Lect. univ. dr.

Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

Capitolul III
Funcția și funcționarul public

1. Noțiunea și caracterele funcției publice;

Legea la care trimite Constituţia pentru reglementarea statutului juridic al funcţionarului
public, este Legea nr.188/1999 privind Statutul juridic al funcţionarului public, cu
modificările şi completările ulterioare1, republicată2, care reprezintă legea-cadru în materie.
Mai trebuie amintită şi Legea nr. 7/18.02.2004 modificată şi republicată prin Legea
nr.50/2007, privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, care instituie o serie de
principii deontologice aplicabile tuturor funcţionarilor publici ce ocupă o funcţie publică.
Într-o primă accepţiune, art.2 din legea-cadru, defineşte funcţia publică ca reprezentând
ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării
prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia
publică locală şi autorităţile administraţiei publice autonome.
Referirea, din definiţie şi la autorităţile administraţiei publice autonome a fost introdusă
prin Legea nr.251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 şi nu este, în
opinia noastră, tocmai corectă, deoarece ea induce ideea că autorităţile administraţiei publice
autonome ar fi o altă categorie de autorităţi faţă de cele centrale sau locale. Or, în sistemul
constituţional actual, administraţia publică centrală include atât administraţia publică
subordonată Guvernului sau ministerelor, cât şi administraţia publică autonomă.
Referitor la administraţia publică locală şi aceasta include organe administrative
autonome, cum ar fi consiliul local, cel judeţean, primarul, dar şi organe subordonate, ca de
exemplu servicii publice subordonate consiliului local sau consiliului judeţean sau servicii
publice deconcentrate, care se subordonează ministerelor şi celorlalte organe centrale de
specialitate.
Faţă de aceste aspecte, într-o altă accepţiune am putea defini funcţia publică ca situaţia
juridică legal determinată a persoanei fizice învestite cu prerogative în realizarea
competenţei unei autorităţi publice, în regim de putere publică, având ca scop realizarea în
mod continuu a unui interes public.
Titularul unei funcţii publice este funcţionarul public.
Caracterele funcțiilor publice sunt următoarele:
a) sunt titulare de competențe ale puterii publice, de atribuții și
responsabilități stabilite prin lege;
b) au caracter permanent cu o funcționare continuă în scopul
satisfacerii unui interes general în mod perpetuu;
c) sunt create prin lege astfel încât, administrația nu creează
funcții publice;
d) sunt organizate pentru a satisface interesele generale ale unei
colectivități;
e) au o anumită specializare și competență detrminate de lege în
cadrul căreia urmăresc satisfacerea unui interes general.

1 Publicată în M.Of. nr.600 din 8 decembrie 1999.

2 Republicarea s-a făcut în M.Of. nr. 365 din 29 mai 2007. Ea a fost modificată şi completată ulterior prin
O.U.G.nr.125/2008, O.U.G.nr.229/2008, O.U.G.nr.3/2009, O.U.G. nr.37/2009, O.U.G. nr.105/2009.

1
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

2. Noțiunea și caracterele funcționarului public;

Subiecţii care exercită atribuţii administrative, trebuie să aibă un statut juridic bine
determinat.
Astfel, din punct de vedere al statutului juridic al acestor subiecţi, întâlnim mai multe
categorii de personal care execită atribuţii administrative şi anume:
- persoane care îndeplinesc diferite demnităţi publice(miniştri, secretari de stat, sau aleşi
locali, primari, viceprimari, consilieri locali, judeţeni, preşedinţi şi vicepreşedinţi de
consilii judeţene);
- personal contractual, al cărui statut juridic este reglementat prin legislaţia
muncii(Codul muncii);
- funcţionari publici, al căror statut juridic este reglementat prin Legea nr.188/1999, cu
modificările şi completările ulterioare, dar şi prin alte legi.
În ceea ce priveşte izvorul naturii juridice al funcţionarului public, art.73 alin.(3) lit.j)
din Constituţie, enumeră printre domeniile de reglementare rezervate legilor organice şi
statutul funcţionarilor publici.
Importanţa funcţionarului public pentru statul de drept, rezultă şi din faptul că, în
calitate de instrument prin care administraţia îşi realizează atribuţiile, prerogativele de putere
publică, este cel care contribuie esenţial la garantarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor,
între care se regăsesc şi dreptul la o bună administrare şi dreptul la o bună guvernare.
Faţă de aceste aspecte, funcţionarul public reprezintă persoana legal învestită prin
numire într-o funcţie publică din structura unui serviciu public administrativ, în scopul
îndeplinirii competenţei acestuia.
Totalitatea funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice constituie
corpul funcţionarilor publici.
Trăsăturile sau, caracterele specifice funcționarului public, sunt următoarele:
a) functionar public, nu poate fi decât o persoană fizică, nu și o persoană juridică;
b) învestirea pe funcție publică se face cu respectarea prevederilor legale, printr-un act de
numire, de regulă precedat de un concurs și urmat de depunerea jurământului;
c) persoana numită pe funcție publică trebuie să desfășoare o activitate continuă
permanentă pe o durată, de regulă, nedeterminată;
d) funcționarul public îndeplinește atribuțiile funcției publice în scopul realizării
competenței autorității publice din care face parte funcția;
e) pe întreaga perioadă a ocupării funcției publice, funcționarul are anumite drepturi și
obligații, expres prevazute de dispozițiile legale în materie;
f) pentru activitatea prestată în funcția publică, funcționarii sunt remunerați sub forma
unui salariu.

3. Clasificarea funcțiilor publice;

Potrivit dispozițiilor legale, funcţiile publice se clasifică după cum urmează:
a) funcţii publice generale şi funcţii publice specifice. Această clasificare este efectuată în
funcție de felul activității autorităților ori instituțiilor publice. De aceea, putem reține că
funcţiile publice generale, reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu
caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării
competenţelor lor generale iar, funcţiile publice specifice, reprezintă ansamblul atribuţiilor şi
responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, stabilite în vederea
realizării competenţelor lor specifice, sau care necesită competenţe şi responsabilităţi
specifice. Echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale, în condiţiile
legii, se face prin statute sau, la propunerea autorităţilor şi instituţiilor publice, de Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici;

2
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

funcţii publice din clasa I, funcţii publice din clasa aII-a, funcţii publice din clasa a IIIa.
Potrivit acestei clasificări, funcțiile publice sunt raportate la nivelul studiilor. Astfel, funcţiile
publice pot fi împărțite în 3 clase, definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării
funcţiei publice, după cum urmează:
- clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de
licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu
diplomă de licenţă sau echivalentă;
- clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare
de scurtă durată, absolvite cu diplomă;
- clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale,
respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat;
b) funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale. Acest tip de
clasificare, are în vedere natura autorităţii publice din care face parte funcţia publică
exercitată de titular. Funcţiile publice de stat, sunt funcţiile publice stabilite şi avizate,
potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice
centrale, precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome. Funcţiile publice
teritoriale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul instituţiei
prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. Funcţiile publice
locale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul aparatului propriu
al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate
acestora.
De asemenea, după nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, funcţiile publice se
împart în trei categorii după cum urmează:
a) funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;
b) funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere;
c) funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție.
Funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a III-a, pot ocupa numai
funcţii publice de execuţie.

