Regimul comuist in Romania

Comunismul este un termen care se poate referi la mai multe noțiuni legate între ele, dar diferite și,
istoric, foarte contrastate, sau chiar, după comentatori precum istoricul Stephane Courtois,
contradictorii:

 o ideologie care, oficial, promovează un sistem social în care nu există stat, clase
sociale și proprietate privată asupra mijloacelor de producție, și care are scopul de a realiza
o societate egalitară;
 o mișcare politică, un partid care afirmă că dorește să implementeze acest sistem;
 un regim politic care se revendică „comunist”, „socialist”, „republică populară” sau „democrație
populară”, în care statul există, fiind chiar atotputernic și totalitar sub conducerea excluzivă a
unui singur partid, zis „comunist”, „socialist” sau „muncitoresc”, iar clasele sociale fiind
diferențiate nu prin accesul la proprietate ci prin accesul inegal la uzufructul proprietății colective.
După Revoluția din februarie 1917 din Rusia țaristă, care a răsturnat monarhia și produs o republică
democrată[necesită citare], a urmat în Octombrie puciul comunist („bolșevic”), numit ulterior „Revoluția
din Octombrie”), care a produs un regim inspirat de marxism (și de diversele ideologii derivate, cea
mai notabilă fiind a Marxism-Leninismului) și de tradițiile politice ruse.

Partidul Comunist Român (PCR) s-a creat la data de 8 mai 1921, iar începând cu anul 1924, până
în 1944 s-a aflat în ilegalitate, denunţând mereu România Mare. Iniţial a fost un partid mic având
până în 1944 circa 300 membrii, în marea lor majoritate muncitori.
Venirea la putere a comuniştilor s-a petrecut în contextul momentului 23 august 1944, care a
însemnat ieşirea României din alianţa cu Germania, alăturarea ţării noastre coaliţiei Naţiunilor
Unite (Anglia, SUA şi URSS), îndepărtarea de la putere şi arestarea liderilor regimului
antonescian în frunte cu Ion Antonescu şi Mihai Antonescu. Principalul artizan al acestui act a
fost regele Mihai I (1927-1930, 1940-1947). Deşi s-a dorit instalarea unui regin democratic,
momentul 23 august marchează şi ieşirea din ilegalitate a comuniştilor şi debutul luptei lor
pentru acapararea puterii, cu sprijinul Moscovei şi al Armatei Roşii, care intra la 30 august în
Bucureşti.

Primul guvern format după 23 august l-a avut în frunte pe mareşalul palatului regal generalul Constantin
Sănătescu (august–noiembrie 1944) şi l-a cuprins ca ministru al justiţiei pe Lucreţiu Pătrăşcanu din partea
PCR. În al doilea guvern Sănătescu (noiembrie-decembrie 1944) comuniştii au primit mai multe
portofolii: postul de viceprimministru (Petru Groza), postul de ministru al educaţiei (Ştefan Voitec),
postul de ministru al comunicaţilor (Gheorghe Gheoghiu Dej) şi postul de ministrul al justiţiei (Lucreţiu
Pătrăşcanu). Cu toate acestea comuniştii nu au fost mulţumiţi şi au iniţiat şi condus numeroase acte
subversive: greve, tensiuni între populaţie şi autorităţi, precum şi o aspră campanie critică asupra a tot
ceea ce reprezenta trecutul interbelic. În decembrie 1944 a fost numit un nou guvern condus de generalul
Nicolae Rădescu (decembrie 1944-februarie 1945), care s-a opus creşterii influenţei comuniştilor.
În acest context adjunctul ministrului de externe sovietic Andrei Vîşinski soseşte la Bucureşti şi îl sileşte
pe regele Mihai să-l numească premier pe Petru Groza, şeful primului guvern procommunist din istoria
României, inslalat la 6 martie 1945. Comuniştii au trecut la elaborarea unei noi legislaţii de inspiraţie
sovietică şi la înlăturarea tuturor adversarilor politici, ţintele lor predilecte fiind monarhia şi partidele
politice din perioada interbelică.

