 10 −7 m = 0,5 μm = 500 nm . Rezultă
f 6 × 10 Hz
λ0 500 λ 500
n1 = = = 1,11 ; n2 = 0 = = 1,25 .
λ1 450 λ 2 400
c0 3 × 108 c 3 × 10 8
b) c1 = = = 2,70 × 108 m/s ; c 2 = 0 = = 2,40 × 108 m/s .
n1 1,11 n2 1,25
c) Energia unui foton nu depinde de mediul de propagare
−34 14 −19 3,98 × 10 −19
E = hf = 6,626 × 10 × 6 × 10 = 3,98 × 10 J = = 2,49 eV .
1,6 × 10 −19

E4. Un foton, care face parte dintr-un fascicul de radiaţie optică, are o energie de
3,5 × 10 −19 J . Fasciculul se propagă printr-un mediu cu n = 1,41 . Să se calculeze:
a) frecvenţa; b) lungimea de undă în vid şi în mediu; c) viteza de fază în mediu; d)
impulsul fotonului.
R:
a) 5,28 × 1014 Hz ; b) λ0 = 568 nm ; λ = 403 nm ; c) v = 2.13 × 10 8 m/s ; d)
p = 1,17 × 10 −27 kgm/s .

E5. Un fascicul de radiaţie optică se propagă printr-un mediu unde are o lungime de undă
λ = 398 nm . Acelaşi fascicul are în vid o lungime de undă λ0 = 532 nm . Să se
calculeze:
a) frecvenţa;
b) indicele de refracţie al mediului;
c) viteza de propagare în mediu;
d) energia unui foton din fascicul în [J] şi [eV].
e) impulsul unui foton din fascicul;
R:
c 3 × 10 8
a) f = 0 = = 5,64 × 1014 Hz .
λ0 532 × 10 −9

λ0 532
b) n = = = 1,337 .
λ 398
c0 3 × 188
c) c = = = 2,244 × 10 8 m/s .
n 1,337
3,737 × 10 −19
d) E = hf = 6,626 × 10 −34 × 5,64 × 1014 = 3,737 × 10 −19 J = = 2,336 eV .
1,6 × 10 −19
E 3,737 × 10 −19
e) p = = = 1,246 × 10 −27 kgm/s .
c0 3 × 10 8

E6. O sursă punctiformă, izotropă şi monocromatică emite continuu un număr de

N = 4 × 10 20 fotoni pe secundă, cu lungimea de undă de 450 nm. Să se calculeze:
a) fluxul energetic radiat de sursă;
b) energia radiată de sursă în 10 minute;
c) intensitatea energetică a sursei;
d) iluminarea energetică pe suprafaţa unei sfere concentrice cu sursa, cu raza de 4 metri.
R:
a) Fluxul energetic radiat este
c 4 × 10 20 × 6,626 × 10 −34 × 3 × 10 8
Φ e = Nhf = Nh 0 = = 176,7 W .
λ0 450 × 10 −9
b) Energia E = Φ e t = 176,7 × 10 × 60 = 106020 J .
Φ e 176,7
c) Intensitatea energetică I e = = = 14,1 W/sr .
4π 4π
Ie 14,1 Φ
d) Iluminarea E e = = = 0,88 W/m 2 (sau E e = e 2 ).
r 2
4 2
4πr

1. Emitanţă
Emitanţa M a unei suprafaţe radiante este o funcţie de punct definită ca puterea radiantă
totală emisă de elementul de suprafaţă împărţită la aria acestui element; unitatea de
măsură este [Wm-2]. Dacă lumina emisă are o compoziţie spectrală, se poate defini
densitatea spectrală a emitanţei Mλ [Wm-3] sau mai des [W/m2nm].
2. Strălucirea B a unei surse este emitanţa în interiorul unui element de unghi solid
împărţită la valoarea acestui unghi, sau puterea emisă de elementul de suprafaţă în
interiorul unghiului solid împărţită la aria elementului şi la mărimea unghiului [W/m2sr].
Există şi varianta spectrală a mărimii: Bλ [W/m3sr] sau [W/m2.sr.nm] Această mărime
depinde de direcţia unghiului solid în raport cu suprafaţa. În continuare vom considera
doar direcţia normală la elementul de suprafaţă.

Comparăm emitanţa şi strălucirea unui laser cu He-Ne de tip didactic, de mică putere cu
emitanţa şi strălucirea soarelui.
Parametrii laserului sunt următorii:
• putere P=2mW
• lungimea de undă λ = 632.8 nm
• lăţimea de bandă Δλ = 2 ×10−12 m
• semiunghiul de divergenţă θ = 1 mrad
• raza fasciculului r=0.4 mm.

Se presupune că puterea este uniform repartizată pe secţiunea fasciculului şi în interiorul

benzii spectrale.