1. Categorii de funcționari publici;

Categoriile funcționarilor publici, pot fi clasificate ținând cont de următoarele criterii
determinate de Constituţie dar şi de lege, astfel:
1. Din punctul de vedere al regimului juridic aplicabil identificăm, funcţionari statutari,
care sunt de două categorii: funcţionari supuşi statutului general; funcţionari supuşi
unor statute speciale;
2. Din punctul de vedere al rigurozităţii disciplinei, pot fi identificate două categorii:
funcţionari publici civili și respectiv, funcţionari publici militari;
3. Din punctul de vedere al felului activităţii proprii, se pot identifica: funcţii publice
generale și funcţii publice specifice;
4. Din punctul de vedere al naturii autorităţii publice din care face parte funcţia
publică exercitată de titular, distingem: funcţionari publici care fac parte din structura
unor autorităţi de natură statală; funcţionari publici din structura autorităţilor
autonome locale; funcţionari publici care fac parte din structura unor autorităţi
administrativ autonome;
5. În funcţie de nivelul studiilor, identificăm:
- funcţionari publici din clasa I- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă,
respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau
echivalentă;

3
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

- funcţionari publici din clasa a II-a- studii superioare de scurtă durată, absolvite cu
diplomă;
- funcţionari publici din clasa a III-a- studii medii liceale sau postliceale, finalizate cu
diplomă de bacalaureat.
6. După nivelul atribuţiilor, identificăm:
- înalţii funcţionari publici(secretar general din ministere şi alte organe de specialitate
ale administraţiei publice centrale; prefect; secretar general adjunct din ministere şi
alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale; subprefect; inspector
guvernamental);
- funcţionari publici de conducere(director general şi director general adjunct din
aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale; secretar al unităţii administrativ-
teritoriale; director şi director adjunct din cadrul autorităţilor administraţiei autonome
din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale, instituţiei prefectului, administraţiei publice locale şi instituţiilor
subordonate acestora precum şi director executiv ori director executiv adjunct în
cadrul autorităţilor administraţiei autonome din aparatul ministerelor; şef serviciu
precum şi funcţiile publice specifice asimilate acesteia; şef birou precum şi funcţiile
publice specifice asimilate acesteia);
- funcţionari publici de execuţie (aceste funcţii, sunt următoarele:- funcţii publice de
execuţie din clasa I, care includ funcţiile publice generale de consilier, consilier
juridic, auditor, expert, inspector precum şi funcţiile publice specifice asimilate
acestora; funcţii publice de execuţie din clasa II, care includ funcţiile publice generale
de referent de specialitate precum şi funcţiile publice specifice asimilate acestora;
funcţii publice de execuţie din clasa III, care includ funcţiile publice generale de
referent precum şi funcţiile publice specifice asimilate acestora);
7. În funcţie de statutul lor:
- funcţionari publici debutanţi, perioada de debut fiind de 12, 8 sau 6 luni;
- funcţionari publici definitivi.
8. După natura funcţiei pe care o ocupă, identificăm:
- funcţionari care ocupă o funcţie publică de stat;
- funcţionari care ocupă o funcţie publică teritorială;
- funcţionari care ocupă o funcţie publică locală.
Această clasificare, este benefică atât din punct de vedere didactic cât şi din cel al
gestionării instituţiei în cadrul căreia funcţionează funcţionarii publici.

2. Categoria înalților funcționari publici;

Prevederile Legii nr. 188/1999, consacră în conținutul capitolului III, reglementări
privind categoria înalţilor funcţionari publici. Potrivit acestor dispoziții, înalții funcționari
publici, beneficiază de sistemul de tip ’’carieră’’, dar şi de o separare a funcţiilor politice, pe
care unii dintre ei le dețineau, de cele administrative.
Pentru a ocupa o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici,
persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată
pe bază de examen medical de specialitate;

4
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;

g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului
sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea
justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie,
care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care
a intervenit reabilitarea;
i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de
muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege;
k) are studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de
lungă durată, absolvite cu diploma de licență sau echivalentă;
l) are cel putin 5 ani vechime in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei
publice;
m) a absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice
corespunzatoare categoriei înalților funcționari publici ori a exercitat un mandat
complet de parlamentar;
n) a promovat concursul national pentru intrarea in categoria inaltilor functionari publici.
Potrivit art. 18. alin.(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,
intrarea în categoria înalților funcționari publici, se face prin concurs national. De asemenea,
recrutarea se face de catre o comisie permanentă, independentă, formată din 7 membri, numiți
prin decizie a primului-ministru. Membrii comisiei au mandate fixe de 10 ani și jumatate și
sunt numiți prin rotație.
În prezent, categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite
într-una din următoarele funcții publice:
- secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice
centrale;
- secreatar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației
publice centrale;
- prefect;
- subprefect;
- inspector guvernamental.

3. Managementul funcțiilor și al funcționarilor publici;

Managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, are ca obiect, cunoaşterea
proceselor şi relaţiilor de management care privesc funcţia publică şi funcţionarii publici, în
vederea formulării şi aplicării de principii şi acte normative pentru perfecţionarea
sistematică a gestiunii funcţiei publice.
În prezent, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici3 asigură managementul și implicit
gestiunea funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici la nivel naţional.
Gestiunea funcţiei publice, reprezintă activitatea de organizare a carierei
funcţionarului public, de la debutul acesteia până la încheierea ei.
Cariera funcționarului public, reprezintă elementele care concretizează situaţia juridică
a funcţionarului public din momentul în care autoritatea investită cu puterea de numire, emite
actul de numire până în momentul în care, un alt act juridic sau un fapt juridic încheie
activitatea sau calitatea de funcţionar public.

3 Aceasta reprezintă o autoritate centrală de specialitate, aflată în subordinea Ministerului Administrației și

Internelor.

5
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

În acest moment, în statele U.E. sunt aplicabile două tipologii ale funcției publice 4:
sistemul tip post și sistemul tip carieră.
Sistemul funcţiei publice de carieră reprezintă o expresie a principiului specificităţii
administraţiei publice, a cărei funcţionare implică existenţa unui personal care este dotat cu
competenţe speciale şi care îşi consacră viaţa profesională serviciului funcţiei publice. Într-un
asemenea sistem, funcţia publică este structurată potrivit unei concepţii ierarhice.
Funcţionarul, cu o pregătire adecvată, beneficiază de stabilitate şi de continuitate în carieră,
fie în interiorul aceluiaşi corp, ceea ce permite accesul la un anumit număr de funcţii, fie
trecând de la un corp la altul. Esenţa sistemului constă în stabilirea unei separaţii nete între cei
administraţi şi administratori şi se bazează pe noţiunile de interes general şi serviciu public.
Următoarele țări au implementat sistemul funcției publice de carieră: Austria, Belgia,
Germania, Grecia, Franţa, Spania, Irlanda, Luxemburg, Portugalia, Polonia, Cehia, Bulgaria,
România, Republica Moldova.
În cadrul Sistemului de tip „post” angajaţii sunt clasaţi în funcţie de nivelul calificării
cerute, de capacitatea dovedită şi de nivelul remuneraţiei. Ei sunt recrutaţi pentru o funcţie
precisă şi nu beneficiază de garanţii suplimentare de securitate a muncii. Calitatea
funcţionarului este legată de existenţa activităţii respective şi de evoluţia acesteia. În unele
concepţii, sistemul permite recrutarea de specialişti şi, în paralel, economie de mijloace.
Sistemul de tip „post”, este construit dintr-un ansamblu de funcţii sau profesii, definite prin
nivelul şi caracteristicile lor, sistem în care funcţionarii publici sunt numiţi în una dintre
funcţii putând fi apoi, în funcţie de necesităţile instituţiei, numiţi în altă (alte) funcţie (funcţii),
fără a fi, deci, consideraţi învestiţi cu un drept în sensul exercitării continue a primei funcţii în
care au fost numiţi. Avantajul acestui sistem este dat de mobilitatea funcţionarilor publici de la
o autoritate publică la alta sau chiar între sistemul public şi sistemul privat. Acest sistem al
funcției publice îl regăsim funcțional în următoarele state: Marea Britanie, Olanda,
Danemarca, Finlanda, Islanda, Elveţia, Suedia, Estonia, Ungaria, Slovacia, Italia.
Deosebirile dintre un model de carieră şi unul de post (angajare) trebuie diferenţiate din
următoarele aspecte:
Adesea reglementările dintr-un sistem de carieră se aplică numai funcţionarilor de stat
cu un contract de lege publică, de exemplu în Germania elementele principale ale unui sistem
de carieră afectează numai aproximativ 30% din angajaţii sectorului public.
În plus, elementele clasice ale sistemului de carieră sunt de asemenea aplicate în ţări
care folosesc un model de angajare. Aceasta afectează adesea sectoare specifice cum ar fi
serviciul militar, vamal sau poliţia.
În ultimul rând, condiţiile de serviciu pentru funcţionarii publici de vârf vor fi din ce în
ce mai diferite. În unele ţări, un Serviciu Public Superior distinct este introdus şi/sau poziţii
pentru funcţionarii de stat de vârf, sunt recompensate pentru o perioadă specifică urmând o
procedură de selecţie specială.
În final, cele două sisteme se vor diferenţia unele de altele mai mult în modelul
naţional implicat. Pe de altă parte de exemplu, Estonia, în propunerea sa pentru o nouă Lege a
Reformei, a decis în favoarea unei variante a serviciului public care are similarităţi cu
sistemele suedeze şi finlandeze, sistemele din Cipru, Slovenia, Bulgaria, Turcia, România şi
Slovacia se califică ca model de carieră care are similarităţi cu modelul din Spania, Franţa sau
Germania. De exemplu, în Slovenia, legea a serviciului public din 5 Aprilie 2002 afirmă că
serviciul public trebuie împărţit pe profesii. Promovarea (avansarea) în carieră într-un post
mai înalt sau o poziţie mai înaltă este acordat la completarea cu succes a unei proceduri de
selecţie competitivă publică.

