CAPITOLUL I

NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE SISTEMULUI RESPIRATOR

Sistemul respirator este format din organele ce participă la realizarea schimburilor dintre
oxigenul atmosferic și bioxidul de carbon, provenit din fenomenele metabolice ale organismului.
Sistemul respirator este format din căile respiratorii și plămânii, drept și stang. Căile respiratorii
sunt evidențiate de un sistem de tuburi prin care aerul intră în plămâni :
 a-căile respiratorii superioare (cavitatea nazală);
 b-căile respiratorii inferioare (faringe, laringe, trahee, bronhii);

I.1.1.Căile respiratorii
Cavitatea nazală include două nivele:
-unul superior, olfactiv, acoperit de mucoasa olfactivă;
-unul inferior, respirator, acoperit de mucoasa nazală de tip respirator;
Faringele, constituie un organ cu dublu rol, respiratorie și digestivă.
Laringele, este așezat în secţiuna anterioară a gâtului, sub osul hioid, superior traheei1.
Prezintă un schelet cartilaginos, format din trei cartilaje neperechi (cartilajul tiroid,
cricoid, epiglotic) și trei perechi (cartilajele aritonoide, corniculate și cuneiforme).
Traheea, prezintă aspectul unui duct cilindric și deține un schelet compus din inele
cartilaginoase, în configuraţie de potcoavă.
Peretele traheei este compus din 2 tunici:
- externă - se găsește țesutul conjuctiv
- interna - se găsește mucoasa traheală, compusă dintr-un epiteliu pseudostratificat
cilindric ciliat, posedând și celule care secretă mucus2.

I.1.1.1. Bronhiile principale (primare)

Evidențiate prin două formațiuni care derivă de la bifurcația traheei și se desfășoară de la

1
Papilian, Victor. – (1992) - Anatomia omului ( vol. 2). Bucureşti. Editura Medicală.
2
Manual de medicină internă pentru cadre medii. - Editura ALL (1998)
pintenele traheal până la hilul plămânilor; aparținând pediculului pulmonar.
Cele două formațiuni, dreapta și stânga, sunt diferite ca dimensiuni.
Bronhia principală dreaptă
Se orientează spe hilul plămânului drept, e mai mică față de cea stângă, este constituită
din 4-7 inele cartilaginoase și un calibru mare.
Corpii străini ajunși accidental în căile respiratorii ajung mai ades în bronhia dreaptă.
Bronhia dreaptă vine în conexiune:
- cu vena cavă superioară, în secţiunea anterioară;
- posterior, cu marea venă azygos;
- superior, cu cârja mare a venei azygos;
- inferior, cu pericardul și atriul drept.
Bronhia principală stângă
Se orientează spre hilul plămânului stâng și e mai lungă, calibrul său e mai mic, însă
traiectul ei spre plămân poate fi mai apropiat de orizontală. Bronhiile principale intră în
alcătuirea pediculului pulmonar:
Vasele mari de la baza inimii prezintă conexiuni cu bronhiile.
La dreptul pedicului pulmonar ele vin în conexiune cu artera pulmonară, cu venele
pulmonare, cu vasele bronșice și cu nervii care formează plexul pulmonar3.
Ținând seama de faptul că bronhiile aparținând pediculul pulmonar, vom deosebi două
feluri de conexiuni:
 comune cu pediculul ;
 specifici fiecărei bronhii.
1. - Conexiunile comune: vor fi urmărite în afara hilului și în hil.
- în afara hilului: bronhiile deci și pediculul pulmonar sunt în conexiune cu artera
pulmonară, venele pulmonare, arterele bronșice4.
- în hil : trunchiurile bronșice de la plămânul drept sunt însoțite de trei formațiuni
ale arterei pulmonare și de venele pulmonare, formând trei perechi de pediculi secundari(lobari).
2. - Conexiunile specifice fiecărei bronhii: se referă doar la organele de la vecinătatea
acestora, abstracție făcând de elementele pediculului pulmonar.
Bronhia stangă se conectează:
3
Biologie - Manual pentru clasa a XI – a (1999);
4
https://www.scribd.com/document/258632452/BRONȘITA-ACUTĂ-doc
 - în secţiuna anterioară, cu elementele pedicului pulmonar;
- posterior, cu aorta, esofagul și cu nervul vag stâng;
- superior, cu cârja aortei și nervul recurent stâng;
- inferior cu pericardul și atriul stâng.
Vascularizația: Bronhiile sunt vascularizate de arterele bronșice ale aortei toracice.
Venele sunt evidențiate prin venele bronșice, care se scurg în marea și mica venă azygos5.
Limfaticele ajung la ganglionii traheobronșici.
Inervatia: este realizată de firișoare nervoase, provenite de la plexul pulmonar posterior.
Fibrele excitatoare (bronhoconstrictoare) ale mușchilor de la acest nivel derivă de la
nervul vag X, însă cele inhibitoare (bronhodilatatoare) de la simpatic.

I.1.1.2. Arborele bronșic

Simbolizează întregimea bronhiilor pulmonare care derivă de la diviziarea bronhiilor
principale.
Bronhiile principale se divide în:
• Bronhii lobare - care se divide la lobii pulmonari
• Bronhii segmentare - care se împarte la părțile pulmonare;
• Bronhiolele terminale;
• Bronhiolele respiratorii;
• Ductele alveolare terminate cu alveole;
Bronhiolele respiratorii asociate cu formațiuni derivate de la ele formează acini
pulmonari.
Acinul pulmonar constituie unitatea morfofuncțională a plămânului6.

