Teatrul Republican ”Luceafărul”

Teatrul Republican ”Luceafărul” ia naştere în 1960 la Chişinău ca rezultat al marelui dezgheţ

politic şi al stringentei necesităţi de crea un teatru pentru copii şi tineret. Chiar de la apariţie, el se
evidenţiază pe vastul fundal teatral al întregului imperiu sovietic. Proaspăt sosiţi de la Moscova,
unde clocoteşte viaţa dezidentă, luceferiştii sunt receptivi la cerinţele estetice ale timpului şi apţi
de a le raporta la cele însuşite la şcoala de teatru “B.V.Şciukin”. Tinerii I.Ungureanu, S.I.Şcurea,
I.Todorov, D. Caraciobanu, Ecaterina Malcoci, V. Izbeşciuc, E. Todoraşcu, V. Constantinov, G.
Rusu, A. Pogolşa, V. Grigoriu, P. Iaţcovschi, I.Gore, Nina Doni, Nina Vodă au constituit cotitura
radicală spre originalitate şi originile teatrului basarabean.
Politica repertorială a teatrului se axează pe o bună dramaturgie universală, clasică şi
contemporană şi pe noile creaţii dramatice ale scriitorilor moldoveni.
Teatrul “Luceafărul” devine în anii 60-70 un epicentru al mişcării teatrale din republică, în
jurul căruia se adună cele mai strălucite personalităţi ale timpului: Aureliu Busuioc, Alexandru
Cosmescu, Andrei Strâmbeanu, Ion Podoleanu, Valenina Rusu-Ciobanu, Glebus Sainciuc, Mihai
Dolgan, Eugen Doga, Emil Loteanu, Alexei Marinat etc.
Trăsăturile definitorii ale regiei (practicate în special de Ion Ungureanu, Sandri-Ion Şcurea,
Ilie Todorov): tendinţa spre o formă strălucită a spectacolului; grija ce o manifestau pentru
improvizaţiile actoriceşti şi mişcarea continuă a acţiunii scenice; tentaţia de a distruge iluzia
teatrală; căutarea unor noi forme de comunicare cu spectatorii; formarea unui teatru de sinteză în
care s-ar manifesta toate calităţile actoriceşti se regăsesc în spectacolele: “Vicleniile lui Scapin”,
“Costumul de nuntă”, “Chiriţa în provincie”, “A douăsprezecea noapte”, “Intrigă şi iubire”,
“Minodora”, “Radu – Ştefan Întâiul şi Ultimul”, “Pescăruşul”, “Jucătorii” sau “O noapte
furtunoasă”.
Legătura cu şcoala “Şciukin”, menţinută de P. Zavtoni, S.Haret, M. Doni, L. Dimitriu, Gh.
Urschi, S.Cocârlă, Gh. Pârlea, I. Pâslariuc, V. Savca şi alţi actori din noua generaţie, continuă să
fie un element principal în crearea unui nou stil de joc şi montare scenică. Călăuzit de ideile lui
Vahtangov, “Luceafărul” cunoaşte cea mai strălucită perioadă a vieţii sale (1960-1970), când dă
dovadă de talent şi de curaj civic.
După această perioadă, teatrul intră într-o criză de creaţie şi plonjează în căutări de expresie.
Lupta unor regizori pentru a deţine fotoliul directorului, împărţind trupa în două şi cerinţele
timpului de a ideologiza teatrul, distrug aura benefică în care a activat această instituţie cca 12 ani.
Procesul de creaţie e marcat de oboseală şi căutări artistice, care, însă nu dau rezultatele aşteptate.
Conform unui plan al Ministerului Culturii din Moldova, pentru a revigora trupa teatrului, la
Moscova este trimis la studii, la aceiaşi şcoală teatrală “Şciukin”, un nou grup de tineri.
La sfârşitul anilor 80, actorii Petru Vutcarău şi Mihai Fusu, reprezentanţii celei de-a treia
promoţii a şcolii moscovite, deveniţi pe parcurs regizori, intră în contradicţie cu trupa de bază a
teatrului “Luceafărul”, se dispersează şi, drept urmare, în anul 1991 formează Teatrul “Eugene
Ionesco”.
În 1994 Mihai Fusu se întoarce în teatrul unde şi-a început activitatea, de data aceasta în
calitate de director artistic, fiind decis să îmbine “tradiţia “Luceafărului” din anii 60 – cea de teatru
cult, rafinat, estetic, sensibil, modern şi în acelaşi timp clasic – cu noile tendinţe şi realizări ale
teatrului universal”.