4 Sursa normelor specifice funcției publice din U.E., o cnstituie Statutul funcţionarilor comunităţilor europene şi
a fost consacrat prima oara în Regulamentul (C.E.) nr.31/1962, modificat.

6
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

4. Drepturile și obligațiile funcționarilor publici;

În exercitatrea funcţiilor pe care le ocupă funcţionarii publici, putem identifica o serie de
drepturi şi îndatoriri recunoscute acestora:
a. Drepturile funcţionarului public sunt următoarele:
- dreptul la opinie al funcţionarilor publici, care este garantat;
- dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea statutului şi care îl
vizează direct este garantat;
-dreptul de asociere sindicală este recunoscut funcţionarilor publici. Acest drept pe care-l
recunoaşte art. 29 din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarului public, presupune pentru
funcţionarul public următoarele prerogative:
- dreptul de a se asocia liber în sindicate;
- dreptul de a adera la unele sindicate;
-dreptul de a exercita un anumit mandat în cadrul acestora;
- dreptul de a se asocia în alt tip de asociaţii cu caracter profesional, sau alte organizaţii
care au ca scop protejarea intereselor profesionale.
-dreptul la grevă este garantat în condiţiile legii;
- dreptul la salariu care se compune din salariul de bază, sporuri şi indemnizaţii;
-dreptul la uniformă legea prevede că funcţionarii publici care sunt obligaţi să poarte
uniformă în timpul serviciului o primesc gratuit;
-durata nomală a timpului de lucru pentru funcţionarii publici este de 8 ore pe zi şi de 40
de ore pe săptămână;
-dreptul funcţionarilor publici de a fi aleşi sau numiţi în funcţii de demnitate publică;
-dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale şi la alte concedii;
-dreptul funcţionarului public la condiţii normale de muncă şi igienă, de natură să le
ocrotească sănătatea şi integritatea fizică este garantat;
- dreptul la asistenţă medicală, proteze şi medicamente, este recunoscut în condiţiile legii;
-dreptul la pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
-dreptul de a se bucura de protecţia legii;
- dreptul funcţionarului de a fi despăgubit în situaţia în care a suferit din culpa autorităţii
sau a instituţiei publice , un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor.
b. Obligațiile funcţionarului public sunt următoarele:
-funcţionarii publici sunt datori să-şi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în
conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea
să aducă prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor
publici;
- funcţionarilor publici le este interzis de a ocupa funcţii de conducere în structurile sau
organele de conducere ale partidelor politice sau organizaţiilor cărora le este aplicabil
acelaşi regim juridicsau ale asociaţilor şi fundaţiilor care funcţionează pe lângă ele;
- funcţionarii publici răspund , potrivit legii , de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din
funcţia publică pe care o deţin , precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate;
- funcţionarii publici au îndatorirea să respecte secretul de stat şi secretul de serviciu,
precum şi confidenţialitatea în legătură cu informaţiile de care ia cunoştinţă în timpul
serviciului cu excepţia celui de interes public;
- funcţionarii publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei
sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje;
- funcţionarii publici au îndatorirea de a rezolva lucrările repartizate de superiorii
ierarhici în termenele stabilite;
- funcţionarii publici au obligaţia de a respecta întocmai regimul juridic al conflictului de
interese şi al incompatibilităţilor.

7
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

Pe lângă aceste drepturi şi îndatoriri, legea cadru mai recunoaşte funcţionarilor publici
şi o obligaţie dar şi un drept, specifice carierei profesionale pe care aceştia doresc să o
urmeze:
-perfecţionarea pregătirii profesionale, reprezintă o obligaţie dar în acelaşi timp şi un drept
la perfecţionarea pregătirii profesionale a funcţionarii publici;
- dreptul la carieră, reprezintă un drept recunoscut funcţionarilor publici, în sistemul de
serviciu public. El se materializează în crearea unei independenţe inerente al serviciului public
respectiv, garantând o inamovibilitate funcţionarului public, dar totodată creându-i
posibilitatea acestuia de a putea avansa în funcţii superioare.

5. Cariera funcționarilor publici.

Conceptul de carieră este folosit în dreptul public contemporan pentru a evoca
dezvoltarea în timp a situatiei juridice a funcționarului, de la recrutare pana la sfârșitul
activității profesionale, deci, de la emiterea actului din care se naște raportul de funcție
publică, până la emiterea celui prin care se pune capăt acestui raport.
Managementul carierei în funcția publică, se asigură de Agenția Națională a
Funcționarilor Publici, de autoritatea publică, dar și de însăși funcționarul public. Stabilirea
posibilităților de carieră în funcția publică, se realizează anual prin Planul de ocupare a
funcțiilor publice. Față de aceste aspecte, trebuie să avem în vedere următoarele situații
incidente carierei funcționarilor publici:
a) Recrutarea funcționarilor publici;
Pentru ocuparea unei funcţii publice legea impune anumite condiţii , cum ar fi :
persoana să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; să cunoască limba română
scris şi vorbit; să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să aibă o stare de sănătate
corespunzătoare, atestată prin document medical; să îndeplinească condiţiile de studii cerute
de lege pentru funcţia publică, să îndeplinească condiţiile specifice impuse pentru ocuparea
funcţiei publice; să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii
, a statului, sau autorităţii de serviciu, sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea
justiţiei, de fals sau fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie , care ar face
incompatibilă cu exercitatrea funcţiei publice , cu excepţia situaţiei în care a intervenit
reabilitatrea, să nu fi fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani şi să nu fi
desfăşurat activităţi de poliţie politică.
Modalităţile de ocupare a unei funcţii publice sunt promovarea, transferul,
redistribuirea , recrutarea şi alte modalităţi prevăzute experes de Legea nr. 188/1999 cu
modificările şi completările ulterioare.
Recrutarea în vederea intrării în corpul funcţionarilor publici se face prin concurs, în
limita funcţiilor publice vacante.
Principiile care guvernează concursul sunt cele ale competiţiei deschise, transparenţei ,
meritelor profesionale, competenţei şi al egalităţii de acces la funcţiile publice, pentru
fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale .
b) Perioada de stagiu;
Perioada de stagiu are ca şi scop verificarea aptitudinilor profesionale în vederea
îndeplinirii atribuţiilor şi responsabilităţilor unei funcţii publice.
Durata perioadei de stagiu, diferă pentru funcţionarii din cele 3 clase , ea fiind de 12 luni
pentru funcţionarii din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a şi 6 luni pentru funcţionarii din
clasa a III-a .

b) Numirea funcționarilor publici;

Desemnarea funcționarilor publici pe funcție, se face printr-un act de numire.

