18

18. DEFINIREA CARACTERISTICILOR STĂRII NORMALE A

UNITĂŢII DE GOSPODĂRIRE

18.1 Stabilirea funcţiilor ecologice, economice şi sociale ale unităţii de gospodărire

18.2 Definirea modelului stării normale. Stabilirea ţelurilor de gospodărire
18.2.1 Necesitatea stabilirii ţelurilor de gospodărire
18.2.2 Stabilirea regimului
18.2.3 Ţeluri de gospodărire specifice arboretelor
18.2.3.1 Determinarea compoziţiei – ţel
18.2.3.2 Stabilirea dimensiunilor arborilor şi arboretelor la exploatabilitate
18.2.3.3 Alegerea tipului şi formei de structură a arboretelor (tratamentul)
18.2.4 Ţeluri de gospodărire specifice unităţii de gospodărire
18.2.4.1 Distribuţia arboretelor pe clase de vârstă (Fixarea ciclului)
18.2.4.2 Asigurarea condiţiilor de stabilitate a fondului de producţie (orânduirea în spaţiu a
arboretelor)

18.1 Stabilirea funcţiilor ecologice, economice şi sociale ale unităţii de

gospodărire

Pe baza cunoştinţelor acumulate în prima parte a cursului, se poate afirma

că proiectul de amenajare este un proiect „de aducere” a unei păduri în starea
corespunzătoare destinaţiei sale. În condiţiile în care pădurea este privită ca
mijloc de realizare a unui obiectiv de natură ecologică, economică sau socială,
„destinaţia” unei păduri înseamnă atribuirea funcţiilor pe care aceasta urmează să
le îndeplinească. Din această cauză, determinarea funcţiilor unităţii de
gospodărire ce face obiectul amenajării se constituie într-o primă problemă
abordată în cadrul proiectului. Nevoile generale ale economiei, stabilite prin
strategiile economice de dezvoltare, stau la baza analizei pe care o întreprinde
amenajistul în vederea stabilirii, ţinând seama de natura şi însuşirile pădurii, a
funcţiilor ce trebuie atribuite arboretelor componente.
Rolul amenajistului în atribuirea funcţiilor pe care urmează să le
îndeplinească arboretele este diferit după cum acestea sunt destinate producţiei
de lemn sau protecţiei. Astfel pentru cele de protecţie, amenajistul dispune de
criterii clare şi precise de repartizare pe funcţiuni, criterii impuse prin acte
normative preluate ca atare în normele tehnice pentru amenajarea pădurilor.
Pentru pădurile de producţie, amenajistul, pe baza obiectivelor economice
stabilite de structuri abilitate, urmează să precizeze ce funcţii poate îndeplini
fiecare arboret în parte. În prealabil, amenajistul trebuie să definească grupele de
sortimente care pot fi adoptate ca ţeluri economice şi să stabilească criteriile după
care la nivelul fiecărui arboret se poate atribui ca ţel un sortiment sau o grupă de
sortimente.
În practica amenajării pădurilor din România, grupele de sortimente care
urmează să definească ţelurile economice sunt definite prin limite ale diametrului
minim la capătul subţire (fără coajă – ds); ele au fost stabilite cu ocazia elaborării
tabelelor de sortare dimensională pentru principalele specii şi sunt prezentate în
Tabelul nr. 17.1.
Tabelul nr. 17.1

Sistemul de clasificare a lemnului pe sortimente dimensionale

Sortimentul Diametrul minim la capătul

dimensional subţire (ds) [cm]
Denumire Simbol Răşinoase Foioase
Lemn gros I G1 > 24 > 40
II G2 24,1 – 34 24,1 – 40
III G3 20,1 – 24 -
Lemn mijlociu I M1 14,1 – 20 20,1 – 24
II M2 10,1 – 14 16,1 – 20
III M3 - 12,1 – 16
Lemn subţire S ≤ 10 ≤ 12

