FABULA

INTRODUCERE
Fabula a apărut, pentru prima dată, în India.
La început, fabula a circulat pe cale orală, pătrunzând, astfel, în secolele al VII-lea – al VI-
lea înainte de Hristos, în Grecia.
Creatorul fabulei grecești este considerat a fi Esop.
Poeții latini care s-au inspirat din ESOP, scriind fabule, au fost Fedru și Avian.
Poetul La Fontaine este cel mai mare fabulist al literaturii universale (secolul al XVII-lea).
La noi, creatori de fabule cunoscuți sunt Grigore Alexandrescu și George Topârceanu.
Precum Samson (din ”Câinele și cățelul”, de Grigore Alexandrescu) simbolizează dorința
de parvenire, mințind, iar Samurache este tipul omului naiv și credul, furnica reprezintă munca
neobosită, hărnicia, perseverența, sârguința și prevederea, iar greierul semnifică lipsa de simț
practic, de prevedere, lipsa de griji, de înțelepciune.

II.

Fabula este una dintre cele mai vechi specii literare, al cărei nume se leagă de cel al lui
Esop, originar din Troia.
La Roma, cel care a făcut din fabula esopică o specie literară de prestigiu este Fedru,
originar din Macedonia. Fedru a vrut să stârnească râsul și să îndrepte viața prin povețe înțelepte.
Pentru aceasta, a recurs la alegorie, dând grai pomilor și animalelor.
Cel mai mare fabulist modern, francezul La Fontaine, a definit astfel fabula: ”o povestire
care, sub vălul ficțiunii, ascunde un adevăr de ordin moral, și în care animalele sunt personajele.
O parte a fabulei este corpul, adică povestirea, alta – sufletul, adevărul moral”.
Fabula a apărut, prentru prima dată, în India, de unde s-a transmis, prin viu grai, până la
greci. În literatura greacă, a pătruns în secolele VII-VI înainte de Hristos.
Fabula este o specie a genului epic, ce conține o scurtă povestire alegorică, în versuri sau
în proză, în care sunt satirizate defecte omenești, cu scopul de a le îndrepta. Personajele implicate
în acțiune sunt animale, plante sau obiecte înzestrate cu însușiri omenești. Modul de expunere este
narațiunea, care se îmbină cu dialogul, de aceea fabula dobândește, adesea, forma unei scenete.
 Fabula are o morală care constă în exprimarea unei pilde, a unei învățături, așezată – de
cele mai multe ori – la sfârșitul operei, dar poate sta și la începutul acesteia. Morala poate lipsi din
fabulă, atunci când este subînțeleasă cu ușurință din narațiunea alegorică.
Alegoria este procedeul prin care trăsăturile de caracter și ideile umane sunt ascunse în
spatele unor măști de animale, plante sau obiecte.
Figura de stil dominantă în fabulă este personificarea.
Fabula este reprezentată cu succes în literatura română de Grigore Alexandrescu,
Alexandru Donici, Anton Pann, George Topârceanu, Tudor Arghezi.
Grigore Alexandrescu (1814-1885) este unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii
române din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Tema fabulei ”Iepurele, ogarul și copoiul” este satirizarea justiției, în care dreptatea este
totdeauna de partea celor puternici, înscenând procese celor umili, pentru avantaje evidente.
Morala este reprezentată de patru versuri și decodifică, încă de la început, ideea că, pentru
cel umil, chiar calitățile definitorii pot constitui tot atâtea capete de acuzare și-l pot duce la
pedeapsa cu moartea.
Situația narată se referă la oameni, care, deși sunt asemănători din punctul de vedere al
calităților preponderente, ei se deosebesc net prin scopul și interesul fiecăruia, decisive fiind rangul
social și învestirea într-o funcție care să implice putere de acțiune în vederea obținerii de avantaje
personale. Oamenii puternici nu mai știu cum să-i jupoaie și să câștige de pe urma celor umili, pe
când cei hăituiți încearcă să găsească mijloace instinctive de supraviețuire, dar care pot deveni
acuzații ”fondate”, adevărate ”crime” pentru condamnare.
Rima este împerecheată, iar versurile – atât scurte, de 6-7 silabe, cât și lungi, de 13-14
silabe.
Identificăm, altărui de personificare, și invocația.