Arborele bronșic drept

Bronhia principală dreaptă (de gradul I) se divide în două formațiuni (simbolizează
bronhii de gradul II):
Bronhia lobară superioară – intră în lobul superior și se împarte celor 3 părți pulmonare,
constituind trei bronhii segmentare (bronhii de gradul III).
Trunchiul bronhic intermediar - dă producere la două bronhii lobare .
5
Manual de medicină internă pentru cadre medii. - Editura ALL (1998)
6
Biologie - Manual pentru clasa a XI – a (1999);
 Bronhia lobară mijlocie, care se împarte în două bronhii segmentare, corespunzătoare
părților corespunzătoare ale lobului mijlociu 7;
Bronhia lobară inferioară – care se împarte în cinci bronhii segmentare, corespunzătoare
părților pulmonare ale lobului inferior.

Arborele bronșic stâng

Bronhia principală stanga este formată din: bronhia lobară inferioară și bronhia lobară
superioară;
Bronhia lobară superioară se împarte în :
1. Trunchiul superior (culminal ), care se sfârșesc prin trei bronhii în părțile: apical,
posterior și anterior .
2. Trunchiul anterior, care se sfârșesc cu două bronhii în părțile: lingual, superior și
inferior.
Oricare bronhie segmentară (de gradul III), dă ramuri din ce în ce mai subțiri, care se
sfârșesc cu acini pulmonari 8.
Formațiunile terminale ale arborelui bronșic posedă pereți constituiți de la exterior la
interior din ramurile:
• În interior se află un epiteliu unistratificat (tunica mucoasă) constituit din celule ciliare;
la acest etaj nu mai sunt glande secretorii bronșice.
Diviziațiile arborelui bronșic este posibil a se grupa în bronhii cu țesut cartilaginos, și în
bronhia lipsit de țesut cartilaginos, bronhiole.

I.1.2.1. Plămânii
Constituiesc organele repiratorii propiu-zise, unde se efectuează schimburile de gaze
dintre organism și aerul atmosferic . Ei sunt doi, așezați în cavitatea toracică, posedând fiecare o
cavitate pleurală individuală.
Ocupă aproape intreaga cavitate toracică, cu excepția părții mijlocii, mediastin.
Plămânul este constituit din două formațiuni anatomice distinse: arborele bronșic și
alveolele pulmonare.
Alveolele pulmonare: posedă aspectul unor săculeți cu pereții subțiri adaptați
7
https://www.scribd.com/document/271563436/Bronsita-cronica
8
Anatomia şi fiziologia omului - Roxana Albu, Bistriceanu Valeriu, Mioara Mincu – Ed. Universul, Bucureşti, 2001
schimburilor gazoase. În jurul alveolelor se află o bogată rețea de capilare.
Mediastinul, constituie o regiune a toracelui, cuprinsă între stern (anterior), coloana
vertebrală toracală posterior și pleurele mediastinale.
Pleura posedă o foiță parietală, care raliază la pereții viscerelui și o foiță viscerală care
raliază la plămân. Ele demarcă o cavitate pleurală, în care se află lichid pleural, secretat de
celulele epiteliului pleural. Acest lichid prezintă rol în mecanica inspirației. Greutatea plămânului
este, indiferent de vârstă , a cinzecea secţiune din greutatea corpului, plămânul drept este mai
greu față de cel stâng9.
Capacitatea totală, exprimată prin volumul de aer pe care îl posedă cei doi plămâni.
Culoarea plămânului variază cu vârsta .
Ea poate fi roz-pal, la copii însă la adulți, datorită depunerii în spațiul periilor lobulari a
particulelor de praf și cărbune din aerul inspirat, culoarea ajunge albă –cenușie, cu mici pete
negricioase10.
Vârful plămânului: se află la limita superioară a cutiei toracice, depășind cu 5 cm coasta I
și cu 2,5 cm clavicula.
Baza plămânului: este mai largă și mai concavă, sprijinindu-se pe burta diafragmului ,
după care se mulează.
• Fața costală: poate fi în conexiune cu coastele.
• Fața medială (mediastinală): privește spre celălalt plămân, spre mediastin.
• Fața diafragmatică: corespunde bazei și se află în conexiune cu fața superioară a
diafragmului.
• Marginea anterioară: poate fi mai ascuțită și include, la plămânul stâng, incizura
cardiacă( patul inimii), sub care se află o prelungire precum o limbă, lingura.
• Marginea posterioară: poate fi mai rotunjită și vine în conexiune cu lanțul toracal.
• Marginea inferioară: simbolizează circumferința bazei plămânului.
Plămânul drept prezintă două scizuri: una oblică și alta orizontală, care formează trei lobi:
superior, mijlociu și inferior;
Plămânul stâng prezintă doar o scizură, scizură oblică, care îl divide în doi lobi, superior
și inferior11.

9
Papilian, Victor. – (1992) - Anatomia omului ( vol. 2). Bucureşti. Editura Medicală.
10
https://vdocuments.site/proiect-alina-bundoc.html
11
Manual de medicină internă pentru cadre medii. - Editura ALL (1998)
 Oricare lob prezintă un pedicul constituit din bronhia lobară, ramura lobară a arterei
pulmonare, formațiunile lobare ale venelor pulmonare, vasele bronșice, limfatice și nervii
specifici.

I.1.1.2.1. Structura plămânului drept

Prezintă:
• Lobul superior, prezintă cinci părți: apical, posteror ori apico-posterior, deoarece posedă
un trunchi bronșic de origine comun; anterior; lingular–superior; lingular–inferior .
• Lobul inferior prezintă patru părți: apical al lobului inferior; antero-bazal; latero-bazal,
postero-bazal.
Lobul pulmonar constituie unitatea anatomica și funcțională a plămânului care pătrunde
în constituția părților pulmonare. Lobulii pulmonari sunt saci plini cu aer, care posedă ca și părți,
o configuraţie piramidală, cu vârful către bronhia lobulară și baza spre suprafața plămânului.
Baza lor prezintă configuraţie poligonală12.
Lobulii pulmonari sunt divizați incomplet între ei prin septuri, formați din țesut
conjunctiv lax (septuri intracelulare). Dintre celulele conjunctive, anumite macrophage sunt cele
care fagocitează particulele de praf și cărbune de la aerul inspirat.
Lobul pulmonar este constituit la rândul său din acini pulmonari, astfel:
Bronhia intralobulară, (bronhiolă), deține un perete ori țesut cartilaginos și glande, se
divide, ca ultime diviziuni, ale bronhiolelor terminale. De la etajul lor porneste componenta
respiratorie a arborelui bronșic .
Bronhiolele terminale produc în lobul bronhiolelor respiratorii ori acinoase, care prezintă
din loc în loc, la etajul peretelui lor, alveole pulmonare13.
Un acin pulmonar este constituit din întregimea bronhiolelor respiratorii și a canalelor
alveolare, care derivă dintr-o bronhiolă terminală, plus alveolele specifice.
Peretele sacilor alveolari este perforat de deschideri microscopice, ostiolele alveolare.

Vascularizația și inervația plămânului

Plămânul prezintă o dublă vascularizație : funcțională și nutritivă.

12
Biologie - Manual pentru clasa a XI – a (1999);
13
https://www.tpu.ro/educatie/salut-tpu-intrebarea-mea-este-care-este-diferenta-intre-lob-pulmonar-si-lobulul-pulmonar-materia-de-a-11-a-de-
biologie/
 Vascularizația funcțională: pusă în slujba schimburilor gazoase dintre aer și sânge,
formează mica circulație a organismului . Acesta pornește cu artera pulmonară, care porneste
din ventriculul drept al inimii.
Vascularizația nutritivă: ține marii circulații a organismului și este constituită din arterele
și venele bronșice. Arterele bronșice pornesc de la secţiuna superioară a aortei descendente
toracice și normal, sunt două pentru plămânul stâng și una pentru cel drept .
Limfaticile plămânului pornesc printr-o rețea de capilare limfatice care însoțesc
bronhiolele respiratorii și formațiunile arterei pulmonare.
Spre hil (locul unde bronhiile ajung în plămân), limfa e adunată de trunchiuri colectoare,
care ajung la ganglionii bronho pulmonari, ai hilului și ai bifurcației traheobronșice însă apoi la
ganglionii paratraheali14.

Inervația plămânului
Este realizată de sistemul nervos vegetativ printr-un plex pulmonar anterior și altul
posterior.
Formațiunile vegetative parasimpatice derivă de la nervul vag însă cele simpatice de la
ganglioni simpatico-toracali și de la nervii cardiaci.

I.1.2.2. Respirația
Această funcție include trei timpi: pulmonar, saguin și hisular.
• Timpul pulmonar: realizează primul moment al schimburilor gazoase. La etajul
membranei alveolo-capilare, O2 trece de la aerul alveolar în sânge însă CO2 în sens invers;
• Timpul sanguin: realizează transportul gazelor între plămâni-organ de aport și înlăturare
și țesuturi care consumă O2 și eliberează CO215 ;
• Timpul hisular: simbolizează al doilea moment al schimburilor gazoase, respirația
internă.
La etajul țesuturior oxigenul intră în celule însă CO2 produsul rezidual al catabolismului
poate fi înlăturat.

14
Papilian, Victor. – (1992) - Anatomia omului ( vol. 2). Bucureşti. Editura Medicală.
15
https://www.scribd.com/document/258632452/BRONȘITA-ACUTĂ-doc
Ventilația
Constituie o succesiune de mișcări de inspirație și exprirație care simbolizează
deplasarea de volum de aer.
• Pe durata inspirației se aduce la etajul alveolei aer atmosferic bogat în O2 .
• Pe durata expirației se înlătură aerul pulmonar sărac în O2 și bogat în Co2.

Inspirația
Constituie un fenomen activ care constă în creșterea bruscă a cutiei toracice graţie
contracției mușchilor inspiratori16.

Expirația
Constituie un fenomen pasiv în condiții normale, toracele revenind la dimensiunile sale
de repaus, nu graţie contracției anumitor mușchi, ci datorită relaxării musculaturii inspiratorii.

I.2.1. Elemente de anatomie patologică

I.2.1.1. Bronșita acută
Bronșita acută constitue o inflamație acută a mucoasei bronșice preocupând în genere
bronhiile mari și mijlocii și ades traheea (traheo-bronșita).
1) Etiologie
După natura lor, factorii etiologici sunt :
• Infecțioși
• Fizico-chimici
• Alergici
Rolul de interes revine factorilor infecțioși evidențiați în 80% de la cazuri de virusuri17:
 Infecția virală:
Adenovirusuri;
Reovirusuri;
 Picornavirusuri:
a. rinovirusuri.
b. enterovirusuri: -polivirusuri
16
Biologie - Manual pentru clasa a XI – a (1999);
17
https://www.scribd.com/document/258632452/BRONȘITA-ACUTĂ-doc
 - coxsackie A
- coxackie B
 Mixovirusuri:
a. virusul gripal Ao , A1 , A2 , B și C
b. virusul gripal , virusul rujeolei
c. scințial respirator (afectează copii și persoanele tinere)18
 Coronavirusuri
Infecțiile bacteriene, sunt evidențiate de:
 Pneumococi;
 Streptococi;
 Haemophilus;
 Stafilococi;
 Micrococcus catarhalis;
 Ciuperci;
 Anumite Spirochete.
Factorii fizico – chimici pot fi:
 Gaze toxice: clor, oxid de sulf;
 Vapori de acizi tari: clorhidric, sulfuric, acetic;
 Oxizi de azot;
 Aspirația de suc gastric și aspirația de apă de mare;
 Fumul, în (condiții climatice necorespunzătoare, amestec cu ceață găsit în zonele puternic
industrializate), fumul de tutun;
 Formol;
 Vapori de amoniac;
 Particule fin pulverizate;
 Acetona;
 Hidrogen sulfurat19.
Factorii alergici: diferite substanțe organice și anorganice, variate microorganisme.

18
Manual de medicină internă pentru cadre medii. - Editura ALL (1998)
19
www.boli-medicina.com/aparatul-respirator/boli/BRONSITA-BM-COM.php
 Alți factori este posibil a fi:
- vârsta (copii, vârstnici);
- receptivitatea ereditară;
- lipsa de antrenare a vasomotricității, la variațiile de microclimat;
- teren alergic spasmogen;
• Principalii factori care facilitează debutul bolii sunt :
- frigul
- denaturarea barierei glotice și a refluxului de tuse
- imunitatea de suprafață;
- bolile cornice bronhopulmonare;
- infecțiile reînnoite rinofaringiene;
- modificările cutiei toracice;
- sclerozele pulmonare;
- emfizemul pulmonar;
Acțiunea frigului poate apărea la:
- inhalarea de aer rece;
- expunerea pereților toracici la frig;
- ingestia de lichide ori alimente deosebit de reci.
2) Simptomatologia
Simptome subiective
 Tuse uscată în fază de cruditate;
 Eliminare mucopurulentă în fază de cocțiune;
 Eventual dispnee;
 Catarul simultan al căilor superioare respiratorii.
 bruschețea cu care poate apărea deseori noaptea, poate fi specifică.
 Gâdilitură faringo-laringiană, coriza, presiunea respiratorie, eructațiile20.
Obișnuit boala pornește cu:
Frison, impresie de frig, stare universală de rău, dureri musculare neclare, cefalee,
câteodată dureri oculare, lăcrimare, strănut, rinoree, stare subfebrilă, impresie de jenă laringo-

20
https://www.scribd.com/document/258632452/BRONȘITA-ACUTĂ-doc
fariangiană, arsuri pe fundul gâtului21.
Lezarea traheei și a bronhiilor mari poate fi semnalată prin ivirea unei arsuri retrosternale,
însoțită de tuse, lipsit de expectorație.
La unii pacienti, tusea poate fi atât de rebelă și chinuitoare încât împiedică somnul și
epuizează pacientul, motiv pentru care ea trebuie combătută.
Când fenomenul inflamator include și laringele, poate apărea răgușeala, tusea de
cruditate, urmată la câteva zile de o alta, definită prin ivirea expectorației.
Tusea mai poate fi neproductivă, în cazul în care în etilogia bronșitei acute se include și
infecția microbiană, ea ajunge purulentă, câteodată cu striuri de sânge.
Mai târziu sputa crește cantitativ de la o zi la alta, căpătând caracter mucoprulent și
ajunge mai fluidă și mai ușor de înlăturat, faza de cocțiune. Odată cu ivirea și înlăturarea ei,
starea universală se îmbunătățește. Dacă peste infecția virală se suprapune cea bacteriană, situație
ades întâlnită, starea febrilă persistă, însă gradul purulenței sputei poate fi în funcție de cantitatea
polinuclearelor. Temperatura revine la normal după 4-5 zile, tusea scade ca intensitate, însă sputa
scade progresiv.

Simptome obiective
Examenul fizic:
La ascultație inflamația traheei poate rămâne mută ori poate produce raluri perceptibile
parasternal.
Când fenomenul inflamator include bronhii în generația 3-4, ascultația pune în evidență
raluri ronflante și sibilante, deseminate bilateral. Lezarea bronhiilor mai mici se evidențiază
clinic prin raluri subcrepitante, de variate mărimi.
Bronșita alergică însoțește deseori o rinită ori sinuzită alergică, în care tusea prezintă un
caracter spastic, astmatiform, cu respirație șuierătoare, însă sputa poate fi bogată în eozinofile.
Flora microbiană de la spută poate fi cea care o găsim normal în căile respiratorii
superioare.
Expectorația, poate fi mucoasă, ajungând apoi treptat mucopurelentă, de culoare galbenă,
abundentă, înlăturându-se mai ușor. Se aud zgomote punând urechea pe pieptul pacientului,
favorizate prin vibrația secrețiilor bronșice, la trecerea aerului prin bronhii, în inspirație și

21
Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenţii medicali – Lucreţia Titircă – Ed. Viaţa medicală românească, Bucureşti, 2001
expirație22.
Bronşita obstructivă constituie o inflamaţie a arborelui bronşic, care evoluează cu
sindrom bronhoobstructiv. Wheezing (respiraţia şuierătoare) îşi prezintă expresia printr-un sunet
şuierător, perceput în genere în faza expirului, fiind favorizat de vibraţia pereţilor bronşici.
Sindromul bronhoobststructiv constituie o noţiune patofiziologică cu dereglări de
conductibilitate bronşică, care se dezvoltă sub acţiunea variațitor factori etiologici. Patogenia
acestui sindrom la copil include: edemul mucoasei bronşice, hipersecreţia bronşică şi
bronhospasmul. La sugar şi copilul mic domină edemul mucoasei şi hipersecreţia, care, mai
târziu cu vârsta sunt dominate de bronhospasm.
Bronşiolita acută se definește prin lezarea severă preponderent bronşiolară, specifică
sugarului şi manifestată prin dispnee expiratorie însoţită de wheezing.
Unul din factorii etiologici ades implicaţi o constituie infecţia atipică cu Mycoplasma
pneumoniae, şi constituie agentul patogen al bronşitei obstructive la copii23. Bronşiolitele acute
se realizează mai ades în perioada rece a anului. Doar 1-2% din copiii cu bronşită acută
obstructivă cere evaluare şi tratament staţionar. Bronşiolita acută poate fi de etiologie virală, însă
virusul respirator sinciţial constituie cel mai ades agent etiologic. Uneori, bronşiolita acută poate
fi de etiologie cu virus parainfluenzae tip 1-3 , adenovirus , rinovirus ori enterovirus.
La copiii peste 1 an riscul de a suporta bronşiolită acută se scade. Din toţi copiii
spitalizaţi cu bronşiolita acută, confirmată etiologic cu RS-virus, la 18-20% copii se poate
degaja sindromul de apnee, care poate fi facilitat de prematuritate şi vârsta fragedă a copilului.

I.2.1.2. Noţiuni generale despre Bronşita cronică

Definiţie: constituie un sindrom clinic definit prin tuse, însoţită de mărirea secreţiilor
bronşice, permanentă ori intermitentă (cel puţin trei luni pe an şi minim 2 ani de la apariţie),
nepricinuită de o boală ori o vătămare bronho-pulmonară specifică 24. Asociat cu asmul
bronșic si emfizemul pulmonar realizează bronhopneumopatie cronică obstructivă25.
Arată fie atrofia fie hipertrofia mucoasei, cu edem, hiperemie si hipersecreție. Treptat
poate apărea rigiditatea arborelui bronșic, cu deformări care facilitează producerea continua a

22
Sciuca Svetlana, Esenţial în pneumologia copilului, Moldova, „Tipografia centrală”, 2007, 256:46-51
23
https://vdocuments.site/proiect-alina-bundoc.html
24
www.boli-medicina.com/aparatul-respirator/boli/BRONSITA-BM-COM.php
25
Sciuca Svetlana, Bronhopatii recurente şi cronice la copil Chişinău 2002
secrețiilor.
Formele clinice ale bronşitei sunt:
a). Bronşita cronică simplă poate fi definită de existenţa tusei cu expectoraţie în
cele mai multe zile, timp de cel puţin trei luni consecutive pe an, cel puţin doi ani
succesivi, tuse productivă care nu poate fi atribuită vreunei pricine cunoscute pulmonare
ori cardiace. Bronşita cronică simplă e localizată în ductele aerifere mari; morfopatologic,
posedă dilatări ale glandelor seromucoase de la submucoase, hiperplegie şi celule caliciforme în
mucoasa traheobronşică şi infiltraţie în submucoasa cu celule inflamatorii.
b). Bronşita cronică purulentă ori persistentă, la care secreţia bronşică se
infectează.
 Persistent se apreciază caracterul mucopurulent al sputei;
 Recurent se apreciază sputa purulentă în ultimii ani.
c). Bronşita cronică obstructivă, la care vătămarea progresează către bronhiile
mici şi bronhiole şi poate apărea dispneea, graţie îngustării neclare şi persistente a căilor
aerifere. Bronşita cronică cu dispnee şi Wheezing include pacientii la care obstrucţia
reversibilă a căilor aerifere domină aspectul clinic26.
Bronşita cronică asmatiformă prezintă ca simptom dominant dispneea paroxistică.
Laringo-traheo bronșita obstructivă:
Poate fi provocată de existența edemului glotic și de bronșiolita capilară. Ea se manifestă
prin denaturarea profundă a ventilației plămânului, cu hipoventilație alveolară. Zone de
hiperinflație realizate prin efect de capcană denaturează, ceea ce perturbă schimburile gazoase.
Temperatura crește rapid, dispneea poate fi severă cu polipnee, cianoză a mucoaselor,
bătaia aripilor nasului, facies toxic, stare de agitație, tahicardie, hipotensiune arterială și tendințe
de colaps.
La examenul fizic, pe lângă ralurile bronșice mari câteodată apar raluri subcrepitante și
crepitante, pe ambele arii pulmonare27.
Bronșita cronică poseda urmatoarele forme clinice: > Bronșita cronică purulenta; >
Bronșita cronică hemoragica; > Bronșita cronică cu lezarea bronhiilor mari; > Bronșita cronică
cu lezarea bronhiolelor; > Bronșita cronică asmatiformă.

26
Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale – Lucreţia Titircă – Ed. Viaţa medicală românească,
Bucureşti, 2001
27
Manual de medicină internă pentru cadre medii. - Editura ALL (1998)
Etiopatogenie în bronşita cronică
Lezează bronhiile mici, unde vătămarile inflamatorii şi secreţiile pricinuiesc
stenoză, spasm, colaps expirator şi disfuncţie ventilatorie obstructivă. Stimulii iniţiali care
duc la mărirea secreţiei de mucus în căile respiratorii sunt:
Factorii iritanţi - poluanţii aerieni, vaporii de la industrie, condiţiile atmosferice
necorespunzătoare (frig, umezeală, curenţi de aer);
- Infecţia microbiană (streptococul, stafilococul, enterococul, hemofilul şi variate
enterobacterii) ori virală primitivă ori secundară grefandu-se în genere pe o mucoasa
bronșică. .
- Infecţiile de la primul an de viaţă.
Fiindcă vătămarea lezează căile aeriene mici (bronşiolele), fenomenul pornește în
prima copilărie, dar se manifestă clinic doar la vârstă mai înaintată.
Infecţiile virale pricinuiesc necroze ale celulelor epiteliale şi hipersecreţia
glandelor bronşice.
Factorii alergici acţionează prin sensibilizare la alergeni microbieni.

Simptomatologia bronşitei cronice

Simptomele specifice bronşitei cronice sunt:
 Tusea;
 Expectoraţia;
 Dispneea;
 Hemoptizia, sughiţul şi tulburările vocii.
Explorarile funcționale evidențiaza semene de disfuncție ventilatorie obstructivă care sunt
urmatoarele: scăderea debitului ventilator maxim pe minut, după o perioada de timp apar
emfizemul pulmonar obstructiv, dilatația bronhilor, insuficiența respiratorie, cord pulmonar
cronic28.

28
Biologie - Manual pentru clasa a XI – a (1999);
 Tusea poate fi cu predominanţă matinală, deseori declanşată de contactul cu aerul
rece, atmosfera poluantă ori fum. Treptat tusea ajunge mai frecventă, poate apărea şi pe durata
zilei, se accentuează noaptea29.
Tusea poate fi: Productivă; Uscată; Iritativă; Bitonală; Matinală; Nocturnă; Lătrătoare;
Monoliformă.
Expectoraţia poate fi un alt simptom neluat în seamă de pacienti. În cazul în care
descriu sputa, pacientii o apreciază albă, cenuşie ori neagră, graţie reziduurilor de la fum ori a
particulelor în suspensie din aer. În accesele infecţioase sputa ajunge purulentă galbenă ori
verde.
Dispneea la bronşici poate fi ondulată, mai accentuată pe durata acceselor de
infecţie bronşică.
Mişcările respiratorii posedă o frecvenţă uniformă, o amplitudine egală şi un
tempo regulat, treptat, în stările patologice, ele se modifică şi poate apărea dispneea:
 permanentă (insuficienţa cardiacă avansată, pneumotorax);
 de efort (fenomene pleuro – pulmonare care reduc ventilaţia pulmonară,
insuficienţa cardiacă);
 paroxistică - în astmul bronşic şi în insuficienţa ventriculului stâng (astmul
cardiac şi edemul pulmonar acut);
 cu mărirea frecvenţei mişcărilor respiratorii.

I.2.2.1. Metode de investigație

Examen clinic: Bronșitele acute, din cauza virozelor, se găsesc cu frecvență mare în
anotimpurile reci și umede, graţie faptului că anumite virusuri se multiplică cu afinitate, la
temperaturi mai scăzute30.
Examene paraclinice.
 Examen bacteriologic.
• Se realizează recunoaşterea germenilor pentru a evidenția bacteriile patogene din inflamația
căilor aeriene inferioare.
Examene hematologice.

29
https://docslide.com.br › Documents
30
Popescu V., Algoritmul diagnostic şi terapeutic în pediatrie. Bucureşti, 2003, 253
 • Hemograma arată o infecție virală, în cazul în care arată leucopenie cu
limfocitoză relativă;
• Pentru o lezare de natura bacteriană, în cazul în care se află o heperleucocitoză
cu polinucleoză neutrofilă.
Sindromul inflamator atestă desfăşurara fenomenului infecțios.

I.2.2.2. Diagnosticul pozitiv

Se bazează pe examenul clinic general, anamneza si în plus rezultatele paraclinice de
laborator și simptomelor specifice:
 Tuse cronică;
 Expectoraţie;
 Dispnee, eventual pneumopatii acute în ultimii ani.
Se mai poate folosi testul tusei productive ori examinarea cantităţii de spută în
primele ore ale dimineţii. Examenul macroscopic permite examinarea volumului sputei
expectorate spontan şi recunoaşterea aspectelor patologice comune ale ei (seroasă,
mucoasă, mucopurulentă, purulentă):
 Sputa cu membrane ori vezicule hidatice;
 Sputa cu calculi (litiază alveolară, bronholitiază);
 Sputa cu particule alimentare (fistule bronhoesofagiene);
 Sputa cu fire de păr (chist dermoid evacuat).
Hipersecreţia seroasă, spumoasă şi sanguinolentă poate fi specifică edemului
pulmonar acut însă hipersecreţiile mucoase fac parte integrată aflată în tabloul bronşitelor
cronice simple31.
Modificările hematologice
 Poliglobulia şi mărirea hematocritului;
 Masa celulară creşte cu 1 mm/kilocorp;
 Leucocitele cresc în infecţiile intercurente;
 Cresc euzinofilele.
Globulinele serice
 Imunoglobulinele;

31
Manual de medicină internă pentru cadre medii. - Editura ALL (1998)
  Majoritatea pacientilor cu bronşită cronică posedă nivel seric ridicat de Ig G şi Ig
A;
 Pe măsură ce boala progresează cantitatea de Ig G şi Ig M scade.
Electroliţii - tulburările în metabolismul potasiului sunt mai accentuate la emfizematoşi.
Amoniemia – Poate fi câteodată ridicată la bronşiticii cu hipercapnie
- Pricina creşterii amoniemiei pare legată de efectul hipoxemiei față
de funcţia hepatică.
- dozarea amoniului poate fi redusă.

I.2.2.3. Diagnosticul diferențial

Se realizează pentru pneumoniile virale ori bacteriene, bolile infecțioase virale ce încep
cu sindrom cataral și bronșitic: rujeolă, varicelă, gripă, bronșita acută obstructuctivă, care cere
diferențiere de un început de astm bronșic.
Diagnosticul diferențial al bronșitei se realizează pentru urmatoarele disfuncții32:
a) disfuncții care pricinuiesc tusea si expectorația. Ele se realizeaza prin refluxul
gastroesofagian cu pătrundere de suc gastric în căile respiratorii: bronșiectazia, sinuzita cronică,
boli ale parenchimului pulmonar, boli ereditare.
b) Disfuncții asociate cu dispnee. Aceste disfuncții sunt: astmul bronșic, insuficiența
cardiaca stanga, emfizemul pulmonar.

I.2.3.1. Complicaţiile bronşitei cronice.