În ceea ce priveşte criteriile de atribuire a ţelului economic, specialistul în

amenajarea pădurilor chemat să elaboreze un proiect de amenajare trebuie să
aibă în vedere următoarele considerente:
0
1 Deoarece constituirea unităţilor de gospodărire conduce la includerea în
acestea de arborete de diferite specii şi productivităţi, funcţiile se atribuie la nivel
de arboret;
0
2 Orientarea pădurilor spre producţia de lemn foarte gros este oportună în
situaţia producerii, pentru unele specii, a unor sortimente de mare valoare
economică;
0
3 La nivel naţional şi mondial, peste 50% din consumul de lemn îl
reprezintă lemnul gros; se impune orientarea pădurilor spre producţiei acestui
sortiment în toate cazurile în care arboretele sunt situate pe staţiuni de bonitate
superioară şi mijlocie;
0
4 Tendinţa de creştere a consumului de lemn de dimensiuni mijlocii şi
subţiri poate fi satisfăcută din lemnul obţinut în urma executării operaţiunilor
culturale;
0
5 În general, arboretelor de productivitate superioară li se fixează ca ţel
economic, lemnul gros, celor de productivitate mijlocie, lemnul de dimensiuni
mijlocii, iar arboretele de productivitate inferioară au ca ţel economic lemnul
subţire.

2
 18.2 Definirea modelului stării normale. Stabilirea ţelurilor de gospodărire

18.2.1 Necesitatea stabilirii ţelurilor de gospodărire

Pentru a fi în măsură să se stabilească deciziile silviculturale de conducere

a pădurii spre starea sa normală este necesar să se stabilească caracteristicile
fondului de producţie normal. Aceste caracteristici odată stabilite devin obiective
de realizat, fiind numite ţeluri de gospodărire.
Aceste caracteristici de definire a stării normale a pădurii au în vedere atât
arboretele componente, cât şi unitatea de gospodărire în ansamblul său. Ele sunt
caracteristici structurale şi organizatorice spre care trebuie condusă pădurea (prin
măsuri tehnico – organizatorice), astfel încât aceasta să asigure starea cea mai
adecvată pentru îndeplinirea, în condiţii de maximă eficacitate, a funcţiilor
atribuite.
În raport cu nivelul urmărit, ţelurile de gospodărire sunt următoarele:
A. Arboret: compoziţia – ţel (1), dimensiunile arborilor şi arboretelor la
exploatabilitate (2), tipul de structură şi forma de concretizare (3);
B. Păduri (în ansamblu): distribuţia arboretelor pe clase de vârstă (codru
regulat şi crâng) (1), condiţiile de asigurare a stabilităţii fondului de
producţie (2).

18.2.2 Stabilirea regimului

Prin regim, în sens amenajistic, se înţelege un sistem de cultură şi
exploatare a unei păduri (modalitate de gospodărire) prin care se asigură
condiţii optime de aplicare a unui anumit mod de regenerare (sămânţă;
lăstari; sămânţă şi lăstari).
După cum se poate observa, regimul reprezintă un criteriu de
diferenţiere a ţelurilor de gospodărire.
Ţelurile de gospodărire se stabilesc pe regime. Un anumit regim imprimă
pădurii un specific, de care trebuie să se ţină cont în stabilirea ţelurilor de
gospodărire.
Corespunzător celor trei modalităţi de regenerare se disting
următoarele regime: codru, crâng şi crâng compus.
Ca modalitate de gospodărire, regimul este condiţionat de natura speciei şi
de scopul economic. Stabilirea regimului are sens doar la pădurile care se pot
regenera atât din sămânţă, cât şi din lăstari. De obicei, regimul este stabilit prin
reglementări oficiale menite să asigure satisfacerea nevoilor economiei cu
produse cât mai utile.
În concordanţă cu acestea, la alegerea regimului trebuie să se ţină cont de
următoarele:
A. Regimul codrului se impune:
▪ de la sine: în pădurile de răşinoase şi în cele de amestec cu
răşinoase;
▪ din oficiu: în pădurile de foioase (cu excepţia celor de salcâm,
zăvoaie şi de cer din stepă şi silvostepă) şi în plantaţiile de plopi euroamericani.
3
 B. Regimul crângului se impune:
▪ de la sine: în cazul zăvoaielor, al arboretelor de salcâm, al celor de
cer din stepă şi silvostepă;
▪ din considerente economice: în cazul unor arborete cu destinaţie
specială pentru care acest regim este cel mai corespunzător.
C. Regimul crângului compus – nu este aplicat în pădurile din România,
el nefiind recomandat de normele tehnice.
Amenajistul, în stabilirea regimului, trebuie să aibă în vedere că momentul
în care puterea de lăstărire începe să scadă marchează sfârşitul perioadei până
la care se poate aplica crângul.

