Sunteți pe pagina 1din 1

Cătina este una din sursele cele mai bogate de

polivitamine naturale
adevarul.ro/sanatate/medicina-naturista/catina-unadin-sursele-cele-mai-bogate-polivitamine-naturale-
1_5a8d5226df52022f75cd91e8/index.html
Daniela Serb Invalid Date

Cătina este un arbust foarte ramificat şi spinos, cu fructe ovoide, cărnoase, de 7-8 milimetri
diametru, de culoare portocalie şi cu sâmbure tare.

Datorită compoziţiei chimice cătina de la care se folosesc atât fructele, cât şi frunzele,
seminţele şi scoarţa, este considerată a fi una dintre cele mai bogate surse de polivitamine
naturale, cu acţiune specifică. Astfel, fructe conţin acizi graşi esenţiali cu acţiune
antioxidantă care se recomandă în numeroase afecţiuni, potrivit Ghidului plantelor
medicinale şi aromatice, coordonat de farmacologul dr. Ovidiu Bojor, precum şi vitamina C,
carotenoide – incluisv polivitamina A – vitaminele din grupul B, vitaminele E, F şi P şi
flavonoide.

Uleiul de cătină are acţiune favorabilă în arsuri termice şi chimice, în expunerea


îndelungată la iradieri, precum şi în diferite dermatoze. Este indicat în răni sau plăgi greu
vindecabile. Totodată, uleiul acţionează ca cicatrizant în ulcerul gastric şi duodenal, în
stările alergice, în bolile endocrine, în hepatite, anemii şi astenii.

Cătina se prepară şi se administrează sub formă de sucuri, siropuri, marmeladă sau gem.
Sucul în amestec – 25 părţi la 75 de părţi miere este un bun energizant polivitaminic.

Nu se cunosc contraindicaţii.

1/1

S-ar putea să vă placă și