Capitolul I: Introducerea in stiinta relatiilor economice internationale .

Ştiinţa relaţiilor internaţionale

În contextul economic internaţional actual nici o ţară, oricât de mare şi de bogată ar fi, nu
se poate izola de restul lumii fără a nu avea consecinţe negative din punct de vedere al
dezvoltării.
O caracteristică a lumii contemporane o constituie existenţa economiilor naţionale ale statelor, ca
celule de bază în cadrul economiei mondiale, într-un context de interdependenţe dinamice şi
convexe, între care se stabilesc relaţii economice internaţionale.
Relaţiile economice internaţionale reprezintă ansamblul raporturilor structurilor şi
tranzacţiilor economice dintre agenţii economici aparţinând unor state, care include: comerţul
internaţional, cooperare în producţie şi tehnico-ştiinţifică, relaţii financiar-valutare şi de credit,
relaţii din sfera producţiei şi a cercetării ştiinţifice. Relaţiile economice internaţionale au apărut
şi s-au dezvoltat odată cu evoluţia economică şi cu adâncirea diviziunii internaţionale a muncii şi
sunt unul din elementele care caracterizează economia mondială. Relaţiile economice
internaţionale au un caracter dinamic, multiplicându-se şi diversificându-se sub influenţa unui
ansamblu de factori tehnico-ştiinţifici, financiari, ecologici, manageriali interni şi externi. Ele se
desfăşoară într-un cadru multilateral sau bilateral, în concordanţă cu normele şi principiile
convenite de parteneri, sau care ghidează activitatea organizaţiilor specializate internaţionale
regionale sau cele cu vocaţie universală, îndeosebi cele din sistemul O.N.U.

Economiile naţionale

Conceptul de economie mondială este o concretizare a conceptului general de economie.

