Formarea

Universului

Astronomii au calculat că
universul s-a format cu 13.798 ±
0.037 miliarde de ani în urmă.
Cel mai îndepărtat punct din universul vizibil.
Teoria Big Bang-ului (engl.
„marea explozie”) explică în Date probabile
mare parte formarea Universului, 96 (+/- 4) ·109Ani-lumină
pe care o aseamănă cu 96 (+/- 4)
Diametru vizibil
o explozie de proporții. Din mrd. ani-lumină

momentul formării Universului a

13,77·109 ani
avut loc o expansiune a acestuia Vârstă
13,77 mrd. ani
care are loc și astăzi. Astronomii
Masă 8,5·1052–1053 kg
caută să descopere structura,
Număr de galaxii 200 mrd.
comportamentul și evoluția
Număr de particule 4·1078–6·1079
materiei și energiei existente în
Număr de fotoni* 1088
Univers. Despre evoluția viitoare
2,725 K
a Universului există o serie de Temperatură actuală
−270,425°C
teorii. Într-unul din scenarii
Densitate medie 10−27–5·10−27kg/m3
expansiunea Universului va
Densitate critică 9,7·10−26 kg/m3
continua până
Constanta Hubble ca. 71 (+/− 6) km/s·Mpc
la deșirarea acestuia (Big Rip,
engl. „marea ruptură”), iar în
altul expansiunea va atinge un maximum, după care Universul va începe să se micșoreze
(Big Crunch, engl. „marea compactare”). Scenariul în care după acest colaps are loc un
nou Big Bang poartă numele de Big Bounce (de la engl. to bounce, „a ricoșa” / „a sări”).
Astronomii cred că în prima fracțiune de secundă de după explozie, Universul s-a
extins în proporții de milioane de ori mai mari decât starea inițială, iar în următoarea
fracțiune de secundă extinderea a devenit mai înceată, acesta răcindu-se și lăsând loc

1
particulelor de materie să se formeze. Când Universul a ajuns la prima sa secundă
de existență, se presupune că atunci s-au format protonii, iar în următoarele 1.000 de
secunde a urmat era nucleosintezei, era în care s-au format nuclee de deuteriu și care este
prezent în Universul de acum. Tot în aceste prime 1.000 de secunde s-au format și unele
nuclee de litiu, beriliu și heliu.
Când Universul a ajuns la vârsta de un milion de ani a ajuns sa se răcească până la
temperaturi de 3300 °C în medie în care protonii și nucleele mai grele s-au format în
urma nucleosintezei, putând apoi să se combine cu electronii formând atomii. Înainte ca
electronii să se combine cu nucleele, circulația radiațiilor prin spațiu era dificilă, radiațiile
în forma fotonilor nu puteau traversa spațiul fără a intra în coliziune cu electronii, dar
odată cu combinarea protonilor cu electronii care au format hidrogenul, traversarea
fotonilor a fost ușurată. Radiațiile în forma fotonilor au caracteristicile gazului. Din
momentul în care radiațiile au fost eliberate, totul s-a răcit până la -270 °C, numindu-
se radiație cosmică de fond. Aceste radiații au fost detectate prima dată de
către radiotelescoape și apoi de către sonda spațială COBE.
Între anul 2 milioane și anul 4 milioane după Big Bang s-au format quasarii, galaxii
extrem de energice. O populație de stele s-a format din gazul și praful interstelar, apoi s-
au contractat în a forma galaxiile. Această primă populație se numește Populația I și a fost
formată aproape în întregime din hidrogen și heliu. Stelele formate au evoluat creând la
rândul lor alte elemente mai grele care au dus la fuziuni nucleare explodând și
formând supernovele.
Mai târziu s-a format Populația II, din care face parte și Soarele nostru, și conține
elemente grele formate în istorie. Soarele nostru s-a format acum 5 miliarde de ani și se
află la jumătatea vieții sale. Se presupune că viața soarelui nostru este de aproximativ 11
miliarde de ani.
Acum 4,6 miliarde de ani s-a format sistemul solar, iar cea mai veche fosilă a
unui organism viu datează de acum peste 3,5 miliarde de ani.

