Stabilizatoarele de tensiune sunt instalatii care asigura tensiuni de alimentare constante pentru

echipamentele de telecomunicatii. Aceste instalatii se monteaza in general intre sursa de alimentare si

sarcina, micsorand variatiile tensiunii de alimentare pana la limitele impuse de performantele
aparatului comutator, cand variaza :
- tensiunea sursei de alimentare;
- frecventa retelei;
- sarcina;
- conditiile de mediu (temperatura, presiune).

Pentru alimentarea echipamentelor de telecomunicatii sunt necesare stabilizatoare de tensiune

continua, cat si stabilizatoare de tensiune alternativa. Ele pot fi actionate mecanic, electric sau
electromagnetic.
Analizand principiul de functionare al stabilizatoarelor, dupa metoda folosita pentru mentinerea
constanta a tensiunii se deosebesc urmatoarele tipuri:
- regulatore electromecanice;
- stabilizatoare parametrice;
- stabilizatoare comandate de un detector de eroare

Prin stabilizatoare comadate de un detector de eroare se inteleg, de obicei, stabilizatoare de tensiuni

continue (sau curenti continui) cu tuburi electronice sau tranzistoare, la care elementul de reglaj este
comandat de un semnal de eroare.
Stabilizatoarele electronice pot mentine tensiunea constanta cu o precizie foarte mare.
Dupa modul in care se obtine semnalul de eroare care comanda elementul de reglaj, stabilizatoarele
de tensiune electronice pot fi impartite in doua grupe :
- stabilizatoare de compensare
- stabilizatoare cu reactie.

La stabilizatoarele cu compensare semnalul de eroare se culege la intrarea sistemului, comparand

permanent, cu un detector de eroare, tensiunea aplicata la intrare, cu tensiunea unui element de
referinta. Dezavantajul acestui tip de stabilizator consta in faptul ca el nu este deloc eficace la
variatiile rezistentei de sarcina.
Stabilizatoarele de tensiune cu reactie contin in schema un circuit de reactie care comanda
compensarea variatiilor de tensiune. La acest tip de stabilizatoare, tensiunea de iesire este comparata
cu o tensiune etalon constanta, iar tensiunea de eroare rezultata, comanda prin intermediul unui
amplificator un element de executie care readuce tensiunea de iesire la valoarea nominala.
Un stabilizator de tensiune cu reactie este compus din :
- un divizor de tensiune DT ;
- un etalon de referinta ER ;
- un detector de eroare DE ;
- un amplificator de eroare AE ;
- un element de reglare sau executie EE.

Etalonul de referinta ER este o sursa de tensiune constanta (tensiune etalon) si poate fi o pila
galvanica, un acumulator sau un montaj cu rezistenta neliniara (stabilovolt, dioda Zener).
Divizorul de tensiune DT preia din tensiunea de la iesire o parte comparabila cu tensiunea etalon, si
este constituit dintr-un divizor potentiometric pentru stabilizatoarele de tensiune continua sau dintr-un
transformator si un redresor pentru cele de tensiune alternativa.
Detectorul de eroare DE este alcatuit in geneal dintr-o schema in punte care compara tensiunea de
iesire, preluata partial prin DT, cu tensiunea etalon ; diferenta dintre aceste doua tensiuni este
semnalul de eroare.
Etalonul de referinta ER, divizorul de tensiune DT si detectorul de eroare DE constituie elementul de
masurare (EM) al stabilizatorului de tensiune, care produce semnalul de eroare. Deoarece semnalul de
eroare este mic, se foloseste un amplificator de eroare AE, realizat cu tuburi, tranzistoare sau circuite
magnetice, care produce la iesire tensiunea de comanda, de valoare mai mare, capabila sa actioneze
elementul de reglare EE.
Elementul de reglare EE (de executie sau de control) este o impedanta a carei valoare poate fi reglata
de tensiunea de comanda si poate fi constituit din tuburi electronice, tranzistoare, amplificatoare
magnetice.
Schema cea mai simpla este aceasta:

Mai jos este prezentată o variantă de stabilizator serie cu amplificator de

eroare, unde tranzistorul T2 are funcţia de comparator şi de amplificator de eroare.
Tranzistorul T1 este elementul de control(reglare-executie).
Referinta de tensiune este asigurata de dioda zenner.
Divizorul de tensiune (circuitul de esantionare) este asigurat de rezistentele R1 si R2.
O crestere a lui Uo determina cresterea erorii Vbe2, care va determina cresterea curentului
Ic2 ceea ce atrage dupa sine micsorarea lui Ib1 , deci si a lui Ic1.
(Asta din relatia Ic=beta*Ib)
Scaderii lui Ic1 ii corespunde o crestere a lui Vce1 care preia astfel cresterea lui Uo.
Acest lucru se obtine si din faptul ca scazând Ic1 determina scaderea lui Ie1 , deci si a lui
Io, ceea ce determina scaderea tensiunii Uo = Rl*Io.
Rl este rezistenta de sarcina la iesirea stabilizatorului.
Tensiunea la iesire