8
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

Actul de numire reprezintă un act juridic unilateral emis de o autoritate publică, la

respectarea căruia persoana fizică se obligă prin jurământ, prin care i se conferă acesteia
calitatea de funcţionar public.
Din această definiţie putem desprinde următoarele trăsături ale actului de numire într-o
funcţie publică :
a. este un act juridic, adică o manifestare de voinţă făcută cu scopul de a da naştere,
modifica sau stinge drepturi şi obligaţii;
b. voinţa juridică pe care o exprimă are caracter unilateral , cu admiterea acceptării de
către funcţionar care se realizează în momentul prestării jurământului;
c. are un caracter formal care rezidă din forma scrisă a actului de numire;
d. trebuie să conţină clauze impuse obligatoriu de către lege ;
e. are un caracter personal, (intuituu personae) ;
f. calitatea organului emitent , să fie o autoritate publică.
Activitatea funcţionarului public se desfăşoară în temeiul unui raport de funcţie publică
sau de serviciu. Acest raport este stabilit pe cale unilaterală, prin voinţa autorităţilor care
învesteşte, care exclude o negociere sau punere de acord a viitorului funcţionar cu autoritatea
respectivă.
Raportul de serviciu poate fi definit ca, acel complex de relaţii sociale, legal
determinate, stabilite între persoana fizică, titulara a funcţiei publice, autoritatea publică din
structura căreia face parte funcţia publică respectivă şi subiectele de drept în legătură cu
care se realizează competenţa respectivei autorităţi publice.

c) Promovarea funcționarilor publici și evaluarea performanțelor

profesionale;
Potrivit legii, în derularea carierei sale, funcţionarul public beneficiază de dreptul de a
promova în funcţia publică şi de a avansa în gradele profesionale.
Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice
vacante prin concurs sau examen. Dreptul de a promova, poate privi o funcţie publică de
execuţie din gradul profesional principal sau din gradul superior ori o funcţie de conducere
vacantă. Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcţie publică de execuţie din
gradul profesional principal, funcţionarii publici trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii minime:
-să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcţiile publicede execuţie din gradul profesional
asistent în clasa corespunzătoare studiilor absolvite;
-să fi obţinut la evaluarea performanţelor individuale din ultimii 2 ani, cel puţin
calificativul „foarte bun”;
-să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului.
La concursul pentru promovarea într-o funcţie publică de execuţie din
gradul profesional superior pot participa numai funcţionarii publici care îndeplinesc
următoarele condiţii minime:
- au o vechime minimă de 2 ani în funcţiile publice de execuţie din gradul profesional
principal sau 4 ani în funcţiile publice de execuţiedin gradul profesional asistent, în clasa
corespunzătoare studiilor absolvite;
- au obţinut la evaluarea performanţelor profesionale individuale din ultimii doi ani
cel puţin calificativul „foarte bun”;
- îndeplinesc cerinţele specifice prevăzute în fişa postului.
Pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante funcţionarii publici trebuie să
îndeplinească mai multe condiţii:
-să fie absolvenţi ai programelor deformare specializată şi perfecţionare în administraţia
publică, organizate de către Școala Națională de Administraţie, centrele regionale de formare

9
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

continuă pentruadministraţia publică locală precum şi alte instituţii specializate din ţară sau
străinătate;
-au fost numiți într-o funcţie publică din clasa I;
- îndeplinesc cerinţele specifice prevăzute în fişa postului, precum şi condiţiile de vechime
prevăzute de lege.
Vechimea în specialitate cerută de lege pentru ocuparea funcţiilor de conducere diferă în
funcţie de natura şi importanţa funcţiei. Bunăoară pentru funcţiile publice de şef birou, şef
serviciu şi secretar al comunei se cere o vechime de minimum 2 ani iar pentru funcţiile
publice de director general adjunct, director şi director adjunct, din aparatul unui minister şi al
celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, vechimea minimă este de 5
ani. În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior în specialitatea în care îşi
desfăşoară activitatea, funcţionarii publici de execuţie au dreptul de a participa la concursul
pentru ocuparea unei funcţii publice vacante într-o clasă superioară celei în care sunt
încadraţi.
Procedura organizării concursului sau examenului pentru promovarea într-o funcţie
publică superioară vacantă sau pentru ocuparea unei funcţii publice vacante, într-o clasă
superioară se stabileşte prin lege.
Promovarea funcţionarilor publici în funcţiile publice superioare sau într-o
clasăsuperioară este strâns legată de evaluarea performanţelor profesionale individuale ale
fiecăruia, operaţie administrativă care se realizează anual, conform metodologiei aprobate
prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, după
consultarea organizaţiilor sindicale ale funcţionarilor publici reprezentative la nivel naţional.
Evaluarea activităţii funcţionarilor publici se realizează prin raportarea criteriilor de
performanţă ale fiecărei funcţii publice, la gradul de îndeplinire a obiectivelor individuale
prevăzute pentru perioada evaluată.
Procedura de evaluare a performanţelor profesionale individuale se aplică fiecărui
funcţionar public, în raport cu realizarea obiectivelor individuale stabilite în baza atribuţiilor
prevăzute în fişa postului şi are ca scop:
- avansarea în gradele profesionale;
-retrogradarea în grade profesionale;
-promovarea într-o funcţie publică superioară;
-eliberarea din funcţia publică;
-stabilirea cerinţelor de formare profesională a funcţionarilor publici.
Perioada evaluată este cuprinsă între datele de 1 ianuarie şi 31 decembrie ale fiecărui
an, iar perioada de realizare a operaţiei administrative de evaluare este stabilită între 1
ianuarie şi 15 februarie ale anului următor, celui pentru care se evaluează performanţele
profesionale individuale ale funcţionarilor publici. Pentru a fi realizată evaluarea anuală a
performanţelor profesionale individuale, funcţionarul public trebuie să fi desfăşurat o
activitate de cel puţin 6 luni într-o funcţie publică, cu excepţiile prevăzute de lege.
Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici de execuţie
se realizează de către conducătorul compartimentului în care aceştia îşi desfăşoară activitatea,
iar ale funcţionarilor publici de conducere, se fac de către funcţionarul public de conducere
ierarhic superior.
Performanţele profesionale ale înalţilor funcţionari publici se evaluează de către o
comisie de evaluare, compusă din 7 membri numiţi prin decizie a primului-ministru.
În urma evaluării performanţelor profesionale individuale funcţionarului publici se
acordă unul dintre următoarele calificative : excepţional, foarte bun, bun,satisfăcător sau
nesatisfăcător.

10
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

d) Conflictul de interese și incompatibilitățile funcționarilor publici;

Prin conflict de interese, se înţelege situaţia în care o persoană ce exercită o funcţie
publică are un interes personal, de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea
cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit legii. La baza prevenirii conflictului de
interese stau principiile imparţialităţii în exercitarea funcţiei publice, integrităţii morale,
transparenţei deciziei şi supremaţia interesului public.
Funcţionarul public, este în conflict de interese dacă se află într-una din următoarele
situaţii:
-este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la
persoanele fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;
- participă în cadrul aceleiaşi comisii constituite conform legii, cu funcţionarii publici care
au calitatea de soţ sau rudă de gradul I;
- interesele sale patrimoniale, ale statului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile
pe care trebuie să le în exercitarea funcţiei publice.
Dacă funcţionarul public constată că se află în conflict de interese, este obligat să se
abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l
informeze de îndată pe şeful ierarhic, căruia îi este subordonat direct. Şeful ierarhic, este
obligat să ia măsurile care se impun, pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în
termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă. În cazurile de conflict de interese,
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea şefului ierarhic căruia îi este
subordonat direct funcţionarul public în cauză, va desemna un alt funcţionar public care are
aceiaşi pregătire şi nivel de experienţă. Neîndeplinirea obligaţiei de abţinere, în caz de conflict
de interese, atrage după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală,
potrivit legii.
Alături de conflictul de interese, reglementarea regimului incompatibilităţilor are rolul
de a asigura atât obiectivitatea şi imparţialitatea în exercitarea funcţiilor publice, cât
şi posibilitatea ca funcţionarii publici să se consacre în totalitate funcţiilor pe care le ocupă.
Totodată, prin regimul incompatibilităţilor se urmăreşte înlăturarea posibilităţii ca
funcţionarii publici să concentreze în persoana lor, atribuţii a altor funcţii care ar afecta însăşi
conţinutul principiului separaţiei puterilor. Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu
orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate
publică.
În consecinţă, funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte
activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
-în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;
-în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este
suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale;
-în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din
sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată;
-în calitate de membru al unui grup de interes economic.
În situaţia în care funcţionarul public a exercitat o funcţie în cadrul cabinetului unui
demnitar, la încheierea mandatului demnitarului, funcţionarului public este reîncadrat în
funcţia publică deţinută anterior sau într-o funcţie similară. Dacă funcţionarii publici, în
exercitarea funcţiei publice au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control la societăţi
comerciale, regii autonome sau alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public şi privat, după
ieşirea din corpul funcţionarilor publici, nu mai pot să-şi desfăşoare activitatea şi nici nu pot
acorda consultanţă despecialitate la aceste unităţi, timp de 3 ani de la încetarea funcţiei
publice.
Totodată, funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte
efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită. Reglementarea