Organizarea și Evoluția Universului

2
 „Hubert Reeves: Cunoașterea cosmosului este mai mult decât un lux pentru
oameni cultivați. Ea este temelia unei conștiințe cosmice; ea relevă marea răspundere ce
ne revine pentru viitorul omenirii.”
La baza evoluției Universului se află interacțiunea
dintre substanță, energie, informație. Independent de cele două teorii cosmogonice:
Big Bang adică marea explozie inițială, și
Universul fără început, există un consens asupra evoluției materiei de la simplu la
complex.
Substanță, energie informație .
Întreaga materie este organizată pe sisteme: izolate care nu fac nici un schimb cu
exteriorul sau unul foarte redus; închise care fac cu mediul lor numai schimb de energie;
deschise ( cum sunt celula, molecula, organismul, biosfera, universul) care fac schimb de
substanță, energie și informație cu mediul în care se dezvoltă.
Marile faze ale organizării în univers.
Evoluția nucleară: de la particule la atomi.
Quarkurile se combină în nucleoni (formați din protoni și neutroni)[modificare .
Articol principal: Cronologia Big Bangului.
De la timpul 10 −35 la 10−32 secunde Universul s-a umflat cu un factor de
1050 (era inflaționară). De la această eră până în zilele noastre expansiunea (volumul)
Universului s-a mărit cu un factor de 109 adică de un miliard de ori.
La 10−32 secunde forța tare (care asigură coeziunea nucleului atomic) se
detașează de forța electro – slabă (rezultată din fuziunea între forța electromagnetică și
forța dezintegrării radioactive) iar Universul măsoară cam 300 metri de la un cap la altul,
este întuneric absolut și temperaturi de neconceput.
La 10−11 secunde s-au născut cele patru forțe fundamentale care interacționează
(gravitația, forța electromagnetică, forța nucleară tare și forța dezintegrării); fotonii nu
mai pot fi confundați cu alte particule.
Între 10−11 și 10−5 secunde quarkurile se asociază în neutroni și protoni, cea mai
mare parte a antiparticulelor dispar; apar cinci populații de particulele elementare:
protoni, neutroni, electroni, fotoni, neutrini.

3
Totul se petrece în marea supă inițială, la o temperatură de un miliard de grade. După o
secundă de la Big Bang temperatura a coborât la aproximativ un miliard de grade.
Nucleonii se compun în nuclee
La 200 de secunde (3,33 minute) de la momentul originar particulele elementare
se asamblează pentru a forma izotopii nucleelor de hidrogen și heliu.
Datorită micșorării căldurii inițiale (care era numai lumină și care anihila orice
alte forțe), deci datorită scăderii temperaturii apar forțele de bază.
După 100 de milioane de ani se formează primele stele din vârtejuri de pulberi.
Fenomenele se petrec în marea supă inițială, în creuzete stelare, la temperatura de sub un
miliard de grade.
În această fază apare și se manifestă forța nucleară.
Nucleele se combină și se formează atomi, molecule simple, praf.
Fenomenele se petrec la suprafața stelelor, în spațiul dintre stele la temperaturi de 3000
de grade;
Apare și se manifestă forța electromagnetică.
După sute de milioane de ani apare și se manifestă forța gravitațională ce
determină formarea galaxiilor.
Evoluția chimică: de la atomi la molecule[modificare | modificare sursă]
Molecule simple se combină și apar molecule organice[modificare | modificare sursă]
Această evoluție se petrece în oceanul primitiv.
Moleculele organice se organizează și se dezvoltă în celule[modificare | modificare sursă]
Faza de dezvoltare se realizează în oceanul primitiv.
Celulele se combină, evoluează și se organizează în plante și animale.
Faza se petrece atât în în oceanul primitiv cât și pe continente.
Se realizează astfel o fază importantă a evoluției biologice care constă la trecerea, la
dezvoltarea viului de la molecule la celule, la plante și la animale.
Expansiunea universului
Conform părerilor lui Stephen Hawking, Universul a avut o evoluție foarte
regulată, în conformitate cu anumite legi. Astăzi, oamenii de știință descriu universul în
termenii a două teorii parțiale fundamentare – teoria generală a relativității și mecanica
cuantică.

4
 Universul este spațiu-timp și este în expansiune continuă. Aceasta se
demonstrează plecând de la teoria relativității generale, prin care se explică un fenomen
curios : spectrele galaxiilor îndepărtate prezintă un decalaj spre roșu, fenomen ce se
produce atunci când sursa emițătoare este în mișcare în raport cu observatorul
Savantul Hubble a descoperit că aproape toate galaxiile se depărtează de noi, că mărimea
deplasării nu este întâmplătoare ci este proporțională cu distanța de la noi la galaxie și că,
deci, cu alte cuvinte, cu cât galaxia este mai depărtată, cu atât mai repede se depărtează
de noi. Deci universul se extinde, distanțele dintre diferitele galaxii crescând continuu.
„Ceea ce știm este că universul se extinde cu 5 până la 10 procente la fiecare miliard de
ani. Unele observații recente indică faptul că rata expansiunii universului nu scade, ci
crește. Este foarte straniu, pentru că efectul materiei în spațiu, fie că are densitate mică,
fie că are densitate mare, poate doar să încetinească expansiunea. La urma urmei,
gravitația este atractivă. O expansiune cosmică accelerată este ceva în genul suflului unei
explozii care sporește în loc să se disipeze după explozie. Ce forță ar putea fi responsabilă
pentru a împinge tot mai rapid cosmosul către expansiune? Nimeni nu este încă sigur.
Comportarea universului în epoca târzie: universul va continua să se extindă cu o rată
mereu crescătoare. (Stephen Hawking – din cartea „O mai scurtă istorie a timpului”
apărută în 2007).
Cauza expansiunii accelerate pare să fie din nou manifestarea caracterului
repulsiv al gravitației; s-ar repeta astfel împrejurarea similară din trecutul universului
când acesta a trecut printr-o perioadă de dilatare gigantică. Forța care a determinat
comportarea „inflaționară” a universului ar fi fost gravitația care, în acele condiții, s-a
manifestat repulsiv, creând o așa zisă „presiune negativă”.
Fără expansiunea universului nu s-ar fi putut forma nici o legătură stabilă, nici un sistem,
nici o organizare a materiei / substanței / energiei (atomi, molecule, celule, stele, planete,
galaxii).
Universul nostru este o lume unică, în care misterele și evenimentele ciudate se
țin lanț. Atunci când studiem astronomia, descoperim numeroase fapte fascinante despre
tot ceea ce ne înconjoară planeta.
Pentru a conștientiza unicitatea Universului, am alcătuit o listă cu cele mai
interesante fapte.

