Aparatorul timpului

Tudor, un copil de la oras, era emotionat caci avea sa mearga la Constanta. Pleca devreme, de la
8 dimineata, caci este drum lung pana acolo. Avea sa ia trenul pana la Bucuresti si pentru restul
drumului lua masina, ce era la bunicii lui. Zis si facut. Cand ajunsese la gara, baiatul se intalni cu un
prieten de ai lui ce vizita si el Bucurestiul. Trenul sosi. Cei doi copii se urcara in tren, in acelasi
compartiment.
-Eu voi merge la mare. Sunt tare bucuros!
-La mare! Si eu as vrea acolo.
-Dar unde iti este fratele? Nu am mai auzit de el de mult timp.
-Tocmai ce urma sa-ti spun. Era anul trecut. Eu cu familia mea am fost pe litoral. Fratele meu si
cu mine am urcat intr-o barca, pe care nu stiu de unde o luase. Am mers 2 minute catre est, iar apoi am
vazut o portiune de pamant. Fratele meu mi-a spus sa raman pe margine, iar el a plecat pe insula. L-am
asteptat pe fratele meu, dar intarzia sa apara. Imi era frica de ce vor spune parintii, insa ma temeam si
sa ma duc sa il caut. M-am intors la parinti, si le-am spus ce s-a intamplat.
Nu-si vedea sa creada urechilor. Pierdut pe o insula! Este ceva imposibil!
Peste niste timp iesira din tren si isi continuara drumul cu masina. Trecura 4 ore si erau deja
acolo. Pana in urmatoarea zi nu se intampla nimic, insa in urmatoarea zi parinti lui ii promisera sa-l
plimbe cu barca.
Cand ajunsera la port vazu vaporul cu care urma sa mearga. Vaporul era mare, vopsit in rosu si
parea lent. Totusi, aparentele inseala, vaporul era foarte rapid, incat Tudor chiar cazu in apa. Nu putea
sa se urce pe vapor, nu avea rost nici sa strige, s-ar fi inecat. Vazu o barca pentru urgente pe margine.
Era o urgenta, nu? Baiatul pleca cu ea. Ciudat faptul ca barca avea niste mancare si apa potabila intr-o
cutie. Vasli cam 100 de metri. Incepu sa planga. Era obosit si ramasese fara speranta. Totusi ii era foarte
foame. Se uita in cutie. Gasi niste morcovi, cartofi, biscuiti, niste carne, paine si apa cu niste suc.
Manca niste morcovi si cativa biscuiti. Se gandi apoi ca o sa aiba nevoie de mai multa mancare daca ar
fi consumat la fel de mult la fiecare masa. Noaptea se apropia. Se uita la ceasul de mana pe care il
purta. Era deja ora 10:48. Se culca, uitand sa lege barca, chiar daca nu avea de ce.
-HEI!!! Auzi el un glas cunoscut.
Tudor, speriat fiind, se trezi. Se uita in jur. Era pe o bucata mare de uscat.
-Cine e…? incepu el. Esti tu, Sebastian? Daca da, atunci sunt prietenul fratelui tau.
-Ai ramas naufragiat si tu imi spui de fratele meu?
-Naufragiat!? Credeam ca sunt pe plaja la Constanta!
-Nu esti. Oricum, vino cu mine.
Pe o asa insula cu o asa padure, te-ai fi asteptat sa apara din fata tot felul de specii de serpi, tigrii
si alte animale. Pe acolo, locul parea pustiu. Vazura o casa nu prea mare, ce era construita in copaci.
-Tu ai construit asta? Wow!
Casa avea 5 camere, fiecare pe un copac, cu tuneluri ce treceau de la una la alta.
-Nu eu am construit-o. Doar am reparat-o.
Cei doi se catarara in copac, si cand Tudor intra ramasese uimit. Sebastian reusise sa faca rost
de mobila din lemn, o soba de fier si pereti de plastic pe o insula pustie. Nu mai mancasera de ieri dar
au putut sa-si potoleasca foamea cu proviziile din barca. Dupa ce au mancat putin, Sebastian dori sa ii
prezinte insula.
Acolo el avea un fel de barca ce ar fi mers
si pe uscat. In mod ciudat, acea “Barca” mergea
mult mai repede decat o masina. Pe drum, dupa 2
km de mers, ei auzira multa vorbarie in spatele
unor tufe. Copiii au tras o privire. Pe plaja se aflau niste omuleti hazlii ce pareau a fi facuti din lemn. Ei
erau imbracati elegant cu un sacou si o camasa rosie. Aveau o privire stramba foarte suspecta si in mod
nestiut, zburau. Cel mai mare avea doar 30 cm. Parea capetenia lor.
-Buna Zep! A spus seful lor.
Aveau o problema cand vorbeau, ce parea sa ii faca foarte draguti.
-Hei, Kesterky!
Se parea ca toti aveau nume foarte complicate.
-Tudor, ei sunt triburile apropiate, ei au construit casa.
Triburile au vorbit intr-o limba ce semana cu suedeza.
Tudor s-a simtit impins pe coasta. De colo-colo se vedeau foarte multe corturi inalte si ceva ce
semana a circ. Nu intelegea cum ai putea sa locuiesti intr-o casa la fel de lata ca tine. Mai tarziu si-a dat
seama ca locuintele aveau o singura camera, si ei inparteau casele unii cu altii.
-Aici va veni o barca sa ne scoata de pe insula lor, ii sopti Sebi. Va veni in doua saptamani.
-Tu de cat timp esti aici?
Pentru 30 de secunde a tresarit.
-Eu aici m-am nascut, apoi am fost dus pe continent de catre pompieri.
Acum avea logica cum ajunsese aici si nu se intorsese!
Lui i se facuse insa foame. Era 2 si 30, desi parea ca trecusera doar 5 minute.
-Sa ne intoarcem. Avem multe de facut.
Se urcara in vehicul si omuletii se asezara in niste compartimente mici ce se tot miscau.
-Unde mergem?
Ii arunca o privire de parca ar fi clar ce se intampla.
-La mina de carbuni.
Plecara si ajunsesera in doar 30 de secunde.
Cand sa intre, nu erau carbuni, ci diamante! Amandoi incremmenisera, dar gandurile lor bune
nu durara mult.
Un urs negru de marimea unui papagal le trecu prin fata ohilor si diamantele se preschimbara
inapoi in carbuni.
-Prinde-l!
Nu fu greu. Ursul nu se misca repede.
-Cine esti?
-Spooky, aparatiorul timpului. Carbunele le pot transforma in ceea ce vor fi in viitor, dar si
invers.
Nu avura timp de altceva, omuleti deja au terminat de sapat tot minereul. Pestera era instabila.
Toata insula parea lafel. Incepu de nicaieri un cutremur.
-Du-te la plaja si fa timpul sa treaca doua saptamani!
Dintr-un motiv necunoscut acesta stia ca va veni barca.
Se imbarcara repede si se teleportasera pe continent.
-Am facut sa nu mai fie nevoie sa asteptam, acum vam nevoie de un adapost.
-Ursuletul meu de plus s-a pierdut acum mult timp, te-as putea ajuta!
Animalul incepu sa se rasuceasca peste tot.
-Unde sunt restul?
-Acum au o insula noua, vor fi fericiti.