18.2.3 Ţeluri de gospodărire specifice arboretelor

18.2.3.1 Determinarea compoziţiei – ţel

Este cunoscut faptul că valorificarea condiţiilor naturale de producţie se

consideră completă, când toate arboretele au consistenţă normală şi sunt
constituite din speciile cele mai valoroase proprii staţiunii şi proporţiile adecvate
ţelului economic stabilit. Aceasta reprezintă un deziderat, iar amenajistul trebuie
să ia toate măsurile ce se impun pentru atingerea acestuia. În ceea ce priveşte
consistenţa, măsurile au în vedere reglarea ei după criterii culturale în funcţie de
destinaţia arboretelor. Măsurile ce se impun în legătură cu îmbunătăţirea
compoziţiei trebuie să aibă în vedere un reper astfel încât acestea să fie aplicate
cu consecvenţă pe parcursul dezvoltării arboretelor. Acest reper îl reprezintă
compoziţia – ţel, considerată ca o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru realizarea
stării normale a fondului de producţie.
Compoziţia – ţel reprezintă combinaţia de specii dintr-un arboret, care
îmbină, în orice moment al existenţei sale, în modul cel mai favorabil, prin
proporţia şi gruparea lor, exigenţele biologice ale pădurii cu cerinţele
ecologice, economice şi sociale. Din această definiţie rezultă că se impune ca
aceasta să fie stabilită pentru cele mai caracteristice momente ale dezvoltării unui
arboret. În acest fel, se poate vorbi de compoziţia – ţel pe faze de dezvoltare:
▪ compoziţia – ţel la închiderea stării de masiv (compoziţia de
regenerare);
▪ compoziţia – ţel de păriş, codrişor etc.;
▪ compoziţia – ţel la maturitate (exploatabilitate).
În raport cu necesităţile de organizare şi conducere structurală se impune
stabilirea compoziţiei – ţel pentru următoarele etape:
0
1 ▪ compoziţia – ţel de regenerare;
0
2 ▪ compoziţia – ţel la exploatabilitate;
30 ▪ compoziţia – ţel de etapă (sfârşitul perioadei de aplicare a proiectului
de amenajare.
0
1 Compoziţia – ţel de regenerare se stabileşte pentru arboretele care
devin exploatabile în perioada de valabilitate a proiectului de amenajare şi are în
vedere ca viitorul arboret să fie alcătuit dintr-un asortiment de specii mai bogat,
astfel încât să permită adaptări ulterioare la obiectivele noi ce pot apărea. La
stabilirea compoziţiei – ţel de regenerare trebuie să se aibă în vedere condiţiile
staţionale, modul de dezvoltare a diferitelor specii în condiţiile date, producţia
arboretelor şi funcţia lor.
Aceasta se exprimă printr-o formulă ce redă speciile şi proporţia lor. Din
considerente practice, s-au elaborat compoziţii de regenerare diferenţiate în
raport cu marile unităţi de relief, etajele şi zonele naturale de vegetaţie. În cadrul
etajelor şi zonelor de vegetaţie, s -au diferenţiat compoziţii de regenerare pe
grupe de staţiuni şi tipuri de pădure ecologic echivalente, care au fost denumite
convenţional grupe ecologice. Normele tehnice privind compoziţiile de regenerare
a pădurilor – ediţia 2000, recomandă compoziţii – ţel de regenerare pentru 114
grupe ecologice.
0
2 Compoziţia – ţel la exploatabilitate se stabileşte în mod diferenţiat în
raport cu durata de timp necesară atingerii vârstei exploatabilităţii arboretului:
a) Pentru arboretele care au atins vârsta exploatabilităţii,
compoziţiile
– ţel la exploatabilitate se stabilesc în concordanţă cu criteriile avute în vedere la
alegerea speciilor dar cu luarea în considerare, la stabilirea proporţiei de
participare a acestora, a obiectivelor economice urmărite. Acestea pot coincide
sau pot fi diferite după cum limitele de variaţie a proporţiei speciilor în compoziţiile
– ţel de regenerare au fost mai restrânse sau mai mari;
b) Pentru arboretele în curs de conducere, la care compoziţiile
reale
diferă din diferite cauze, prin specii şi/sau proporţii, de cele recomandate de
normele de specialitate, compoziţiile – ţel la exploatabilitate se stabilesc în funcţie
de posibilităţile reale de modificare a proporţiilor speciilor pe perioada cuprinsă
între vârsta actuală şi vârsta exploatabilităţii, în concordanţă cu obiectivele
economice urmărite.
30 Compoziţia – ţel de etapă (sfârşitul perioadei de valabilitate a
amenajamentului) se stabileşte în raport cu natura lucrărilor ce urmează a fi
executate într-un arboret în perioada de aplicare a proiectului elaborat. De obicei,
lucrările de curăţiri şi rărituri conduc la modificări semnificative, în funcţie de
vârsta şi intensitatea intervenţiilor, ale proporţiei speciilor. Bazat pe această
posibilitate, amenajistul va analiza şi va estima proporţiile speciilor la sfârşitul
perioadei de aplicare a amenajamentului.
Indiferent de momentul pentru care se stabileşte compoziţia – ţel,
determinarea acesteia constituie o problemă complexă a cărei rezolvare este
deosebit de dificilă, afectată deseori de subiectivism. Pentru sporirea gradului de
obiectivitate, în ultima perioadă s -au propus modele matematice menite să ofere
soluţii în stabilirea compoziţiilor – ţel. La noi în ţară sunt de remarcat preocupările
de utilizare a programării matematice în stabilirea compoziţiei – ţel utilizând
informaţii despre ţelurile economice urmărite şi compoziţiile arboretelor (Dissescu,
1980).
Utilizarea modelelor matematice în această direcţie este condiţionată de
cuantificarea adecvată a tuturor parametrilor care influenţează procesul studiat,
inclusiv cei de natură ecologică. De fiecare dată, trebuie avute în vedere şi
compoziţiile „optimizate” de natură printr-un lent proces de ameliorare la cerinţele
de autoconservare.
 18.2.3.2 Stabilirea dimensiunilor arborilor şi arboretelor la exploatabilitate

