Amplificatorul cu emitor comun

A. Modelul I -- robinetul controlat de curent

Vom face toată discuţia care urmează numai

pentru tranzistoare NPN. De asemenea, ne vom referi I C=  I B
numai la tranzistoarele cu siliciu, cele cu germaniu colector
I B baza
nemaifiind utilizate.
+
Pentru tranzistorul bipolar, în regiunea activă
VBE = 0.6 V _ emitor
normală, se poate folosi un model extrem de simplu (Fig.
I E  IC
1) :
a) tensiunea între bază şi emitor rămîne riguros Fig. 1. Tranzistorul
constantă, potenţialul bazei fiind mai ridicat cu 0.6 V bipolar: modelul
decît potenţialul emitorului; robinetului de curent.
b) tranzistorul se comportă ca un robinet, lăsînd să
intre un curent de colector proporţional cu cel de bază

IC   I B . (1)

Constanta  este factorul de amplificare în curent al tranzistorului şi are valori

de ordinul zecilor, iar pentru tranzistoarele de mică putere, valori peste 100. Din acest
motiv, curentul de emitor este practic egal cu cel de colector

I E  IC  I B  IC (2)

valoarea celui de bază fiind neglijabilă faţă de aceştia doi.

B. Amplificatorul cu sarcină distribuită

Modelul simplu prezentat mai sus permite înţelegerea funcţionării amplificatorului

din Fig. 2, cunoscut ca amplificator cu sarcină distribuită sau amplificator cu emitor
comun cu rezistenţă în emitor (cu degenerare în emitor). {n absenţa semnalului de
intrare ("repaus") potenţialul bazei este stabilit de divizorul format din RB1 şi RB2 ;
conform modelului, potenţialul emitorului se găseşte cu 0.6 V mai jos. Legea lui Ohm
 2 Amplificatorul cu colector comun

dictează valoarea curentului VA

+20 V
de emitor, care este aceeaşi cu
R B1 RC
cea a curentului de colector. 110 k 10 k 0 Vout
Astfel, potenţialul colectorului 0
C1 1.6 V 10 V C2
este menţinut la VA  IC RC .  
V
Pe figură, valorile acestor in T
1.0 V
0 0
potenţiale de curent continuu R B2 RE
10 k 1.0 k
sînt notate în interiorul unor
dreptunghiuri.
Cînd la intrarea
Fig. 2. Amplificator cu sarcină distribuită
amplificatorului se aplică un
semnal variabil în timp vin , aceste variaţii se transmit prin condensatorul C1 şi
potenţialul bazei suferă variază şi el cu

VB  vin

în jurul valorii de repaus. Dar tensiunea bază-emitor este riguros constantă (în modelul
nostru) şi deci

VE   (VB  0. 6 V) = VB  vin ,

de unde deducem variaţia curentului de emitor, egală cu cea a curentului de colector

I E  IC  vin RE .

{n final, obţinem variaţia potenţialului de colector, care reprezintă semnalul de

ieşire al amplificatorului

R
vout  VC   (VA  IC RC )   RC IC   C vin .
RE

Etajul cu sarcină distribuită are, deci, amplificarea de tensiune

R
A C (3)
RE
 Amplificatorul cu emitor comun 3

{n aplicaţii este foarte importantă  I in

 Vin
impedanţa de intrare, definită ca raportul
vin iin  Vin Iin . {n cazul nostru, curentul Iin R B2 R B1 Z in T
produs de sursa de semnal, se ramifică în trei
componente: prin RB2 către masă, prin RB1 către
VA  constant şi prin baza tranzistorului. La Fig. 3. Impedanţa de intrare în
intrare sînt văzute, deci, trei impedanţe legate în amplificator.
paralel (Fig. 3) : RB1 , RB2 şi impedanţa de intrare
în baza tranzistorului Zin T , definită ca Zin T  VB I B . Dar
I B  IC   VB ( RE ) şi impedanţa de intrare în baza tranzistorului rezultă

Zin T  RE . (4)

{n final avem

Zo  RB1 RB2 RE (5)

La ieşirea amplificatorului, curentul de ieşire are două componente prin RC şi prin

colectorul tranzistorului. Impedanţa de ieşire este, deci, combinaţia paralelă între RC şi
impedanţa văzută în colectorul tranzistorului Zo T . Curentul de colector nu poate fi însă
(în modelul nostru) modificat de potenţialul colectorului (trannzistorul este o sursă
ideală de curent) şi Zo T este infinită. Rezultă de aici că impedanţa de ieşire a
amplificatorului este egală cu rezistenţa din colector

Zo  RC . (6)

C. Modelul transconductanţă

Pentru a mări amplificarea, fără modificarea punctului static, putem scurtcircuita

