ARGUMENT

Infecţiile micotice sunt determinate de organisme microscopice care parazitează

organismul.
Fungi asemănători mucegaiurilor, denumiţi dermatofiţi determină ,,piciorul atletuluiˮ,
epidermofiţia inghinală şi dermatomicoza localizată pe oricare porţiune a pielii, inclusiv a scalpului.
Aceste ciuperci cresc pe ţesuturile moarte ale părului, unghiilor şi stratului superficial al pielii. Igiena
defectuoasă, persistenţa umezelii pielii şi leziunile minore de piele sau unghii vă cresc susceptibilitatea
la infecţiile micotice. ,,Piciorul atletuluiˮ începe, de obicei, între degetele de la picioare, determinând
mâncărimi, arsuri şi fisuri. Câteodată, talpa şi părţile laterale ale piciorului sunt şi ele afectate, devenind
ingrisate şi tari. Deşi vestiarele şi sălile de duş sunt cele mai frecvent acuzate pentru răspândirea bolii,
mediul din interiorul pantofului este, probabil, mai important. De asemenea, este mai frecvent odată
cu înaintarea în vârstă.
Epidermofiţia inghinală determină o senzaţie de prurit (mâncărime) şi arsuri în jurul zonei
inghinale. Pe lângă prurit, se observă, de obicei, o erupţie roşiatică care se poate întinde spre partea
interioară a coapselor, regiunea anală şi fese. Această infecţie este uşor contagioasă, se poate lua prin
contact direct sau prin intermediul prosoapelor.
Dermatomicoza afectează frecvent copiii. Simptomele sunt erupţii pruriginoase (cu
mâncărime), roşiatice, scuamoase, uşor supradenivelate, extensive şi inelare, la nivelul trunchiului,
feţei sau regiunii inghinale şi zonelor de flexie a coapsei.
Dermatita seboreică poate avea aspectul de mătreaţă trenantă, pruriginoasă. Se pot observa
regiuni mai groase, cu scuame pe ambele laturi ale nasului, între sprâncene, în spatele urechilor sau
pe
aria sternală.
Dermatita atopică determină mâncărimile, îngroşarea şi fisurarea pielii, mai frecvent la nivelul
plicilor coatelor sau din spatele genunchilor. Apare frecvent la membrii de familie şi este asociată de
multe ori alergiilor.
Micozele constituie o grupă de maladii destul de vastă şi de complexă. Diagnosticul şi terapia
lor este adesea dificilă, iar tratamentul necesită timp îndelungat. În tratamentul antimicotic pot surveni
dificultăţi induse de selectarea şi modul utilizării produselor medicamentoase.

CONCLUZII
 Medicamentele antimicotice reprezintă o clasă de medicamente cu acţiune terapeutică
indicate în tratarea infecţiilor micotice cutanate sau ale pliurilor cutanate, micoze interdigitale,
infecţii micotice ale unghiilor, infecţii micotice cu candida, pitiriazis versicolor, dermatomicoze
inflamatorii.
Ele se pot administra în aplicaţii locale la nivelul tegumentelor pe zona afectată.
Medicamentele antimicotice pot vindeca bolile date de ciuperci.
Acţiunea lor selectivă antimicotică este explicată prin existenţa unor metaboliţi care sunt
ţinta acţiunii lor.
Antibioticele antimicotice acţionează asupra unor fungi care produc micoze cutanate
sau viscerale, împiedicându-le multiplicarea sau distrugându-le.
Multe medicamente antimicotice au toxicitate mare şi sunt folosite doar local.
Medicaţia antimicotică orală poate să prezinte reacţii încrucişate cu alte tratamente cu
ar fi tratamentul cronic al afecţiunilor hepatice.
Medicamentele antimicotice se găsesec sub forma de; comprimate, capsule, soluţie
perfuzabilă, cremă, soluţie pentru uz extern şi comprimate vaginale.

BIBLIOGRAFIE
 1. Farmacoterapie practică 1994

Dumitru Dobrescu

Editura Medicală

2. Tehnica Farmaceutică pentru cadre medii

Cornelia Fica

3. Farmacopeea Română Ed. a X a

Editura Medicală Bucureşti

4. Memomed 2007 ; 2011

BIBLIOGRAFIE

1. TRATAT DE FARMACOLOGIE – AURELIA NICOLETA CRISTEA – ed.I

EDITURA MEDICALĂ BUCUREȘTI

2. TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ - IULIANA POPOVICI,DUMITRU

LUPULEASA, VOL.I ȘI II ED.POLIROM,
2008-2009

3.FARMACOGNOZIE – CLAUDIA, CRINA TOMA

ED.MIRTON, TIMISOARA, 2008

4.MEMOMED – ED.17, EDITURA UNIVERSITARĂ, 2011

5.AGENDA MEDICALĂ 2003, EDITURA MEDICALĂ BUCUREȘTI