Termenul de “economie” este derivat din cuvântul grecesc “oikonomus”, unde “oikos” înseamnă
“gospodărie casnică” şi “nomos” înseamnă “lege”.
Aristotel, cel mai mare filosof al antichităţii, îi dădea o accepţiune utilă, creativă: arta de a
acumula bunurile necesare traiului şi folositoare comunităţii.
În accepţiunea sa cea mai largă, termenul “economie” reprezintă ansamblul de acţiuni ale
unei comunităţi umane care are drept scop producerea şi consumul bunurilor. Realizarea acestui
scop presupune în primul rând o acţiune conştientă asupra mediului înconjurător, dar şi activităţi
cum sunt repartiţia şi schimbul. Economia nu poate fi concepută în afara umanului, a socialului.
3
Ea este unul dintre domeniile universului uman şi anume, acela care are rolul fundamental în
transformarea omului însuşi. Privită prin prisma relaţiilor în care intră oamenii în procesul
muncii, economia a îmbrăcat în decursul vremii forme din ce în ce mai complexe, respectiv
economia naturală (primitivă, feudală şi sclavagistă), economia celui de-al doilea val,
caracteristică epocii industriale – secolele XIX – XX şi economia celui de-al treilea val,
postindustrială, caracteristică sfârşitului secolului XX şi începutului secolului XXI.
Economia naţională nu este caracteristică tuturor orânduirilor sociale pe care le-a cunoscut
omenirea. Ea a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii, îndeosebi în perioada
trecerii de la feudalism la capitalism când s-a conturat procesul de formare a naţiunilor şi a
statelor centralizate.
În epoca modernă, burghezia a luptat mai ales din necesităţi de ordin economic pentru
diminuarea fărămiţării economice şi politice specifice evului mediu.
Un moment esenţial, decisiv pentru procesul de constituire a economiei naţionale, îl
reprezintă formarea pieţei interne, a pieţei naţionale, fenomen declanşat atât de factorii
economici cât şi de factorii politici.
Dintre factorii economici enumerăm:
- dezvoltarea forţelor de producţie;
- revoluţia industrială;
- dezvoltarea producţiei de schimb;
- amplificarea diviziunii sociale a muncii.
Factorii politici:
- revoluţiile burgheze;
- formarea statelor centralizate.
Economia naţională este o entitate rezultată din dezvoltarea schimbului reciproc de
activităţi între membrii unei comunităţi umane pe ansamblul teritoriului unui stat naţional. Dintre
toate formele de comunitate umană, numai naţiunea a fost aceea care a putut contribui la apariţia
economiilor naţionale.
Determinată mai ales de cauze de ordin economic, naţiunea constituie prin caracteristicile
ei intrinsece un factor de progres economic şi social. Ea sporeşte considerabil rolul populaţiei ca
factor de creştere economic. Influenţa populaţiei asupra economiei naţionale este dublă. Pe de o
parte, în totalitatea ei, populaţia contribuie prin cererea sa de consum la dezvoltarea pieţei
interne, pe de altă parte, ea furnizează cel mai important factor de producţie. În această ultimă
fază, influenţa sa va depinde de o serie de elemente, cum sunt:
- rata de creştere a populaţiei ocupate,
4
 - durata muncii,
- calificarea forţei de muncă.
Rolul activ al populaţiei este amplificat de măsura în care ea este ocupată în ramurile
economice naţionale legate de progresul tehnic în care productivitatea muncii este cea mai
ridicată.
În ceea ce priveşte teritoriul naţional pe care are loc schimbul reciproc de activităţi, el se
prezintă spaţial limitat prin frontiere asupra cărora se exercită suveranitatea naţională. Ca
element component al economiei naţionale, teritoriul naţional intră în categoria mijloacelor de
muncă generale, fără de care activitatea economică nu se poate desfăşura deloc.
În fine, este de la sine înţeles că entitatea care este economia naţională presupune existenţa
unui aparat de producţie care v-a fi o parte componentă a economiei naţionale.
Privită prin prisma structurii sale, economia naţională reprezintă totalitatea ramurilor de
activitate economică existente la un moment dat, considerate în strânsa lor interdependenţă.
Elementul de legătură dintre ramuri îl constituie piaţa naţională. Prin ramură a economiei
naţionale se înţelege ansamblul de activităţi organizate într-un mod specific şi care sunt
desfăşurate în scopul producerii aceleiaşi categorii de produse sau a furnizării aceleiaşi categorii
de servicii. Dezvoltarea forţelor de producţie oferă posibilitatea apariţiei unor ramuri noi. La
rândul ei, diviziunea socială a muncii transformă această posibilitate în realitate. O economie
naţională poate fi structurată nu numai pe ramuri, ci şi pe sectoare care sunt compartimente mai
cuprinzătoare:
- sector primar: agricultura, silvicultura, indrustrie extractivă;
- sector secundar: ramurile industriei prelucrătoare şi de construcţii;
- sector terţiar: serviciile.
În ţările dezvoltate se poate vorbi despre desprinderea unui al patrulea sector, cel al
cercetării ştiinţifice.
Structura economiei naţionale cunoaşte un proces evolutiv de la simplu la complex: noile
ramuri, adâncirea continuă a specializării în cadrul lor, compartimentarea continuă a ramurilor în
subramuri nu au antrenat o tendinţă centrifugă de dezintegrare a nucleului. Dimpotrivă, forţele
centripete au prevalat determinând în mod necesar un fenomen de integrare la scara naţională.
Are loc astfel un continuu proces de dezvoltare a nucleului iniţial, al cărui rezultat este
transformarea economiei naţionale într-un complex economic naţional.
Nu există şi nu poate exista o structură ideală a economiei naţionale cu un model general
valabil. Aceste structuri se formează din timp în raport de o serie de condiţii interne specifice
fiecărei ţări.
5
 Un rol în această privinţă le revine şi factorilor externi. Atunci când influenţa lor devine
excesivă se ajunge la structuri economice deformate, neconforme cu interesul naţional.