în alternativ, cu un condensator de valoare mare, rezistenţa RE din emitor. Pentru
variaţii, emitorul apare legat direct la masă şi expresia A   RC RE conduce la o
valoare infinită a amplificării. {n realitate, amplificarea obţinută este de ordinul sutelor;
modelul nostru foarte simplu utilizat pentru tranzistor nu mai este suficient de precis.
Aceasta se întîmplă deoarece am considerat că variaţiile curentului de colector se obţin
cu tensiunea între bază şi emitor riguros constantă. Dependenţa reală, reprezentată în
Fig. 4 a), arată clar că variaţiile curentului de colector se obţin cu preţul variaţiei
tensiunii între bază şi emitor. Pentru fiecare 60 mV variaţie a tensiunii bază-emitor
 4 Amplificatorul cu colector comun

(o zecime din valoarea ei) curentul de colector creşte de zece ori. Pentru valori ale
acestui curent utilizate în practică, dependenţa este foarte bine descrisă de relaţia

VBE

IC  I S e VT
. (7)

100 I (mA) 10 -2 curent (in amperi)

C
10 -3
80 10 -4
-5
10 IC
60 -6
10
10
-7 IB
40
10 -8
-9
20 10
-10

10
0 0.0 0.1 0.2 0.3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8
0.50 0.55 0.60 0.65 0.70
V (V) VBE (in volti)
BE

a) b)

Fig. 4. Curentul de colector în funcţie de tensiunea bază-emitor (tensiunea colector

emitor este constantă).
k BT
VT  este numit potenţial termic şi este determinat de constanta Boltzman k B ,
e
sarcina electronului e şi temperatura absolută T (în Kelvin); la temperatura camerei
(20 oC), potenţialul termic are valoarea de 25 mV. Mărimea IS este un parametru ce
caracterizează fiecare tranzistor, ea nu depinde de punctul de funcţionare dar are o
dependenţă în funcţie de temperatură. Valabilitatea relaţiei anterioare poate fi urmărită
uşor reprezentînd dependenţa IC  f (VBE ) în scară logaritmică (Fig. 4 b). Se constată
că relaţia este foarte bine verificată pe 7 decade de curent (variaţie de 1 la 10 milioane).
Pornind de la relaţia anterioară, să construim un model perfecţionat al
tranzistorului, care va fi valabil însă, numai pentru variaţii mici în jurul valorii de
repaus IC0 . Diferenţiem relaţia şi obţinem

V
 VBE  T0  IC  re  IC (8)
IC

Mărimea re este o rezistenţă dinamică (apare numai pentru variaţii) şi evoluţia ei cu

intensitatea curentului de repaus din colector o aveţi în Fig. 5.
 Amplificatorul cu emitor comun 5

Ecuaţia (4) reprezintă noul r ()

e
nostru model pentru variaţii, numit 1000
model transconductanţă deoarece
100
curentul de colector este acum
controlat de tensiunea bază-emitor. 10

Pornind de la ea, putem construi un

1
circuit echivalent (Fig. 6);.
tranzistorul "perfecţionat" are în 0.1
0.01 0.1 1 10 100
interior rezistenţa de emitor I (mA)
C

intrinsecă re . Variaţiile curentului

Fig. 5. Dependenţa rezistenţei dinamice re
de colector se pot scrie
de curentul de colector de repaus.

 VBE
IC   g m  VBE (9)
re
unde g m este transconductanţa tranzistorului, de unde şi numele modelului.
Trebuie notat că în interiorul tranzistorului nu C colector
există, de fapt, nici un emitor intern şi nici o baza
rezistenţă "fizică" între acesta şi emitor. Modelul T
B
este un circuit electric care spune acelaşi lucru ca şi emitor "intern"
E'
re
ecuaţia (4); vom vedea că e mai comod şi mai
intuitiv să lucrăm cu acest circuit decît cu ecuaţia. E emitor

De asemenea, acest model nu este singurul care VBE = VBE' + re I E = 0 + re I C

poate fi construit pornind de la acea relaţie; el oferă
Fig. 6. Circuitul echivalent al
însă avantaje care se vor vedea imediat..
modelului transconductanţă.