Guvernul Groza nu a fost recunoscut pe plan internaţional de SUA şi Anglia, fapt care îl determină pe
regele Mihai să intre în greva regală (august 1945) refuzând să mai semneze orice act emis de guvern,
sperând că gestul său va duce la înlăturarea acestuia. Singura consecinţă directă a grevei regale a fost
includerea în guvern a doi reprezentanţi ai opoziţiei Emil Haţieganu (Partidul Naţional Ţărănesc) şi
Mihail Romniceanu (Partidul Naţional Liberal) a căror influenţă a fost neînsemnată. Activitatea
guvernului Groza s-a concentrat pe elaborarea unei noi reforme agrare (1945), prin care aproape 1 milion
de familii au fost împroprietărite cu pământ, foştii proprietari îşi puteau păstra deocamdată doar 50
hectare. Această reformă a avut mai mult un caracter politic care viza înlăturarea marilor proprietari de
pământ. Tot în anul 1945 guvernul Groza a aprobat crearea sovromurilor (societăţi comerciale româno-
sovietice create cu scopul de recupera datoria de război a României faţă de URSS – au constituit o metodă
de jaf organizat prin care s-au scurs de la noi din ţară importante sume de bani sau materii prime–
exemple: Sovromtransport, Sovrombancă, Sovromasigurări – ultimul sovrom a fost Sovromcuarţ
desfiinţat în anul 1956).

Următorul obiectiv al comuniştilor a fost asigurarea unei majorităţi parlamentare. Astfel, alegerile din 19
noiembrie 1946 au fost câştigate de Blocul Partidelor Democratice, o alianţă electorală condusă de
comunişti (din care făceau parte printre alte partide minuscule şi dizidenţele liberală, condusă de
Gheorghe Tătărescu şi ţărănistă, condusă de Anton Alexandrescu). Aceste alegeri au fost falsificate de
comunişti adevăratul câştigător fiind Partidul Nnaţional Ţărănesc.

După alegerile din 1946 comuniştii au trecut la lichidarea sistematică a oricărei forme de
opoziţie. În mai 1946 în urma procesului marii trădări naţionale sunt executaţi Ion Antonescu şi
Mihai Antonescu. În acelaşi an se desfiinţează Senatul, parlamentul devenind unicameral, iar
Banca Naţională este etatizată (devine de stat). În iulie 1947 în urma înscenării de la Tămădău
(unui număr important de fruntaşi ai Partidului Naţional Ţărănesc le-a fost oferită ocazia de a
fugi în străinătate. La aerodromul din Tămădău autorităţile comuniste i-au arestat pe liderii
partidului şi i-au pus sub acuzare pentru încercare de fugă într-o ţară străină. Întreaga afacere a fost o
provocare organizată de PCR pentru a justifica desfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, lucru
care s-a şi întîmplat). Conducerea PNŢ în frunte cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache a fost arestată,
Maniu murind la penitenciarul Sighet în 1953, iar Mihalache la închisoarea Râmnicu Sărat în
1963.
În august 1947 celălalt partid de opoziţie PNL condus de Dinu Brătianu îşi încetează activitatea.
Ultimul bastion al democraţiei monarhia, a suferit şi ea atacurile comuniştilor: la 30 decembrie
1947 Gheorghe Gheoghiu Dej şi Petru Groza îl forţează pe regele Mihai să abdice şi să
părăsească ţara, monarhia a fost abolită şi s-a proclamat Republica Populară Română.
Nicolae și Elena Ceaușescu în vizită la Pol Pot, 30 mai 1978.

Nicolae Ceaușescu a fost ales noul Secretar General al PCR în 1965 și șef al statului în 1967.
Denunțarea invaziei sovietice în Cehoslovacia din 1968 și scurta relaxare a represiunii interne, l-a ajutat pe
noul lider comunist de la București să-și creeze o imagine pozitivă în țară și în occident.
Rapida creștere economică, susținută prin mari credite obținute din vest, nu a putut fi menținută și a scăzut
gradual în intensitate până s-a ajuns la austeritate și la represiune internă, care au avut ca rezultat Revoluția din
decembrie 1989 și prăbușirea regimului comunist și în România.

SURSE:
https://istoriiregasite.wordpress.com/2016/04/04/instaurarea-comunismului-in-romania/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_comunist%C4%83
http://www.afaceriardelene.ro/altepagini/referat-despre-regimul-comunist-din-romania
https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunism