Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
5. Sulful este absorbit de plante din sol sub forma de ioni SO4ֿ2, prin radacini si în cantitate
mai mica prin frunze, sub forma de SO2 din aer, compusi organici cu sulf, ca cistina.
Cerinte mari de sulf au ceapa, usturoiul, mustarul, telina, floarea soarelui, si rapita. În organismul
plantei cantitati mai mari se acumuleaza în semintele de mustar negru, în bulbul de ceapa si în cel
de usturoi.
Sulful intra în constitutia chimica a unor aminoacizi, a unor enzime si a unor coenzime.
Carenta de sulf se aseamana foarte mult cu aceea a azotului. Insuficienta sulfului în nutritie produce
încetinirea si apoi oprirea din crestere. Frunzele se îngalbenesc, în parte slab colorate în rosu. si
apare o îmbatrânire prematura. Carenta de sulf duce la o crestere a azotului solubil (amoniacal,
nitric, aminic, amidic) si la o încetinire a formarii substantelor proteice.
În boabele de grâu creste continutul de acid aspartic si scad ceilalti aminoacizi esentiali.
În plantele leguminoase, carenta de sulf are efect negativ asupra formarii nodozitatilor pe radacini
(Coleman, 1966). Struckmeyer (1958) a constatat la frunzele de tutun o rasucire a vârfului frunzelor
la o lipsa de sulf.
La grâu, simptomele apar mai întâi la frunzele batrâne sub forma îngalbenirii si a îmbatrânirii
premature.
Continutul critic de sulf din plante este consiferat la valoarea de 1-1,5 mg/g de substanta
uscata conform tabelului de mai jos, dupa Deloch 1960 :
6.Magneziul - este absorbit de plante sub forma de ioni MG++. Desi se considera ca la un
continut de 10-15 % magneziu din totalul cationilor schimbabili, nu se poate produce carenta în
acest element, concentratiile mari de K+ influenteaza inhibitor absorbtia de Mg++, K.Mengel
(1958), a gasit la porumb si floarea-soarelui ca apar simptome de carenta chiar când magneziul se
gaseste în concentratie mare, dar si când continutul de potasiu este la un nivel foarte înalt
(antagonism ionic). Este un element absolut necesar plantelor, indispensabil formarii clorofilei, în
procesul de sinteza a glucidelor, lipidelor si proteinelor. El este un activator al multor enzime
necesare respiratiei, activator al enzimelor ce participa în sinteza ARN si AND. Insuficienta
magneziului în nutritie se manifesta prin aparitia unei coloratii galbene-portocalii, pe marginea
frunzelor sau aparitia unor pete clorotice de culoare verde-închis pe lamina cloriara.
La cartof , carenta de magneziu blocheaza amidonul în frunze, transportul catre tuberculi fiind mult
încetinit. La o prelungire a acestei insificiente frunzele se îngalbenesc, devin cenusii si se usuca
prematur.
La varza, carenta se manifesta prin aparitia de pete întunecate. La cele mai multe dicotiledonate
lipsa de Mg produce o decolorare a frunzelor batrâne, urmata de o necrozare si chiar o cadere
timpurie.
La grâu, orz si ovaz apar pe frunze puncte galben deschis, însiruite pe lungimea frunzei.
La o lipsa mai puternica de magneziu aceste pete devin roscate, se transforma în necroze si apoi
frunzele se usuca. La porumb, insuficienta slaba de Mg produce 2-3 dunbgi galbene, paralele cu
nervura mediana (tigrare).
La mar, carenta de Mg se manifesta prin defolierea lastarilor, cu exceptia frunzelor de la vârf. Pe
frunze apar necroze, apoi se rasucesc.
La vita de vie apare de la marginea frunzelor o decolorare, care continua între nervuri.
În stadiu mai avansat de carenta în magneziu, tesuturile pot fi distruse.
Schroder (1959) indica valoarea de 2 mg Mg/g de substanta uscata ca nivel limita sub care începe
carenta la cartof; la mar - 1,6 mg.
La vita de vie este importanta valoarea raportului K/Mg care pentru plantele sanatoase este de 2,5
iar în stare de carenta 1,5.
