UTILIZAREA METODELOR DE EVALUARE BAZATE PE

COMPARAȚIE ÎN POLITICA PRIVIND CONTROLUL

CONCENTRĂRILOR ECONOMICE

THE USE OF COMPARISON-BASED EVALUATION METHODS IN

MERGER CONTROL POLICY

ROMANO OANA
Academia de Studii Economice din București, Doctorand, oana.romano@gmail.com

Rezumat: Analiza ex-post joacă un rol din ce în ce mai important în activitatea autorităților de
concurență din întreaga lume, autorități ce urmăresc perfecționarea continuă a sistemului de
luare a deciziilor. Complexitatea cazurilor, disponibilitatea datelor, nivelul resurselor
disponibile sau pregătirea personalului sunt elemente ce fac dificilă existența unui model de
evaluare comun. În literatura de specialitate, regăsim modalități diverse de abordare a
evaluării politicii de concurență. În cadrul acestui material, sunt prezentate principalele
metode de evaluare bazate pe comparație, metode ce urmăresc identificarea unei relații de
cauzalitate între decizia autorității de concurență și evoluția ulterioară a piețelor
(experimentele sociale, experimentele naturale, metodele de potrivire și variabilele
instrumentale), prin prisma utilizării lor pentru aprecierea eficacității deciziilor luate de
autoritățile de concurență în cadrul politicii privind controlul concentrărilor economice.

Cuvinte cheie: concentrare economică, politică de concurență, analiză ex-post, metode de

evaluare

Clasificare JEL: D4, C1, L4, K21

Abstract: Ex-post analysis plays an increasingly important role in competition authorities’

activity, which continuously pursue the improvement of their decision making process. Case
complexity, data availability, resources limitations and personnel training level are just some
of the factors which limit the development of a one-size-fits-all evaluation methodology. In
literature, there are different ways of approaching competition policy evaluation. In this paper,
we present the main comparison-based evaluation methods which seek to identify a causal
relationship between the decision of a competition authority and the subsequent development
of markets (social experiments, natural experiments, matching methods and instrumental
variables), in terms of their role in assessing the effectiveness of competition authorities’
decisions taken when enforcing merger control policy.

Key – words: merger, competition policy, ex-post analysis, evaluation methods

JEL Classification: D4, C1, L4, K21

26
1. Introducere
Există două tipuri de erori ce pot apărea atunci când o autoritate de concurență decide
soarta unei operațiuni de concentrare economică:
a) Eroare de tipul I (sau rezultat fals pozitiv): atunci când autoritatea de concurență
respinge operațiunea în mod greșit, împiedicând producerea unui câștig de
bunăstare;
b) Eroare de tipul II (sau rezultat fals negativ): atunci când autoritatea de concurență
autorizează o operațiune care conduce la o pierdere de bunăstare.
Prin evaluarea deciziilor trecute, autoritățile de concurență urmăresc creșterea calității
deciziilor viitoare, pe fondul minimizării producerii unor astfel de erori în cazuri similare. În
acest sens, ele au la dispoziție o gamă variată de instrumente, care se află într-un proces
continuu de dezvoltare și perfecționare.
Metodele de analiză ex-post ce pot fi utilizate pentru a evalua politica privind controlul
concentrărilor economice sunt grupate, de regulă, în două categorii:
 Metode descriptive (adesea calitative): aceste metode constau în prezentarea pieței
după realizarea concentrării. De regulă, ele presupun evaluarea măsurii în care
concluziile și ipotezele analizei ex-ante au fost validate de evoluția concretă a
piețelor relevante pe care au avut loc operațiunile în cauză;
 Metode cantitative: sunt metode axate pe stabilirea unor relații de cauzalitate. Cu
alte cuvinte, obiectivul fundamental este identificarea efectului cauzal al unei
variabile x (în cazul de față, o intervenție din cadrul politicii de concurență) asupra
unei variabile y (ex: preț, cantitate etc.).
Principalele trei metode cantitative de analiză ex-post a concentrărilor economice sunt:
 Metodele de evaluare bazate pe comparație;
 Studiile de eveniment;
 Simulările.
Această lucrare este dedicată studiului metodelor de evaluare bazate pe comparație.