O condiţie de bază pentru menţinerea productivităţii unei păduri la nivelul

cel mai ridicat o reprezintă recoltarea arborilor sau arboretelor în momentul când
au ajuns la exploatabilitate. Criteriul de recunoaştere al acestei stări se defineşte
în raport cu forma arboretelor:
▪ diametrul limită (maxim) al arborilor – în pădurile de codru grădinărit;
▪ diametrul mediu al arboretelor – în pădurile de codru regulat; având în
vedere că diametrul mediu se realizează la o anumită vârstă, exploatabilitatea se
stabileşte prin intermediul vârstei corespunzătoare acestei stări.
În aceste condiţii, în practică se vorbeşte despre stabilirea vârstei
exploatabilităţii la arboretele de codru regulat şi de diametrul limită sau maxim la
exploatabilitate pentru arboretele de codru grădinărit.
Pentru pădurile tratate în codru regulat, în vederea stabilirii condiţiilor de
realizare a ţelurilor economice, s-au stabilit diametrele medii la exploatabilitate,
diferenţiate pe specii şi clase de producţie (Tabelul nr. 17.2).
Tabelul nr. 17.2

Diametrele medii ale arboretelor la exploatabilitate,

în arboretele de codru regulat

Cate- Sortimentul Clasa de producţie

goria principal Specia I II III IV V
Diametrul mediu la 1,30 m,
în cm
– de rezonanţă Molid 52 46 40 - -
- buşteni – pentru furnir Gorun 48 44 - - -
A – pentru furnir Stejar
pedunculat 54 50 - - -
– pentru derulaj Fag 46 42 - - -
B - buşteni pentru Molid 46 42 34 28 24
cherestea şi alte utilizări Brad 48 44 36 30 25
Duglas, pini 30 28 26 22 16
Larice 44 38 34 30 24
Gorun 42 40 36 30 25
Stejar
pedunculat 48 46 40 32 28
Stejar pufos
şi brumăriu 25 20 16 - -
Cer şi
gârniţă 30 28 25 22 20
Fag 44 38 32 25 20
Tei 32 28 25 22 20
Plopi 34 30 25 22 18
Salcâmi 28 22 20 16 -
6
 Salcie 32 30 28 24 20
C - lemn de celuloză Molid 26 24 20 20 18
Pini 24 22 20 18 14
Plopi 28 26 22 20 18
Salcie 22 22 20 18 18