Diviziunea internaţională a muncii

Unul dintre elementele constitutive ale economiei mondiale este şi diviziunea

internaţională a muncii. Trebuie subliniat faptul că acest fenomen nu are un caracter de sine
stătător, independent de dezvoltarea economiei naţionale şi nu se află situat undeva deasupra
acesteia. Despre o diviziune internaţională a muncii se poate vorbi nu numai în măsura în care se
conturează anumite structuri ale economiei naţionale, ci şi specializarea internaţională în
producţie a acestora. Diviziunea internaţională a muncii reprezintă expresia sintetică a tendinţei
de specializare a economiei naţionale în vederea participării la circuitul economico-mondial.
Apariţia diviziunii internaţionale a muncii a avut loc în condiţiile în care capitalismul s-a
extins pe întreg globul, antrenând ţările lumii în schimburi economice reciproce stabile. Între
diviziunea internaţională a muncii şi diviziunea internă a muncii nu există un zid despărţitor.
Specializarea în producţie în vederea exportului devine posibilă tocmai pe baza dezvoltării
economice interne a fiecărui stat. Rămânând în domeniul deosebirilor se mai poate spune că, în
timp ce ţările dezvoltate şi-au schimbat de câteva ori specializarea în decursul timpului, ţările în
curs de dezvoltare, în majoritatea lor au păstrat aceeaşi specializare îngustă, nerentabilă,
conturată încă din perioada formării sistemului colonial.

Piaţa mondială

Apariţia pieţei mondiale este rezultatul unui proces îndelungat în care schimbul de mărfuri
a depăşit treptat cadrul oferit de economia unei ţări.
Pregătită de întreaga evoluţie a producţiei şi schimbului de mărfuri din antichitate şi evul
mediu, constituirea pieţei mondiale s-a petrecut în urma formării sistemului capitalist mondial,
sistem în cadrul căruia pentru prima dată în istorie, toate statele lumii într-o măsură mai mare sau
mai mică sunt antrenate în tranzacţiile internaţionale de mărfuri.
Piaţa mondială este o categorie a producţiei de mărfuri dezvoltate în care diviziunea
muncii depăşeşte graniţele unei ţări, devenind o diviziune mondială a muncii. Piaţa mondială
exprimă totalitatea relaţiilor economice care se stabilesc între producătorii din diferite ţări ca
urmare a vânzării-cumpărării de mărfuri. Piaţa mondială luând naştere în condiţiile formării
6
sistemului capitalist mondial, singurul sistem economic în acea perioadă, s-a dezvoltat sub
influenţa acţiunii legilor economice ale capitalismului şi a adâncirii diviziunii internaţionale a
muncii. Piaţa mondială este eterogenă, fiind alcătuită din segmente specifice unor categorii de
produse şi chiar unor produse separate. În practică se vorbeşte despre pieţe ale unor anumite
produse, care sunt pieţele în cadrul cărora are loc cel mai mare volum de tranzacţii cu produsul
respectiv. Pe aceste pieţe preţurile se pot forma în raport cu o serie de factori specifici,
economici şi politici.

Categorii economice specifice relaţiilor economice internaţionale

Gradul de realizare al obiectivelor creşterii economice analizate cantitativ şi calitativ se

