NOTIUNI DE TEORIA ASCHIERII

A)PBOCESUL DE ASCHIERE SI CONDITIILE REALIZARII LUI

In procesul de fabricate a pieselor diverselor masini si utilaje folosite in industrie,

prelucrarii prin aschiere ii revine un volum mare de munca,

fiind un factor hotaritor atit in realizarea calitatii finale cit si a pretului

de cost al acestora. Procesul de prelucrare prin aschiere consta dintr-o succesiune de operafii,

efectuate asupra unui semifabricat, prin care se modifica forma, dimensiunile

si precizia acestuia,in vederea obtinerii unei piese finite,prin

indepartarea de metal sub forma de aschii cu ajutorul sculelor aschietoare si al masinilor-unelte.

Pentru realizarea procesului de prelucrare prin aschiere sint necesare utilizarea unor conditii si

anume:

— existenta unui semifabricat corespunzator din care prin aschiere sa obtinem o piesa finita

conform cu cea ceruta in desen;

— existenta unor miscari relative intre sculele aschietoare si piesele ce prelucreaza functie de

parametrii de aschiere ;

— existenta unor scule aschietoare efectuate din materiale corespunzatoare si cu o anumita

forma geometrica, capabile sa aschieze metalele;

— existenta unor masini-unelte corespunzatoare capabile sa realizeze geometria generarii

suprafetelor piesei si sa dezvolte puterea necesara prelucrarii lor.

B) STRUCTURA PROCESULUI TEHNOI/OGIC DE PRELUCRARE PRIN ASCHIERE

Din definitia procesului tehnologic de prelucrare prin aschiere rezulta ca in general, pentru

a executa o piesa sint necesare mai multe operatii. Numarul lor este cu atit mai mare cu cit forma

piesei este mai complexa si precizia ceruta mai mare.

 In mod normal un proces tehnologic de fabricatie a unei piese, cuprinde si operatii de

tratament termic, de protejare a suprafefelor etc. (intercalate corespunzator intre prelucrarile

mecanice), efectuate in vederea asigurarii unor anunite caracteristice fizico-mecanice a materialului

piesei.Procesul tehnologic are o structure, care se divide in : operatii, asezari sau pozitii, faze,

treceri, minuiri si miscari.

— Operatia, este o parte a procesului tehnologic, care se executa la un singur loc de munca,

cuprinzind toate actiunile utilajului si muncitorului pentru prelucrarea unei piese sau a mai

multora simultan (de exemplu strunjirea, frezarea, rectificarea etc.). Operatia este unitatea de baza

la proiectarea procesului tehnologic.

— Asezarea este o parte a opera{iei care se realizeaza la o singura fixare a piesei, caracterizata

prin pozijia neschimbata a acesteia fa£a de masina-unealta, in tot timpul prelucrarii (de exemplu

pentru a strunji integral un arbore in trepte, acesta trebuie inters cu 180 ° realizind doua fixari deci

doua asezari).

— Pozitia este o parte a operatiei in cursul careia fixarea piesei ramine neschimbata, dar

piesa poate ocupa diverse pozitii fata de masina (de exemplu fixarea piesei intr-un dispozitiv care se

poate roti si aduce piesa in diverse pozitii fata de masina sau scula).

—Faza este o parte a opera£iei, realizata in cadrul unei asezari sau pozitii, caracterizata prin

prelucrarea unei suprafete, pozitia sculei (regimul de lucru) raminind neschimbata. Invariabilitatea

regimului de lucru trebuie inteleasa in sensul ca muncitorul nu intervine, dar acesta se poate schimba

automat.

Fazele pot fi simple, la aschierea unei suprafete cu o singura scula, sau compuse la aschierea

simultan a mai multor suprafete cu mai multe scule sau a unei suprafe£e cu mai multe scule.

— Trecerea este o parte a fazei, corespunzatoare unei singure deplasari a sculei, fata de

suprafata ce se prelucreaza in directia avansului.

— Minuirea reprezinta totalitatea miscarilor manuale auxiliare necesare realizarii unei lucrari

sau pregatirii ei (fixarea piesei, potrivirea regimului, controlul prelucrarii etc.).

— Miscarea este partea cea mai mica posibila in care se poate imparti minuirea,
susceptibila a fi masurata in timp.