11
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

regimului juridic al incompatibilităţilor, interzice raporturile ierarhice directe între funcţionarii

publici care sunt soţi sau rude de gradul I chiar şi în cazul în care şeful ierarhic, soţ sau rudă
de gradul I are calitatea de demnitar. Aceste incompatibilităţi pot fi sesizate de orice persoană
şi se constată de către şeful ierarhic superior al funcţionarului public, respectiv care are
obligaţia să ia măsurile ce se impun.
În cazul în care incompatibilitatea vizează pe un funcţionar public şi un demnitar soţ sau
rudă de gradul I, această situaţie se constată după caz, de către primul-ministru, ministru sau
prefect care va dispune încetarea raporturilor ierarhice dintre persoanele incompatibile.
Cu toate că funcţionarii publici pot fi membri ai unor partide politice legal constituite,
lor le este interzis să fie membri ai organelor de conducere ale partidelor din care fac parte şi
să-şi exprime sau să apere în mod public poziţiile unui partid politic. Legea reglementează
incompatibilitatea înalţilor funcţionari publici, cu calitatea de membru al unui partid politic,
sub sancţiunea destituirii din funcţia publică.
De la regula incompatibilităţii statutului de funcţionar public cu orice altă
funcţie publică sau privată, este admisă excepţia compatibilităţii cu funcţiile sau activităţile
din domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.
De asemenea, funcţionarii publici pot candida pentru o funcţie eligibilă sau pot fi numiţi
într-o funcţie de demnitate publică, situaţie în care raportul de serviciu al funcţionarului public
respectiv se suspendă fie pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor,
dacă nu este ales, fie până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei dedemnitate publică, în
cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit.
e) Acorduri colective. Comisii paritare.
Acordurile colective se încheie anual de către autorităţile sau instituţiile publice, cu
sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici
şi cuprind numai măsuri referitoare la :
-constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă;
-sănătatea şi securitatea în muncă;
-programul zilnic de lucru;
-perfecţionarea profesională, dar și alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la
protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale.
Pentru încheierea acordurilor colective privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor
publici, autoritatea sau instituţia publică este obligată să furnizeze sindicatelor reprezentative
sau reprezentanţilor funcţionarilor publici, informaţiile necesare acestei activităţi.
În cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice se constituie comisii paritare care au rolul
de a contribui la armonizarea intereselor funcţionarilor publici pe timpul derulării carierei
lor, în concordanţă cu interesul general urmărit de funcţia publică.
Comisia paritară se poate constitui fie în fiecare autoritate sau instituţie publică, fie
pentru mai multe autorităţi sau instituţii publice aflate în aceiaşi structură organizatorică, în
funcţie de numărul funcţionarilor publici. În alcătuirea comisiei paritare, intră un număr egal
de reprezentanţi desemnaţi de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi de sindicatul
reprezentativ al funcţionarilor publici. Dacă sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii
publici nu sunt organizaţi în sindicat, reprezentanţii lor vor fi desemnaţi prin votul majorităţii
funcţionarilor publici din respectiva autoritate sau instituţie publică.
Reprezentanţii funcţionarilor publici în comisia paritară, pot să fie desemnaţi din rândul
funcţionarilor publici, aleşi în organele de conducere ale sindicatului reprezentativ sau din
rândul reprezentanţilor funcţionarilor publici, aleşi pentru negocierea acordurilor cu
conducerea autorităţii sau instituţiei publice.
Dacă s-a constituit o singură comisie paritară pentru mai multe autorităţi sau instituţii
publice, aceasta va fi compusă dintr-un număr egal de reprezentanţi ai acestor autorităţi sau
instituţii publice, desemnaţi conform legii.

12
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

Comisiile paritare, sunt consultate la negocierea de către autorităţile sau instituţiile

publice, a acordurilor cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu
reprezentanţii acestora. Această consultare este obligatorie la negocierea acordurilor colective
cu sindicatele reprezentative, sau cu reprezentanţii funcţionarilor publici însă, rezultatul
consultării poate fi luat în seamă sau nu, de către autoritatea sau instituţia publică.
Pe lângă activitatea de consultare, comisiile paritare participă la stabilirea măsurilor de
îmbunătăţire a activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice pentru care sunt constituite şi
urmăresc permanent realizarea acordurilor stabilite între sindicatele reprezentative, sau
reprezentanţii funcţionarilor publici, cu autorităţile sau instituţiile publice.
Activitatea comisiei paritare, se materializează prin întocmirea de rapoarte trimestriale
cu privire la respectarea prevederilor acordurilor încheiate în condiţiile legii, pe care sunt
obligate să le comunice conducerii autorităţii sau instituţiei publice, precum şi conducerii
sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici.

f) Răspunderea funcționarilor publici;

În raport de opiniile exprimate de doctrină, dar şi de prevederile Legii nr. 188/1999 cu
modificările ulterioare, pot fi identificate următoarele forme de răspundere a funcţionarului
public:
1. o răspundere disciplinară, fundamentată pe încălcarea normelor de disciplină
specifice raportului de serviciu;
2. o răspundere contravenţională , pentru săvârşirea de către funcţionarul public a unor
fapte antisociale calificate prin lege ca şi contravenţii;
3. o răspundere patrimonială , întemeiată pe dispoziţiile art. 52 din Constituţie şi ale
Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;
4. o răspundere civilă , care intervine pentru pagubele produse cu vinovăţie
patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează sau pentru
nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, etc,
5. o răspundere penală, care intervine atunci când funcţionarul public a comis fapte
prevăzute de codul penal sau alte legi speciale.
Cazierul administrativ, este documentul prin intermediul căruia se evidențiază situația
disciplinară a funcționarilor publici, el cuprinzând sancțiunile disciplinare aplicate
funcționarului public, care nu a fost radiate, și se eliberează de Agenția Națională a
Funcționarilor Publici, în conformitate cu baza de date pe care aceștia o administrează.
Cazierul administrativ este necesar în următoarele situații:
- desemnarea unei persoane ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea într-o
funcție publică;
- desemnarea unei persoane ca membru într-o comisie de disciplină;
- desemnarea unei persoane ca membru într-o comisie paritară;
- desemnarea unei persoane pentru ocuparea unei înalte funcții publice;
- desemnarea unei persoane pentru ocuparea unei funcții publice de conducere.
În rândurile următoare, din rațiuni didactice, ne vom opri doar la prezentarea
răspunderii contravenționale, civile, precum și a celei penale a funcționarului public.

g) Răspunderea contravențională a funcționarilor publici;

Răspunderea contravențională a funcționarilor publici, se angajează în cazul în care
aceștia au săvârșit o contravenție în timpul și în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Doctrina, subliniază în mod frecvent că, este vorba despre o răspundere administrativ-
contravențională, având în vedere acele fapte ce constituie contraventii, incidente în cadrul
raspunderii administrative a functionarului public și care sunt săvârșite în timpul și în legatură
cu atribuțiile de serviciu, diferit de cele săvârșite în afara activității profesionale, asemeni