apreciază cu ajutorul indicatorilor economici de rezultate. Măsurarea din punct de vedere
economic a rezultatelor macroeconomice se întemeiază pe filosofii diferite, specifice ţărilor cu
economie de comandă, respectiv celor cu economie de piaţă.
În ţările cu economie de comandă, al căror areal s-a restrâns considerabil, măsurarea
rezultatelor macroeconomice se întemeiază pe teoria muncii productive. Conform acestei teorii
se consideră productivă numai munca care are ca rezultat crearea de bunuri materiale. Într-o
optică mai modernă se consideră productive şi acele activităţi care în sine nu produc bunuri
materiale, dar contribuie la crearea acestora. Între acestea se disting: automatizarea,
cibernetizarea, cercetarea ştiinţifică aplicativă, managementul etc. În raport cu această teorie se
distinge sistemul producţiei materiale care mai este cunoscut şi sub numele de sistem de balanţe
al economiei naţionale şi cuprinde patru balanţe principale:
- balanţa materială (balanţa producţiei, consumului şi a acumulării produsului social);
- balanţa socială a reproducţiei (balanţa producţiei, repartiţiei şi folosirii venitului
naţional);
- balanţa forţei de muncă;
- balanţa avuţiei naţionale.
Pe baza informaţiilor furnizate de principalele balanţe ale sistemului producţiei materiale,
se calculează următorii indicatori sintetici: produsul social total, produsul social final şi venitul
naţional.
Produsul social total reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor materiale produse în cadrul
ramurilor producţiei materiale.Produsul social final reprezintă totalitatea bunurilor produse şi
ajunse în decursul perioadei
7
de calcul în ultimul stadiu al circuitului economic.
Venitul naţional reprezintă valoarea nou creată în producţia bunurilor materiale destinate
satisfacerii nevoilor de consum şi dezvoltare.
În ţările cu economie de piaţă, măsurarea rezultatelor economice se bazează pe teoria
factorilor de producţie. Această teorie a fost fundamentată de economistul francez Jean B. Say,
care postulează faptul că în procesul repartiţiei, fiecare factor de producţie este recompensat în
raport cu aportul nemijlocit la desfăşurarea proceselor de producţie şi anume:
- munca e recompensată cu salariu;
- capitalul e recompensat cu profitul;
- natura e recompensată cu renta.
În epoca modernă acestor factori li s-au adăugat şi neofactorii de producţie pe care i-am
studiat până acum. În raport cu această teorie distingem sistemul conturilor naţionale. Acesta
constituie un ansamblu coerent de concepte, tehnici şi metode folosite pentru a măsura
activitatea economică a unei ţări în decursul unei perioade de timp, de regulă un an.
Pe baza informaţiilor furnizate de principalele balanţe ale sistemului conturilor naţionale se
calculează două grupe de indicatori sintetici, după cum urmează:
- P.I.B. (produsul intern brut) – reprezintă valoarea finală a bunurilor şi serviciilor
realizate
de agenţii economici rezidenţi pe teritoriul unei ţări;
- P.I.N. (produsul intern net) – reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor destinate
consumului final în care este inclusă investiţia netă şi este exclusă cea rezultată din amortizări;
- P.N.B. (produsul naţional brut) – reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor realizate de
agenţii economici naţionali indiferent de ţara unde-şi desfăşoară activitatea;
- P.N.N. (produsul intern net) – este egal cu valoarea P.N.B.-ului din care s-a scăzut
amortizarea.

