Comentariu Romeo&Julieta

-actul II scena 2-

William Shakespeare (1564-1616) mare dramaturg englez, este unul din marile
spirite ale culturii universale şi cel mai jucat dramaturg din toate timpurile.
„Romeo şi Julieta” probabil cea mai cunoscută poveste de dragoste din istoria
lumii, scrisă în 1594, este o tragedie în cinci acte care are la bază o poveste reală
petrecută în secolul al – XV – lea.
Cuplul Romeo şi Julieta reprezintă un teritoriu uman singular de o neţărmurită
credinţă în iubire, înconjuraţi de „oceanul” unei lumi lipsite de criterii valorice şi
de moralitate, incapabilă de a vibra în faţa marilor elanuri sau drame ale eroilor
noştri.
Eroii noştri, doi adolescenţi, aparţinând unor familii de vază din Verona, familii
faimoase pentru legendara duşmănie dintre ele, se îndrăgostesc, în ciuda acestei
situaţii.
În actul II, scena 2 binecunoscută ca „scena balconului”, ni se înfăţişează un
episod al întâlnirii dintre cei doi îndrăgostiţi. Întâlnirea se petrece noaptea,
Romeo se strecoară pe furiş în livada Capuleţilor în speranţa că-şi va găsi iubita.
Monologul Julietei evidenţiază clar conflictul interior al eroinei, lupta datoriei
cu pasiunea. Dragostea pentru Romeo este atât de intensă încât sentimentul
datoriei păleşte în faţa ei. Curănd pasiunea Julietei câştigă teren şi iese
învingătoare asupra datoriei. Principiul în care fusese crescută, şi anume „ura
dintre cele două familii” pare doar o idee absurdă. Ea reduce ura la „războiul
unor nume”. Face clar diferenţierea dintre „nume şi persoană”. Pentru ea numele
nu valorează nimic şi nu evidenţiază nimic din trăsăturile şi caracterul persoanei.
Julieta se teme pentru viaţa iubitului, dar din iubire, Romeo nu mai ţine cont de
raţiune:
„Mi-a dat iubirea aripi să m-avânt!
…Nu-i zid să poată stânjeni iubirea.”
„Iubirea-nfrange tot ce-i sta in cale.
Romeo declară că nu-i e teamă de moarte şi că ar prefera să moară decât să
trăiască fără iubita lui:
„m-as ascunde noaptea
 Cu neagra-i manta De nu ţi-s drag,
Mai bine-ar fi să mă găsească-aici
Şi să sfârşesc răpus de ura lor”
„Nu-s bun carmaci si , totusi , daca ai fi la capatul pamantului un
tarm ......eu as porni spre tine ”

Julieta doreste sa vada daca Romeo este cu adevarat cucerit de ea.

Ideea afirmata mai sus poate fi intarita cu ajutorul urmatoarelor replici
ale personajelor:
„Ah, dragul meu Romeo , spune-mi drept
Ti-s draga-ntr-adevar , sau poate ti se pare
Ca m-am lasat prea lesne cucerita?”
„Iar tu sa- ti dai silinta sa- mi castigi Iubirea.....” ,
Julieta se adreseaza ”iubitului” cu apelativul ”zeu ” din secventa „ sau daca
vrei , pe sufletul tau jura , Zeu bun la care in genunchi ma-nchin , si-am sa te
cred”iar apoi se adreseaza cu apelativul „iubitul meu ” din secventa „noapte
buna iubitul meu” prin care , Julieta isi arata loialitatea si iubirea pe care o are
fata de Romeo.
Urarea de „noapte bună” se repetă de mai multe ori, subliniind intensitatea
iubirii celor doi. Le era greu să se despartă, fiecare clipă petrecută împreună
fiind pentru ei un secol de fericire. Până la urmă îşi iau rămas bun jurându-şi
dragoste.
Intensitatea sentimentelor celor doi îndrăgostiţi este redată cu ajutorul unor
procedeee lingvistice şi figuri de stil de o puternică încărcătură
simbolistică:comparaţii, repetiţii, dialog, antiteză dintre dragoste si ură care e
remarcata pe tot parcusrul operei , epitete precum „plapandul mugur al iubirii” si
„neagra-i manta ”care sunt in acelasi timp si inversiuni , personificari la adresa
iubirii „iubirea-nfrange” „m-a indemnat iubirea”„iubirea infrangandu-mi
cerbicia ” , metafore „dulcea pace din suflet asupra ta coboara ”, „raza
preacurata a lunii ”arata ca asa cum luna reprezinta lumina puritate , asa este si
iubirea dintre cei doi , comparatii „temandu-ma sa nu se risipeasca asemeni unui
fulger care piere” , „nu vreau sa fii ca ea(luna ) de nestatornic”.
Viziunea tragică a lui Shakespeare nu este deloc o viziune a resemnării şi a
deznădejdii, ci o viziune de speranţă si biruinţă.Omul este dator să lupte şi să
biruie răul într-o lume în care, totuşi răul nu poate să dispară de tot.