13
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

oricărui cetățean, situație în care implică o răspundere contravențională, potrivit dreptului

comun în materie.
Contravenția săvârșită de funcționarul public în timpul și în legătură cu atribuțiile sale
de serviciu, se constată printr-un proces-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a
unei sancțiuni contravenționale. Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și
de aplicare a sancțiunii, funcționarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a
cărei circumscripție își are sediul autoritatea sau instituția publică în care este numit
funcționarul public sancționat. Termenul în care acest act poate fi atacat este de 15 zile de la
luarea sa la cunoștiință.
Contraventia, constituie fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca
atare, prin lege, ordonanță, prin hotărâre sau după caz, prin hotăraârea consiliului local
al comunei, orașului, municipiului, sau al sectorului municipiului București, a
consiliului județean ori a consililui general al municipiului București.
Față de regimul de drept comun, în materia răspunderii administrativ
contravenționale prin care a fost stabilită competența judecătoriei în a cărei circumscripție a
fost săvârșită contravenția, de a soluționa plângerea contravenientului, Statutul prevede expres
competența judecatoriei în a cărei circumscripție își are sediul autoritatea sau instituția publică
în care este numit funcționarul public sancționat, de a soluționa plângerea acestuia, care poate
să nu fie cea de la locul săvârșirii contravenției.

h) Răspunderea civilă a funcționarilor publici;

Răspunderea civilă a funcționarului public, se angajează:
-pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în
care funcționează;
-pentru nerestituirea în termenul legal, a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
-pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor
terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Într-o forma sintetică, în doctrina s-a relevat că, răspunderea patrimonială a
funcționarului public, intervine în cazul în care aceștia au cauzat prin actele sau faptele
lor, anumite prejudicii, fie autorității sau instituției publice din care fac parte, fie unei
alte persoane fizice sau juridice de drept public sau privat.
In ceea ce privește modul de reparare al pagubelor aduse autorității sau instituției
publice,în primele doua situatii, acesta va repara pagubele aduse autorității sau instituției
publice.
Modul de reparare al pagubelor, este prevăzut de art. 73 din Legea nr.188/1999,
actualizată, privind Statutul funcționarilor publici. Astfel, se va dispune prin emiterea de catre
conducatorul autoritatii sau institutiei publice, a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare,
în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui
angajament de plata, iar in cel de-al treilea caz, pe baza hotărârii judecătorești definitive și
irevocabile.
O problemă care s-a ridicat în doctrina actuală, a fost aceea a persoanei îndreptățite să
emită ordinul sau dispoziția de imputare, în cazurile în care cel care a produs pagubele
în primele doua situații, este chiar conducătorul autorității sau instituției publice păgubite.
Un posibil răspuns ar fi, conducătorul serviciului ierarhic superior al autorității sau al
instituiției publice ierarhic superioare. In cea de-a treia situație, răspunderea funcționarului
public își are sorgintea în articolul52 alin.(1) din Constituție, potrivit căruia, persoana
vătămată într-un drept al sau, ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluționarea întermenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină
recunoașterea dreptului pretins, anularea actului, sau repararea pagubei.

14
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare, funcționarul public în cauză, se poate

adresa instanței de contencios administrativ. În doctrină s-a remarcat, pe deplin întemeiat, că
legiutorul nu a prevăzut un termen în care funcționarul se poate adresa instanței de contencios
administrativ și nici dacă procedura prealabilă pe care legea contenciosului administrativ o
pevede, mai este obligatorie.
Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția
de imputare, se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

i) Răspunderea penală a funcționarilor publici;

Răspunderea funcționarului public pentru infracțiunile săvârșite în timpul serviciului sau
în legătură cu atribuțiile funcției publice pe care o ocupă, se angajează potrivit legii penale.
În cazul în care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de
natura celor prevăzute5 la art. 50 lit. h) din Legea nr 188/1999 privind statutul functionarilor
publici, conducătorul autorității sau instituției publice va dispune suspendarea funcționarului
public, din funcția publică pe care o deține.
În considerarea prezumției de nevinovație ar fi fost mai potrivit în această fază, ca
măsurara suspendării din funcție să fie doar facultativă, urmând să aiba caracter obligatoriu
numai dacă s-a dispus măsura arestarii preventive, situație în care nevinovăția
funcționarului public, se bazează pe probleme mai consistente.
Dacă se dispune scoaterea de sub urmarire penală ori, încetarea urmăririi penale, precum
și în cazul în care instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal,
suspendarea din funcția publică înceteaza, iar funcționarul public respectiv va fi reintegrat în
funcția publică deținuta anterior, dar îi vor fi achitate și drepturile salariale aferente perioadei
de suspendare.
În situatia în care nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii penale,
iar fapta funcționarului public poate fi considerată abatere disciplinară, va fi sesizata comisia
de disciplină competentă.
Regimului răspunderii penale consacrat dreptului comun, se adaugă institutia
suspendării funcționarului public care va fi dispusă de conducătorul autorității sau
instituției publice în mod obligatoriu, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de Statut.
Răspunderea penală a funcționarilor publici, este angajată în cazul în care aceștia
săvârșesc, în exercitarea funcției lor, o infracțiune. Infracțiunile pe care le pot săvârși
funcționarii publici, sunt prevăzute în Codul penal, în partea specială. Printre infracțiunile ce
pot fi săvârșite de funcționarii de stat, se numără neglijența în serviciu, abuzul în serviciu,
luarea de mită, purtarea abuzivă, etc.
În situația în care un funcționar săvârșește o faptă care se apreciază că ar avea un
caracter penal, organul de stat din care face parte acel funcționar, are sarcina de a face o serie
de cercetări interne, precum și de a cere sprijinul altor organe, pentru a stabili exact dacă
fapta prezintă sau nu, gravitatea unei infracțiuni. În cazul în care se ajunge la concluzia că
fapta săvârșită de funcționar întrunește trăsăturile caracteristice ale unei infracțiuni, trebuie
sesizate organele de cercetare penală, în vederea începerii anchetei penale. În cursul acesteia,
organul unde a fost săvârșită fapta are datoria de a pune la dispoziția organelor care cercetează
sau judecă pe funcționar toate datele, informațiile și actele necesare soluționării cazului.
De asemenea, organul din care face parte funcționarul aflat în ancheta penală, mai exact
spus cel care a angajat pe functionarul respectiv, poate să dispună suspendarea acestuia din
funcție, evident fără plata salariului, până la soluționarea cazului. Suspendarea nu constituie o
sancțiune, ci numai o măsură necesară pentru ca prestigiul organului și chiar însăși activitatea,

5 Săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legatură cu
serviciul, care impiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție, sau a unei infracțiuni săvârșite
cu intenție.

15
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

să nu aibă de suferit. În cazul în care se constată nevinovația funcționarului în cauză, acesta

