62

My diary
Luni, 19 Mar 2018

Doamne, dacă-mi ești prieten/

de Spiridon Popescu
Doamne, dacă-mi ești prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi ești prieten,

N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Și-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,

Când și-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Și să lase-n viaţă calul.

Luni, 19 Mar 2018

Când izgonit din cuibul veșniciei

întâiul om
trecea uimit și-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - și din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Și omul cel dintâi, pribeagul, nu știa să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin

al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjenește-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei și nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".

Și-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare

îi dete - lacrimile.