Insuficienţa respiratorie poate apărea pe durata episoadelor infecţioase care agravează
obstrucţia bronşică, dar poate fi precipitată de utilizarea sedativelor ori de oxigenoterapie.
Semnele clinice respiratorii sunt:
 Polipnee; Scăderea amplitudinii mişcărilor respiratorii;
 Respiraţia aleatorie;
 Suprimarea tusei şi a expectoraţiei.
Cordul pulmonar constituie deseori principala pricină de moarte. Pacientii cu bronşită
cronică posedă debitul cardiac ridicat, hipertensiune pulmonară şi posedă ades semne clinice şi
ECG de cord pulmonar.

32
Tehnica îngrijirii bolnavului – Mozeş Carol – Ed. Medicală, Bucureşti, 1999
I.2.3.2. Evoluția bronșitei
Bronșita acută primitivă nespecifică, care e posibil a apărea în adevărate “epidemii”, este
stârnită de agenții virali ori bacterieni și facilitată de frig, umezeală.
Are o desfăşurare de mică durată, corespunzătoare și benignă.
Evoluează în trei faze:
• Faza de coriză ori de angină , cu durata de 1-3 zile (ușoara ascensiune termică, jenă la
deglutiție, arsură ori înfundare a nasului);
• Faza de cruditate, cu durata de 2-3 zile (cu tuse uscată spasmodica, cu o deosebit de
mică eliminare mucoasă, durere vie retrosternală, câteodată febră moderată și voce răgușită);
Ascultatoriu se remarcă raluri ronflante și sibilante, diseminate la aria pulmonară.
• Faza de cocțiune, ține 4-6 zile (cu tuse însoțită de eliminare mucoasă ori mocupurulentă
și valuri neclare).
Ascultatoriu se deosebesc raluri bronșice câteodată wheezing, bunăoară și ivirea de raluri
subcrepitante la baza toracelui.

Complicații
Complicațiile este posibil a surveni în trei circumstanțe particulare:
- La sugarul infectat de virusul respirator scințial, cu degajarea unei bronșite acute și a
detresei respiratorii;
- La insuficientul respirator cronic, unde infecția virală ori bacteriană simbolizează o
pricină de decompensare;
- În cadrul sindromului gripal, cu alcătuirea tabloului de gripă malignă la subiectul lipsit
de vreun antecedent pulmonar particular.
În cazul în care apar complicații, ele este posibil a fi:
 pneumonia: în cazul în care simptomele se modifică (oboseala marcată, febra înaltă,
durere în piept, respirație îngreunată), constituie semn că s-a fixat pneumonia;
 recurența bronșitei: aceste recurențe apar în genere la cei expuși la fum și la cei cu
imunitatea scăzută.
La copiii mai mari care prezintă boli respiratorii cronice, precum astm, bronșita acută
posibil a stârni înrăutățirea tusei și a wheezing-ului.
 Copiii cu episoade reînnoite de bronșită acută se investighează suplimentar, pentru a
evidenția existența altor probleme ale tractului respirator ca:
- fibroză chistică, o boală genetică, ce poate fi definită prin existența de mucus gros în
căile aeriene;
- bronșiectazii, o boală în care căile aeriene sunt lezate (ele sunt lărgite și se infectează
ades)33;
- alergii, reacții ale sistemului imun la substanțe aflate în mod normal în atmosferă;
simptomele includ tuse și respirație îngreunată (rinita alergică poate fi o manifestare adesă a
alergiilor);
- sinuzita, o infecție a mucoaselor care căptușesc nasul și sinusurile faciale, care se
manifestă prin: durere la apăsarea sinusurilor și tuse productivă;
- amigdalita, care simbolizează inflamația amigdalelor, poziționate în secţiuna posterioară
a nasului și gâtului.
O complicație secundară frecventă poate fi evidențiată de suprainfecția bacteriană a unei
infecții virale, graţie scăderii posiilităților de apărare ale sistemului respirator.
Germenul răspunzător poate fi deseori Hemophilus influenzae34.

I.2.3.3. Profilaxia bronșitei obstructive la copil

Bronșita obstructivă constituie o inflamatie a arborelui bronsic,care evalueaza cu
sindrom bronhoobstructiv.
Profilaxia primară alcătuiește un complex de măsuri pentru înlăturarea ori frânarea
sensibilizării la argenii habituali, care fomează cea mai importantă pricină de sensibilizare,
hiperreactivitate bronşică precum şi simptome respiratorii bronhoobstructive35.
Profilaxia secundară ființează în măsurile de înlăturare a factorilor ce este posibil a
preveni episoadele de BAO şi influenţa corespunzător evoluţia bolii.
Semnele universale de pericol:
- copilul nu poate bea ori suge;
- copilul poate fi letargic ori lipsit de conştiinţă;
- prezintă convulsii;
33
https://www.scribd.com/document/258632452/BRONȘITA-ACUTĂ-doc
34
Kuehni CE. Phenotype specific treatment of obstructive airways disease in infancy and childhood: new recommendations of the Swiss
Paediatric Pulmonology Group. Swiss Med Wkly 2005; 135: 95-100.
35
Manual de medicină internă pentru cadre medii. - Editura ALL (1998)
 - vomită după oricare alimentaţie ori băutură.
Poluarea atmosferică e posibil a fi dăunătoare pacientilor cu bronșită ostructivă, în
special în duratele de inversiune termică, când poluanţii nu este posibil a dispersa.
Ceaţa măreşte efectul nociv al poluării. În aceste durate poate fi recomandabil ca
pacientii să stea în casă, ori să iasă după ridicarea ceţii36.
Tratamentul se poate realiza prin:
-dieta hipoalergica, ceaiuri calde
-drenaj postural,chinetoterapie respiratorie
-regim hidric optimizat, cu prioritate lichide orale
-restabilirea permiabilitatii cailor aeriene
-fluidificarea secretiilor
-jugularea sindromului febril, daca e existent
Scopurile reabilitării sunt:
 Scăderea frecvenţei infecţiilor respiratorii;
 Scăderea numărului de spitalizări;
 Întârzierea progresiunii bolii;
 Prelungirea activităţii de producţie a pacientului;
 Optimizarea tratamentului insuficienţei respiratorii pentru a micșora timpul
spitalizării şi a scădea absentismul;
 Educarea sanitară a copilului şi a familiei.

