Vede-n capăt începutul Cine ştie să le-nveţe; Vreme trece, vreme vine, Tot ce-a fost ori o să fie Toate-s vechi şi nouă toate; În prezent le-avem pe toate, Ce e rău şi ce e bine Dar de-a lor zădărnicie Tu te-ntreabă şi socoate; Te întreabă şi socoate. Nu spera şi nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; Căci aceloraşi mijloace De te-ndeamnă, de te cheamă, Se supun câte există, Tu rămâi la toate rece. Şi de mii de ani încoace Lumea-i veselă şi tristă; Multe trec pe dinainte, Alte măşti, aceeaşi piesă, În auz ne sună multe, Alte guri, aceeaşi gamă, Cine ţine toate minte Amăgit atât de-adese Şi ar sta să le asculte?... Nu spera şi nu ai teamă. Tu aşează-te deoparte, Regăsindu-te pe tine, Nu spera când vezi mişeii Când cu zgomote deşarte La izbândă făcând punte, Vreme trece, vreme vine. Te-or întrece nătărăii, De ai fi cu stea în frunte; Nici încline a ei limbă Teamă n-ai, căta-vor iarăşi Recea cumpăn-a gândirii Între dânşii să se plece, Înspre clipa ce se schimbă Nu te prinde lor tovarăş: Pentru masca fericirii, Ce e val, ca valul trece. Ce din moartea ei se naşte Şi o clipă ţine poate; Cu un cântec de sirenă, Pentru cine o cunoaşte Lumea-ntinde lucii mreje; Toate-s vechi şi nouă toate. Ca să schimbe-actorii-n scenă, Te momeşte în vârteje; Privitor ca la teatru Tu pe-alături te strecoară, Tu în lume să te-nchipui: Nu băga nici chiar de seamă, Joace unul şi pe patru, Din cărarea ta afară Totuşi tu ghici-vei chipu-i, De te-ndeamnă, de te cheamă. Şi de plânge, de se ceartă, Tu în colţ petreci în tine De te-ating, să feri în laturi, Şi-nţelegi din a lor artă De hulesc, să taci din gură; Ce e rău şi ce e bine. Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă ştii a lor măsură; Zică toţi ce vor să zică, Treacă-n lume cine-o trece; Ca să nu-ndrăgeşti nimică, Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă; Ce e val, ca valul trece, Nu spera şi nu ai teamă; Te întreabă şi socoate Ce e rău şi ce e bine; Toate-s vechi şi nouă toate: Vreme trece, vreme vine.