Curs nr.

1 Fiziopatologie 2016-
2017
Disciplina de Farmacologie,
Fiziologie și Fiziopatologie,
Facultatea de Farmacie Cluj-Napoca
Fiziopatologia inflamaţiei
 Definiție

• Inflamaţia este o reacţie de apărare

nespecifică a organismului cu caracter local
sau general, în funcţie de severitatea şi
extinderea leziunilor produse de agenţii
patogeni
 Factori care generează inflamaţia
(etiologia)
• Factori fizici: temperaturi extreme (căldura
excesivă generează arsuri, frigul extrem
generează degerături), traumatisme, curentul
electric, radiaţii
• Factori chimici: acizi şi baze exogene, acizi
endogeni (HCl – gastrită, acizi biliari – leziuni
intestinale), enzime pancreatice – pancreatită
• Factori infecţioşi: bacterii, virusuri, fungi,
paraziţi;
 Clasificare după modul de evoluţie

• Inflamaţie acută: fenomen de tip exsudativ

• Inflamaţie subacută: fenomen de tip
exsudativ, coexistă cu cele de reparaţie
tisulară
• Inflamaţie cronică: fenomen de reparaţie şi
fibroză
 Inflamaţia acută

• Exemple: faringită, rinită, bronşită

• Semne:
– RUBOR (eritem),
– CALOR,
– TUMOR(edem),
– DOLOR,
– FUNCTIO LAESA
 Modificări vasculare:

• la intrarea agentului patogen în organism, acesta

reacţionează printr-o vasoconstricţie reflexă de
scurtă durată, urmată de o vasodilataţie de lungă
durată (explică semnele RUBOR ŞI CALOR).
• se produce o creştere a permeabilităţii
vasculare. Datorită contracţiei celulelor
endoteliale se măresc spaţiile dintre celule şi un
lichid plasmatic, sărac în proteine (=transudat)
părăseşte vasul de sânge.
• Ulterior părăsesc vasul şi proteinele plasmatice
(=exsudat inflamator). Astfel se explică semnul
TUMOR şi DOLOR.
 Inflamaţia acută
• Modificări celulare:
– Marginaţia: leucocitele se apropie de pereţii vasului
– Adeziunea: celulele se leagă de peretele vasului, prin
anumite molecule de adeziune (ex: selectine,
integrine, cadherine, superfamilia imunoglobulinelor)
– Migrarea: celulele ies în exteriorul vasului şi migrează,
orientat spre focarul inflamator; celulele se ghidează
prin intermediul unor factori chemotactici
 Inflamaţia acută
– Fagocitoza: particulele aderă la fagocit, pătrunde
particula prin endocitoză => fagozom =>
fagolizozom => Digestie
– Care sunt fagocitele?
• neutrofilele (în primele 12 h);
• după 1-2 zile sunt înlocuite de monocite, care se
transformă în macrofage.
• în infecţii virale acţionează limfocitele
• în infecţii parazitare eozinofilele.
 Mediatorii inflamaţiei
– Amine vasoactive: histamina, serotonina (5-hidroxi triptamina;
5-HT)
– Kinine: bradikinina (receptori specifici: B1,B2), implicaţi în
modificări vasculare, prezintă acţiune vasodilatatoare şi este
implicată în durere
– Sistemul complementului: sistemul plasmatic, în cascadă,
implicat în apărarea imună şi inflamaţie; prezintă mai multe
forme (C3,C5)
– Sistemul coagulare-fibrinoliză: reţeaua de fibrină blochează
particulele străine
– Mediatorii formaţi în cascada acidului arahidonic
– PAF – factorul de activare plachetară
– Speciile reactive ale oxigenului: anionul superoxid, peroxidul de
hidrogen, radicalul hidroxil, singlet oxigenul
– Speciile reactive ale azotului: NO (oxid nitric)
 Mediatorii inflamaţiei
– Citokinele: molecule de comunicare intercelulară
• Interleukine (IL): IL-1, IL-6
• Factorul de necroză tumorală (TNF-α, TNF-β)
• Interferoni (IFN: α,β,γ)
• CSF (factor de stimulare a coloniilor) (G, M, GM)
 Mediatori ai inflamației formați în
cascada acidului arahidonic
• Fosfolipidele se găsesc la nivelul membranei
celulare
• Sub acţiunea unei enzime (PLA2 = Fosfolipaza
A2) – eliberează acidul arahidonic
• Acidul arahidonic are 2 căi de metabolizare
 Calea ciclooxigenazei
– Sub acţiunea COX (ciclooxigenază) – transformă acidul
arahidonic în endoperoxizi instabili (PGG2 , PGH2) -> din
care se formează prostaglandine(PG) (PGD2, PGE2,
PGF2α), prostaciclină (PGI2), tromboxani (TXA2 -> TXB2)
– COX este de mai multe tipuri
• COX1 (= „ciclooxgenaza bună”) – este o enzimă constitutivă (se
află în mod natural în organism)
– protecţia mucoasei gastrice (prin prostaglandinele formate)
– funcţia plachetară (prin tromboxanul eliberat)
– funcţionarea rinichiului prin asigurarea unui flux sanguin corespunzător
• COX2 (= „ciclooxigenaza rea”) – este o enzimă inductibilă - este
indusă de anumite stări patologice, procese inflamatorii, procese
mitogene (cancer)
– S-a descoperit că există COX2 constitutivă
• COX3 – variantă a COX1, la nivelul sistemului nervos central
 Calea lipoxigenazei
– Calea lipoxigenazei (5-LO)
• Transformă acidul arahidonic într-un intermediar
(HPETE)
• Se formează leucotrienele (LT)
– LTA4
» LTB4 – rol chemotactic
» LTC4, LTD4, LTE4 - mediatori ai inflamaţiei
– Observaţie: LTC4,LTD4,LTE4 sunt bronhoconstrictori şi se
numesc cistenil leucotriene
• Prin altă cale se poate obţine din acid
arahidonic PAF (factor de activare plachetară)
 Inflamaţia cronică