C) SEMIFABRICATELE FOLOSITE LA PRELUCRAREA PRIN ASCHIERE

Alegerea semifabricatului constituie o problema foarte importanta (de ordin constructiv,

tehnologic si economic) si se face tinind seama de cali-tatea materialului, forma si dimensiunile

piesei, seria de fabricate, metodele de elaborare a semifabricatelor etc.

La alegerea semifabricatului trebuie urmarita apropierea cit mai mare a formei si

dimensiunilor lui de cea a piesei finite, obtinindu-se astfel o scadere a cantita£ii de material ce

trebuie indepartata prin aschiere, redu-cerea timpului si costului prelucrarii.

Dupa criteriile si cerintele enumerate mai sus, semifabricatele folosite la prelucrarile prin

aschiere pot fi: laminate, forjate, turnate, stanjate, sudate etc.

Posibilitatea de prelucrare prin aschiere a unei piese presupune folosirea unor forme

constructive simple, care sa permita aplicarea procedeelor de prelucrare si montare cele mai

economice pentru caracterul respectiv al producfiei.

Un rol deosebit in usurarea prelucrarii pieselor, in conditii cit mai economice ,il au

urmatoarele masuri tehnico-organizatorice :

-standardizarea si unificarea produselor, lucru ce face posibila folosirea utilajelor,SDV-urilor

(scule, dispozitive si verificatoare) semifabricatelor

standardizate sau tipizate ;

-micsorarea volumului si simplificarea prelucrarii, prin proiectarea unor piese simple,

stabilirea de adaosuri de prelucrare minime, alegerea

semifabricat rational etc. ;

-alegerea unui material care se prelucreaza usor.

Adaosul de prelucrare (Z) este stratul de material, masurat normal pe suprafata piesei, ce trebuie

indepartat prin aschiere de pe un semifabricat, pentru a obtine o anumita piesa.

Micsorarea adaosului de prelucrare scurteaza timpul necesar pentru aschierea lui,

reduce consumul de material ce se pierde prin aschii, scade consumul de scule etc.

Reducerea prea mare a adaosului de prelucrare poate deveni dezavantajoasa economic

deoarece aceasta cere cresterea preciziei semifabricatelor deci si a costului acestora.

Rezulta ca adaosul de prelucrare trebuie stabilit la o valoare optima din punct de vedere tehnic

cit si economic. Adaosul de prelucrare prin aschiere poate f i :

-adaos de prelucrare total Zt care este dat de diferen£a dintre dimensiunile semifabricatului si cele

ale piesei finite ;

-adaos de prelucrare international Zi care este stratul de material ce se indeparteaza printr-o

singura operatie tehnologica..

Marimea adaosului de prelucrare este influentata de diversi factori sint: tipul

semifabricatului, caracteristicile fizico-mecanice ale materialului, structura procesului tehnologic,

gradul de complexitate al piesei, precizia de executie ceruta piesei etc.

Semifabricatele, inainte de a fi prelucrate prin aschiere, sint supuse la o serie de operatii de

pregatire prezentate mai jos.

Curatirea consta din indepartarea, de pe suprafata semifabricatelor a corpurilor straine, prin

sablare, mijloace mecanice s.a.

Debavurarea consta in taierea (cu flacara sau mecanic) retelelor de turnare si bavurilor

ramase dupa matritare.

Cojirea (degrosarea preliminara) se face in scopul indepartarii stratului superficial (ecruisat)

al semifabricatelor laminate, pentru a obtine o suprafata curata, neteda si lipsita de fisuri superficiale

sau neomogenitatii. Cojirea rea se executa pe strunguri speciale, puternice si foarte rigide.

Indreptarea se aplica in special semifabricatelor laminate sau trase la rece(uneori si celor

forjate), pentru a elimina unele deformatii aparute iin timpul operatiilor anterioare sau la transport.

Indreptarea se face manual cu ajutorul ciocanelor sau mecanic folosind prese, masini de indreptat -

calibrat (cu role sau varfuri) etc.

Debitarea consta in taierea semifabricatelor laminate la lungimi corespunzatoare pieselor ce se

executa. Debitarea se face cu diferite mijloace

 In functie de caracterul productiei, calitatea materialului etc., din care

mai importante sint: fierastraul cu miscare alternativa sau circulara, discuri de rectificat

inguste (2. . .3 mm), discuri din ofel moale (taie prin efectul de topire datorita turatiei mari),

strungul de debitat (foarte pro-ductiv si precis) etc.