D. Reconsiderarea etajului cu sarcină distribuită

C I C
Dacă înlocuim tranzistorul cu noul model, ca în colector

Fig. 7, şi refacem calculul amplificării, observăm că VB = v in T

acum variaţia de tensiune vin nu se mai obţine la B emitor "intern"
E' VE' = VB
emitor, ci la emitorul intern. Mai departe, trebuie să re
calculăm I E şi aici observăm versatilitatea E emitor
I E
modelului: rezistenţa dinamică re apare în serie cu
RE
RE . Putem, pur şi simplu, să reluăm rezultatul
anterior, înlocuind pe RE cu RE  re ; noua expresie a
Fig. 7. Utilizarea modelului
amplificării este
transconductanţă la calculul
etajului cu sacină distribuită.
 6 Amplificatorul cu colector comun

RC
A (10)
RE  re

De asemenea, impedanţa de intrare în baza tranzistorului devine

Zin T  ( RE  re ) . (11)

Pentru valorile numerice din Fig. 1, eroarea relativă pe care o făceam asupra
acestor mărimi utilizînd modelul robinetului de curent era de ordinul a
re RE  25 1000  2. 5 %.

E. Amplificatorul cu emitor comun

VA
+20 V
Sîntem acum pregătiţi să
R B1 RC
înţelegem ce se întîmplă dacă 110 k 10 k 0 Vout
legăm în alternativ emitorul la C1
0
1.6 V 10 V C2
masă (Fig. 8). Nu avem decît  
V
să punem RE  0 în ultimele in T
1.0 V
0 0
două relaţii şi obţinem R B2 RE
10 k 1.0 k
amplificarea în tensiune

Fig. 8. Amplificator cu emitor comun.

R I0 R I0
A   C   gm RC  C C , cu gm  C (12)
re VT VT

şi impedanţa de intrare în baza tranzistorului

Zin T   re (13)

Valoarea impedanţei de ieşire rămîne în continuare RC deoarece tranzistorul este

şi în noul model o sursă ideală de curent.
Să discutăm puţin formula (8) obţinută pentru amplificare. Produsul IC0 RC este
tocmai căderea de tensiune, în repaus, pe rezistenţa din colector, iar VT are la
temperatura camerei valoarea de 25 mV. Astfel, amplificarea unui asemenea etaj poate
fi prezisă după o simplă măsurătoare de curent continuu
 Amplificatorul cu emitor comun 7

VRC
A . (14)
25 mV

Dacă, în plus, etajul a fost polarizat astfel încît potenţialul colectorului să fie la
jumătate din tensiunea de alimentare ( VC  VA 2), atunci amplificarea este, pur şi
simplu,

A  20  VA (cu VA in volti ) . (15)

Aceste expresii sînt valabile pentru variaţii mici, adică  IC  IC0 , sau echivalent
(în cazul unei polarizări corecte) vout   VC  VC0 . Dacă însă semnalul de ieşire este
de ordinul a 1 V, tranzistorul lucrează la curenţi de colector mult diferiţi între ei şi, ca
urmare, şi amplificările momentane vor fi diferite. Astfel, în circuitul din Fig. 1, dacă
potenţialul colectorului, care în repaus este la 10 V, evoluează între 5 V şi 15 V, atunci
curentul de colector variază între 1.5 mA şi 0.5 mA iar amplificarea "instantanee" se
modifică continuu între 600 şi 200. Semnalul de la ieşire nu mai este identic cu cel de la
intrare, fiiind puternic distorsionat.
La aceste amplitudini mari ale semnalului de ieşire, amplificatorul cu emitor
comun mai prezintă încă un inconvenient: impedanţa de intrare în baza tranzistorului nu
mai este constantă. Pentru acelaşi exemplu numeric din paragraful anterior, cu un factor
  100 , impedanţa de intrare în baza tranzistorului se modifică continuu, între 5 k şi
1.7 k. Ca urmare, impedanţa de intrare în etaj variază între 3.2 k şi 1.4 k şi, dacă
generatorul de semnal nu are impedanţă proprie mult mai mică, forma semnalului din
baza tranzistorului nu mai este identică cu cea produsă de generator.

Efectul rezistenţei de sarcină

{n calculele anterioare am considerat că întreaga variaţie a curentului de colector,

 IC , trece prin rezistenţa de colector, amplificatorul fiind operat cu ieşirea în gol.
Dacă prin intermediul condensatorului, în colector este cuplată o rezistenţă de sarcină
RS , atunci, pentru variaţii, ea apare legată în paralel cu RC şi în formulele amplificării,
în locul lui RC trebuie să apară valoarea echivalentă ( RC RS ) ( RC  RS ) . Astfel, pentru
etajul cu sarcină distribuită avem amplificarea

RC RS 1
A (10')
RC  RS RE  re
 8 Amplificatorul cu colector comun

iar pentru cel cu emitor comun

RC RS 1
A . (12')
RC  RS re

Modul de lucru

Alimentaţi amplificatorul de la o sursă de tensiune continuă cu valoarea 10-12 V,

fără să cuplaţi vreun generator de semnal. Cu un voltmetru, măsuraţi potenţialul
emitorului şi, cunoscînd rezistenţa RE , determinaţi valoarea de repaus a curentului de
colector IC0 . Apoi, din valoarea tensiunii de alimentare şi a rezistenţei RC calculaţi
potenţialul la care trebuie să se găsească colectorul. Verificaţi că acest lucru se şi
întîmplă; este un motiv să credeţi că tranzistorul nu este distrus.
Calculaţi apoi rezistenţa dinamică re  25 mV IC0 .