urmeză să fie repus în funcție, plătindu-i-se salariul pe tot timpul cât a fost suspendat.
În situația în care funcționarul este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate,
organul din care face parte acesta este obligat și singurul competent, să desfacă contractul de
muncă al funcționarului.
j) Modificarea raporturilor de serviciu;
Un drept esenţial în definirea carierei funcţionarului public, este stabilitatea în funcţie,
ca o consecinţă firească a continuităţii serviciului public. În exercitarea funcţiei publice
administrative, pot interveni însă, anumite situaţii în care funcţionarii publici de carieră
trebuie să îndeplinească anumite activităţi sau să exercite unele atribuţii cu care au fost
învestiţi, în afara autorităţii sau instituţiei publice în care ocupă funcţia, în aceiaşi localitate
sau în afara acesteia, pentru o anumită perioadă de timp, fie în interesul serviciului public în
care îşi desfăşoară activitatea, fie în interesul serviciului public în care urmează să îşi
desfăşoare activitatea. În aceste situaţii, are loc o modificare unilaterală a raportului de
serviciu care presupune şi acceptarea din partea funcţionarului public, în condiţiile legii.
Modificarea raportului de serviciu al funcţionarului public poate să fie temporară sau
definitivă şi poate avea loc prin delegare, detaşare, transfer, mutarea în cadrul altui
compartiment al autorităţii sau instituţiei publice şi exercitarea cu caracter temporar a
unei funcţii publice de conducere.
Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care este încadrat
funcţionarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an. Dacă este
cazul ca delegarea să depăşească 60 de zile calendaristice în cursul unui an, această măsură se
poate dispune numai cu acordul scris al funcţionarului public pe o perioadă de cel mult 90 de
zile calendaristice într-un an.
Funcţionarul public, poate refuza delegarea, dacă se află în starea de graviditate sau îşi
creşte singur copilul minor ori starea sănătăţii dovedită cu certificatul medical face
contraindicată delegarea.
Pe timpul delegării, funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul, iar
autoritatea sau instituţia publică care îl deleagă, este obligată să suporte costul integral al
transportului, cazării şi al indemnizaţiei de delegare.
Regimul juridic al delegării, evidenţiază caracterul obligatoriu şi temporar al măsurii de
modificare unilaterală a raportului de serviciu şi faptul că delegarea are ca obiect schimbarea
locului obişnuit de muncă a celui delegat.
Detaşarea funcţionarului public, se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice
în care urmează să îşi desfăşoare activitatea cel detaşat pentru o perioadă de cel mult 6 luni,
care poate fi prelungită în cursul unui an calendaristic, numai cu acordul scris al
funcţionarului public. Măsura detaşării, se poate dispune numai dacă pregătirea profesională a
funcţionarului public corespunde atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei publice pe care
urmează să fie detaşat. Funcţionarul public, poate refuza detaşarea atât pentru motivele ce
privesc refuzul delegării, cât şi încazurile în care detaşarea se face într-o altă localitate unde
nu i se pot asigura condiţii corespunzătoare de cazare, sau este singurul întreţinător de familie,
ori pentru motive familiale temeinice, care justifică refuzul de a da curs detaşării.
Pe perioada detaşării, funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul, iar
dacă salariul funcţiei pe care este detaşat are un cuantum mai ridicat, funcţionarul public
beneficiază de acest salariu. Dacă detaşarea se face în altă localitate, autoritatea publică sau
instituţia publică beneficiară este obligată să-i suporte funcţionarului public detaşat atât costul
integral al transportului dus şi întors, cel puţin o dată pe lună, cât şi cazarea şi indemnizaţia de
detaşare.
Transferul este o altă modalitate de modificare a raportului de serviciu al unui
funcţionar public, care poate avea loc între autorităţile şi instituţiile publice fie în interesul

16
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

serviciului, fie la cererea funcţionarului public, numai într-o funcţie publică pentru care sunt
îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului.
Transferul în interesul serviciului, se poate face numai cu acordul scris al funcţionarului
public transferat, într-o funcţie publică echivalentă cu funcţia publică deţinută. În cazul în care
transferul în interesul serviciului se realizează într-o altă localitate, funcţionarul public
transferat are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din
luna anterioară celei în care se transferă, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport şi la un
concediu plătit de 5 zile. Plata acestor drepturi, se suportă de autoritatea sau instituţia publică
la care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului.
Transferul la cerere, se face într-o funcţie publică echivalentă, în urma aprobării cererii
de transfer a funcţionarului public, decătre conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la
care se solicită transferul.
Mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice, poate fi
definitivă sau temporară. Mutarea definitivă, se aprobă cu acordul scris al funcţionarului
public, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea
cel mutat, iar mutarea temporară se dispune motivat, în interesul autorităţii sau instituţiei
publice de către conducătorul acesteia, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an, cu
respectarea pregătirii profesionale şi a salariului pe care îl are funcţionarul public.
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere, poate avea loc în cazul
vacanţei unei funcţii publice de conducere, sau în situaţia suspendării din funcţie a titularului
unei asemenea funcţii. În ambele cazuri, se promovează temporar un funcţionar public care
îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea unor funcţii publice. Dacă funcţia publică de
conducere este vacantă, promovarea temporară a unui funcţionar public în această funcţie se
aprobă de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice pe o perioadă de maximum 6 luni, cu
avizul Agenţiei Naţionale aFuncţionarilor publici. Promovarea temporară a unui funcţionar
public într-o funcţie de conducere a cărui titular este suspendat, se dispune de conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice fără solicitarea vreunui aviz. Funcţionarii publici promovaţi
temporar în funcţii de conducere, au dreptul la salariul corespunzător funcţiei de conducere,
dacă acesta este mai mare decât cel pe care îl au la promovare.

k) Suspendarea raporturilor de serviciu;

Raportul de serviciu al funcţionarilor publici, poate fi suspendat de drept sau la
iniţiativa funcţionarului public, în situaţiile prevăzute de lege.
Suspendarea de drept, intervine atunci când funcţionarul public se află în următoarele
situaţii:
-este numit, sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada respectivă;
-este încadrat în cabinetul unui demnitar;
-este desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare activităţi în cadrul
unor misiuni diplomatice ale României ori încadrul unor organisme sau instituţii
internaţionale, pentru perioada respectivă;
-desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea în condiţiilelegii;
-efectuează stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat saumobilizat;
-este arestat preventiv;
-efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcţionarul public nu se află în concediu
medical pentru incapacitate temporară demuncă, precum şi pentru însoţirea soţului sau după
caz, a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv, în condiţiile legii;
-se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă în condiţiile legii;
-carantină, în condiţiile legii;
-concediu de maternitate, în condiţiile legii;
-este dispărut, iar dispariţia a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă;

17
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

-forţă majoră;
-în alte cazuri expres prevăzute de lege.
Raportul de serviciu, se suspendă la iniţiativa funcţionarului public pe baza cererii
motivate, în următoarele situaţii:
-concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, în cazul copilului cu
handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condiţiile legii;
-concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului
cu handicap pentru afecţiunile intercurente,până la împlinireavârstei de 18 ani;
-desfăşurarea unor activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale conform
legii;
-pentru participarea la campania electorală;
-pentru participarea la grevă în condiţiile legii.
Cererea de suspendare a raportului de serviciu din iniţiativa funcţionarului public, se
face în scris, cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea şi
se aprobă prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, cu excepţia
situaţiei în care se solicită suspendarea raportului de serviciu pentru acordarea concediului de
îngrijire a copilului bolnav, în vârstă de până la 7 ani, sau în cazul copilului cu handicap, când
suspendarea se constată de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
Potrivit legii, funcţionarul public are obligaţia ca în termen de 5 zile calendaristice, de la
data încetării motivului de suspendare a raportului de serviciu fie de drept, fie de fapt, să
informeze în scris despre această situaţie, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. După
primirea informării, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, are obligaţia ca în termen
de 5 zile de la primirea acesteia să asigure condiţiile necesare, reluării activităţii de către
funcţionarul public, iar reluarea activităţii, se dispune printr-un act administrativ.
Actul administrativ prin care se constată, respectiv se aprobă suspendarea raportului de
serviciu, precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de către funcţionarul public se
comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la
data emiterii. Pe parcursul suspendării raportului de serviciu, autoritatea sau instituţia publică,
are obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Ocuparea acestor funcţii publice se
face pe o perioadă determinată, de un funcţionar public din corpul de rezervă, iar în situaţia în
care nu există funcţionari publici care să îndeplinească cerinţele specifice, postul poate fi
ocupat în baza unui contract individual de muncă, pe o perioadă egală cu perioada suspendării
raportului de serviciu.
l) Încetarea raporturilor de serviciu. Consecințele încetării
raporturilor de serviciu.
Încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public poate interveni, în cursul
derulării carierei, în urma unui fapt juridic sau a unui act juridic, ori în temeiul legii, situaţie
concretizată prin emiterea unui act administrativ. Odată cu încetarea definitivă a raportului de
serviciu, se încheie cariera funcţionarului public însă, el îşi păstrează drepturile dobândite în
cursul carierei, cu excepţia cazului în care raportul deserviciu a încetat din motive imputabile
acestuia.
Potrivit legii, încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc în
următoarele condiţii:
-de drept;
-prin acordul părţilor consemnat în scris;
-prin eliberarea din funcţia publică;
-prin destituire din funcţie;
-prin demisie.
Încetarea de drept a raportului de serviciu are loc în următoarele cazuri:
-la data decesului funcţionarului public;

