Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați

Facultatea Transfrontalieră de Științe Umaniste, Economice și

Inginerești
Specialitatea: Relații Internaționale și Studii Europene

Referat
Disciplina : Instituții și Organizații
Internaționale
Tema: Organizația Internațională a Muncii

Realizat:Vîhodeț Livia
Verificat :Mihaela-Denisia
Liușnea
Conf.univ.,dr.

Cahul 2017
 Cuprins
1. Istoric; domenii de activitate

2. Structura O.I.M.

3. Normele internaționale în domeniul muncii

4. Bibliografie
 Istoric; domenii de activitate
Organizația Internațională a Muncii, cea mai veche și mai vastă instituție specializată din
sistemul Organizației Națiunilor Unite, a luat ființă în anul 1919 prin Tratatul de la Versailles(partea
XIII), concretizând ideea fundamentală înscrisă în Constituția sa conform căreia o pace universală și
durabilă nu se poate stabili decât pe baza justiției sociale.
În accepțiunea O.I.M., justiția socială implica respectul drepturilor omului, un nivel de viață
decent, condiții de muncă umane, perspective pozitive pentru ocuparea forței de muncă și securitatea
economică.
În 1944, prin Declarația de la Philadelphia, au fost dezvoltate scopurile și principiile sale
fundamentale, afirmându-se principial ca:
- munca nu este o marfă:

- libertatea de expresie și de asociere este o condiție indispensabilă a unui progres susținut:

- sărăcia, oriunde ea există, constituie un pericol pentru prosperitatea tuturor:

- toate ființele umane, fără deosebire de rasa, credință sau sex, au dreptul de a-și urmări
progresul lor material și dezvoltarea lor spirituală în libertate și demnitate, în securitate economică și
cu șanse egale.
Organizația Internațională a Muncii este singura instituție internațională ce funcționează
pe principiul tripartitismului, politica și programele sale fiind formulate de reprezentanții
patronatelor și ai sindicatelor pe picior de egalitate cu cei guvernamentali. O.I.M. încurajează, de
asemenea, instaurarea tripartitismului în cadrul statelor membre, îndemnându-le să stabilească un
dialog social eficient prin asocierea organizațiilor sindicale și patronale la elaborarea și, dacă este
cazul, la punerea în aplicare a politicilor naționale în domeniul social și economic, ca și în multe alte
sectoare.
Considerându-se ca "neadoptarea de către o națiune anume a unui regim de muncă cu adevărat
uman constituie un obstacol în calea eforturilor altor natiuni doritoare să imbunătățească soarta
muncitorilor în propriile lor țări" , O.I.M. a constituit și constituie cadrul instituțional cel mai adecvat
care, la scara internațională, permite abordarea problemelor și preconizarea soluțiilor pentru ca peste
tot în lume condițiile de muncă și securitate socială să fie cât mai bune.
În concretizarea principiilor constituționale, Organizația Internațională a Muncii și-a
structurat activitățile în urmatoarele direcții:
- elaborarea de politici și de programe internaționale ce vizează promovarea drepturilor
fundamentale ale omului, ameliorarea condițiilor de viață și de muncă și dezvoltarea posibilităților de
angajare în muncă:
 - stabilirea normelor internaționale de muncă în paralel cu structurarea unui sistem de control
al aplicării normelor, destinat să orienteze acțiunea națională în sensul aplicării acestor principii:
- organizarea unui vast program de cooperare tehnică pe plan internațional, definit și pus în
aplicare în cadrul unui parteneriat activ cu mandanții, menit să ajute țările să aplice în mod concret
aceste principii:
- derularea de programe de formare, de învățamânt, de cercetare și publicații ce vin în
sprijinul celorlalte forme de activitate.