Cele două caracteristici – vârsta exploatabilităţii (codru regulat) şi diametrul

limită (codru grădinărit) – definesc condiţii ce trebuie să fie îndeplinite pentru
realizarea fondului de producţie normal, astfel că ele constituie ţeluri de
gospodărire ce trebuie precizate în proiectul de amenajare.
Vârstele exploatabilităţii şi diametrul mediu limită (maxim) se determină prin
calcul după procedeele descrise în prima parte a lucrării. Condiţia de bază
necesară stabilirii acestor valori este cunoaşterea ţelului economic.
Vârsta exploatabilităţii se stabileşte pentru fiecare arboret, în raport cu
specia preponderentă. Specie preponderentă este specie principală, din
compoziţia actuală a arboretului, care corespunde cel mai bine din punctul de
vedere al realizării obiectivelor de gospodărire urmărite şi care îndeplineşte, sub
raportul proporţiei de participare, unele condiţiile limită. Acestea, în funcţie de
vârstă şi de numărul speciilor din compoziţie, sunt prezentate în Tabelul nr. 17.3

Tabelul nr. 17.3

Condiţii limită de stabilire a speciei preponderente

Vârsta arboretului (ani)

Compoziţia 1 – 40 41 – 60 peste 60
Specia principală este preponderentă când
participă în proporţie de minimum ...
- două specii 20 30 40
- trei specii 15 25 30

Valori orientative pentru vârstele exploatabilităţii tehnice în raport cu

sortimentul – ţel urmărit, prevăzute în normele tehnice – ediţia 2000, sunt
prezentate în Tabelul nr. 17.4.
 Vârstele exploatabilităţii tehnice pentru arboretele gospodărite în codru
regulat cu funcţie (prioritară) de producţie

Clasa de producţie
I II III IV V
Specia Sortimentul – ţel principal (lemn pentru ...)
cherestea cherestea cherestea cherestea şi - celuloză
alte sortimente - construcţii ş.a.
Molid* 120 110 100 100 100
Brad 120 120 110 100 100
Pin silvestru 80 80 70 60 50
Pin negru 70 70 60 60 50
Larice 90 90 80 70 70
Fag 120 120 120 110 100
Mesteacăn 50 50 40 40 40
Gorun din sămânţă 140 130 120 120 120
Gorun din lăstar** 120 110 110 100 100
Stejar din sămânţă 130 130 120 110 110
Stejar din lăstar** 110 100 100 90 80
Cer din sămânţă 100 90 90 90 80
Cer din lăstar** 90 80 80 80 70
Gârniţă din sămânţă 120 120 110 100 100
Gârniţă din lăstar** 110 110 100 90 80
Stejar brumăriu 80 80 80 70 60
Stejar pufos 80 80 70 60 60
Tei 80 80 70 60 50
Carpen 60 60 50 40 40
Salcâm 35 30 25 25 20
Plop alb şi negru 35 35 30 25 25
Anini 70 70 70 60 60
Plopi selecţionaţi 25 20 20 18 18
Salcie din plantaţie 30 25 25 20 20
(sămânţă)
Salcie din sulinari 30 25 20 20 15

* - Pentru arboretele de molid din afara arealului natural de vegetaţie se vor adopta
vârste de tăiere de 70 – 80 ani.
* - Se referă la arboretele pentru care proporţia elementelor din lăstar depăşeşte 80%.
Pentru arboretele de gorun şi stejar pedunculat din lăstar viguroase şi de calitate
corespunzătoare, vârsta de tăiere se va majora cu 10 – 20 ani. Arboretele degradate se vor
exploata la vârste mai mici potrivit urgenţei de refacere.
Notă: Pentru arboretele de răşinoase destinate să producă sortimente de lemn de
rezonanţă şi claviatură şi pentru cele de foioase destinate să producă lemn pentru furnire,
vârstele exploatabilităţii tehnice vor fi 150 – 180 ani la molid şi brad, 160 – 180 ani pentru gorun
şi stejar, 140 – 150 ani pentru fag, 120 ani la arboretele afectate de inimă roşie, 120 – 140 ani
pentru gârniţă, 100 – 120 ani pentru tei, 80 ani pentru anini, 25 – 35 ani pentru plopi
selecţionaşi şi salcie din plantaţie sau sămânţă.