18
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

-la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii

funcţionarului public;
-dacă funcţionarul public numai îndeplineşte condiţiile referitoare la cetăţenie română şi
domiciliul din România, sau nu mai are capacitate deplină de exerciţiu, ori îndeplineşte
condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
-la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, ori invaliditate a
funcţionarului public;
-ca urmarea constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţia
publică, dela data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă;
-când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă
pentru o faptă prevăzută de lege, sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni privative de
libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
-ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcţiei, ca măsură de siguranţă ori ca
pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a
dispus interdicţia;
-la data expirării termenului pe care a fost exercitată cu caracter temporar, funcţia publică.
Cazurile de încetare de drept a raportului de serviciu, se constată în termen de 5 zile
lucrătoare de la data intervenirii acestora, prin act administrativ al conducătorului autorităţii
sau instituţiei publice, care se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor publici, în
termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.
Încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public prin acordul părţilor, se face
prin aplicarea regulilor generale, de drept comun, cu privire la condiţiile de validitate a
consimţământului care se consemnează în scris şi trebuie dat cu intenţia de a produce efecte
juridice, fără să fie viciat şi să fie serios exprimat.
Eliberarea din funcţia publică a funcţionarului public pentru motive neimputabile are
loc în următoarele cazuri:
-autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea, ori a fost mutată într-o altă
localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze;
-autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii,
prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public. Potrivit legii, reorganizarea activităţii
unei autorităţi sau instituţii publice, constă în mutarea acesteia în altă localitate, sau reducerea
activităţii care presupune modificarea substanţială a atribuţiilor autorităţii sau instituţiei
publice, precum şi a structurii organizatorice a compartimentelor. Reducerea unui post este
justificată dacă atribuţiile aferente acestora, se modifică în proporţie de peste 50%, sau dacă
sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a postului respectiv;
-ca urmare a admiterii cererii de integrare în funcţia publică ocupată de funcţionarul public
eliberat sau destituit nelegal ori, pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a
hotărârii judecătoreşti de reintegrare;
-pentru incompetenţă profesională în cazul obţinerii calificativelor nesatisfăcător la
evaluarea performanţelor individuale;
-funcţionarul public numai îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei
publice;
-starea sănătăţii fizice sau psihice a funcţionarului public constatată prin decizie a
organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să-şi îndeplinească
atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute.
Eliberarea din funcţie a funcţionarilor publici, în urma reducerii postului sau ca urmare a
admiterii cererii de integrare în funcţia ocupată de funcţionarul public eliberat ori dacă
funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţiile specifice de ocupare a funcţiei publice, se
poate dispune, numai dacă nu există funcţii publice vacante, corespunzătoare în cadrul
autorităţii sau instituţiei publice. În cazurile de eliberare din funcţie, autoritatea sau instituţia

19
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

publică este obligată să acorde funcţionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice,

iar în această perioadă, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice mai poate acorda celui
în cauză, reducerea programului de lucru până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor
salariale cuvenite.
Pentru cazurile de eliberare din funcţia publică, în urma încetării activităţii, mutării în
altă localitate, reorganizare, reintegrarea în funcţia publică şi neîndeplinirea condiţiilor
specifice de ocupare a funcţiei publice, autoritatea sau instituţia publică este obligată ca în
perioada de preaviz, să solicite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, lista funcţiilor
publice vacante. În cazul în care există o funcţie vacantă, identificată în perioada de preaviz,
funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului, sau la cerere.
Încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcţia publică, se dispune de
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, prin act administrativ care se comunică
funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.
Destituirea din funcţia publică, se dispune pentru motive imputabile funcţionarului
public în următoarele cazuri:
- ca sancţiune disciplinară, aplicată pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau
a unor abateri disciplinare care au avut consecinţe grave;
-dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează
pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului
de incompatibilitate.
Când sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, conducătorul autorităţii sau instituţiei
publice, dispune destituirea din funcţie prin act administrativ, care se comunică funcţionarului
public, întermen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii acestuia.
Actele administrative de eliberare din funcţie şi de demitere, pot fi atacate de către
funcţionarii publici la instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 dezile
calendaristice de la comunicare, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie.
În caz de admitere a acţiunii şi de anulare a actului administrativ, instanţa de judecată,
poate dispune şi obligarea autorităţii sau instituţiei publice la plata către funcţionarul public a
unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate precum şi cu celelalte
drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public. La solicitarea funcţionarului public,
instanţa de contencios administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcţia deţinută
anterior.
Demisia, reprezintă modalitatea de încetare a raportului de serviciu la iniţiativa
funcţionarului public care se notifică în scris conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.
Cererea de demisie nu trebuie motivată şi produce efecte după 30 de zile calendaristice
de la înregistrare. Cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul
public poate reveni asupra demisiei, înaintea împlinirii termenului de 30 de zile.
La încetarea raportului de serviciu, funcţionarul public are îndatorirea să predea lucrările
şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea exercitării atribuţiilor specifice funcţiei
publice îndeplinite. Dacă nu s-a reuşit redistribuirea funcţionarilor publici a căror raporturi de
serviciu au încetat, aceştia vor beneficia de drepturile legale din bugetul asigurărilor pentru
şomaj în condiţiile legii.

m) Redistribuirea funcționarilor publici:

Competența redistribuirii;
Potrivit art. 104 din Legea nr. 188/1999, actualizată privind Statutul funcționarilor
publici, redistribuirea funcționarilor publici se face de către Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici, cu respectarea următoarelor condiții:

20
 Lect. univ. dr. Adrian Stoica Note de curs Drept administrativ II

- funcționarul public va putea fi redistribuit în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice

din aceeaşi localitate sau dintr-o localitate aflată la o distanţă de până la 50 km de localitatea
de domiciliu;
- funcționarul public va putea fi distribuit în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din
alt judeţ sau aflate la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, la cererea
funcţionarului public.
Este important de reținut faptul că, redistribuirea funcţionarilor publici se face într-o
funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi acelaşi grad profesional cu funcţia publică
deţinută de funcţionarul public.
De asemenea, redistribuirea se poate face şi într-o funcţie publică inferioară vacantă,
numai cu acordul scris al funcţionarului public.
Redistribuirea într-o funcţie publică de conducere se face numai dacă funcționarul
public îndeplinește cerințele prevăzute de lege cu privire la vechime și grad profesional dar și
dacă a îndeplinit atribuţii similare cu atribuţiile funcţiei publice de pe care se efectuează
redistribuirea.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va asigura redistribuirea pe funcţii publice
temporar vacante, ca urmare a suspendării titularului pe o perioadă de cel puţin o lună, a
funcţionarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condiţiile specifice pentru
ocuparea funcţiei publice respective. În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici care
îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective, Agenţia Naţională
a Funcţionarilor Publici organizează, în colaborare cu autoritatea sau instituţia publică în
cadrul căreia se află funcţia publică vacantă, o testare profesională pentru selectarea
funcţionarului public care urmează să fie redistribuit.
Redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordin al
preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a numi funcţionarii
publici redistribuiţi cu caracter permanent sau temporar.
Dacă conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice refuză încadrarea funcţionarilor
publici redistribuiţi cu caracter permanent sau temporar, funcționarul public se poate adresa
instanţei de contencios administrativ, competente.
Corpul de rezervă al funcționarilor publici.
Corpul de rezervă al funcționarilor publici este format din funcționarii publici care au
fost eliberați din funcție pentru motive neimputabile lor și este gestionat de Agenția Națională
a Funcționarilor Publici.

Obiective seminar:
1. Prezentarea derulării etapelor necesare participării la un concurs pentru
ocuparea unei funcții publice;
2. Prezentarea principiului inamovibilității incident funcționarilor publici;
3. Prezentarea modului de reparare a pagubelor de către funcționarul
public, în situația în care a intervenit răspunderea civilă a acestuia;
4. Prezentarea procedurii privind suspendarea funcționarului public, în
cazul în care a intervenit răspunderea penală a acestuia;
5. Prezentarea procedurilor privind delegarea, detaşarea, transferul,
mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice,
sau exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere
de către un funcționar public.
6. Prezentarea procedurii de redistribuire a funcționarilor publici;
7. Instanțele de judecată competente, în cazul soluționării proceselor în care
sunt implicați, funcționari publici.

21