• Se instalează atunci când agentul inflamator

persistă timp îndelungat în ţesuturi şi nu poate fi
eliminat.
• Predomină fenomenele de reparaţie şi fibroză
• Etiologie:
• Iritaţia chimică prelungită: Stimuli chimici care acţionează
prelungit
• Stimuli fizici prelungiţi (ex: particule de azbest, particule de
carbon, de lemn, de metal)
• Factori infecţioşi care nu pot fi fagocitaţi (sifilis, TBC, lepra)
• Reacţiile autoimune: poliartrita reumatoidă, lupus
eritematos;
 Inflamaţia cronică

• Caracteristici
• Nu sunt prezente semnele celsiene ale inflamaţiei
• Nu există modificări vasculare
• Celulele care participă la inflamaţia cronică sunt
monocite, macrofage, limfocite
Fiziopatologia durerii
 Definiție. Etiologie
• Durerea = experienţă senzorială şi emoţională neplăcută,
dezagreabilă, asociată cu existenţa unei leziuni în
organism
• Stimuli care produc durerea = STIMULI ALGOGENI
– mecanici: presiunea crescută, distensia sau compresia
unui organ sau ţesut, înţepături
– termici: temperaturi crescute -> arsuri
– chimici
• Exogeni:
• Engogeni: prostaglandine, histamina, bradikinina,
substanţa P
 Nociceptori

• NOCICEPTORI = receptori specifici ai durerii,

terminații nervoase libere
• informaţia purtată de stimulul algogen e
transformată într-un potenţial de acţiune, care va
fi transmis la nivelul măduvei spinării; ulterior, de
la măduva spinării potenţialul de acţiune e
condus pe căile ascendente ale durerii până la
centri nervoşi superiori; în final ajunge la cortex,
unde se conştientizează senzaţia de durere
 Mecanismul de transmitere a durerii
• Primul neuron
• Potenţialul de acţiune ajunge de la periferie la măduva spinării
prin intermediul fibrelor nervoase Aδ şi C. Corpul acestor
neuroni se află la nivelul ganglionului spinal paravertebral.
Axonul intră în măduva spinării la nivelul coarnelor dorsale
(posterioare)
– Fibrele Aδ
• fibrele sunt mielinizate => au viteză de conducere a
potenţialului de acţiune mare;
• sunt fibre mai fine, subţiri;
• conduc durerea localizată şi acută (de intensitate mare)
– Fibrele C
• fibre nemielinizate => au viteză de conducere conducere
mai lentă a potenţialului de acţiune;
• sunt fibre mai groase;
• conduc durerea difuză şi cronică
• Fibrele fac sinapsă cu al doilea neuron în
coarnele posterioare ale măduvei spinării
• Corpii celulari ai celui de-al doilea neuron
rămân în coarnele posterioare
• Axonii intră în structura căilor ascendente ale
durerii, conduc pontenţialul de acţiune de la
măduva spinării la nivelul talamusului
 Căi ascendente
• CALEA SPINOTALAMICĂ
• Axonul celui de-al doilea neuron trece de cealaltă parte a măduvei spinării
după care urcă până la talamus, unde face sinapsă cu al treilea neuron
• Corpii celulari ai celui de-al treilea neuron se găsesc la nivelul talamusul
• Axonii şi dendritele trimit proiecţii pe cortex, iar când potenţialul de
acţiune a ajuns pe cortex, se conştientizează durerea
• CALEA SPINO-RETICULO-TALAMICĂ
• Corpii neuronilor rămân în măduva spinării;
• Axonii trec de partea cealaltă a măduvei spinării, urcă la centri nervoşi
superiori, fac sinapsă cu al treilea neuron în formaţiunea reticulată, de
unde sunt trimise proiecţii pe sistemul limbic şi pe hipotalamus
• CALEA SPINO – CERVICO- TALAMICĂ
• Corpii neuronilor rămân în măduva spinării
• Axonii ajung la centri nervoşi superiori spre nucleul cervical lateral – unde
fac sinapsă cu al treilea neuron în talamus – proiecţii pe cortex
 Formaţiunile central nervoase
implicate în durere
• Cortexul: este formaţiunea la nivelul căreia este
conştientizată durerea
• Talamusul: locul în care durerea este percepută și
parţial conştientizată
• Formaţiunea reticulată: răspunde de starea de
vigilenţă care însoţeşte durerea
• Sistemul limbic: formaţiunea din creier unde se
formează emoţiile care însoţesc senzaţiile dureroase;
locul în care se memorează durerea
• Hipotalamus: sediul reacţiilor de stres şi al
manifestărilor vegetative care însoţesc durerea (ex:
tahicardie, transpiraţie, emisie de urină, reflex lacrimal)
 Modularea durerii
• În coarnele dorsale ale măduvei spinării prin
intermediul unor interneuroni inhibitori care
eliberează mediatori de tipul opioidelor
endogene, NA, GABA
• Căile descendente ale durerii care pornesc de
la nivelul trunchiului cerebral spre măduvă,
mediatorii fiind NA și serotonina