APROB

Comandantul companiei 4 infanterie

locotenent major Dmitri ZIBRIŢCHI
„____” martie 2014

PLAN CONSPECT
pentru desfăsurare şedinţei la pregătirea NBC cu efectivul companiei 4 infanterie

Tema 1: Armele de nimicire în masă (ANM). Arma nucleară.

Şedinţa 1. Armele de nimicire în masă (ANM). Noţiunea de armă (nucleară, chimică, biologică şi
incendiară). Modalitatea de întrebuinţare a armei nucleare. Tipurile exploziilor nucleare. Dezvoltarea
exploziei nucleare şi formarea factorilor distructivi. Mijloacele şi procedeele de protecţie împotriva
acestora

OBIECTIVELE: formarea cunoştinţelor şi deprinderilor

METODA DIDACTICĂ: explicarea convorbire, demonstrare, exersare

TIPUL ŞEDINŢEI: teoretic,practică

TIMPUL: 50 min

LOCUL DESFĂŞURĂRII: cîmpul tactic.

ASIGURAREA MATERIALĂ: mască antigaz, costum de protecţie.

 Nr T Întrebările şedinţei Indicaţii
d/o şi conţinutul scurt al acestora metodice
I. 5′ PARTEA INIŢIALĂ
- Primesc raportul despre pregătirea către şedinţă ;
- Dau 2 – 3 întrebări de control privitor la materialul şedinţei precedente.
- Anunţarea temei, scopurilor şi întrebărilor de învăţămînt ale şedinţei.
Anunţarea întrebării de învăţămînt
II. 40′ PARTEA FUNDAMENTALĂ
1. Arma nucleară: noţiuni generale; felurile exploziilor nucleare; factorii
distructivi şi efectele acestora; protecţia personalului şi echipamentelor
1.1.Obiective
Însuşirea cunoştinţelor de bază referitoare la arma nucleară.
1.2.Condiţii de instruire
­  Şedinţa   practică   de   cunoaştere   este   condusă   de   comandantul   de   pluton   la
subunităţile de apărare NBC şi de ofiţerul cu apărarea NBC de la unităţi pentru
subunităţile de alte arme. Şedinţa se execută, de regulă, în săli de   specialitate
dotate   corespunzător   (planşe,   exponate,   filme   de   instrucţie,   diapozitive   ş.a.).
Metoda didactică de bază este expunerea, iar ca procedee metodice se folosesc :
explicaţia, conversaţia, repetiţia.
1.3 Conţinutul instruirii
1.3.1 Noţiuni generale
­ Arma nucleară este cea mai puternică armă de distrugere în masă, capabilă să
producă, în timp scurt, pierderi mari trupelor şi populaţiei, să distrugă tehnica
militară   şi   materialele,   lucrările   de   apărare,   diferite   obiective   militare   şi
economice,   să   creeze   mari   zone  contaminate  radioactiv   şi,   totodată,   să   exercite
asupra personalului un puternic efect psihologic.
­  Efectul   distructiv   al   armei   nucleare   este   determinat   de     energia   obţinută   la
scindarea nucleelor atomilor unor elemente chimice grele, prin reacţia nucleară de
fisiune  sau   la   unirea   nucleelor     atomilor   unor   elemente   chimice   uşoare,   prin
reacţia nucleară de fuziune.
­  (1)  Arma  nucleară,  din punct  de vedere constructiv,   este  realizată  sub  forma
încărcăturilor nucleare pentru diferiţi vectori purtători. 
Aceştia pot fi :
- diferite tipuri de rachete;
- bombe de aviaţie;
- proiectile de artilerie;
- torpile şi mine maritime;
- fugase şi mine nucleare.
(2)  Incărcătura nucleară împreună cu vectorul purtător corespunzător constituie
muniţia nucleară.
­ Muniţiile nucleare, în funcţie de reacţia nucleară care stă la baza acestora, pot
fi :
- muniţii de fisiune;
- muniţii de fuziune (termonucleare);
- muniţii cu neutroni.
 ­  Muniţiile nucleare de    fisiune   au la bază reacţia prin care nucleul unui
element   greu   (Uraniu   235;   Plutoniu   239),   la   bombardarea   cu   un
neutron, se scindează în două produse de fisiune, cu eliberarea a doi
sau trei neutroni şi a unei mari cantităţi de energie.
­ Muniţiile nucleare de fuziune au la bază reacţia prin care se unesc două nuclee
ale unui element chimic uşor (izotopii hidrogenului – deuteriu ­D2 şi tritiu ­T3)