8
Capitolul :II Republica Moldova şi comunitatea internaţională.

Actualizarea concepţiei politicii externe a Republicii Moldova este condiţionată atît de o serie de
factori interni, cît şi de evoluţiile pe plan internaţional care, luate în ansamblu, impun astăzi o
analiză generală a obiectivelor şi sarcinilor politicii externe şi a mijloacelor sale de realizare. În
primul rînd, Republicii Moldova a ajuns la o etapă importantă a dezvoltării sale care sugerează în
mod imperativ definirea unei strategii aparte. S-a încheiat o perioadă considerată suficientă
pentru recunoaşterea, afirmarea Republicii Moldova ca stat şi integrarea sa în circuitul
internaţional în calitatea de actor cu drepturi depline. Ea a fost recunoscută de statele lumii, este
membru al ONU şi agenţiilor sale specializate, al Consiliului Europei, OSCE, Consiliului de
Cooperare Nord-Atlantic, participă activ la procesul de cooperare regională şi subregională ICE,
CSI, SECI, CEMN, Comisia Dunării etc. Accesul la Dunăre va favoriza dezvoltarea
transportului fluvial şi maritim al Republicii Moldova şi-i va asigura comunicarea atît cu ţările
Europei Centrale, din bazinul Mării Negre, cît şi cu cele din Orientul Apropiat. Republicii
Moldova se bucură de sprijin constant din partea statelor lumii, a structurilor internaţionale, din
care acestea fac parte, în eforturile sale de reglementare a problemei transnistrene şi a retragerii
forţelor armate ruseşti de pe teritoriul ţării, precum şi a armamentului şi muniţiilor ce le aparţin.
Totodată, pe lîngă aceste evoluţii dinamice pe plan extern, persistenţa mai multor probleme cu
care se confruntă Republicii Moldova, inclusiv, prezenţa unei regiuni secesioniste, instabilitatea
politică ce frînează promovarea rapidă a reformelor, subdezvoltarea economică, nivelul scăzut de
viaţă, fac necesară o implicare mai activă a politicii externe în asigurarea celei interne. Acest
lucru urmează a fi realizat prin accentuarea dimensiunii economice a politicii externe, sau
activizarea diplomaţiei economice. În al doilea rînd, este vorba de contextul actual al sistemului
internaţional. Lumea a păşit într-un nou mileniu, raporturile interstatale evoluează atît ca formă,
cît şi ca conţinut, aceste procese avînd un impact direct sau indirect asupra Republicii Moldova.
Deşi se mai fac resimţite unele reminiscenţe, confruntarea ideologică între marile alianţe a
dispărut iar odată cu ea s-au redus substanţial riscurile unui cataclism nuclear la scară globală.
Rămînînd validă relevanţa componentei militare în statutul de putere al statelor în relaţiile
interstatale, capătă o importanţă tot mai mare caracteristicile de ordin economic, politic,
ştiinţific, cultural etc. Astfel, ponderabilitatea unei ţări pe plan internaţional se măsoară astăzi, în
mare parte, prin capacităţile intelectuale, ştiinţifice, informaţionale, nivelul de trai al cetăţenilor,
nivelul de concentrare a capitalului financiar, diversitatea legăturilor economice şi comerciale.
Prin urmare, politica externă a Republicii Moldova trebuie să-şi orienteze eforturile în vederea
promovării acestor caracteristici. Liberalizarea economiei şi a comerţului, consolidarea relaţiilor
9
economice de piaţă, ajustarea legislaţiei naţionale la standardele europene şi mondiale au deschis
posibilităţi largi pentru dezvoltarea socială şi economică a Republicii Moldova, inclusiv, pentru
conectarea economiei şi comerţului său la circuitul internaţional. Mai mult decît atît, drept
urmare a reconfigurării ordinii mondiale, consecinţă directă a încheierii războiului rece, aşezarea
geografică a Republicii Moldova a căpătat o importanţă deosebită din punct de vedere
geostrategic, determinîndu-i rolul unei punţi de legătură economică şi comercială între pieţele
din vest şi cele din est. Deoarece acest avantaj geopolitic l-au obţinut mai multe ţări situate în
aceeaşi zonă geografică, era necesar ca acesta să fie valorificat insistent şi consecvent, mai ales,
în primii ani de după proclamarea independenţei. Cu toate acestea, în virtutea mai multor factori
obiectivi, dar şi subiectivi, această posibilitate nu a fost valorificată eficient pe parcursul acestor
ani. Prin urmare, un obiectiv important al politicii externe pentru, cel puţin, în următorul deceniu,
este de a reconstitui încrederea investitorilor străini, mobilizînd, în acest sens, resursele necesare,
inclusiv, consolidarea mecanismelor de promovare a imaginii ţării. Totodată, se va ţine cont de
ipoteza că nici un mecanism, oricît de perfect, nu va reuşi să construiască această imagine dacă
ea nu va fi asigurată pe plan intern de condiţii favorabile. Iau amploare procesele de globalizare
şi mondializare a relaţiilor politice, economice, financiare şi comerciale care, pe lîngă
aprofundarea interdependenţelor statelor naţionale, presupune o liberalizare deplină a comerţului
şi regimurilor investiţiilor străine. Inadaptarea la acest mediu global ar însemna riscul pierderii
unor poziţii şi segmente de piaţă importante. Prin promovarea deschiderii politice şi economice,
Republicii Moldova va sprijini aceste procese şi va considera necesară adoptarea tuturor
măsurilor pentru a preveni urmările nedorite ale fenomenelor de mondializare, inclusiv, a
crizelor financiare globale, capabile să zdruncine însăşi bazele civilizaţiei. Republicii Moldova
va pleda, de asemenea, în favoarea prezervării identităţii culturale şi etnice a popoarelor. În
condiţiile unei lumi interdependente în creştere, nici un stat, indiferent de amplasarea sa
geografică, de ponderea politică şi economică în sistemul internaţional, nu poate rămîne pasiv la
fenomenele ce ameninţă pacea şi securitatea, chiar dacă acestea au loc la zeci de mii kilometri
depărtare, pe alte continente. Este adevărat că conceptul clasic de securitate evoluează fiind
completat cu noi interpretări şi percepţii. După dispariţia sistemului bipolar, altele sînt astăzi
ameninţările la adresa securităţii şi stabilităţii, precum separatismul, terorismul internaţional,
naţionalismul etnic, fundamentalismul religios. Securitatea unei naţiuni poate fi periclitată în
egală măsură şi de cataclisme naturale din ce în ce mai frecvente, schimbări climaterice de
proporţii etc. Fiind vorba de asigurarea unui interes fundamental al statului, precum cel de
securitate naţională, politica externă a Republicii Moldova trebuie să aibă un răspuns ferm la
toate aceste ameninţări, asociindu-se fără rezerve alianţelor şi coaliţiilor internaţionale orientate
10
spre combaterea acestor flagele. În tendinţa de a răspunde sfidărilor mondiale multiple, lumea, în
ansamblu şi Europa, în special, este antrenată în procese de integrare economică şi politică, astfel
încît are loc o concentrare a statelor în jurul marilor poli de putere. În perimetrul vechiului
continent, acest pol de putere îl constitue Uniunea Europeană spre care tind ţările situate în
această zonă, inclusiv, Republicii Moldova. Evoluţii importante intervin şi în procesul de aşezare
a ordinii lumii, în care sistemul internaţional a recunoscut, sau este pe cale de a recunoaşte,
autoritatea unor organizaţii internaţionale consacrate, precum, ONU, NATO, UE, OSCE etc., la
care comunitatea internaţională poate apela în caz de crize. Astăzi e mai greu de imaginat ca un
conflict local, de genul celor balcanice, ar putea degenera într-o conflagraţie mondială. Principiul
sferelor de influenţă, deşi nu a fost anulat, astăzi e mai voalat. RM este interesată şi îşi va aduce
aportul la instaurarea unui sistem internaţional stabil, bazat pe principiile egalităţii suverane a
statelor, respectul şi cooperarea reciproc avantajoasă, care ar asigura securitatea fiecărui stat în
domeniul politic, militar, economic, umanitar etc. Centrul universal al reglementării tuturor
problemelor globale trebuie să rămînă în continuare ONU. Luînd în considerare tendinţele de
grupare concentrică a actorilor internaţionali în jurul polilor de putere, precum şi avansarea
proceselor de globalizare, Republicii Moldova va pleda pentru o lume multipolară, respectînd
valorile şi identitatea culturală a fiecărui stat. Aşadar, noua situaţie internaţională actuală impune
RM un comportament activ, receptiv faţă de evenimentele la scară globală. Un asemenea
comportament este condiţionat de interesele naţionale ale ţării.

