Fântâna dintre plopi

de Mihail Sadoveanu
Fișă de lectură

Autorul povestirii “Fântâna dintre plopi” cea de-a patra povestire inclusă în
volumul intitulat „Hanu Ancuței”, Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d.
19 octombrie 1961, București) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier,
academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori
români din prima jumătate a secolului XX. Opera sa se poate grupa în cîteva faze care
corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă
etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua
mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur
sau Divanul persian, precum și o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în
acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic
Printre operele reprezentative mentionăm :
“Neamul Soimarestilor” (1915), “Fratii Jderi” (1935), “Baltagul” (1930), “Baltagul” (1930),
„Țara de dincolo de negură”(1926), „Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă” (1929)
Povestirea “Fântâna dintre plopi” este o specie de mică întindere a genului epic
în proză, care se rezumă la nararea unui singur eveniment ,cu un număr redus de
personaje care nu se focalizează asupra personajului, ca în nuvelă,ci asupra
atmosferei,întâmplărilor care au de regulă,caracter neobișnuit și sunt prezentate
cronologic, urmărind un singur fir epic.
Caracteristică pentru povestire este originea populară din care au rezultat
oralitatea stilului , tehnica narativă menită să creeze atmosfera propice destăinuirii,
ritualul zicerii impus de relația povestitor –ascultător
Organizată clasic, urmărind momentele subiectului, povestirea căpitanului
Neculai Isac are menirea să impresioneze și să dea o lecție celor prezenți despre iubire
și trecerea neîndurătoare a timpului.
Desfășurarea acțiunii va coincide cu povestea căpitanului, care la rândul ei este
organizată cronologic, după momentele subiectului.
Expozițiunea povestirii fixează timpul "acum două zeci și cinci de ani", locul"tot
aici, la han" și un succint portret al personajului principal "om buiac si ticalos", "umblam
și neguțam vinuri". Într-o astfel de călătorie el se întâlnește cu o șatră de țigănuși unde
era și cea de care se va îndrăgosti -țigăncușa Marga.
Intriga se conturează prin apariția unchiului fetei, care se interesează de
drumurile căpitanului.
Desfășurarea acțiunii urmărește povestea de dragoste dintre Neculai și Marga .
Într-o sâmbătă, "pe la toacă", Neculai mergea îngândurat pe drumul spre Suceava,
când, pe malul unei gârle vede, în mijlocul unei cete de ţigani, "o fetişcană de
optsprezece ani", cu o fustă roşie, care îl tulbură peste măsură, "parc-aş fi înghiţit o
băutură tare". Țigăncuşa, Marga, este certată de un ţigan mai bătrân, pentru că prea se
uita ţintă la boier şi nu se cădea o astfel de obrăznicie. Neculai le aruncă fiecăruia câte
un bănuţ de argint apoi pleacă la han.
 A doua zi, Neculai o întâlneşte pe ţigăncuşa Marga la "fântâna dintre plopi", care-l
aştepta să-i mulţumească pentru bănuţul de argint, de care-şi cumpărase nişte
ciuboţele. Neculai şi-a continuat drumul spre Paşcani, urmat de câinele lui credincios,
Lupei, dar gândurile îi erau la frumoasa ţigancă.
După ce şi-a terminat treburile, în miez de noapte, s-a îndreptat spre hanul
Ancuţei însă l-a ocolit şi s-a dus direct la "fântâna cu patru plopi", unde a găsit-o pe
frumoasa ţigancă aşteptându-l. Neculai promite fetei că îi va aduce "o scurteică de
vulpe" de la Paşcani, iar ea îi spune că o să-l aştepte cu nerăbdare "ş-am să mor lângă
fântână dacă nu vii!". La Paşcani, Neculai vinde bine "antalele de vin", cumpără "o
blăniţă cu faţa de postav roş", cu gândul la plăcerea pe care o va vedea în ochii
ţigăncuşei şi se întoarce, cu chimirul plin, spre hanul Ancuţei, cu intenţia de a se opri
mai întâi la fântână. Marga îi destăinuie că unchiul Hasanache o pusese să-l atragă în
locul acesta pustiu, pentru ca el, împreună cu cei doi fraţi mai mici, Dimachi şi Turcu,
să-i fure calul şi banii pe care-i avea asupra lui. Ea se temea că va fi înjunghiată dacă ei
îşi vor da seama că i-a trădat, dar "mi-eşti drag" şi "de-acuma înainte nu-mi mai pasă".
Cu glasul încărcat de groază, Marga îl îndeamnă să fugă, dându-şi seama că
ţiganii o auziseră că-l prevenise. Neculai s-a aruncat pe cal, câinele Lupei se lupta în
tufe cu ceva, iar ţiganii răcneau "ca nişte diavoli negri" aruncând cu prăjini în el.
Tânărul, căzut de pe cal şi simţind "o lovitură de fier ascuţit la coada ochiului drept",