Pentru emitanţa spectrală a soarelui se foloseşte formula lui Planck

2π hc 2
M λ (λ ) =
⎡ hc ⎤
λ 5 ⎢e k λT − 1⎥
⎣ ⎦
unde
• h = 6.62 ×10−34 Js este constanta lui Planck
• k = 1.38 × 10−23 J/K este constanta lui Planck
• c = 3 ×108 m/s este viteza luminii în spaţiul liber
• T = 5000 K etse temperatura suprafeţei soarelui.
• Raza soarelui este R = 696000 km
• Emitanţa este guvernată de legea Stefan-Boltzmann M = σ T 4 ⎡⎣ W/m 2 ⎤⎦ , cu
σ = 5.67 ×10−8 ⎡⎣ W/m 2 K 4 ⎤⎦ .

P M
Emitanţele laserului M = = 4 kW/m 2 ; M λ = = 2 × 1015 W/m3 ;
πr 2
Δλ
Emitanţa soarelui M = 3.5 ×107 W/m 2 ; P = 4π R 2 M = 2 ×1026 W; M λ = 4 × 1013 W/m3 .

Strălucirea laserului Ω = 2π (1 − cos θ ) ≅ πθ 2 = 3.14 × 10−6 ;

B
B = M / Ω = 1.3 × 109 W/m 2sr ; Bλ = = 6.5 × 1020 W/m3sr
Δλ
Strălucirea soarelui la suprafaţă: se poate demonstra că, pentru o sursă lambertiană, este
valabilă relaţia M = π B . Deoarece soarele poate fi considerat o astfel de sursă avem
M
B= = 1.11× 107 W/m 2sr . De asemenea Bλ = 1.27 ×1013 W/m3sr .
π

Contrastul puternic obţinut mai sus este folosit, de exemplu, în tehnica iluminării ţintelor
militare. Un laser He-Ne uzual, cu o secţiune de 0.5 mm2 are aceeaşi strălucire spectrală
ca o suprafaţă de 100 m2 adusă la 5000 K.

Un laser cu un semiunghi de divergenţă de 0.2 mrad produce o pată cu raza de 1 m la o

distanţă de 5 km.

Modulaţia fasciculului

O lampă cu incandescenţă furnizează putere luminoasă de ordinul kW cu un randament

de până la 80%. Recordurile de putere în cazul laserilor sunt secrete din cauza intereselor
de natură strategică. Peste 100 kW apare probleme de autodistrugere din cauza îngustimii
fasciculului.
Modulaţia în intensitate a surselor de lumină clasice se face prin obturarea sursei
(stroboscop mecanic) sau prin trimiterea de impulsuri electrice cătreun tub de descărcare
în gaze. Durata impulsurilor nu poate scădea sub câteva ms, iar puterea de vârf este
limitată la câţiva kW în cazul lămpilor puternice.
Există trei tehnici pentru modularea laserilor în intensitate. În cazul diodelor se
acţionează asupra curentului de alimentare. Tehnica de producere a impulsurilor de
durată controlată constă în introducerea în în interiorul laserului a unei celule cu opacitate
comandată. A treia posibilitate este de a acţiona asupra fasciculului de ieşire prin
intermediul cristalelor birefringente (LiNbO3, KDP etc). Comportamentul cristalelor
depinde de o tensiune electrică aplicată între două faţete.
Cele mai puternice lasere sunt folosite în cercetările asupra fuziunii nucleare controlate.
Instalaţia Nova din SUA poate produce 100 kJ în 3 nanosecunde, adică o putere de vârf
de ordinul zecilor de TW. În impulsuri de 0.1 ns se obţin 100 TW. Sunt folosite mai
multe fascicule, recordul per fascicul fiind de 20 TW. Pentru atingerea acestor niveluri de
putere, impulsul ieşit din laser trebuie amplificat suplimentar şi comprimat în timp,
folosind spaţii voluminoase. Strălucirile maxime ating 1023 W/m2.
În ceea ce priveşte monocromaticitatea, lăţimi spectrale sub 10-18 m, care permit
realizarea interferenţelor cu zeci de km de diferenţă de drum, se utilizează în domeniul
militar (radar optic, telemetre cu compresie de impulsuri).
Cu cât este lungimea de undă mai mică, cu atât radiaţia laser e mai dificil de produs.
Limita actuală este de ordinul nanometrilor (raze X moi), dar puterile obţinute sunt foarte
mici.
Impulsurile luminoase cele mai scurte sunt de ordinul femtosecundelor (10-15 s).
Datele sunt în continuă evoluţie, dar progresul e lent, de ordinul deceniilor, din cauza
dificultăţilor şi a duratei de construcţie a echipamentelor de putere [Farcy].