Structura O.I.M.
Organizația Internațională a Muncii este compusă dintr-o adunare general anuală, Conferința
Internațională a Muncii, un consiliu executiv- Consiliul de Administrație, și un secretariat permanent-
Biroul Internațional al Muncii (B.I.M.). Organizația iși desfașoară activitatea și prin organisme
subsidiare, cum ar fi conferințele regionale, comisiile industriale și reuniunile de experți.
Conferința Internațională a Muncii alege Consiliul de administrație, adoptă bugetul O.I.M.,
finanțat prin contribuția statelor membre, stabilește norme internaționale în domeniul muncii, oferind,
totodată, un cadru global pentru discutarea problemelor sociale și de muncă. Delegația națională a
fiecărei țări cuprinde doi reprezentanți ai guvernului, un reprezentant al patronatului și unul din partea
organizațiilor sindicale insoțiți de consilieri tehnici după necesități. Delegații patronatelor și
ai sindicatelor se bucură de libertate de expresie. Ei pot fi în dezacord cu guvernele lor, ca și între ei,
ceea ce se și întâmplă adesea.
Consiliul de Administrație are, de regulă, trei sesiuni pe an la Geneva, în vederea adoptării unor
decizii privind chestiuni politice, precum și a programelor de acțiune. Ca și Conferința, Consiliul de
Administrație este de natură tripartită. El este alcătuit din 28 de membri din partea guvernelor, 14 din
partea organizațiilor patronale și 14 din partea sindicatelor. Guvernele unui număr de 10 state puternic
industrializate sunt reprezentate permanent, restul membrilor fiind aleși la fiecare 3 ani de Conferință.
Consiliul de Administrație are un rol important în ceea ce privește controlul aplicării normelor
internaționale ale muncii. El a instituit, în acest scop, trei organisme, și anume: Comisia de experți
pentru aplicarea convențiilor și recomandărilor, Comisia de investigare și de conciliere în materia
libertății sindicale și Comitetul libertății sindicale.
Biroul Internațional al Muncii este, așa cum am amintit, secretariatul permanent al O.I.M.. El
elaborează documentele și rapoartele care constituie documentația indispensabilă pentru conferințele și
reuniunile organizației. De asemenea, B.I.M. recrutează experții pentru activitățile de cooperare
tehnică ce se derulează în lumea întreagă. B.I.M. organizează activități diverse de publicare și
publicare a unor documente privind o sferă largă de probleme sociale și de muncă.
 Normele internaționale în domeniul muncii
Una dintre sarcinile principale ale Organizației Internaționale a Muncii a fost, încă de la crearea
sa, îmbunătățirea condițiilor de muncă și viața prin construirea unui cuprinzător cod de legi și practici.
Se poate spune, astfel, că O.I.M. a creat dreptul internațional al muncii prin cele 188 convenții și 199
recomandări adoptate până în anul 2007.
Convențiile O.I.M. sunt instrumente juridice ce reglementează unul sau altul dintre aspectele
administrării forței de muncă, ale bunăstării sociale sau ale drepturilor omului. Ratificarea unei
convenții implică o dublă obligație din partea unui stat membru: ea este un angajament de a aplica
prevederile convenției respective și, în același timp, indică disponibilitatea statului ratificant de a
accepta măsurile de supraveghere internațională specifice organizației.
Recomandările adoptate de către O.I.M. sunt instrumente juridice similare convențiilor, nefiind
însă supuse ratificării și cuprinzând orientări mai detaliate. Ele nu au, așadar, forța juridică, ci oferă un
model și un stimul pentru legislația și practica țărilor membre. De regulă, o dată cu o convenție se
adoptă o recomandare corespondentă.
Convențiile și recomandările sunt adoptate după ce obțin două treimi din voturile Conferinței
Internaționale a Muncii. Ele sunt definitivate la capătul unui proces ce începe cu studiul comparativ al
legislației și practicii în statele membre și continuă cu analiza proiectelor instrumentelor normative
internaționale de către B.I.M., guverne, sindicate, patronate, precum și de către o comisie specială
tripartită instituită în timpul Conferinței Internaționale a Muncii.
Dat fiind că normele O.I.M. se adresează unor țări cu structuri sociale foarte diversificate, mai
mult sau mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic, au fost concepute o serie de formule
menite să permită unui număr cât mai mare de state să asigure în mod progresiv nivelul de protecție
dorit. Astfel, se oferă posibilitatea acceptării doar a anumitor părți ale unei convenții , a excluderii
anumitor sectoare de activitate, categorii de muncitori sau anumitor regiuni ale țării din câmpul de
aplicare a convenției. Mai trebuiesc amintite, în acest sens, " clauzele de aplicare graduală" care
permit de a ridica în mod progresiv nivelul de aplicare sau de largire a câmpului de protecție. De
asemenea, în unele situații sunt adoptate convenții care se limiteaza la enunțarea principiilor
fundamentale, norme mai precise și mai detaliate figurând în recomandări complementare. Mai
amintim posibilitatea oferită de unele convenții de a alege soluții diferite pentru a rezolva o problemă,
ca și suplețea prevazută în metodele de aplicare.
Totuși, trebuie subliniat că asemenea clauze de aplicare graduală nu pot fi incluse în convențiile
privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului. În sistemul O.I.M. sunt cunoscute și așa-
numitele convenții "promoționale" prin care statele se angajează, în momentul ratificării, să atingă
obiectivele enunțate, dar prin metode care, în mare parte, sunt lăsate la discreția lor, ca și, de altfel,
calendarul măsurilor ce urmează a fi aplicate.
BIBLIOGRAFIE
1. Andrei Popescu – Reglementarea relaţiilor de muncă. Practică
europeană, Bucureşti, Editura Tribuna economică, 1998;
2. Nicolae Voiculescu – Drept comunitar al muncii, Bucureşti,
Editura Rosetti, 2005;
3. Jean Michel Servais – Les normes internationales du travail, Paris,
L.G.D.J., 2004, p. 45.