Căile şi mijloacele de realizare a priorităţilor politicii externe.

Republicii Moldova va promova în continuare o politică de neutralitate, menţinîndu-şi

angajamentul de a nu lua parte la conflicte armate, la alianţe politice, militare sau economice,
care ar fi avut drept scop pregătirea războiului, de a nu permite folosirea teritoriului său pentru
amplasarea bazelor militare străine, de a nu deţine sau prolifera arme nucleare. RM sprijină
încheierea şi respectarea tuturor acordurilor în domeniul controlului asupra armamentelor,
susţine eforturile orientate spre dezarmare şi destindere. În relaţiile cu alte state Republicii
Moldova nu accept politica dictatului şi a constrîngerii politice sau economice, se pronunţă
împotriva consacrării politicii sferelor de influenţă şi consideră egalitatea suverană a statelor şi
opţiunea liberă a căilor lor de dezvoltare a drept inalienabil al fiecărui popor. Respectînd cu
stricteţe aceste principii şi norme de Drept internaţional, RM îşi va realiza obiectivele politicii
externe pe calea:
11
• Diplomaţiei bilaterale;
• Diplomaţiei multilaterale în cadrul Organizaţiilor internaţionale şi al misiunilor ad-hoc,
inclusiv, prin cooperarea regională şi subregională;
• Diplomaţiei economice;
• Diplomaţiei culturale