Pentru arboretele care îndeplinesc funcţii speciale de protecţie şi sunt luate

în considerare la reglementarea procesului de producţie, se recomandă ca
stabilirea de vârste de exploatabilitate să se facă prin majorarea valorilor
8
prezentate în Tabelul nr. 17.4 cu până la 10 ani (3 – 5 ani la plop, salcie şi
salcâm), în funcţie de starea arboretelor şi intensitatea funcţiei de protecţie
atribuită.
Diametrul limită, în cazul arboretelor tratate în codru grădinărit, reprezintă
limita superioară a distribuţiei arborilor pe categorii de diametre. Acesta se
stabileşte, pe bază de măsurători şi prin comparaţii periodice în concordanţă cu
prevederile metodei controlului aplicată în amenajarea pădurilor tratate în codru
grădinărit.
Orientativ, în ediţia din anul 2000 a normelor tehnice, se indică valori ale
diametrului limită pe specii şi clase de bonitate (Tabelul nr. 17.5).

Tabelul nr. 17.5

Diametre limită pentru arboretele tratate în codru grădinărit

Grupa şi Clasa de producţie

subgrupa Specia I II III IV V
funcţională Diametrul limită (cm)
I–1 Br – Mo 76 72 64 60 56
Fa 68 64 60 56 52
I – 2.3 Br – Mo 68 64 60 56 52
Fa 64 60 56 52 48
I – 4.5 Br – Mo 100 90 80 70 60
Fa 92 84 76 68 60
II Br – Mo 92 84 76 68 60
Fa 84 76 68 60 52

Diametrele prezentate în tabelele nr. 17.4 – 17.5 au valoare relativă. Valorile

adoptate pot diferi faţă de cele recomandate de normele tehnice, în măsura în
care caracteristicile reale ale arboretelor diferă de caracteristicile normale avute în
vedere la stabilirea vârstelor exploatabilităţii tehnice şi a diametrelor limită.

18.2.3.3 Alegerea tipului şi formei de structură a arboretelor (tratamentul)

Este cunoscut că între structura unui arboret şi capacitatea sa de a îndeplini

o funcţie social – ecologică sau economică există o strânsă legătură. Din această
cauză, la elaborarea proiectului de amenajare a unei păduri urmează să se
stabilească care este structura cea mai bună spre care trebuie să fie condus un
arboret pentru ca eficacitatea, în raport cu funcţia atribuită, să fie cât mai ridicată.
De aici necesitatea ca fiecărui arboret să i se stabilească tipul de structură ce
urmează a se realiza ţinând cont de staţiune şi de funcţiile atribuite (grădinărit,
regulat, cvasigrădinărit sau etajat). Această structură ce urmează a se realiza
constituie un ţel de gospodărire. Realizarea acestui ţel implică aplicarea, în
9
decursul existenţei unui arboret, a unui ansamblu de măsuri silviculturale –
denumit tratament. În practică, structura arboretului ca ţel de producţie este
înlocuită cu termenul de tratament (în locul obiectivului se precizează mijlocul de
realizare a acestuia). Este evident că prin tratament – în sens amenajistic – se
înţelege cu totul altceva decât modalitate de regenerare a arboretelor (sensul
silvicultural al acestei noţiuni).
Prin tratament – în sens amenajistic – se înţelege sistemul de măsuri
silviculturale la care este supus un arboret, de-alungul existenţei sale, pentru a
asigura condiţiile ecologice şi structurale cele mai eficace din punct de vedere al
funcţiilor atribuite. Ca sistem menit să fie aplicat un mare număr de ani,
tratamentul are caracter stabil şi se bazează pe analiza condiţiilor naturale de
producţie, a condiţiilor social – economice şi a experienţei locale dobândite sub
raport silvicultural.
Tratamentul trebuie să precizeze modalitatea de regenerare, sistemul de
rărituri şi lucrările culturale de altă natură în situaţia în care acestea se impun cu
regularitate.
Tratamentul se diferenţiază în raport cu regimul în cadrul căruia se aplică. În
toate situaţiile, prin tratament trebuie să se precizeze măsurile silviculturale
menite să fie aplicate sistematic, modul de intervenţie, succesiunea intervenţiilor,
ritmul tăierilor, orientarea tăierilor, modul de regenerare şi de îngrijire a
arboretelor.
Normele de amenajare a pădurilor, în funcţie de criteriile prezentate anterior
(formaţii forestiere, tipuri de structură, categorii de productivitate şi tipuri de
categorii funcţionale), recomandă tratamentele ce pot fi aplicate în pădurile din
România. Un extras din acestea – pentru molideto – brădete, molideto – făgete,
brădete, brădeto – făgete şi amestecuri de răşinoase cu fag – este prezentat în
Tabelul nr. 17.6.
Tabelul nr. 17.6
Tratamentele recomandate pentru pădurile din România (extras)