— Centrarea este operatia care consta din executarea unor gauri de centrare, pe suprafetele

frontale ale semifabricatelor in vedere prinderii pentru prelucrare pe masini cu virfuri.

Gaurile de centrare (STAS 1361—63) sint cu con simplu sau dublu (fig. 1.1). La. gaura cu

con dublu primul trunchi de con are scopul de a proteja de lovituri al doilea trunchi de con care

serveste drept suprafata de reazem (bazare) a semifabricatului. Gaurile de centrare se recomanda sa

se execute pe suprafete prelucrate, partea conica sa fie neteda, curata si precisa iar axele celor doua

gauri sa coincida cu axa geometrica a piesei.

Realizarea gaurilor de centrare se face cu ajutorul unor scule speciale (burghie de centrare).

Ele se executa pe strunguri sau pe masini speciale de frezat frontal si centrat.

— Trasarea consta in marcarea pe semifabricate, prin linii si puncte, a conturului piesei

finite, precum si a axelor acesteia, punindu-se in evidenta planurile de referin£a ale piesei precum si

adaosurile de prelucrare. Daca semifabricatul permite inscrierea piesei, inclusiv adaosurile de

prelucrare este corespunzator.

Trasarea se foloseste in general la productia individuala sau de serie mica, mai ales la

semifabricate turnate, forjate sau matrifate de forme complicate. Trasarea se face cu ajutorul unor
dornuri sau ace care pot marca punctele si liniile pe semifabricat, prin batere sau sgiriiere, fie direct

pe suprafata piesei, fie pe un strat de creta sau vopsea aplicat in prealabil.

D)GEOMBTRIA SCULELOR ASCHIETOARE

a. Necesitatea existentei geometriei sculelor aschietoare. La orice scula aschietoare deosebim cel

putin trei parti constructive si anume: partea activa sau aschietoare, care efectueaza nemijlocit

aschierea, corpul sculei si partea aschietoare au forme ale partii active corespunzatoare pentru fiecare

tip de prelucrare, ascutite la anumite unghiuri determinate. Forma partii active si unghiurile acesteia

constituie ceea ce se numeste geometria .scmlei aschietoare. Aceasta este conditionata de procesul de

aschiere. De geometria sculei depinde foarte mult, viata (durabilitatea) sculei, precizia suprafetelor

prelucrate, energia cheltuita pentru aschiere etc.

Sa vedem de ce orice scula trebuie sa aiba o anumita geometrie. Pentru a usura intelegerea

necesitatii existentei unei anumite geometrii a partii active, se va explica acest fapt pe una dintre cele

mai simple operatii de prelucrare prin aschiere, rabotarea. Sa presupunem ca folosim un cutit care are

forma unei bare paralelipipedice.. Cu un astfel de cutit, stratul de metal comprimat, inainte de a fi

transformat in aschii, VA suporta o deformare puternica, lucru ce necesita o cheltuiala mare de

energie. In plus se va produce o incalzire puternica a partii active a cutitului. Cu un astfel de cufit nu

se va putea lucra, deoarece este necesar ca aschia sa se desprinda si sa se indeparteze cu usurinta fara

a se ingramadi intre piesa si cutit. Pentru a evita aceste inconveniente trebuie ca suprafata cutitului

(sculei in general) care comprima materialul si pe care luneca aschia numita fata de degajare sa se

devieze fata de planul vertical cu un unghi y denumit unghi de degajare (fig. 1.2).

Si dupa aceasta modificare cutitul se freaca puternic cu partea orizontala de suprafata

prelucrata a semifabricatului pe care o strica, scula se incalzeste si se consuma multa energie. Pentru a

evita aceste consecinte este cecesar ca suprafata cutitului care este indreptata spre piesa, numita fata

de asezare, sa fie deviata cu un unghi a fata de planul orizontal denumit unghi de asezare (fig. 1.2).

b. Elementele geometrice ale sculelor aschietoare. Pentru o mai usoara inte-legere a geometriei

sculelor aschietoare, se va analiza geometria partii active a unui cutit de strung care este una dintre

sculele cele mai raspindite. Geometria celorlalte scule aschietoare este asemanatoare cu cea a cutitelor

de strung, cu anumite particularitati rezultate din specificul schemei de aschiere si va fi prezentata in

capitolele care trateaza masinile-unelte respective.

Pentru determinarea geometriei sculei este necesar sa se defineasca unele -ofiuni privind piesa

prelucrata, elementele geometrice ale sculei si sistemele de referinta adoptate.

