minescu

Madonă

în noaptea unei lumi ce nu mai este,

dea în basme şi vorbea în poezii,
aud, te cuget, tânără şi dulce veste
cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei.

mură caldă, ochi de piatră ce scânteie,

ca gândirea unui împărat poet,
inizarea frumuseţii de femeie,
şi astăzi tot frumoasă o revăd.

ut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,

at de raze şi d-eterne primăveri,
-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,
utind regină printre îngerii din cer

pânza goală pe Madona Dumnezeie,

de stele, cu surâsul blând, vergin,
aze blonde, chip de înger, dar femeie,
i prototipul îngerilor din senin.

rdut în noaptea unei vieţi de poezie,

, femeie stearpă, fără suflet, fără foc,
din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
a pustiită râde-o rază de noroc.

a ta pală de o bolnavă beţie,

eţită de-al corupţiei muşcat,
asupră-ţi, crudo, vălul alb de poezie,
ale raza inocenţei eu i-am dat.

lidele raze ce-nconjoară cu magie

rului-geniu, îngerului-ideal,
ăcui o suntă, dintr-un chicot, simfonie,
murdare, ochiu-aurorei matinal.

cade, crudo! dismeţit din visuri sece,

este trezită de al buzei tale-ngheţ
tine, demon, şi amoru-mi stins şi rece
m asupră-ţi eu să caut cu dispreţ!

a o bacantă, ce-a luat cu-nşelăciune

te de fecioară mirtul verde de martir,
ărei suflet era sunt ca rugăciunea,
a bacantei e spasmodic, lung delir.
el creat-a pe Madona Dumnezeie,
i de stele, cu surâsul blând, vergin,
zeitate dintr-o palidă femeie,
arpă, rece şi cu suflet de venin!

ă? - C-o privire umedă şi rugătoare

zdrobi şi frânge apostat-inima mea?
cad şi-ţi caut în ochi negri-adânci ca marea,
e mâine, şi-i întreb de poţi ierta.

ii, nu mai plânge!... A fost crudă-nvinuirea,

şi nedreaptă, fără razem, fără fond.
i fi chiar demon, tu eşti suntă prin iubire,
cest demon cu ochi mari, cu părul blond.