De la moartea lui Constantin (337)

până la urcarea pe tron a lui Teodosie cel Mare (379)

Izvoare principale ale epocii

 Istorici păgâni:
o Ammianus Marcellinus, Res gestae
o Eunapius din Sardes, Vitae Sophistarum
o Zosimus, Historia nova
 Alți autori păgâni:
o Themistius, Orationes
o Libanius, Orationes
 Istorici bisericești:
o Filostorgiu
o Rufin din Aquileea
o Teodoret de Cir
o Socrate Scolasticul
o Sozomen

Constantin II (337-340)
Constans (337-350)
Constantius II (337-361)
Iulian Apostatul (361-363)
Iovian (363-364)
Valens (364-378)

Moartea împăratului Constantin

 22 mai 337, în ziua de Rusalii, moare Constantin cel Mare
 Constantius II se ocupă de funeralii
 lui Constantin i s-au acordat onoruri ca unui împărat în viață

Împărțirea imperiului de către Constantin cel Mare în 335

 Constantin II (Augustus): Britania, Galia, Spania
 Constantius II (Augustus): Orientul, inclusiv Egiptul
 Constans (cezar): Italia, Africa, Panonia, Dacia
  Dalmatius
 Hannibalianus

Revolta armatei
Armata se revoltă împotriva tuturor pretendenților la tron pe linie indirectă:
frați vitregi, verișori, nepoți ai lui Constantin. Se pare că a circulat un zvon prin care se
spunea că moartea împăratului Constantin ar fi fost rezultatul otrăvirii sale de către
frații săi vitregi, informație necertificată.

Lupta fratricidă
 Constantin II moare în 340
 Constans moare în 350
 350, de jure, Constantius II devine Autocrat, iar din 353, de facto, singur
conducător al Imperiului

Încercând să treacă Alpii Iulieni, Constantin II cade într-o ambuscadă. Constans

devine singur augustus peste întreg Occidentul, fratele său a fost deferit damnatio
memoriae. Constans este ultimul împărat roman care ajunge în Britania. Politica sa este
ortodoxă și antiariană; îl susține pe Sfântul Atanasie. Îi persecută pe păgâni, evrei și
donatiști. Este favorabil clerului și Bisericii.
Din cauza unui tratament disprețuitor al armatei, a unei politici economice
deficitare, dublată de corupție și a unei vieți imorale, împotriva lui Constans se ridică
în 350 ofițerul franc Magnus Magnetius. Constans este ucis de un ofițer de origine
germanică, pe când încerca să fugă.
Constantius îl numește în 351 pe vărul său Gallus cezar în Orient, cu reședința
la Antiohia.
În 353, Constantius devine împărat al întregului imperiu.
Gallus, între timp, se dovedește unul dintre cei mai groaznici conducători ai
imperiului. Ca arian, a dus o campanie de persecutare a ereticilor, păgânilor și evreilor,
care s-au revoltat sub conducerea regelui lor, Patricius. Consecințe ale politicii sale
haotice:
 atacuri ale populației isauriene în Asia Mică
 criza cerealelor în Antiohia
  Constantius îl pune sub supraveghere imperială, dar acesta îi arestează și chiar
îi ucide pe unii dintre funcționarii trimiși
 Constantius îl citează la curte pe Gallus, ordonând uciderea acestuia la Pola, în
Istria, în 354

Politica lui Constantius la Dunăre

Aduce la Dunărea de Jos noi trupe din Scythia Minor, pentru întărirea
provinciei:
 la Noviodunum (Isaccea)
 la Salsovia (Mahmudia)

Politica bisericească a lui Constantius

A favorizat arianismul, aflat sub influența mătușii sale Constantia, văduva lui
Licinius și a fost împotriva Sfântului Atanasie. L-a mutat în capitală ca episcop pe
Eusebiu de Nicomedia. În 449, îl impune pe Gheorghe (arian) pe scaunul Alexandriei,
sprijinit de armată și fost episcop de Capadocia.
În timpul lui Constantius, creștinismul s-a răspândit foarte mult la goți (Ulfilas,
dar și în Orient).

Iulian Apostatul
 Fiul lui Constantius și al Basilinei.
 Își vede familia ucisă de armată.
 Este ținut sub supraveghere de Constantius.
 Este încredințat lui Eusebiu de Nicomedia pentru educație. Eusebiu îl
încredințează unui eunuc, Mardonius, profesor de filosofie.
 Între 342-348 a fost exilat în Capadocia, reședința familiei imperiale. Este
botezat. Aici îl cunoaște pe episcopul Gheorghe de Capadocia, viitorul episcop
de Alexandria, de la care primește cărți cu caracter filosofic. Simte domeniul
unde locuiește ca pe o închisoare.
Politica anticreștină:
 Imediat după urcarea pe tron dă un edict de toleranță religioasă – sunt favorizați
păgânii;
 În Constantinopol, folosește Marea Bazilică drept templu pentru jertfele sale;
 Creștinii sunt destituiți din posturile de conducere;
  Labarum-ul este scos din uzul armatei și este înlocuit cu vechea acvilă romană,
iar crucile de pe scuturi sunt înlocuite cu simboluri păgâne;
 Creștinilor li se pretinde să înapoieze toată averea care provenea din templele
păgâne;
 Privilegiile clerului creștin au fost anulate;
 A încurajat căsătoria călugărițelor;
 Au fost anulate drepturile judecătorești ale episcopilor;
 A fost anulată donația de cereale către clerul creștin;
 Nu a permis executarea creștinilor, pentru a nu fi cinstiți ca martiri;
 A încurajat sectele creștine: donatiștii, novațienii, valentinienii (sectă gnostică).

Legea educației
 Numirea oricărui profesor trebuia sancționată de împărat, chiar și a celor aleși
de municipalitate;
 Profesorii nu aveau voie să predea ceva care era împotriva convingerilor
personale și împotriva spiritului statului: cine îl predă pe Homer sau Herodot,
ori crede în zeii de care vorbesc ei, ori renunță la funcție;
 Ammianus Marcellinus afirmă că prin acest edict erau vizați profesorii creștini
de gramatică și retorică.

 Câțiva retori creștini, dintre care cel mai celebru, Prohairesios din Atena, au
renunțat la funcție;
 Se pare că a existat un al doilea edict, prin care li se interzicea creștinilor să
studieze cu profesori păgâni.
Apariția literaturilor creștine după model grecesc: Apolinarie cel Bătrân și
Apolinarie cel Tânăr (din Laodiceea).

Neopăgânismul lui Iulian Apostatul

 Concepe păgânismul ca pe o religie unitară.
 Organizează sacerdoțiul păgân după sistemul ierarhic creștin.
 Impune reguli morale clerului păgân (nerespectare = excomunicare).
 Impune clerului păgân obligativitatea filantropiei (bogații sunt vinovați de
sărăcia altora).
 Preoții să se abțină de la relații de prietenie cu actorii/actrițele.
 De la piesele de teatru necuviincioase, preoții să se abțină.
 Nu au voie să participe la vânătoare de animale.
  Respinge acuzația de idolatrie și susține că statuile sunt doar simboluri ale zeului
adorat.
 Sunt introduse în cultul păgân predica și cântatul.

Deziluzia antiohiană
 362-363 – locuiește în Antiohia, pregătindu-se pentru un război împotriva
Persiei
 26 iunie 363 – moare la Maranga, ucis de o suliță venită de aiurea

Iovian (363-364)
Valens (364-378)