5
 1. Greutatea diferă de la planetă la planetă
Fiecare planetă are propria sa forță gravitaţională. De exemplu, un astronaut care
cântărește 75 de kilograme pe Terra, cântărește doar 28 de kilograme pe Marte, dar 177
pe Jupiter.
2. Traversarea Căii Lactee poate dura o veșnicie
Galaxia din care facem parte este extrem de vastă. Dacă am călătorii cu viteza luminii,
am avea nevoie de aproximativ 100.000 de ani ca să traversăm întreaga galaxie.
3. Când privim cerul, vedem trecutul
Noaptea, când privim cerul în toată splendoarea sa avem senzația că vedem stelele. De
fapt, vedem lumina lor care vine de la zeci de mii de ani lumină sau poate și mai mult.
Acele stele pot nici să nu mai existe, dar noi încă le mai vedem lumina.
4. Mercur este o planetă rece
Chiar dacă este cea mai apropiată planetă de Soare, pe Mercur se înregistrează și
temperaturi de -280 de grade Celsius. Acest fapt este posibil pentru că Mercur nu are
deloc atmosferă și astfel căldura nu poate fi reținută. Până la urmă nu contează poziția
unei planete față de steaua sa pentru a susține viața, ci calitatea atmosferei sale.
5. Furtuna care durează de secole
Pe Jupiter furtunile pot dura zeci de ani sau chiar secole. De exemplu, Marea Pată Roșie
este identificată cu o furtună care a ținut peste 300 de ani.
6. Un număr incredibil de stele
În cea mai clară noapte, ochiul uman poate să vadă aproximativ 3000 de stele pe cer.
Numărul lor este impresionant de mare, număr care ar putea să tindă lejer spre infinit.
Doar în Calea Lactee se estimează a fi peste 100 de miliarde de stele.
7. Puternicul nostru Soare
Soarele produce atât de multă energie încât la fiecare secundă degajă echivalentul
a 100 de miliarde de bombe nucleare. Acest fapt este impresionant în condițiile în care
Soarele nu face parte dintre cele mai mari stele din Univers.
8. Betelgeuse, supernova care se va naște în curând
Betelgeuse este cea mai strălucitoare stea de pe cer. Este un supergiant roșu, de 13.000 ori
mai mare decât steaua noastră. Dacă am plasa Betelgeuse în locul Soarelui, s-ar întinde
dincolo de orbita lui Jupiter. Betelgeuse se află în constelația Orion și se apropie de

6
sfârșitul vieții sale. Se va produce o explozie de proporții care o va transforma într-o
supernova.
9.Vulcanii de pe luna lui Jupiter
Vulcanii de pe Io, luna lui Jupiter, erup extrem de interesant. S-a constat că materia este
aruncată cu 1 km pe secundă, o viteză impresionantă.

10. Saturn, planeta cu densitate scăzută

Saturn are o densitate de aproximativ 0.69 din cea a apei şi este cea mai puţin densă
planeta din sistemul solar. Dacă ar exista un ocean imens de apă, Saturn ar pluti.

Destinul final al Universului

Există mai multe teorii despre soarta Universului.
- S-ar putea dilata la nesfârșit, dispărând pur și simplu.
- S-ar putea opri din dilatare și să rămană ca atare.[
- Ar putea atinge o dimensiune maximă, iar apoi să se contracte până la prăbușirea
datorită gravității - teoria Big Crunch.
- Ar putea trece prin faze alternative de dilatare și contracție la nesfârșit.
- Ar putea izbucni un nou Big Bang care va crea la rândul lui un alt Univers.

7
Bibliografie
Hubert Reeves,Răbdare în azur, Editura Humanitas, 1993
Stephen W. Hawking, Leonard Mlodinow, O mai scurtă istorie a timpului, Editura
Humanitas, 2007
Gh. Stratan, Postfață la cartea "O mai scurtă istorie a timpului"
Jean Guitillon, Grișka și Igor Bogdanov, Dumnezeu și știința, Editura Harisma,
București, 1992
Dumitru Constantin, Inteligența materiei, Editura Militară, București, 1981
Martin Rees, Universul, ghid vizual complet, coordonator [...], Traducere din limba
engleză de Ana-Maria Negrilă-Chisega, Liana Stan, Enciclopedia RAO 2008, București,
512 de pagini.