XVII

poezie [ ]
Cincizeci de sonete de dragoste

-------------------------
de PABLO NERUDA [PABLO_NERUDA]

2004-11-02 |

Nu te iubesc drept trandafir de sare,

Topaz, garoafe, săgetări aprinse:
Ci cum iubeşti întunecate lucruri,
Taină, între inimă şi umbră.

Ca pe o piatră ne-nflorită ce poartă

Lumina unor flori în ea, în taină,
Eu te iubesc, şi dragostea ta-mi suie
Ca din pământ mireasmă tainic strânsă.

Fără să ştiu, eu te iubesc orbeşte,

Fără mândrie, fără gând şi simplu
Astfel mi te-a-nchis în ea iubirea.

Astfel încât topiţi într-o fiinţă,

Aproape încât mâna ta pe pieptu-mi
E-a mea şi visul ochii tăi mi-adoarme.

degete arse
poezie [ ]

-------------------------
de PABLO NERUDA [PABLO_NERUDA]

2004-05-05 |

romanie straveche bucuresti aurit

asa apareai
infernalelor si cerestilor noastre republici
ale americii
pastorala erai si intunecata
spini si torturi iti strajuiau
mizeria groaznica
in timp ce madame charmante
divaga prin saloane pe frantuzeste
biciul cadea
pe ranile poporului tau
in timp ce literati eleganti
-in revistele lor-
il studiau pe lawrence spionul
pe heidegger sau pe "notre petit dieu"
"tout allait bien a bucarest"
petrolul
lasa pe degete arsuri
si-nnegrea chipul
multor romani
ca sa se schimbe-n mormane
de lire sterline
la new york si londra
de aceea
era atat de elegant bucurestiul
atat de suave cucuonele
"ah quel charme monsieur!"
in timp ce foamea
dadea tarcoale inaltand
furculita ei goala
prin mahalalele negre
si prin trista campie
ah da domnilor era
intocmai ca buenos aires
ca santiago sau lima
bogota si sao paolo
unii putini dansau in salon
schimband suspine intre ei
clubul si revistele literare
erau foarte europene
foamea era romaneasca
frigul era romanesc
jalea saracilor
in teascul comun era romaneasca
si asa mergea viata
din floare in floare ca si-n continentul meu
cu inchisorile pline
si valsu-n gradini
oui madame ce lume
a fost ce ireparabila
pierdere pentru intreaga
suflare distinsa!
cu bucurestiul s-a ispravit
acel gust aceea linie
acel delicios amestec
de putregaisi "patiserie"!
groaznic imi pare
eu spun
ca pana si culoarea locala
pitorestile zdrentuitele straie
cersetorii incolaciti ca radacinile
fetele care tremurand
asteptau noaptea
la portile balului
toate acestea vai ce oroare au disparut
ce ne vom face chere madame
vom scoate pe alte meleaguri
vreo revista a negustorilor de vite
profund preocupati de "metaphisique"

| Cine moare ?
personale [ Gânduri ]

-------------------------
de PABLO NERUDA [PABLO_NERUDA]

2003-02-06 |

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care
invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul
pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai
inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste
intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un

efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o
traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in
fiecare zi...
Totdeauna
poezie [ ]

-------------------------
de PABLO NERUDA [PABLO_NERUDA]

2002-11-27 |

TOTDEAUNA

Eu n-am fost gelos

Niciodată!

Vino cu un bărbat pe umeri!

Vino cu o sută de bărbaţi în plete,
Vino cu o mie de bărbaţi între glezne şi sâni!
Vino ca un râu
plin de înecaţi
care întâlneşte marea mânioasă
şi veşnica spumă- timpul!

Târăşte-i pe toţi după tine!

Acolo unde te aştept eu
vom fi totdeauna singuri,
vom fi totdeauna numai tu şi eu,
singuri pe pământ
pentru a ne începe viaţa.
Absenţa
poezie [ ]

-------------------------
de PABLO NERUDA [PABLO_NERUDA]

2002-11-27 |
ABSENŢA

Abia te-am părăsit

şi umbli în mine, cristalină
sau tremurând,
neliniştită
rănită de mine însumi
sau copleşită de dragoste,
ca atunci când ochii tăi se închid
peste harul vieţii
pe care ţi-l dărui fără încetare.

Dragostea mea,
ne-am întâlnit
îsetoşaţi
şi ne-am băut toată apa
şi tot sângele;
ne-am întâlnit înfometaţi
şi ne-am muşcat
aşa cum muşcă focul,
lăsându-ne unul pe altul răniţi.

Dar aşteaptă-mă,
Păstrează pentru mine dulceaţa ta…
Eu îţi voi dărui, de asemenea,
Un trandafir frumos.
Ramura furata
poezie [ ]

-------------------------
de PABLO NERUDA [PABLO_NERUDA]

2002-11-26 |

Ramura furata

Ne vom strecura noaptea

sa furam
o ramura inflorita.

Vom sari zidul

in intunericul unei gradini straine,
doua umbre in umbra.

Iarna inca nici n-a trecut

si marul se arata
preschimbat pe neasteptate
intr-o cascada de flori mirositoare.

Vom patrunde in noapte,

vom ajunge pana la firmamentul ei tremurator
si mainile tale mici, si mainile mele
vor fura stelele…

Si in varful picioarelor,
in casa noastra,
prin noapte si umbra,
va patrunde odata cu pasii tai
pasul mut al parfumului
si,
cu picioarele instelate,
trupul limpede al primaverii.