Diplomaţia bilaterală
Avînd în vedere că prezentul reclamă tot mai mult pragmatismul politicii externe, este necesar de
a renunţa la abordarea geografică a relaţiilor bilaterale care impune o atenţie egală atît statelor cu
care RM cooperează intens, cît şi celor cu care această cooperare rămîne, deocamdată, modestă.
Prin urmare, lăsînd în vigoare repartizarea şi acoperirea geografică actuale ale misiunilor
diplomatice ale RM, precum şi principiul promovării bunelor relaţii de cooperare cu toate statele
12
lumii, priorităţile dezvoltării raporturilor bilaterale vor fi determinate în funcţie de criterii
geopolitice, economico-comerciale şi culturale, care, la rîndul lor, vor ţine cont de: a) necesitatea
dezvoltării relaţiilor strategice şi privilegiate; b) volumul actual al schimburilor economice şi
comerciale; c) relaţii speciale de cooperare şi de bună vecinătate; d) unele interese specifice. a):
avînd în vedere ponderea SUA în economia mondială, rolul pe care îl joacă acestea în
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, precum şi sprijinul acordat Republicii Moldova în
promovarea reformelor (RM beneficiază în prezent de o asistenţă tehnică şi umanitară de circa
60% din totalul asistenţei străine), parteneriatul strategic cu această ţară, rămîne unul din pilonii
de bază a politicii externe a Republicii Moldova. Se va insista asupra implementării practice a
Planului de lucru bilateral moldo-american, consolidînd aspectele politic şi economic ale
acestuia.

Diplomaţia multilaterală în cadrul organizaţiilor internaţionale şi a misiunilor ad-hoc;

cooperarea regională şi subregională
Calitatea de membru al organizaţiilor internaţionale oferă posibilitatea completării şi extinderii
mecanismelor bilaterale de promovare a intereselor naţionale ale Republicii Moldova, care rămîn
cele legate de soluţionarea conflictului transnistrean, retragerea forţelor armate străine de pe
teritoriul ţării, integrarea europeană, inclusiv, cooperarea regională şi cea subregională, asiguraea
unor garanţii vizînd securitatea naţională. În acest context, participarea activă în cadrul ONU şi
al instituţiilor sale specializate va canaliza eforturile pentru dinamizarea prezenţei ţării în
structurile de menţinere a păcii şi ordinii în lume şi obţinerea de asistenţă tehnică şi financiară
pentru economia naţională Republicii Moldova va sprijini implicarea mai activă a ONU în
soluţionarea problemelor legate de menţinerea păcii şi securităţii pe plan internaţional,
dezarmarea reală, protecţia mediului înconjurător etc., va acorda o importanţă primordială
activităţilor de pacificare ale ONU în scopul prevenirii şi aplanării conflictelor internaţionale,
regionale şi locale. Totodată, eforturile Republicii Moldova vor fi orientate spre valorificarea
posibilităţilor ONU şi a agenţiilor sale specializate în susţinerea financiară şi consultativă a
reformelor democratice din ţară, dezvoltarea culturii şi cooperării internaţionale în acest
domeniu.

Diplomaţia economică
Imperativul afirmării diplomaţiei economice constituie un moment-cheie al noii redacţii a
concepţiei politicii externe. Deşi ar putea sa pară paradoxal, dar, potrivit practicii mai multor
state industrializate, odată cu avansarea proceselor de mondializare şi progresul tehnologic, rolul
13
statului în economie nu diminuează ci, dimpotrivă, creşte, fiind corelat pozitiv cu gradul de
deschidere către comerţul internaţional. Statului îi revine o responsabilitate deosebită în acest
context: de a preveni fenomenele nedorite, inerente procesului de globalizare a economiei şi de a
imprima acestui proces trăsături naţionale. Spre deosebire de statele industrializate, diplomaţia
economică a cărora este orientată preponderent spre expansiunea economiei peste hotarele ţării,
în cazul Republicii Moldova conceptul politicii economice externe are drept obiectiv de bază
atragerea capitalului străin în ţară, pe de o parte şi promovarea exporturilor, pe de altă parte. În
termeni practici, este vorba de a întreprinde pe plan extern o campanie economică şi comercială
sub tutela statului şi prin mijloace diplomatice. Pe teren această tutelă de stat va însemna un
sprijin activ şi direct acordat agenţilor economici, întreprinderilor mari, mici şi mijlocii din RM
prin intermediul birourilor economice şi comerciale instituite pe lîngă ambasadele RM. În
determinarea orientării politicii comerciale a RM, a centrului său de atracţie se va ţine cont de
faptul că exportul materiei prime nu este o cale de perspectivă, valoarea adăugată a acesteia fiind
minimă. RM va coopera intens cu instituţiile financiare internaţionale, în special, cu FMI,
instituţie menită să asigure stabilitatea macroeconomică în sistemul internaţional valutar şi
financiar şi BM, care-şi consacră activitatea programelor de dezvoltare şi de reforme structurale,
de reducere a sărăciei etc., probleme care rămîn actuale şi pentru RM. În acest sens, RM şi îşi va
coordona politica economică şi financiară cu aceste organizaţii în vederea adaptării acesteia la
sistemul financiar global. Cooperarea cu aceste instituţii va urmări, de asemenea, scopul de a
contribui la prevenirea crizelor financiare care sînt capabile să ameninţe stabilitatea şi securitatea
internaţională.