2. Principalele metode de evaluare bazate pe comparație. Rolul lor în practica

autorităților de concurență
Această categorie cuprinde diferite metode de estimare a efectelor politicilor
microeconomice. Metodele de evaluare constau în compararea evoluției a două grupuri de
agenți pe parcursul a două perioade de timp - înainte și după producerea unui anumit eveniment
(tratament). Cele două grupuri sunt denumite, în literatura de specialitatea, grup tratat și grup
control, având în vedere faptul că, la început, acest tip de metode a fost utilizat, pe scară largă,
în domeniul medical, pentru evaluarea efectele noilor tratamente medicamentoase.

27
 Figura nr. 1: Structura de bază a metodelor de evaluare bazate pe comparație
Grupul 1 Grupul 2
(Grupul Control) (Grupul Tratat)
Perioada 1 nu a fost expus „tratamentului” nu a fost expus „tratamentului”
Perioada 2 nu a fost expus „tratamentului” a fost expus „tratamentului”
Sursa: autor

Deși au apărut și s-au dezvoltat în alte domenii, metodele de evaluare bazate pe

comparație pot fi și au fost aplicate cu succes de autoritățile de concurență, în vederea evaluării
efectelor pe care concentrările economice le au asupra prețurilor și, prin urmare, asupra
bunăstării consumatorilor. „Tratamentul”, în acest caz, îl reprezintă decizia autorității de
concurență.
Principalele metode de evaluare bazate pe comparație sunt: (a) experimentele sociale,
(b) experimentele naturale, (c) metodele de potrivire și (d) variabilele instrumentale, metode ce
vor fi prezentate în continuare. Mecanismul prin care agenții sunt alocați unui grup reprezintă
elementul cheie în alegerea unei anumite metode de evaluare.

2.1. Experimentele sociale

Experimentele sociale reprezintă o referință pentru evaluarea bazată pe comparație. Din
multe puncte de vedere, metoda experimentului social este cea mai convingătoare metodă de
evaluare, dat fiind faptul că grupul control este construit direct, ca un subset obținut aleator din
populația eligibilă (Blundell și Costa Dias, 2008).
Selecția aleatoare a agenților care sunt supuși tratamentului elimină problemele de
endogenitate care ar fi apărut în condițiile auto selectării.
În microeconomie, este dificilă, însă, îndeplinirea condițiilor necesare pentru aplicarea
acestei metode. În cazul concentrărilor economice, asignarea la „tratament” nu este aleatoare.
Companiile sunt cele care decid să notifice operațiunea, deci să se supună „tratamentului”, iar
aceeași factori care influențează decizia acestora de a lua parte la operațiune pot influența și
rezultatele lor ulterioare.
Cu toate că nu este aplicat în practică, în cazul politicii de concurență, experimentul
natural reprezintă un model de referință în evaluarea bazată pe comparație. Astfel, în practică,
metodele de evaluare, precum cele prezentate în continuare, reprezintă demersuri de
reproducere cât mai fidelă a condițiilor unui experiment aleatoriu.

2.2. Variabilele instrumentale

Metoda variabilelor instrumentale este abordarea econometrică standard pentru
rezolvarea problemelor de endogenitate. Cu alte cuvinte, ea face posibilă obținerea unor
estimatori consistenți atunci când variabilele explicative sunt corelate cu termenul eroare.
Metoda constă în înlocuirea variabilelor explicative originale cu un set de noi variabile,
numite instrumente, corelate cu acestea și care influențează, astfel, indirect variabila endogenă.
În cazul evaluării unei politici publice, această metodă presupune identificarea unor noi
variabile, care sunt în măsură să explice intervenția autorităților responsabile cu implementarea
28
acestora, variabile care nu influențează rezultatul de interes altfel decât prin respectiva
intervenție.
Calitatea variabilelor instrumentale utilizate este decisivă pentru obținerea unor
rezultate reprezentative. Setul de variabile trebuie să respecte următoarele condiții:
- să fie corelate cu variabilele explicative din ecuația explicativă;
- să nu fie corelate cu termenul eroare din ecuația explicativă (în caz contrar,
instrumentul ar prezenta aceeași problemă ca variabila originală).