Tipul de Categoria de Categoria Grupa funcţională

structură productivitate de pantă I II
(grade) Tipuri de categorii funcţionale
III (III + IV) IV (V + VI)
Pluriene Superioară şi sub 25 G G
mijlocie 26 - 35 Cv, Lc Cv; Pm; P
Inferioară sub 25 G G; Cv; Pm
26 - 35 Cv Cv; Pm
Relativ Superioară şi sub 25 G; Cv G; Cv; Pm
pluriene mijlocie 26 - 35 Cv Cv; Pm; P
Inferioară sub 25 G; Cv G; Cv; Pm
26 - 35 Cv Cv; Pm; P

Tabelul nr. 17.6 (continuare)

10
Tipul de Categoria de Categoria Grupa funcţională
structură productivitate de pantă I II
(grade) Tipuri de categorii funcţionale
III (III + IV) IV (V + VI)
Echiene şi Superioară şi sub 25 G; Cv; Pm G; Cv; Pm; P
relativ mijlocie 26 - 35 Cv; Pm Cv; Pm
echiene Inferioară sub 25 G; Cv; Pm Cv; Pm; P
26 - 35 Cv; Pm Cv; Pm; Sm

Abrevierile din tabel au următoarea semnificaţie:

- G – tratamentul codrului grădinărit (tăierilor grădinărite, inclusiv tăierile
de transformare spre grădinărit);
- Cv – tratamentul codrului cvasigrădinărit (tăierilor cvasigrădinărite –
jardinatorii);
- P – tratamentul tăierilor progresive (tăieri în ochiuri);
- Pm – tratamentul tăierilor progresive în margine de masiv;
- Sm – tratamentul tăierilor succesive în margine de masiv;
Tratamentul se consideră corect ales doar în măsura în care el contribuie la
mărirea şi ameliorarea producţiei şi a efectului de protecţie a arboretelor.

18.2.4 Ţeluri de gospodărire specifice unităţii de gospodărire

18.2.4.1 Distribuţia arboretelor pe clase de vârstă (Fixarea ciclului)

S-a arătat, în prima parte a cursului, structura pe clase de vârstă a unei

păduri de codru regulat sau de crâng este condiţionată de ciclu. Stabilirea
acestuia se bazează pe media ponderată a vârstelor exploatabilităţii
arboretelor incluse într-o unitate de gospodărire din care s-au eliminat cele
considerate derivate, subproductive sau cele care au caracteristici ce
determină o scădere a capacităţii funcţionale. Plecând de la această valoare,
în definitivarea ciclului trebuie să se aibă în vedere şi alte aspecte de ordin
silvicultural, economic sau organizatoric. Aceste considerente impun ca valoarea
ciclului să se rotunjească în plus faţă de vârsta medie a exploatabilităţii
arboretelor, astfel că el nu poate fi mai mic decât această din urmă valoare. Din
considerente de ordin practic, ciclul se stabileşte la valori multiple de 10 ani (în
cazul arboretelor de codru) sau de 5 ani (crâng).
Ca ţel de gospodărire de importanţă deosebită, ciclul este stabilit, pentru
pădurile din România, prin normele tehnice de amenajare a pădurilor. Valorile
recomandate în normele tehnice – ediţia 2000, sunt prezentate în Tabelul nr. 17.7.