I.2.4.1. Tratamentul igienic

În situațiile ușoare poate fi suficient repausul fizic și vocal în incinte igienice (acasă ori la
spital), la căldură, într-un amient cu temperatură uniformă și umiditate specifică. În acest scop se
aplica pe calorifer ori sursa de caldură utilizată, șervețele umede ori într-un vas cu apă clocotită
câteva picături de tinctură de eucalipt. Se consumă ceaiuri calde, în genere de flori de tei, se
aplică comprese cu alcool pe piept peste noapte.
În situații cu transpirații abundente se schimbă lenjeria, se înlocuiesc lichidele pierdute
prin ceaiuri calde, regim hidrozaharat. Sunt favorabile și proceduri fizioterapeutice (fricțiuni,
ventuze).

36
https://www.interactiuni.ro/medicale/bronsita-acuta-235.html
 Terapia fizică poate fi favorabilă în special în obstrucţia bronşică favorizată de
denaturarea elasticităţii pulmonare. Manevrele se învaţă în climostatism şi sunt denaturnate
cu durate de relaxare.
Exerciţiile pt tuse: în poziţie şezând, pacientul realizează o inspiraţie lentă,
urmată de expiraţie iniţial cu glota închisă, apoi deschisă, urmărind apariţia tusei. Drenajul
postural cere plasarea pacientului în poziţii care să aducă formațiunile bronşice
perpendiculare pe plan orizontal. El poate fi însoţit de percuţie ori de vibrarea peretelui
toracic pentru a uşura înlăturarea secreţiei.
Se dorește dezvoltarea respiratiei abdominale ori diafragmatice care poate fi mai
economicoasa față de cea toracica. Se dilată abdomenul, cu coborarea diafragmului, în inspiratie
si retrage abdomenul, cu urcarea diafragmului, în expirație.
Pentru îmbunătăţirea simptomelor, se mai utilizează și37:
- cura balneară,
- spoleoterapia în saline - realizeaza efecte corespunzătoare prin atmosfera locală,
saturată în vapori de apă, saracă în particule în suspensie cu concentratie mai mare de ioni de
calciu. Aceasta acționează spasmolitic si expectorant.
- climatoterapia - la mare ori la munte

I.2.4.2. Tratamentul medicamentos

Dezobstruarea bronșica poate fi o metoda care, prin manevre bronhologice, dorește
inlaturarea obstructiei bronșice.
Tratamentul curativ al bronșitei urmarește obiectivele:
- scăderea iritatiei bronșice si a cantitatii de mucus bronșic;
- tratarea infectiilor acute bronșice;
- creșterea înlăturarii secrețiilor bronșice;
- tratamentul bronhodilatator.
Fiece infecţie intercurentă este abordată cu un antibiotic cu spectru larg: Ampicilină ;
Amoxicilină; Augmentin ; Cefalexin.
Sulfamidele sunt eficace pentru tratamentul de rutină38.

37
https://www.scribd.com/document/258632452/BRONȘITA-ACUTĂ-doc
38
https://www.interactiuni.ro/medicale/bronsita-acuta-235.html
 Anticolinergicele sunt pozitive în bronşita , în special în accentuările acute care se
pricinuiesc prin mecanism dominant colinergic, ele inhibă bronhoconstricţia şi hipersecreţia
aflaet în ductele aerifere.
Bromhexin constituie un alcaloid care acţionează atât asupra sputei, fracţionând
lanţurile mucoproteice. Bromhexinul favorizează mecanismul de erupţie pulmonară şi
facilitează penetrarea antibioticelor în secreţia bronşică. Poate fi un expectorant pozitiv şi bine
tolerat. Nu se administrează copiilor su 6 ani.
Corticoterapia scăde fenomenul inflamator prin stabilizarea membranelor.
Se administrează în genere un corticoid inhalator. Timpul de administrare se
apreciază în funcţie de evoluţia puseului acut (scăderea simptomelor, îmbunătăţirea
sindromului obstructiv). În general se înlătură administrarea corticoterapiei orale, aceasta
se recomandă doar în formele severe care nu răspund la tratamentul convenţional.
Mucoliticele. Este posibil a constitui în situațiile comune de bronşită cronică unica
medicaţie. Ele sunt eficace graţie acţiunii de lichefiere a mucusului bronşic vâscos şi de
facilitare a expectoraţiei.
Aminoglicozidele: Streptomicina ; Kanamicina; Gentamicina.

Hidratarea.
Fiindcă mucusul bronşic nu ajunge vâscos doar după ce a pierdut 80% din apă,
procedeul cel mai pozitiv de fluidizare a secreţiei bronşice poate fi hidratarea corectă a
pacientului. Poate fi recomandabil ca bronşiticii să consume suficiente lichide seara, pentru
a preveni uscarea secreţiei bronşice pe durata nopţii.
Efedrina poate fi un drenergic cu acţiune indirectă. Nu se recomanda la copii sub 1
an.
Se mai folosesc: Bronhodilatatorii (Salbutamol), însă tratament hormonal parenteral
poate fi indicat în formele severe (dexametazon ori prednizalon).
Ventilația mecanică poate fi folosită în insuficiența respiratorie acută ori cronică, în
puseul acut39.

39
https://www.interactiuni.ro/medicale/bronsita-acuta-235.html