sub acţiunea unei temperaturi de ordinul milioanelor de grade, având ca urmare
formarea unui element chimic mai greu (heliu) şi eliberarea unei imense cantităţi
de energie.
­ Muniţia cu neutroni  este o variantă miniaturizată a muniţiei termonucleare, la
care efectul principal îl constituie acţiunea neutronilor rapizi asupra personalului.
1.3.2  Puterea şi felurile exploziilor nucleare
­  Puterea  muniţiei   nucleare   se   apreciază   prin   cantitatea   de   energie   care   se
eliberează în timpul exploziei nucleare.
Convenţional, puterea muniţiei nucleare se exprimă în  kilotone (Kt), în
funcţie   de   echivalentul   de   trotil   necesar   spre   a   obţine   prin   explozie   aceeaşi
cantitate de energie.
­ (1) Muniţia nucleară (de fisiune şi fuziune), în funcţie de echivalentul de trotil,
poate fi de cinci puteri :
a) foarte mică  ­ până la 1 Kt;
b) mică             ­ între 1 Kt şi 10 Kt;
c) mijlocie         ­ între 10 Kt şi 100 Kt;
d) mare             ­ între 100 Kt şi 1000 Kt;
e) foarte mare  ­ peste 1000 Kt (1 Mt).
(2) Muniţiile cu neutroni, de regulă, sunt de puteri foarte mici şi mici.
­In funcţie de locul unde  se produc, exploziile nucleare pot fi :
a) aeriene ­ joase;
                       ­ înalte;
b) la suprafaţa pământului (apei);
c) subterane (submarine).
1.3.3 Factorii distructivi ai exploziei nucleare şi efectele acestora
­ Factorii distructivi ai exploziei nucleare sunt:
a) unda de şoc;
b) emisiunea de lumină ;
c) radiaţia penetrantă;
d) contaminarea radioactivă;
e) impulsul electromagnetic.
­  (1)  Unda   de   şoc  constituie   principalul   factor   distructiv   al   exploziei
nucleare.Pentru formarea undei de şoc se consumă 40­60% din energia exploziei
nucleare.
(2)   Unda   de   şoc   reprezintă   comprimarea   bruscă   şi   puternică   a   mediului,   ce   se
propagă   de   la   centrul   exploziei   nucleare,   cu   viteze   mai   mari   decât   viteza
sunetului, percepută de om sub forma unui şoc puternic. Se formează în centrul
exploziei nucleare datorită reacţiilor nucleare şi dilatării aerului supraîncălzit.
(3) Caracterul şi proporţiile vătămării forţei vii şi distrugerii (deteriorării) tehnicii de luptă
depind de puterea şi felul exploziilor nucleare, de condiţiile de dispunere a trupelor (în
adăposturi sau în afara acestora), de gradul de dispersare şi de pregătire a trupelor pentru
protecţia împotriva armei nucleare, precum şi de condiţiile meteorologice şi de relief.
(4)   Efectele   undei   de   şoc   asupra   personalului   sunt   :   vătămările  grave,
caracterizate  de   traumatisme  ale  creierului,   vătămarea   organelor  din  cavitatea
toracică şi abdominală, fracturi, hemoragii, pierderea totală a   auzului şi chiar
moartea; vătămările medii, caracterizate de traumatisme ale creierului, vătămări
ale   diferitelor   organe,   pierderea   parţială   a   auzului;   vătămările  uşoare,
caracterizate de pierderea cunoştinţei pentru foarte puţin timp, ameţeli, ţiuituri
în urechi.
(5) Efectele undei de şoc asupra tehnicii de luptă sunt caracterizate atât prin acţiunea
nemijlocită a suprapresiunii în front, cât şi ca urmare a azvârlirii tehnicii de către presiunea
dinamică la izbirea acesteia.
(6) Deteriorările produse de către unda de şoc la tehnica de luptă se clasifică în
deteriorări uşoare, medii, grave şi distrugeri totale.
­ (1)  Emisiunea de lumină  – este un flux de raze calorice şi luminoase ce iau
naştere din zona luminoasă a exploziei nucleare.
(2) Durata zonei luminoase este de la 1 secundă la peste 10 secunde, în funcţie de
calibrul exploziei nucleare.
(3) Se propagă în linie dreaptă din zona luminoasă şi supraîncălzeşte orice obiect