Amplificatorul cu sarcină distribuită. Deconectaţi condensatorul din emitor.

{nainte de a face vreo determinare, calculaţi amplificarea la care vă aşteptaţi, cu ieşirea
amplificatorului în gol

RC
A
RE  re

Aţi putea folosi formula aproximativă A   RC re ? Ce eroare relativă aţi avea în acest
caz ?
Legaţi acum la intrare un generator de semnal cu frecvenţa în jur de 1 kHz şi
potriviţi amplitudinea sa astfel încît semnalul din colector, vizualizat cu osciloscopul să
aibă amplitudinea în jur de 1 V. Determinaţi apoi, cu precizie mai bună, amplitudinile
de la intrare şi la ieşire şi calculaţi amplificarea. Comparaţi-o cu cea calculată din
punctul static de funcţionarer şi valorile rezistenţelor. {ncercaţi să explicaţi diferenţa
obţinută.
Aveţi pe planşetă mai multe rezistenţe pe care le puteţi conecta ca rezistenţă de
sarcină. Alegeţi una dintre ele şi recalculaţi amplificarea cu formula (10'). Măsuraţi apoi
valoarea amplificării, cu această rezistenţă conectată ca sarcină.
Veţi determina în continuare impedanţa de intrare. Mai întîi, cu valorile
rezistenţelor de pe planşetă şi cu   100 , încercaţi o estimare, conform ecuaţiei (5).
Apoi determinaţi experimental această impedanţă de intrare intercalînd între generatorul
 Amplificatorul cu emitor comun 9

de semnal şi intrarea amplificatorului o rezistenţă R1  1k , ca în Fig. 9. Măsuraţi

tensiunile semnalelor la ieşirea generatorului vg şi la R1

intrarea amplificatorului vin . Din relaţia de vg v in

proporţionalitate ~ Z in

vg R 1 Zin

vin Zin

deduceţi mărimea impedanţei de intrare. Comparaţi-o cu cea estimată anterior şi

justificaţi diferenţenţa.

Amplificatorul cu emitor comun.

Legaţi acum condensatorul în paralel pe rezistenţa din emitor. Pentru variaţii,
acum emitorul aparea legat la masă. {nainte de a efectua măsurătorile, calculaţi
amplificarea la care vă aşteptaţi, cu ieşirea amplificatorului în gol, conform relaţiei 12.
Apoi stabiliţi amplitudinea generatorului de semnal astfel încît amplitudinea semnalului
la ieşire să fie sub 1 V. Masuraţi semnalul de intrare şi semnalul de ieşire şi determinaţi
amplficarea de tensiune. Comparaţi-o cu valoarea calculată anterior şi comentaţi
diferenţa observată.
Ca şi la amplificatorul cu sarcină distribuită, alegeţi o rezistenţă de sarcină,
conectaţi-o în colector prin intermediul condensatorului şi calculaţi cît ar trebui să fie
acum amplificarea. Măsuraţi apoi valoarea acestei amplificări.
Reluaţi calculul şi măsurarea impedanţei de intrare. Comparaţi valoarea ei cu cea a
amplificatorului cu sarcină distribuită. Formulaţi o concluzie asupra preţului plătit
pentru creşterea amplificării.
{nlocuiţi generatorul de semnal (care furniza o formă de undă sinusoidală) cu un
generator de funcţii care vă produce o formă de undă triunghiulară. Stabiliţi
amplitudinea generatorului astfel încît să obţineţi la ieşire o amplitudine mare, de cîţiva
volţi, fără să aduceţi însă tranzistorul în blocare sau saturaţie. Observaţi cu atenţie
forma de undă din colector; mai este ea identică cu cea produsă de generator ?. Calculaţi
cît este valoarea amplificării în momentele cînd tensiunea din colector trece prin valorile
extreme.
Reluaţi apoi experimentul desfăcînd condensatorul din emitor, adică cu etajul
cu sarcină distribuită. Aveţi grijă să reajustaţi din nou amplitudinea generatorului pentru
a obţine aceeaşi amplitudine în colector. Mai este semnalul distorsionat ? Formulaţi o
concluzie asupra celor două tipuri de amplificatoare, atunci cînd dorim să obţinem la
ieşire un semnal de ampliudine mare.
10 Amplificatorul cu colector comun