Caracterizarea unui personaj

Ilie Moromete

In perioada postbelica, destinul romanului romanesc a fost influentat de

puternicele schimbari ideologice, prin faptul ca prozatorii au invatat ca prezentul
trebuia evitat, deoarece apartinea doctrine comuniste, iar literature fusese confiscate
integral de aparatul de propaganda. Totusi, in acest deceniu apar cateva romane care
mentin legatura cu valoarea prozei interbelice si anunta diversitatea romanului
postbelic: Bietul Ioanide, Morometii, vol. I, de Marin Preda, roman dedicate lumii
satului si ignoratei complexitati sufletesti a taranului, Toate panzele sus! (de Radu
Tudoran), roman de aventuri, Cronica de familie, de Petru Dumitriu.
Romanul Morometii este alcatuit din doua volume publicate la 12 ani distanta:
volumui I in 1955 si volumul al II-lea in 1967. Desi infatiseaza perioade istorice
diferite, acestea alcatuiesc un ansamblu unitar, deoarece reconstituie imaginea satului
romanesc de-l lungul unui sfert de secol (deceniile IV – VI) si impugn, prin
protagonist, o tipologie noua in proza romaneasca. Inscriindu-se in tematica
traditionala, problematica acestui roman este anticipate de nuvelele din volumul
Intalnirea din pamanturi (Dimineata de iarna, O adunare linistita, In ceata sau schita
Salcamul), ce evidentiaza preocuparea scriitorului pentru analiza destinului taranului
roman.
Din punct de vedere thematic, textul prezinta drama destramarii unei familii de
tarani din Campia Dunarii, Silistea Gumesti. Temele adiacente sunt: timpul, relatia
omului cu istoria – recurenta in literatura scriitorului; derularizarea satului, non-
comunicarea dintre Ilie Moromete si familia sa, iubirea.
Actiunea primului volum se desfasoara cu trei ani inaintea celui de-al Doilea
Razboi Mondial, in Campia Dunarii. Din punct de vedere structural, acesta cuprinde
trei parti, fiecarea dintre ele incepand cu o prezentare de ansamblu: prima parte are un
ritm lent si cuprinde o perioada scurta ( de sambata seara pana duminica noaptea) si
debuteaza cu prezentarea cinei. A doua cuprinde prin tehnica mozaicului/ decupajului
scena din viata silistenilor, iar cea de-a treia parte este dominate de scena secerisului
si de conflictul dintra tata si fii. Simetria compozitionala este data de cele doua referiri
la tema timpului: in incipit, timpul este rabdator -timpul avea cu oamenii nesarsita
rabdare; viata se scurgea aici fara conficte mari. Actiunea trece peste un interval de timp
si cititorul asista la seceris si treieris, in vreme ce finalul marcheaza intrarea intr-un timp
al crizei: Trei ani mai tarziu izbucnea cel de-al Doilea Razboi Mondial. Acest timp
necrutator si intolerant apartine istoriei.
Conflictele care conduc familia spre disolutie sunt numeroase. Primul se
manifesta intre Ilie Moromete si fiii sai mai mari si este generat de modul diferit de a
percepe lumea. Al doilea conflict izbucneste intre Moromete si Catrina, sotia lui, din
cauza nerespectarii unei promisiuni si va duce, in cele din urma, la destramarea cuplului.
Un alt conflict are loc intre Moromete si sora sa, Guica, care uraste noua familie a
fratelui sau, deoarece ar fi droit sa aiba grija de gospodarie si de cei trei copii ramasi
fara mama, pentru a avea la randul sau un sprijin la batranete. Un conflict secundar este
Acela dintre Ilie Moromete si Niculae, deoarece copilul vrea sa mearga la scoala, dar
tatal il ironizeaza, considerand ca invatatura nu-I adduce niciun beneficiu.
In centrul actiunii primului volum se afla personajul Ilie Moromete, ce il are ca
model pe Tudor Calarasu, tatal scriitorului, dupa cum marturiseste acesta: Eroul
preferat, moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu. Din punct de vedere
social, personajul romanului este un taran mijlocas, cu pamant, dar si cu o familie
numeroasa si datorii la banca. El incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui trai modest,
pamantul familiei sale, deoarece asa isi poate tine copiii aproape, dar in final nu reuseste.
Marin Preda impune prin acest personaj un nou tip de taran: pe de o parte, este
exponential, prin conceptia traditionala fata de pamant si de familie, iar pe de alta parte,
este individualizat prin trasaturi precum inteligenta, ironia, reflexivitatea, spiritual
contemplativ, surprinzand prin profunzimea sa interioara. El priveste lumea cu un ochi
patrunzator, descoperind in lucruri banale o lumina care pentru ceilalti nu se aprinde:
Tatal, noteaza scriitorul, avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scapau, pe
care nu le vedeau.
Personajul este caracterizat in mod direct de narrator in debutul capitolului al
X-lea din primul volum: Era cu zece ani mai mare decat Catrina si acum avea acea
varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot
schimba firea cuiva. Ca orice personaj realist, el este portretizat in miscare prin