întâlnit în jurul său. Caracteristica emisiunii de lumină care acţionează asupra
unui obiect o constituie impulsul luminos (cantitatea de lumină ce cade pe l cm 2
de suprafaţă pe întreaga durată a emisiunii de lumină).
(4) Efectele emisiunii de lumină asupra personalului sunt: vătămarea ochilor, arsuri pe
porţiunile descoperite ale corpului sau pe cele protejate de echipament. Efectele sunt provocate
atât în mod direct, cât şi indirect, ca urmare a incendiilor la care dă naştere.
(5) În funcţie de profunzimea vătămării tegumentelor, se deosebesc patru grade de arsuri.
Arsura de gradul I reprezintă o vătămare la suprafaţa pielii, care se manifestă prin înroşirea
acesteia; arsura de gradul II se caracterizează prin formarea pe piele a veziculelor; arsura de
gradul III prin vătămarea straturilor din profunzime ale pielii (formarea de ulceraţii); în cazul
arsurii de gradul IV are loc carbonizarea pielii şi a celulelor subcutanate, iar uneori şi a
ţesuturilor mai profunde.
­  (1)Radiaţia penetrantă este un flux de radiaţii gama şi de neutroni, emis în
mediul înconjurător din zona exploziei nucleare. Aceste două tipuri de radiaţii se
deosebesc prin caracterul lor, dar au comună proprietatea de a se propaga în aer
în   toate   direcţiile,   la   multe   sute   de   metri   şi   chiar   kilometri,   ionizând   aerul.
Străbătând   ţesuturile   vii,   radiaţiile   gamma   şi   neutronii   ionizează   atomii   şi
moleculele care compun celulele. Sub influenţa ionizării, în organism apar procese
biologice care duc la perturbarea funcţiilor vitale ale unor organe şi la apariţia în
organism a bolii de iradiaţie (Anexa nr.1).
(2) În funcţie de gravitatea îmbolnăvirii, boala de iradiaţie este de patru grade:
gradul I (uşoară), gradul II (medie), gradul III (gravă) şi gradul IV (foarte gravă).
­  (1)  Contaminarea    radioactivă  se  produce   în  urma   exploziei   nucleare   atât
raionul în care a avut loc explozia nucleară, cât şi în terenul şi ceea ce se află pe
acesta la zeci şi chiar sute de kilometri distanţă de locul exploziei.
(2) Sursele  de contaminare radioactivă sunt  produsele radioactive  ale reacţiilor
nucleare (fragmentele de fisiune ale nucleelor de uraniu şi plutoniu) şi substanţele
radioactive formate în sol în raionul centrului (epicentrului) exploziei.
(3) Contaminarea radioactivă cea mai puternică se produce în cazul exploziilor la
suprafaţa  pământului. In primul moment după explozie produsele radioactive se
găsesc în stare gazoasă în zona luminoasă. O mare parte a produselor radioactive
se amestecă cu solul topit, care răcindu­se formează la suprafaţa pământului o
crustă de zgură radioactivă. O parte din solul topit, împreună cu cel sfărâmat şi cu
praful de la suprafaţa pământului sunt antrenate de curenţi ascendenţi de aer,
formând   o   coloană   mare   de   praf   ce   se   uneşte   cu   norul   exploziei.   Datorită
temperaturii   foarte   ridicate,   pământul   se   topeşte,   parţial   se   volatilizează   şi   se
amestecă cu substanţele radioactive. Pe măsură ce norul exploziei se răceşte, şi
datorită   acceleraţiei   gravitaţionale,   particulele   încep   să   se   depună.   Datorită
vântului, particulele antrenate în aer se depun din norul exploziei formând sub
acesta o porţiune contaminată de diverse forme (urma norului radioactiv).
(4)   Substanţele   radioactive,   formate   în   urma   exploziei   nucleare,   sunt   surse   de
radiaţii alfa, beta şi gamma.
(5)   Radiaţiile   alfa,   beta   şi   gamma   produc   vătămări   personalului   prin   iradiere
exterioară,   precum   şi   prin   pătrunderea   lor   în   interiorul   organismului   sau  prin
depunere pe piele. Sursa iradierii exterioare a  personalului o constituie radiaţia