2.3. Experimentele naturale

Experimentele naturale sunt o metodă de evaluare utilizată atunci când evenimentul
analizat are loc în mod natural, fiind generat de factori care nu sunt sub controlul celor care
urmăresc evaluarea impactului, dar care pot aproxima ceea ce ar fi putut fi observat în cazul
unui experiment aleator.
Astfel, experimentele naturale presupun identificarea unui grup de comparație care să
aibă aceleași proprietăți cu grupul control rezultat în urma unor experimente sociale.
Tehnica specifică estimării efectelor unui experiment natural în cazul politicii de
concurență o reprezintă așa-numita Diferență-în-Diferențe (en. Difference-in-Differences, not.
DiD), tehnică ce constă în compararea comportamentului mediu, înainte și după intervenția
autorității, pentru grupul control și grupul tratat.
DiD se remarcă drept un instrument puternic de evaluare, deoarece elimină efectele
individuale neobservabile și efectele macro comune celor două grupuri, bazându-se pe două
ipoteze de identificare extrem de importante: efecte temporale comune și lipsa modificărilor
sistematice (Blundell și Costa Dias, 2008).
În forma sa sintetică, DiD poate fi prezentată ca în Tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1 – Forma sintetică a DiD

Înainte de După Diferența
concentrare concentrare
Grup Tratat
Grup Control

unde: P este prețul mediu.

Sursa: autor

DiD este utilizată, de regulă, sub forma unui model de regresie (Tabelul nr. 2), deoarece
o astfel de abordare face posibilă testarea semnificației statistice pentru coeficientul β3 și, în
plus, permite includerea altor variabile ce pot explica evoluția prețului mediu. Datele utilizate
sunt fie longitudinale, fie cross-secționale.

unde:
Pi,j este prețul mediu pentru compania i la momentul j;

29
 Trati este o variabilă dummy, care ia valoarea 1 dacă prețul aparține unei companii din
grupul Tratat și 0 altfel;
PostCj este o variabilă dummy care ia valoarea 1 dacă prețul este înregistrat în perioada
de după concentrare și 0 altfel;
εi,j reprezintă termenul eroare.

