PELIN

Despre pelin – bãutura româneascã a primãverii – nu am cum spune mai

mult decât a fãcut-o acelasi Pãstorel. De aceea, dupã ce vã prezint o retetã
culeasã de mine la Dobroteasa, o sã-i las, ca un ucenic respectuos, cuvântul.
• 1 legãturã bunã de pelin uscat
• 1 legãturã cu floare de pelinitã
• 1 kg felii mere uscate
• 1 kg felii gutui uscate
• 1 kg felii pere uscate
• 48 litri vin, jumate rosu, jumate alb, demisec (nu mai tare de 11 grade)
• Se pun toate împreunã la macerat cam 15 zile într-o damigeanã mare
sau un butoi de 50 litri umplut pânã la cep; se agitã bine, de mai multe
ori pe zi
• Se scoate pelinul si pelinita, se lasã la-nvechit trei luni de zile
„Pelinul e, pe româneste, numele absintului. În loc sã boteze planta în
alcool, ca Pernot sau, ca italienii, s-o asocieze cu alte plante pentru a face ver-
mut, românul a tratat buruiana cu mai multã blândete si, domesticind-o, a
obtinut o bãuturã mai putin savantã, dar mai blajinã.
Pelinul nu e decât un vin bun, de preferintã usor si sec, asa cum se face azi
(greseau acei ce-1 fãceau din vinuri dulcege), în care a macerat planta cu
acelasi nume. Cu toate cã formula pare simplã, pelinul din douã vii vecine nu
e niciodatã acelasi. si asta nu numai din cauza vinului, ci si a modului de pre-
paratie. Fiecare podgorie îsi are tainele ei.
În luna mai, i se adaugã pelinita (armonise absinte), care atunci dã în
floare. De asta i se si spune Pelin de mai si nu cum afirmã unii, cã în aceastã
poeticã lunã pelinul trebuie bãut pânã la ultima picãturã (scorniturã de betiv).
Cei pripiti, în adevãr, îl beau, cei cuminti asteaptã.
Am cunoscut un podgorean care, aplicând pelinului metoda champenoise, în al
patrulea an a obtinut un pelin spumos, în genul vinului pe care francezii îl numesc
Cremant, dar amãrui si c-o aromã din cele mai aperi-
tive. Pelinul are toate culorile sub bairacul cãrora luptã, de la verzui, auriu
si trandafiriu, pânã la porpurã, rubin, granatã si zamã de mure. În prepararea lui,
totul depinde de calitatea vinului, de dozaj... si de timp. Cunoscãtorii care i-au
dat de gust îl asazã pe prima linie a bãuturilor cu adevã-
rat aperitive (deschizãtoare de drumuri si perspective), pentru cã nu supãrã
cu nimic susceptibilitatea vinurilor fine care, eventual, ar sosi dupã el la o
masã (îsi respectã rudele bãtrâne). Ceva mai mult: deschide drumul si pune
în valoare vinurile care îi urmeazã. E destul pentru a-1 impune respectului
amatorilor.“
Acum iau din nou eu microfonul, povestindu-vã o altã tehnicã, de la
Drãgãsani:
Sã zicem:
• 45-48 litri must dulce de Braghinã sau Crâmposie (la un butoi de 50 de
litri)
• un buchet de pelin uscat
• Se pune mustul dulce, cu pelin cu tot, la fermentat
• Se agitã zilnic, în prima sãptãmânã de fermentatie, suflând aer cu un
furtun în tot butoiul
• Ca la 10 zile de la începutul fermentatiei se scoate pelinul.
Se completeazã cu tulburel pânã la cana si se lasã vinul sã fermenteze
în legea lui
• Când drojdiile s-au depus, vinul se trage de pe boascã într-un vas
curat, care se agitã cam o orã pânã vinul nu mai „joacã“ (adicã nu rnai
face bule) si s-a oxigenat
• Se trece într-o damigeanã curatã, e decembrie, sã astepte primãvara
• În mai i se adaugã un buchet de floare de pelinitã, sã se rotunjeascã
încã o sãptãmânã, dupã care se poate bea, da la prieteni sau face cu el
ce veti vrea, dupã cum vã taie capul si vã lasã inima
Pelinul (artemisia absintium L.), e o plantã cu miros specific din familia
Compositae consideratã a avea puteri miraculoase asupra Ielelor si relelor
produse de acestea („lovituri de Iele“, „luatul din Rusalii“).
La Rusalii era purtat la pãlãrie, la brâu, în sân sau se punea pe mese si în
paturi pentru a alunga spiritele si duhurile rele.
Pentru protectia magicã a cetei de cãlusari se lega pelin în vârful steagului
si se mesteca în gurã în momentele cheie ale Cãlusului (Legatul Cãlusului,
Doborârea Cãlusarilor).
În zonele extracarpatice, la Armiden, se organizau petreceri câmpenesti la
care se mânca carne de miel fript si se bea vin Pelin pentru „subtierea si
schimbarea sângelui“.
În medicina popularã, pelinul era un leac apreciat pentru tratarea malariei,
durerilor de stomac, umflãturifor, bolilor de ochi etc.
(dupã Ion Ghinoiu – „Obiceiuri “...)