In figura 1.3. sint reprezentate suprafetele piesei prelucrate pentru strunjire si rabotare. Acestea
sint: suprafafa de prelucrat de (aschiat), suprafata de aschiere generata de taisul sculei si suprafata

prelucrata.

Un cutit consta dintr-un corp A si partea activa B (fig. 1.4). Suprafetele si muchiile partii

active ale cufitului sint:

— fata de degajare 1 care actioneaza direct asupra stratului de aschiat producind degajarea

aschiei si lunecarea acesteia pe ea;

— fafa de asezare principala 2 indreptata spre suprafafa de aschiere si este in contact cu ea

in vecinatatea taiusului;

— fafa de asezarea secundard 3 este in contact cu suprafata prelucrata. pe care o netezeste;

— taisul principal 4 este muchia de intersectie dintre fafa de degajare si fata de asezare

principala; el executa aschierea;

— taisul secundar 5 este muchia de intersectie dintre fata de degajare si fata de asezare

secundara;

— virful cutitului 6 este punctul de intersectie dintre taisul principal si. cel secundar; numarul

virfurilor unei scule depinde de numarul fetelor de asezare secundare.

 Pentru determinarea elementelor geometrice ale sculei ca atare sau in procesul de aschiere,

se folosesc doua sisteme de referinja (STAS 6599— —62) si anume: constructiv si functional.

Sistemul de referintd constructiv (fig. 1.5) este format din planul de baza constructiv, planul

taisului si planul de masurare constructiv. Acesta este un sistem de referinta propriu al scuiei (static)

in raport cu care se determina elementele geometrice ale scuiei izolate (in afara procesului de aschiere).

Aceste elemente sint necesare la proiectare, fabricare, ascutire etc.

Planul de baza constructiv, este cel care, la fixarea uzuala a scuiei, este perpendicular pe

directia instantanee a miscarii principale. Acest plan este paralel cu cele doua directii posibile de

avans longitudinal si transversal. La sculele cu forma prismatica (cutite) este paralel cu suprafata de

fixare a scuiei.

Planul taisului confine taiusul principal si este perpendicular pe planul de baza constructiv.

Planul de masurare (secant) constructiv este perpendicular pe planul de baza constructiv si pe

planul taiusului.

Sistemul de referinta. functional (fig. 1.6) este format din planul de baza functional, planul de

aschiere si planul de masurare functional. In acest sistem se determina elementele geometrice

(unghiurile) care caracterizeaza interactiunea dintre scula si semifabricat, in procesul de aschiere.

Planul de baza functional este perpendicular pe directia de aschiere, in punctul considerat pe

tais

Planul de aschiere este tangent la suprafata instantanee de aschiere si | perpendicular pe

planul de baza functional.

 Planul de masurare (secant) functional este perpendicular pe planul e baza functional si pe cel

de aschiere.

Unghiurile unui cufit de strung in sistemul constructiv (fig. 1.7) pot fi prin-cipaJe sau secundare.

Unghiurile principale se masoara in planul de masurare constructiv, intr-un punct 0 de pe taisul

principal. Aceste unghiuri sunt:

— unghiul de asezare constructiv a. dintre fata de asezare, sau planul | tangent la aceasta in

punctul 0 si planul taisului;

— unghiul de degajare constructiv y dintre fata de degajare, sau planul I tangent la ea in

punctul 0 si planul de baza constructiv;

— unghiul de ascutire p dintre fetele de degajare si asezare, sau dintre planele tangente la

aceste suprafefe in punctul 0',

— unghiul de aschiere constructiv δ dintre fata de degajare, sau un plan tangent la aceasta in
punctul 0 si planul taiusului;

— unghiurile secundare α( Υ,β si δ se masoara intr-un plan de masurare (secant) constructiv

secundar intr-un punct 0{ de pe taisul secundar si se definesc similar cu cele principale.

Relatiile dintre unghiurile constructive sint:

a + p ± y = 90° respectiv α( + β ± Yi = 90° (1.4)

8=a+p respectiv δ = α( + β (1.5)

8 = 90° ± Yi respectiv δ == 90± Yi (1.6)

Unghiul Y (YI) poate fi pozitiv sau negativ. In relatiile (1.4) si (1.6) primul semn se ia pentru

unghiul y pozitiv.