gamma.
(6) În urma acţiunii radiaţiei gamma,  personalul se  îmbolnăveşte de  boala de
iradiaţie  acută sau cronică, ce nu diferă de cea provocată de acţiunea radiaţiei
penetrante.
­  (1)  Impulsul   electromagnetic  se   formează   ca   urmare  a   apariţiei în  timpul
exploziei   nucleare   în   spaţiul   înconjurător   a   câmpurilor   electromagnetice   care
induc curenţi electrici şi tensiuni în conductoarele şi cablurile aeriene şi subterane
ale liniilor de comunicaţii, în antenele radio, cu efect perturbator în funcţionarea
mijloacelor radio – Tv.
(2) Amplitudinea impulsului electromagnetic scade proporţional cu distanţa, prin
distanţă înţelegând depărtarea dintre centrul exploziei şi punctul pe verticala de
la suprafaţa solului (apei).
(3)   Amplitudinea   impulsului   electromagnetic   este   foarte   mică   la   exploziile
subterane, creşte la exploziile la suprafaţa pământului (apei) şi are valori foarte
mari în cazul exploziilor nucleare aeriene la mare înălţime.
1.3.4. Protecţia personalului şi echipamentelor
­ Se organizează în scopul de a feri personalul şi echipamentele militare de atacul
adversarului (inamicului) cu arma nucleară sau de a reduce cât mai mult acţiunea
de   distrugere   a   acesteia,   de   a   păstra   capacitatea   de   luptă   a   militarilor   şi
subunităţilor.
­ Protecţia personalului şi echipamentelor cuprinde:
  ­ descoperirea pregătirilor adversarului pentru întrebuinţarea armei nucleare;
  ­  amenajarea lucrărilor genistice şi a adăposturilor împotriva atacului cu arma
nucleară;
 ­  cunoaşterea semnalelor de alarmare şi avertizare NBC;
  ­  folosirea proprietăţilor de protecţie ale terenului, tehnicii militare şi ale altor
obiecte din zonă;
 ­ folosirea echipamentelor de protecţie individuală (adoptarea  nivelurilor optime
de   protecţie   NBC,   NOPINBC   corespunzătoare)   şi   colectivă   şi   a   substanţelor
radioprotectoare;
­  executarea cercetării de radiaţie;
 ­  înştiinţarea subunităţii despre contaminarea radioactivă;
  ­  decontaminarea   imediată   şi   operaţională   a     personalului,   armamentului   şi
tehnicii.
1.4 Cerinţe privind evaluarea
Evaluarea militarilor care au executat această şedinţă de instrucţie se va realiza
ţinându­se cont de următoarele cerinţe :
­ să definească arma nucleară;
­  să cunoască  noţiunile generale ce stau la baza efectelor distructive ale armei
nucleare;
­ să enumere principalii vectori purtători ai încărcăturilor nucleare;
­ să enumere tipurile de muniţii nucleare şi să precizeze principalele caracteristici
ale acestora;
­ să cunoască noţiunile privind puterea muniţiilor nucleare şi modul de exprimare
a acestora ;
­  să cunoască clasificarea muniţiei nucleare după putere ;
­ să enumere felurile exploziei nucleare ;
­ să enumere factorii distructivi ai exploziei nucleare ;
­  să   enumere   pentru   fiecare   factor   distructiv   al   exploziei   nucleare   principalele
caracteristici ;
­ să cunoscă noţiunile generale privind protecţia personalului şi echipamentelor*.
- În funcţie de nivelul de cunoştinţe dobândite, militarul se
apreciază cu calificativul “FOARTE BUN” dacă răspunde corect şi complet la toate
cerinţele stabilite pentru evaluare. Pentru calificativul “SATISFĂCĂTOR” militarul trebuie să
îndeplinească cerinţele stabilite la alineatele marcate cu asterisc.
III. 5′ PARTEA FINALĂ
- Reamintirea tema, scopul şi întrebările de învăţământ ale şedinţei.
- Dau efectivului instruit întrebări pentru studierea desinestătătoare şi dau 2 – 3
întrebări de control privitor la materialul şedinţei, pentru aprecierea gradului de
însuşire a materialului studiat.
- Anunţ sfârşitul şedinţei.

CONDUCĂTORUL SEDINŢEI
_________________________________