Mierea a fost încă din antichitate cel mai important produs obținut de la stupi sau de la albinele

sălbatice. În antichitate mierea era utilizată în special în medicină și a fost unul dintre cele mai populare
„medicamente” în Egiptul Antic, fiind menționată de peste 500 de ori în 900 de rețete și a fost un
ingredient comun în medicina medievală. Mierea era adesea singura substanță disponibilă care putea
face ca celelalte ingrediente acceptabile ca gust.

Inspirat de biologia albinei, cercetătorii de la Institutul Wyss dezvoltă RoboBees, sisteme

fabricate de om, care ar putea îndeplini nenumărate roluri în agricultură sau în caz de dezastre. Un
RoboBee măsoară aproximativ jumătate din dimensiunea unui clip de hârtie, cântărește mai puțin de o
zecime dintr-un gram și zboară cu ajutorul "mușchilor artificiali" confecționate din materiale care se
contractă la aplicarea de tensiune. Modificările adiționale permit anumitor modele de RoboBee să
treacă de la înot până la zbor, precum și staționarea pe suprafețe folosind electricitate statică.

Puffinii (F. arctica), peștii zburători(P. brachypterus) și delfinii (T. truncatus) sunt naturali în aer și
în mare, deplasându-se ușor de la unul la celălalt. Acum, pentru prima dată, un mic robot se alătură
rutinei lor. Robotul cu dimensiuni cât o albină, care poate zbura dând din aripile mici, a fost reproiectat
pentru a se scufunda în apă, a înota, a decola și a ateriza în siguranță. Odată ce se usucă, "robo-albina"
poate repeta întreaga rutină - sau se poate întoarce la zbor. Dar ingineria pentru scufundarea în apă nu a
fost ușoară. Cercetătorii au realizat de la început că robotul lor de 175 de miligrame avea nevoie de
ajutor să rămână în picioare sub apă. Așa că au adăugat grinzi transversale ce au stabilizat și încetinit
bătaia din aripi: în aer, aripile bat de aproximativ 250 de ori pe secundă; în apă, de aproximativ nouă
bătăi pe secundă. La o bătaie mai mare decât aceasta, robotul începe să se încline și să se răsucească și
chiar se poate desprinde. Robotul, de asemenea, are nevoie de ajutor pentru a se desprinde de
tensiunea suprafeței apei, astfel încât cercetătorii și-au dat seama cum să-i dea un impuls, folosindu-se
de un dispozitiv electric care transformă apa în oxigen și hidrogen, plus un „sparker“ care constribuie la
acumularea de gaze. După 2 minute, gazele se acumulează, recucând astfel greutatea acestuia. Apoi acel
“sparker” produce scântei favorizând acumularea gazelor, iar robotul se ridică până la 35 de centimetri
la o viteză mai mare de 2 metri pe secundă, susțin cercetătorii în Science Robotics. Robootul nu poate
zbura din nou până când nu se usucă, dar designul îl ajută să se alinieze la o aterizare sigură. În viitor,
acest robot versatil poate ajuta pe lângă polenizare, la cercetări oceanografice, sondajele piscicole și
monitorizarea mediului.