11
 Tabelul nr. 17.7

Cicluri pentru pădurile din România, pe formaţii forestiere, grupe

funcţionale şi sortimente – ţel

Formaţii Sortimente – ţel Cicluri pentru păduri cu

forestiere principale (lemn funcţii prioritare de:
pentru ...) producţie protecţie*
Molidişuri Cherestea 100 – 120 110 – 130
Rezonanţă 150 – 180 150 – 180
Brădete Cherestea 100 – 120 120 – 140
Rezonanţă 150 – 180 150 – 180
Făgete Cherestea 100 – 120 120 – 140
Furnire 140 – 150 140 – 150
Pinete (plantaţii) Cherestea 60 – 80 80 – 100
Gorunete Cherestea 120 – 140 130 – 150
Furnire 160 – 200 160 – 200
Stejărete de stejar Cherestea 110 – 130 130 – 150
pedunculat Furnire 160 – 180 160 – 180
Cerete Cherestea 80 – 100 90 – 120
Furnire 100 – 140 100 – 140
Gârniţete Cherestea 100 – 120 110 – 140
Furnire 120 – 160 120 – 150
Stejărete de stejar Cherestea 60 – 80 70 – 100
brumăriu
Stejărete de stejar Cherestea 60 – 80 70 – 100
pufos
Teişuri Cherestea 50 – 80 70 – 100
Furnire 80 – 100 80 – 100
Cărpinete Cherestea şi celuloză 40 – 60 50 – 70
Salcâmete Cherestea şi construcţii 25 – 35 30 – 40
Plopişuri de plop Cherestea 25 – 35 30 – 40
alb şi negru
Aninişuri Cherestea 60 – 70 65 – 75
Furnire 80 80
Culturi de plopi Cherestea şi celuloză 15 – 25 20 – 25
selecţionaţi Furnire 25 – 30 25 – 30
Culturi de salcie Cherestea şi celuloză 20 – 30 25 – 35
Furnire 30 – 35 30 – 35
Zăvoaie de salcie Cherestea şi celuloză 15 – 30 20 - 35

* - Se au în vedere în cazul pădurilor cu funcţii speciale de protecţie pentru

care se reglementează procesul de producţie lemnoasă

12
 Fondul de producţie normal se poate realiza prin aplicarea consecventă, pe
durata mai multor decenii, a unui plan de organizare şi conducere. În consecinţă,
ciclul trebuie să aibă un caracter cât mai stabil. Dacă modificarea lui este
inevitabilă, amenajistul trebuie să se convingă că aceasta nu se datorează unor
nevoi de moment, ci corespunde unei transformări adânci a vieţii social –
economice.

18.2.4.2 Asigurarea condiţiilor de stabilitate a fondului de producţie

(orânduirea în spaţiu a arboretelor)

Se cunoaşte faptul că arboretele cu structuri specifice codrului regulat îşi

pierd, de cele mai multe ori, capacitatea de a-şi asigura stabilitatea şi rezistenţa
împotriva acţiunii dăunătoare a soarelui, vântului, zăpezilor sau a furtunilor. Ele îşi
pierd independenţa, astfel că existenţa unuia este condiţionată de existenţa celor
vecine, iar stabilitatea unui arboret poate fi afectată prin exploatarea arboretelor
din jur. Din această cauză rezultă necesitatea creării, în cadrul unei unităţi de
gospodărire, a unor condiţii de apărare reciprocă. O astfel de apărare impune
realizarea unei aşezări în spaţiu a arboretelor de diferite vârste şi mărimi, în aşa
fel încât fiecare să poată fi exploatat la timpul său, fără să pună în pericol
stabilitatea arboretelor din jur. Se ajunge astfel la crearea unui sistem care să
asigure desfăşurarea nestingherită a procesului de producţie. Acest sistem este
necesar în special în pădurile unde frecvenţa doborâturilor produse de vânt este
foarte mare.
Sistemul de asigurare a stabilităţii necesită formarea de grupuri de protecţie,
iar în interiorul acestora o aşezare a arboretelor care să permită atât protecţia lor
prin acoperire, cât şi posibilitatea de înaintare a tăierilor de regenerare din direcţia
care favorizează instalarea şi dezvoltarea seminţişului.
Crearea sistemului care să asigure condiţiile necesare impune ca
proiectantul amenajist să elaboreze un „proiect special de orânduire în
spaţiu” prin care să stabilească:
- grupurile de protecţie şi tăierile ce trebuie executate pentru
întărirea marginilor (la nivelul unităţii de gospodărire);
- direcţia şi frontul tăierilor de regenerare, tăierile de izolare şi
acoperire
pentru arboretele anormal aşezate (la nivelul fiecărui grup de
protecţie). Se recomandă ca întreg sistemul propus să fie reprezentat pe o
hartă în care, prin semne convenţionale, să se figureze locul şi felul tăierilor,
frontul şi direcţia tăierilor de regenerare.
Orânduirea în spaţiu impune exploatări pe suprafeţe mici, ceea ce creează
pentru gospodărirea pădurilor obligaţia de a realiza o cultură intensivă a
arboretelor.