“Azi, – susţine Ion Ungureanu, – asistăm la o tentativă de renovare a “Luceafărului”,
aparţinând tinerilor actori şi celor din vechea gardă, vorba lui Shiller, nu şi-au uitat visurile din
tinereţe ”. Tendinţa lui Mihai Fusu nu s-a soldat cu un triumf al ideilor, teatrul rămânând la un
moment dat cu trupa împrăştiată şi fără repertoriu.
În 1999 în funcţia de director artistic al teatrului este desemnat proaspătul absolvent al
Institutului de Arte, şcoala de regie a lui Veniamin Apostol, Boris Focşa.
Odată cu venirea acestui regizor, Teatrul “Luceafărul” înscrie o nouă pagină în istoria sa.
Are loc revigorarea trupei. Se stabileşte o conlucrare între generaţiile de actori din teatru. Regizorul
asaltează vârfuri ale operelor literare universale, înregistrând succese notabile atât în faţa
publicului spectator, cât şi a criticii de specialitate.
Prima realizare scenică (“Înţeleptul” de A.N.Ostrovski) demonstrează maturitatea la care se
expune regizorul, dând speranţe reale pentru fortificarea şi înscrierea teatrului într-un circuit teatral
universal.
Stagiunea 1999-2000 nu este una obişnuită pentru “Luceafărul”. La 10 octombrie – cu
premiera spectacolului “Ciuleandra” după L.Rebreanu (regie – B.Focşa) s-a deschis cea de-a 40-a
stagiune. E un adevărat remix al anilor 60, teatrul se înscrie într-o estetică europeană cu
reminiscenţe de tradiţie teatrală autohtonă.
“Ciuleandra”, spectacolul de factură psihologică, plasat în cadrul unei convenţii inteligibile,
este relevant prin faptul că se concentrează la vibraţiile interioare, punând în valoare creaţia
actorului, lucru care de ceva timp dispăruse din teatrele noastre. “Ciuleandra” a fost apreciată la
Simpozionul Internaţional de Teatru cu genericul:“Valoarea artistică şi cea comercială în actul
spectacular”, care tocmai îşi desfăşura lucrările (10-13 octombrie 1999) sub semnul Teatrului
“Luceafărul”, având invitaţi din Kent (SUA), Budapesta, Bucureşti, Moscova, Lvov.
În teatru montează scriitorul, actorul şi regizorul Gheorghe Urschi, care se înscrie în
repertoriu cu montările “Testamentul” şi “Testamentul II”, comedii de casă de un succes
ireproşabil la public. De asemenea, repertoriul se îmbogăţeşte cu spectacole pentru copii: “Crăiasa
zăpezior”, “Prinţesa şi porcarul”, “Principesa Ivona”, “Cenuşăreasa”.
Un loc deosebit în repertoriul teatrului îl ocupă spectacolele dedicate generaţiei în creştere,
spectacolele pentru copii bucurându-se în fiecare an de aprecierea publicului, criticilor de
specialitate şi juriului UNITEM.
Un succes răsunător îl constituie spectacolul “Mascarada” după Iu. Lermontov, în regia lui
Boris Focşa. Premiera spectacolului a avut loc la 25 martie 2002. Această realizare scenică a fost
apreciată cu Premiul Mare în cadrul Festivalului Internaţional “Belaia Veja”, Brest (Belarus), fiind
primul spectacol care a adus un Grand Prix în Republica Moldova de la un festival internaţional,
a fost nominalizat La Gala Premiilor UNITEM, ediţia 2002 la compartimentul cel mai bun regizor,
cel mai bun designer de costume, cel mai bun spectacol. De asemenea, spectacolul a participat la
Festivalul Internaţional de teatru din Trabzon, Turcia, la Festivalul Internaţional de teatru din Riga,
Letonia.
Conform criticii de specialitate, spectacolul “Mascarada” este considerat o performanţă a
teatrului modern în general, fiind realizat în maniera teatrului de imagine, care are un impact
puternic asupra publicului din orice colţ al lumii. În contextul teatral general remarcăm
ascensiunea acestui teatru cu o formidabilă echipă de actori: Avelin Tabarcea, Stela Mierlă, Vlad
Isac, Veaceslav Mereuţă, Rodica Mereuţă, Iulia Bordeianu, Vitalia Grigoriu, Iulian Ursu, Sergiu
Plângău, Viorica Severin şi alţii.