acumularea detaliilor, iar obiectivitatea observatiei este dublata de finetea analizei
interioara, de prezentarea gandurilor sale.
Caracterizarea indirecta ce se desprinde din gesturile, faptele, vorbele,
gandurile personajului, actiunile la care participa, ii completeaza portretul moral. Ilie
Moromete este un om apreciat in sat, fapt dovedit de respectful satenilor din poiana lui
Iocan. Moromete este sfatos, ii place sa discute, iar acest lucru o deranjeaza pe Catrina,
care se revolta deseori, intrucat conversatiile prelungite sunt, in perspectiva ei, o forma
de neasumare a responsabilitatilor familiale.
Ironia, puterea de a face haz de necaz reprezinta o trasatura esentiala a lui Ilie
Moromete, iar exemple in acest sens sunt numeroase. De exemplu, lui Niculae care
intarsia sa vina la masa, ii spune la un moment dat: Te dusesi in gradina sa te odihnesti
ca pana acum statusi!. Lui Nila i se adreseaza la fel de sarcastic, atuncii cand acesta il
intreaba de c e taie salcamul: Ca sa se mire prostii!
Personajul se defineste si prin raportare la celelalte personaje. Astfel, in relatie
cu fiul sau, Niculae, da dovada de lipsa de intelegere, deoarece il trimite cu oile
impotriva vointei sale, in loc sa-l lase sa-si continue studiile. In volumul al doilea,
simtindu-se vinovat ca nu l-a lasat pe Niculae sa mearga la scoala, Moromete incearca
sa stabileasca un dialog cu el, pe care acesta il refuza: ruptura este, astfel, ireversibila.
Acest conflict dintre Niculae si tatal sau simbolizeaza, de fapt, descrepanta dintre doua
mentalitati: pe de-o parte, Niculae reprezinta o mentalitate colectivista, dogmatica,
socialista; pe de alta parte, Moromete, cel din urma taran (N. Manolescu), este
reprezentantul unei societati libere, traditionale.
O prima scena semnificativa in conturarea personalitatii personajului in cadrul
familiei este scena cinei, care anticipeaza unele evenimente. Membrii familiei
Moromete sunt asezati in jurul unei mese joase, vegheati de tatal lor ca de un veritabil
pater familias: statea pe pragul celei de-a doua odai, parca deasupra tuturor. Rolul sau
este acela de mediator intre Paraschiv, Nila si Achim, baietii cei mari, si ceilalti ai
familiei. Pentru ca nu-si iubesc mama vitrega, acestia intra permanent in conflict cu ea,
iar tatal este cel care reuseste sa mentina un echilibru aparent. Locul unde stau, spre
partea din afara a tindei, anticipeaza evadarea lor de sub autoritatea paterna, gest care il
va marca profund pe tata, al carui ideal era sa-si mentina familia unita.
Scena discutiei cu Jupuitu evidentiaza una dintre trasaturile esentiale ale lui Ilie
Moromete, respectiv, disimularea. Personajul lui Preda stapaneste arta de a-si
desincroniza in mod intentionat gandurile si vorbele, de a mima gesturi si opinii false
pentru a sonda pertenerul de discutie si pentru a se distra pe seama acestiua sau pur si
simplu pentru a se ascunde pe sine. Semnificativa in acest sens este comedia jucata in
fata agentilor fiscali, care-i deranjasera placuta lui discutie de duminica. Mai intai ii
ignora, adresandu-se unei Catrine si unui Paraschiv absenti, apoi le striga ferm: N-am!.
Se potoleste si cere o tigara, lasandu-l in pace pe agent sa taie chitanta. Dupa ce o
primeste in mana, o rasuceste meticulos si o asaza incetisor pe prispa, tragand linistit
din tigara: - Hai, nea Ilie! Hai, nea Ilie!, se grabi Jupuitu. – Pai nu ti-am zis ca n-am?!
Zise Moromete nevinovat. Jocul continua, iar agentii vor sa-i ia caruta si caii. In final,
Moromete intervine impaciuitor: De ce nu vrei sa intelegi ca n-am? Ia icic o mie de lei
si mai incolo asa, mai discutam noi.
Scena din poiana lui Iocan este reprezentativa pentru modul in care este vazut
Moromete in sat. Desi are statut de mijlocas, el este, de fapt, printer fruntasii comunitatii.
Simpatia spontana cu care este intampinat Moromete, faptul ca discutiile nu incep in
absenta lui, greutatea cuvantului sau dovedesc ca prestigiul de care se bucura este real
si recunoscut. Trasaturile care ii confera acest statut sunt: inteligenta, ironia, umorul,
fantezia, spontaneitatea, sociabilitatea, spiritual analitic.
In concluzie, asa cum afira Nicolae Manolescu, personajul Ilie Moromete
repreznta ultimul taran din romanul deruralizarii satului, pentru care pamantul nu
garanteaza statutul social ca pentru personajul lui Rebreanu, ci este un symbol al vietii
patriarhale in care crede cu tarie. Acesta devine memorabil prin calitati precum:
inteligenta, disimularea, aplecarea spre contemplatie, ironia. Drama lui consta in
autoiluzionare, deoarece asista neputincios la schimbarea lumii si la pierderea rostului
sau, iar ca tata nu poate orpi instrainarea propriilor copii si destramarea familiei.
Destinul sau este symbolic, deoarece reflecta la nivel individual schimbarile ideologiei
politice produse in acel moment.