Tabelul nr. 2 Forma de regresie a DiD

Înainte de După concentrare Diferența
concentrare
Grup Tratat
Grup Control

Sursa: autor

2.4. Metodele de potrivire

Metodele de potrivire sunt, ca și experimentele naturale, metode non-experimentale. Ele
presupun identificarea grupului control pornind de la analiza factorilor observabili în cazul
unităților componente. În acest fel, condițiile întâlnite în cazul unei experiment pot fi reproduse,
scopul final fiind acela ca diferența relevantă dintre grupul supus unei anumite intervenții și cel
de referință să fie dată doar de măsurile luate ca urmare a aplicării politicii evaluate.
În cazul concentrărilor economice, acest lucru presupune identificare firmelor care nu
iau parte la concentrare, dar care au caracteristici similare cu părțile implicate.
Metodele de potrivire presupun parcurgerea a 4 etape de bază (Stuart, 2010):
1. Definirea a ceea ce înseamnă „apropiere”: măsura cu ajutorul căreia se determină dacă
o unitate ce candidează pentru grupul control reprezintă o pereche bună pentru o
anumită unitate din grupul tratat;
2. Implementarea metodei de potrivire;
3. Evaluarea calității eșantioanelor rezultate și, dacă este cazul, iterarea primilor doi pași
până la identificarea eșantionului potrivit;
4. Analiza rezultatelor și estimarea efectului acțiunii evaluate.
Cea mai utilizată tehnică de măsurare a gradului de apropiere este scorul de predilecție
(en. propensity score), definit ca probabilitatea condiționată de a fi supus unui anumit tratament
(în cazul nostru, unei intervenții a autorității de concurență).
Ideea ce stă la baza utilizării acestei tehnici este aceea de a compara companii similare
din punct de vedere al probabilității de a fi supuse unei anumite intervenții, pe baza unor
caracteristici observabile, pentru a evita problemele de endogenitate.
Pentru a stabili companiile comparabile, se folosește un model de regresie de forma:
trtmi = β0+ β1 Xi + εi
unde:
trtmi este o variabilă indicator, care ia valoarea 1 dacă firma i este una dintre părți și 0
altfel;
30
 Xi este set de variabile predictor, care determină expunerea unei companii la
evenimentul analizat.
Scorul de predilecție este dat de valorile estimate cu ajutorul modelului - . Se
utilizează, de regulă, regresii logistice cu variabile multiple. Scorurile obținute sunt folosite fie
pentru a construi grupuri de companii (de exemplu, pe quartile), pentru a putea compara
evoluații ale unor variabile precum prețul, pe straturi, fie pentru a identifica pentru fiecare
companie (sau, în cazurile de retail, pentru fiecare punct de lucru) parte la operațiunea de
concentrare economică, un concurent care să aibă scorul cel mai apropiat și compararea
evoluției pentru fiecare pereche în parte.

3. Concluzii
Politica privind controlul concentrărilor economice este implementată prin evaluări ex-
ante ale operațiunilor condiționate de autorizarea lor de către autoritățile de concurență. Întregul
proces de luare a deciziilor are la bază previziuni privind evoluția piețelor relevante, în situația
în care tranzacțiile ar fi puse în practică așa cum au fost notificate inițial. Astfel, validarea
rezultatelor, prin raportare la evoluțiile efective ale piețelor supuse analizei, devine o necesitate
pentru asigurarea unui nivel ridicat al eficacității acestei componente a politicii de concurență,
în cazul căreia specificul intervențiilor impune derularea unor evaluări sistematice.
Cele două mari categorii de erori ce pot apărea atunci când autoritatea de concurență
decide soarta unei operațiuni de concentrare economică au efecte negative asupra bunăstării,
împiedicând astfel atingerea obiectivului fundamental al politicii de concurență. Metodele
cantitative dezvoltate pentru evaluarea pe fond a deciziilor trecute urmăresc creșterea
eficacității aplicării politicii privind controlul concentrărilor economice prin minimizarea
erorilor de intervenție.

Bibliografie
1. Arndt, C. (2006) – The "more economic approach" in EU merger control – A critical assessment,
Deutsche Bank Working Paper Series, Research Notes 21.
2. Blundell, R., Costa Dias, M. (2008) – Alternative Approaches to Evaluation in Empirical
Microeconomics, IZA discussion paper, nr. 3800.
3. Buccirossi, P. și colectiv (2006) – Ex-post Review of Merger Control Decisions, studiu realizat de
Lear pentru Comisia Europeană.
4. Budzinski, O. (2011) – Impact Evaluation of Merger Decisions, IME working paper nr. 112/11.
5. Stuart, E. A. (2010) – Matching Methods for Causal Inference: A review and a look forward,
Statistical Science, vol. 25(1).
6. OECD (2012) – Impact Evaluation of Merger Decisions, Competition Policy Roundtables.

Acknowledgements
Această lucrare a fost realizată cu sprijinul finanţării obţinute în cadrul proiectului de
studii doctorale şi postdoctorale: ,,Studii doctorale şi postdoctorale Orizont 2020:
promovarea interesului naţional prin excelenţă, competitivitate şi responsabilitate în
cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată românească” Contract
POSDRU/159/1.5/S/140106.

31