trage cu pistolul, nimerindu-l pe un ţigan între ochi, în timp ce Lupei "rupea pe celălalt".
Ochiul drept îi era plin de sânge, dar cu ochiul teafăr zăreşte lumina hanului şi începe
să strige cu disperare. Cei aflaţi la han au ieşit cu făclii şi au pornit cu toţii spre fântâna
unde se întâlnise Neculai cu Marga ţiganca. Pe colacul fântânii "lucea sânge proaspăt",
semn că ţiganii omorâseră fata şi o aruncaseră în fântână. Din ochiul lui Neculai Isac,
sângele "se prelingea prin mustăţi şi-mi intra în gură. Şi parcă gustam din sângele
împrăştiat pe colacul fântânii".
Ascultătorii acestei istorisiri groaznice rămăseseră "tăcuţi şi mâhniţi", fântâna nu
mai exista, se distrusese "ca toate ale lumii".
Căpitanul Neculai "sta împovărat în locul lui, neclintit şi cu capul plecat", iar ochiul "cel
viu, mare şi neguros, privea ţintă în jos în neagra fântână a trecutului". Abia pe înserat,
când s-a aprins din nou focul, căpitanul Isac a prins pe Ancuţa de mână şi a cerut
pentru toţi oaspeţii "vin vechi în oale nouă".
Acțiunea atinge punctul culminant în momentul luptei dintre Niculae Isac și țigani,
în cursul căreia își pierde un ochi . Îi înfrânge pe prădători, dar aceștia o omorâseră
deja pe Marga.
Deznodământul povestirii îl găsește pe căpitan rănit fizic și sufletește, "lipsit de
puteri".
Conflictul nu este unul puternic, ci unul de împrejurări, care se rezolvă rapid,
dramatice fiind însă urmările acestuia asupra personajului,marcat pe viață de defectul
fizic și tristețea pe care o poartă în suflet.
Personajele ce apar în cadrul narațiunii sunt schematizate, ele servind rolului de
executori, fiind folosite pentru a reliefa o acțiune extraordinară.
Personajul principal, căpitanul Neculai Isac este un erou tipic
sadovenian,aparținând unei atmosfere specifice, romantice, excepțional în situații
excepționale, însă mai presus de orice "îndrăgostit de viață, neînvins ,neîngenunchiat,
crezând în rosturile acestei lumi, privind spre frumusețile vieții".
 Apariția sa la han , parcă de pe " tărâmuri depărtate", prilej de caracterizare
directă de către narator "om care arată încă frumusețe și bărbăție"cu "nas vulturesc și
sprâncene întunecoase" care indică vitejie, cutezanță, acțiune , iar faptul că în ciuda
vârstei "se ține drept și sprinten pe cal" arată calitățile unui om deosebit, care vor fi
demostrate de istorisirea lui.
Stigmatul pe care îl poartă, cel al ochiului "stins și închis" care îi dă ceva "trist și
straniu", arată indirect firea sa aventuroasă și incită comesenii, îi face curioși să afle
împrejurările în care s-a întâmplat nenorocirea.
Tot caracterizarea directă, de data aceasta făcută de comisul Ioniță, personaj
emblematic al seriei, indică un profil romantic: "pentru o muiere care îi era dragă își
punea totdeauna capul". Autocaracterizarea urmărește aceeași idee: "îmi erau dragi
ochii negri și pentru ei călcam multe hotare" indică un personaj îndrăgostit de viață și
plăcerile acesteia, dar și firea tinerească ,nechibzuită ,de "om buiac și ticalos".
Modalități de caracterizare indirectă sunt de asemenea prezente prin vestimentația
pesonajului care indică statutul social înalt "nasturi de argint,","blăniță de jder" etc.
Talentul de narator al lui Neculai Isac este anticipat de sosirea lui la han,
ascultătorii sunt atenționați de firea excepțională a acestui om prin introducerea pe care
i-o face "maestrul de ceremonii", comisul Ioniță care îl recomandă ca "prietin
vechi","tovarăș de tinerețe" , deci om de aceeași valoare morală și spirituală, căruia îi
cedează rândul la istorisirea unei povești , recunoscându-i astfel calitățile.
Personajele secundare sunt schematice, reduse la cateva trasaturi, sau descrise
unidimensiunal.
Astfel, Marga este tânără, frumoasă și cu suflet bun, fără a-i lipsi misterul și
viclenia , tipic feminine; Hasanache este tipul bătrânului profitor și uneltitor , iar cealaltă
Ancuța are atributele bunei gazde , la fel ca și cea din prezent , o continuare firească a
mamei sale.
În concluzie, fiind o specie a genului epic, o naraţiune de mică dimensiune, în
care se povesteşte, cu subiectivism, o singură întâmplare de sine stătătoare şi Ia care
participă personaje puţine palid conturate, opera "Fântâna dintre plopi" de Mihail
Sadoveanu este o povestire în ramă.

Aprecieri critice:
„ Sadoveanu a creat o limbă limpede, armonioasă şi pură, în care se împleteşte graiul
popular al ţăranilor cu fraza vechilor cronici, o limbă capabilă să redea poezia
sentimentelor omeneşti, frumuseţile tainice ale naturii, păstrând farmecul atmosferei
acelor vremuri vechi”
George Călinescu