La o scula aschietoare mai pot fi si alte unghiuri ca:

— unghiul de inclinare constructiv λ (fig. 1.8) dintre tais, sau tangenta la tais intr-un punct si

planul de baza constructiv, masurat in planul taiusului.

— unghiul profilului taisului ψ dintre planul taisului si axa principala a sculei.

 — unghiul virfului taiusului ε (fig. 1. 7) dintre un tais principal si un tais secundar, masurat

in planul de baza constructiv.

Unghiurile unui cutit de strung in sistemul functional (exemple in figura 1.9 pot fi deasemeni

principale si secundare. Unghiurile principale se masoara in planul de masurare (secant) functional

intr-un punct de pe fata taiusului principal si sint :

— unghiul de asezare functional α' dintre fata de asezare sau, planul tangent la aceasta

intr-un punct si planul de aschiere ;

— unghiul de degajare functional γ' dintre fata de degajare, sau planul tangent la ea intr-un

punct si planul de baza functional ;

— unghiul de aschiere functional δ' dintre fata de degajare, sau un plan tangent la aceasta

intr-un punct si planul de aschiere;

— unghiul de indinare functional λ' dintre tais sau tangenta la tais intr-un punct si planul de

baza functional, masurat in planul de aschiere ;

— unghiul de atac functional x' este unghiul dintre planul de aschiere si intersectia

avansului, masurat in planul de baza.

Unghiurile secundare α ,γ', δ'. λ', se definesc in mod analog pentru taisul secundar.

Un cutit are ca elemente geometrice si urmatoarele raze :

— raza de rotunjire a virfului r (fig. 1.10, a)este raza de racordare a celor doua taisuri masurata

in planul de baza ;

— raza de bontire a taiusului p (fig. 1.10, b) este raza de racordare dintre f a t a de degajare si

cea de asezare.

E) FOBTELE S1 PUTEREA LA ASCH1EHE

Una din problemele de baza, ale studiului aschierii metalelor, este stabilirea fortelor necesare
pentru detasarea unei aschii.

Cunoasterea forfelor, care iau nastere la aschiere, este necesara pentru a putea dimensiona

corespunzator sculele eschietoare, dispozitivele si di-

versele organe ale masinii-unelte. Aceleasi forte actioneaza si asupra semif abricatului, putind

dauna preciziei de executie a pieselor respective. Pentru realizarea unei tehnologii corecte de execute

fortele de aschiere trebuiesc cunoscute, controlate si mentinute in anumite limite admisibile.

STABIIJREA FORTELOR CARE SE OPTJN ASCHIERII

Elementele (straturile) aschiei aluneca sau se foarfeca (dupa tipul aschiei) in planul de

forfecare AM (fig. 1.32) in care materialul opune o rezistenta datorita urmatoarelor forte:

Ra este forta data de eforturile unitare tangenjiale Τ;

Rf — forja de frecare interioara datorita tensiunilor σ;

Rc — for£a de compresiune normala pe planul AM, data de . σ

Notind cu qAM suprafafa planului de forfecare AM si cu μ- coeficientuj de frecare

interioara, se obtine: Ra=qamτ

Rc=qamσ

Rf=μi Rc = μiqamσ

R1=Ra+Rf+Rc

unde R1 este rezultanta fortelor ce se opun aschierii in planul AM.

In afara rezistentei propriu-zise de aschiere (R1) mai intervin urmatoarele forte care se opun

actiunii sculei (fig. 1.32):

R2 — rezistenta la deformatiile elastice si plastice ale suprafetei aschiate ;

F1 — forta de frecare dintre aschie si fata de degajare;

F2 — Forta de frecare dintre suprafata aschiata si fata de asezare.

 Rezultanta vectoriala R a acestor forte se numeste apasare totala de aschiere :

R=R1+R2+F1+F2

Aceasta forta R apasa asupra sculei si pentru a putea realiza aschierea trebuie sa actionam

asupra acesteia cu o forta exterioara cel putin egala si de sens contrar.

Din punct de vedere practic nu intereseaza insa cunoasterea marimii si direcfiei apasarii

totale de aschiere, ci componentele ei pe anumite directii si anume:

— apasarea principala, de aschiere Fz care actioneaza in directia miscarii principale si

reprezinta forta cu care piesa apasa pe scula datorita acestei miscari;

— apasarea de avans Fx care actioneaza in directia miscarii de avans si reprezinta

forta exercitata de piesa pe scula in sens opus avansului;

— apasarea de respingere Fy care actioneaza in directia axei sculei si reprezinta forta pe

care o exercita piesa la patrunderea sculei.