Semnalul de eroare
este amplificat de tranzistorul T2 şi aplicat în
antifază pe baza tranzistorului T1 , care este elementul de control. Deci componentele
variabile
ale curenţilor de colector şi de bază ale tranzistorului T1 sunt în antifază.
Rezistenţa R3 asigură curentul de polarizare diodei de referinţă şi trebuie dimensionată
astfel ca valoarea curentului variabil Ic2

să nu afecteze tensiunea de referinţă

deci Ir3>> Ic2

Ea trebuie să satisfacă următoarele relaţii:

Rezistenţa R asigură curentul de polarizare pentru baza tranzistorului 1 T şi colectorul

tranzistorului 2 T . Fiind conectată la tensiunea nestabilizată, poate transmite la ieşire
variaţiile
tensiunii de intrare, prin joncţiunea bază-emitor a tranzistorului 1 T , astfel scade factorul
de
stabilizare. Rezistenţa R nu poate avea valori mici, deoarece transmite variaţiile tensiunii de
intrare , dar nici foarte mare pentru că în acest caz nu poate polariza tranzistoarele. Ea
trebuie
să fie totuşi cât mai mare:
Rezistenţele R1 si R2 ale circuitului de eşantionare (divizorul de iesire) trebuie să fie alese
astfel încât
curentul prin ele să fie mult mai mare decât curentul de bază al tranzistorului T2.

i poate ca trebuie sa dotam schema cu o protectie minimala la scurtcircuit si un tranzistor

de putere mai usor de controlat in curent, unul de tip darlington.
Fie acesta un BD679.
http://www.onsemi.co...ral/BD675-D.PDF
In interior acesta poate fi echivalat cu doua tranzistoare:

Amplificarea in curent este de minim 750 si se ajunge la maxim 2500-3000.

O diferenta este tensiunea echivalenta baza-emitor care este de 1.2V fata de 0.6V la un
tranzistor normal.
La un curent de colector de 1.5A=1500mA vom avea nevoie in baza de maxim 2mA.
Refacem calculul pentru rezistenta R.

Tensiunea in baza lui T1 este cu 1.2 V mai mare ca in emitor.

Ubt1=10.2 V
Tensiunea care cade pe rezistenta R este
Ur=Ui-Ubt1=15V-10.2V= 4.8V
R< 4.8V/2mA sau 4.8V/0.002A= 2400 ohmi alegem 2200 ohmi

Alegem valoarea curentului prin zenner mai mare decat acest curent (care poate fi preluat
de curentul de colector al lui T2).
Un curent de 10 ori mai mare deci 20mA prin zenner este suficient.
Si rezulta valoarea lui R3 pentru a respecta IR3>Ict2

R3=(Uo-Uz)/20mA= (9-5.6)/0.02=3.4/0.02=170 ohmi, practic alegem valoarea standard

de 180 ohmi

Deoarece curentul care circula prin T2 este mai mic decat in situatia anterioara, calculul
divizorului de tensiune ramane identic.

Situatia mai noua este aparitia lui T3 care are rolul de a prelua din curentul de baza aplicat
lui T1 in situatia unui scurtcircuit la iesire. Acest lucru este posibil deoarece am inseriat o
rezistenta R4 care produce la borne o tensiune proportionala cu intensitatea curentului
consumat la iesire.
Ne propunem sa limitam acest curent la 1.5A
De aceea alegem pentru rezistenta o valoare care sa produca la borne o tensiune suficienta
pentru deschiderea tranzistorului T3. Cum tensiunea necesara jonctiunii baza emitor este
de 0.6V rezulta
R4= 0.6V/1.5A=0.4 ohmi alegem valoarea standard 0.39 ohmi
Functionarea este simpla: tranzistorul T4 este blocat cata vreme tensiunea baza emitor nu
atinge valoarea de prag de 0.6V.
La atingerea acestei tensiuni tranzistorul se deschide permitand preluarea prin colector a
curentului adus de R in baza lui T1.
Scade acest curent si implicit scade si curentul de colector al lui T1 deci scade tensiunea
culeasa de R4, scade tensiunea baza emitor a lui T4, incepe blocarea acestuia deci scade
curentul furat din baza lui T1, etc.
Aceste situatie produce o solicitare a lui T1, care la limita va disipa o putere maxima de

P=Uce*Ice max=15V*1.5A=22.5W