7. Sodiul
Este un element absorbit mai lent comparativ cu alti cationi, încât nivelul lui în plante are valori
mici. Scharrer si Mengel (1960) au gasit la mazare, floarea-soarelui, porumb si castravete un
continut foarte mic de sodiu, în frunze, dar destul de ridicat în radacini. Huffacker si Wallace (1959)
au aratat la diferite specii de plante o puternica acumulare de Na în radacini, comparativ cu organele
aeriene unde continutul a fost mai mic. Dupa Mengel (1939), absorbtia si transportul diferentiat de
sodiu la plante se datoresc prezentei în cantitate mai mica sau mai mare a purtatorilor specifici de
Na. Se afla în cantitati mai mari în algele marine si în plantele superioare de saraturi (halofite). El
este schimbabil cu alti cationi, cum ar fi Ca2+ , sau K+ .Rolul fiziologic al sodiului se constata mai
ales în reducerea transpiratiei. Sodiul are ca functie mentinerea presiunii osmotice în celule.
Insuficienta sodiului la plantele halofile se manifesta prin culoarea deschisa a frunzelor, aproape
alba, prin aparitia de pete necrotice.Simptomele carentei sunt vizibile la frunzele batrâne. Influenta
toxica a continutului mare de Na se atribuie, acumularii în radacina cu efect nefavorabil asupra
absorbtiei apei. Se considera ca toleranta plantelor fata de sodiu este în urmatoarea ordine:
sfecla>telina>morcov>bumbac>in>ovaz>lucerna>trifoi>fasole (Bernstein si Pearson, 1956).
8. Clorul este un element prezent în toate plantele. Rolul clorului în metabolismul plantelor este
putin cunoscut. Haas (1945) a sustinut influenta clorului asupra sistemelor enzimatice.
Se pare ca Cl- activeaza citocrom-oxidaza; oxidaraea citrocromului C redus de catre coenzima I este
accelerata la prezenta clorului (Nieman, 1956, Honda, 1958).El se acumuleaza în cantitati mai mari
în algele marine, în ferigi si în plantele halofile. Plantele superioare îl iau din sol prin sistemul
radicular si din atmosfera în stare gazoasa, prin stomatele frunzelor. Insuficienta în nutritie
determina cloroza frunzelor la tomate, ondularea marginilor frunzelor si inhibarea cresterii
radacinilor, dereglarea metabolismului plantelor. Insuficienta de clor se manifesta prin ofilirea
plantelor, oprirea cresterii, ruperea cu usurinta a radacinilor, care devin în general mici. Frunzele
prezinta desene clorotice, care mai târziu devin galbene. Carenta apare mai întâi pe frunzele tinere.
La tomate începe ofilirea de la vârful frunzelor, apar pete de bronz apoi necroze. La carente
puternice nu se formeaza fructe.
Carenta de clor apar când în plante nivelul este sub 170-280 ppm din substanta uscata. Continutul
critic al frunzelor este la 110-180 ppm.
9. Siliciul
Cercetarile efectuate asupra plantelor de ovaz, orez, tutun, fasole, porumb si castravete au dovedit
efectul stimulator al siliciului asupra ritmului de crestere a plantelor (Wagner, 1940). Mengel (1969)
a considerat ca plantele care acumuleaza mult siliciu gramineele, floarea-soarelui, castravetele,
tutunul, iar plantele care acumuleaza doar foarte putin siliciu, leguminoasele.
Dupa Cooper si Hall (1955), la plantele care cresc bine în mediu ce contine siliciu este stimulata
absorbtia de CO2 si ca urmare se intensifica fotosinteza. Privitor la rolul pozitiv al siliciului în
procesele fiziologice ale plantelor, rezultatele expermentale sunt controversate, dar este unanim
recunoscut efectul favorabil al acestui element asupra rezistentei plantelor la boli si daunatori. Mult
siliciu se acumuleaza în frunze si tulpini impregnând membranele celulare.
Wagner (1940) considera ca insuficienta de siliciu duce la oprirea cresterii radacinii iar la ovaz si
înfratirea este redusa. Frunzele plantelor sunt galbene, iar din cauza dereglarii circulatiei apei apar
ofilite. Vârful frunzelor încep sa se usuce, apar necroze, care pot avansa pe întregul limb.
La castravete nu se ofilesc, radacinile sunt atacate de ciuperci.
Plantele carente contin siliciu putin, 300-800 ppm din substanta uscata.
La plantele sanatoase, nivelul este de 10-50 chiar de 100 de ori mai mare.
10. Fierul este utilizat de plante sub forma de saruri feroase si ferice . El este absorbit de plantele
terestre prin sistemul radicular, iar de plantele acvatice, submerse prin întreg corpul lor sub forma
de ioni. Fierul ifluenteaza fotosinteza, fosforilarea oxidativa si metabolismul azotului, catalizeaza
biosinteza pigmentilor clorofilieni si carotenoizi.
Relatia dintre simptomele carentei de fier, continutul de clorofila, continutul de acizi solubili si
continutul de fier din frunze dupa Jacobson 1945 - :