Diplomaţia culturală
Republicii Moldova va atribui o atenţie sporită dimensiunii culturale a relaţiilor sale diplomatice
bilaterale sau/şi multilaterale, ca mijloc de promovare a imaginii favorabile a ţării. În acest sens,
ea va folosi oportunităţile oferite de UNESCO, Mişcarea Francofoniei, Uniunea Latină, de alte
organizaţii internaţionale pentru a păstra şi îmbogăţi patrimoniul cultural şi spiritual naţional.
Vor fi dezvoltate relaţiile instituţiilor de cultură, artă, ştiinţa, învăţământ etc., din ţară cu centre
similare de peste hotare în vederea participării active la viaţa culturală şi ştiinţifică
internaţională. Sarcinile şi obiectivele diplomaţiei culturale vor fi concretizate în Strategia
privind politica culturală şi imaginea externă a RM ce urmează a fi elaborată şi aprobată de
Guvern. Republicii Moldova va întreprinde măsurile necesare pentru a identifica diaspora
moldovenească peste hotare, stabilind relaţii de cooperare cu reprezentanţii acesteia,
mobilizîndu-i la proiectarea în exterior a unei imagini favorabile a Republicii Moldova în calitate
14
de ţară aliniată la standardele europene, angajată ireversibil pe calea democratizării si
pluralismului politic, ca un partener serios, cu potenţial uman şi economic respectiv al ţării,
interesat în dezvoltarea de relaţii normale cu toate statele lumii, ca factor de stabilitate în Europa
şi în Implementarea concepţiei PE reclamă aplicarea unui mecanism adecvat, viabil. Pe lîngă
elementele de bază ale acestui mecanism, care rămîn MAE şi misiunile sale diplomatice, vor fi
promovate anumite reforme în scopul consolidării şi adaptării structurilor de stat la evoluţiile
curente ale politicii şi economiei mondiale, al accentuării priorităţilor ţării în domeniul politicii
economice externe. În acest context, vor fi operate unele remanieri atît în structura MAE, cît şi în
cea a Ministerului Economiei.

Concluzie :
Politica externă a RM aşa după cum o demonstrează experienţa atitor ani în calitatea sa de stat
independent, constituie un instrument de realizare a dialogului cu statele lumii, pe plan bilateral
sau multilateral. Obiectivul suprem al politicii externe îl constituie apărarea intereselor statului şi
ale cetăţenilor săi, sau, în alţi termeni, asigurarea pe plan extern a tuturor condiţiilor necesare
unei bune desfăşurări a politicii interne. Obiectivele politicii interne şi externe sînt
interdependente, indisolubile şi indivizibile.

15
 Universitatea de Stat din Moldova
Facultatea Ştiinţe Economice
Departamentul Economie, Marketing şi Turism

Referat

Tema :„Rolul relatiilor economice internationale in

dezvoltarea economica notionala „

A efectuat: Vartic Mihaela

grupa MK1502
A verificat:Rosca Petru ,
Dr,Lector universitar

Chişinău, 2017
 Cuprins :

- Capitolul I: Introducerea in stiinta relatiilor economice internationale .

- Ştiinţa relaţiilor internaţionale
- Economiile naţionale
- Diviziunea internaţională a muncii
- Piaţa mondială
- Categorii economice specifice relaţiilor economice internaţionale

-Capitolul :II Republica Moldova şi comunitatea internaţională.

- Căile şi mijloacele de realizare a priorităţilor politicii externe.
- Diplomaţia multilaterală în cadrul organizaţiilor internaţionale şi a
misiunilor ad-hoc; cooperarea regională şi subregională
- Diplomatia economica .