Cea mai importanta este apasarea principala de aschiere care are intensitatea cea mai

mare; ea determina momentul rezistent la arborele principal al masinii-unelte si puterea necesara

pentru aschiere. La ea se dimensioneaza principalele mecanisme ale masinii-unelte si scula

aschietoare.

Apasarea de avans Fx solicita, prin intermediul sculei si al

dispozitivelor de fixare a acesteia, niecanismul de avans, determimnd

fortele la care se dimensioneaza elementele acestuia. Apasarea de

respingere Fy solicita, prin scula si dispozitivul de fixare, ghidajele

batiului. Depasind anumite valori ea poate produce vibratii in scula.

In figura 1.33, sint reprezentate apasarile de aschiere pentru

cazul strunjirii longitudinale a

unei piese.

Componentele Fx si Fy se exprima obisnuit in

raport cu F.
 Fx=λxFz,( λx=0,25…..0,35)

Fy=λyFz(λy=0,35…….0,50)

Trebuie remarcat ca valorile coeficienjilor, λx si λy variaza in limite foarte largi in functie de

condifiile concrete de aschiere. In raport cu valorile unghiului de atac x avem: Fx = 0 la x = 0°; Fx

= Fy la x = 45° si Fy = 0 la x = 90°. Practic F z, si F y lu sunt nule niciodata datorita existentei razei

r.

.2. APASAREA SPECIFICA DE ASCHIERE.

Anasarea specifica de aschiere p este data de

riportul:

p=F z /q=F z /st=F z /ab[kgf/mm 2 ]sau[N/m]

Sensul fizic al apararii specifice este al unui lucru mecanic specific e (relafia 1.27) necesar

detasarii unitafii de volum de aschie. Acesta se obti ne din impartirea lucrului mecanic specific de

aschiere E (rela£ia 1.26) la volumul specific de aschie v. q(m3/min) :

E =Fzv [kgf.m/min]sau[J/min] (1.26)

Apasarea specifica poate caracteriza prelucrabilitatea unui material. Materialul care, in

aceleasi conditii de aschiere, necesita o apasare specifica mai mica este mai usor prelucrabil.

STABILIREA RELATIILOR DE CALCUL PENTRTJ APASARILE DE ASCHIERE

In procesul de aschiere se produce o stare de tensiuni compusa. Practica a aratat insa ca

 deformarile cele mai rnari se datoresc compresiunii care are loc in stratul aschiat.

Pentru stabilirea apasarii de aschiere se porneste de la constatarea ca procesul de aschiere este

un proces de compresiune plastica. Se considera stratul aschiat ca o epruveta deformata prin

compresiune introducind un sistem izolat. Astfel se simplifica problema objinind rezultate cu

precizie buna, confirmate practic.

Plecind de la constatarea ca, in procesul deformarii plastice a metalelor (fig. 1.34), tensiunile

din corpul deformat cresc, datorita marii rezistentei, se poate deduce ecuatia generala a

deformarii plastice, cind viteza de def ormare este constants.:

F • lm = C (1.28)

in care F este for$a exterioara care comprima epruveta;

I — lungimea epruvetei variabila in timp ;

m — constants. func£ie de material §i de forma epruvetei;

C — constanta funcjie de condi£iile initiale:

m
C = F0 • l 0 (1.29)

unde: F0 si 10 au valorile pentru inceputul deformatiei plastice.

Datorita portiunii incerte a caracteristicii materialului in zona limitei de curgere, F0 se

stabileste cu aproximatie admitind conventional, ca relatia (1.28) este valabila chiar de la

inceputul compresiunii. Pentru o epruveta paralelipipedica de sectiune q, rezulta:

F0 =σ0• q =. σ0 a • b, (1.30)

care σ0- reprezinta limita conventionala de curgere. Tinind seama de valoarea

lui F0 relatia 1.28, devine:

F=F0(l0/l)= σ0 a • b,(1.31)
Considerind ca avem un proces de aschiere, care decurge dupa aceleasi legi

avem: F = Ft, q reprezinta sectiunea aschiei iar raportul I0/l reprezinta tocmai

coeficientul de contractie (tasare) a aschiei kt = k. In acest caz relafia (1.31)

devine:

F. =. σ0 a . b . km. (1.32)