Dreptul de proprietate este o ordine consfinţită prin lege, potrivit căreia diferite persoane, colective de

oameni sau statul stăpinesc, se folosesc şi dispun de bunuri materiale in interesul propriu.
Proprietatea constituie baza economiei naţionale, baza materiala si spirituală a populaţiei, este izvorul
forţei Patriei noastre.Ea este o relatie relaţie socială care exprimă condiţiile producerii, reparatiei si
consumului bunurilor materiale. In viata sociala relatii de proprietate apar ca un drept de proprietate, ce
permite persoanelor fizice sau juridice să posede, sa nu folosească su sa nu dispună de bunuri materiale în
interesul propriu.
Convenţiile jurldico-civile se svirsesc de către perersoanele fizice şi juridice in scopul dobîndirii
dreptului de proprietate asupra unei sau altei producţii, mărfuri etc. Semnificatia dreptului de proprietate
constă în faptul că el întotdeauna este legat de un oarecare lucru, reprezintă o relaţie socială intre oameni cu
privire la bunurile materiale.
Potrivit art. 89 Cod civil, proprietarul se bucură de dreptul de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie
asupra bunurilor in limitele determinate de lege.
Proprietarul exercită atributele corespunzătoare prin puterea sa proprie, deoarece se supun, numai
legii, pe cînd celelalte persoane, altele decît proprietarul, le îndeplinesc în virtutea puterii transmise de
proprietar şi in conformitate nu numai cu legea, dar şi cu directivele sale sau, ia cazul posesiei ilegale a
bunurilor, le exercită ilegal.
O altă trăsătură distinctivă a dreptului de proprietate este că titularul exercită atributele in interesul
propriu.
Deci atributele dreptului de proprietate sînt: posesiunea, folosinţa şi dispoziţia, exercitate în interes
propriu şi prin putere proprie.
Prin posesiune se subînţelege stâpînirea activă a bunurilor din punct de vedere fizic şi economic.
Posesiunea este un atribui foarte important al proprietăţii, deoarece, dacă proprietarul este deposedat de bun,
practic el este lipsit şi de posibilitatea de a-1 folosi şi administra. In unele cazuri proprietarul poate transmite
posesia asupra bunului său altei persoane.
Folosirea cuprinde dreptul de a utiliza eficient bunul. Folosirea bunurilor poate fi efectuată atît
nemijlocit de către proprietar, cit şi de alte persoane la doleanţa lui.
Dispoziţia înseamnă posibilitatea de a determina soarta bunului fie prin consumarea sau distrugerea
lui fie prin vinzare, schimb sau donaţie.
Dreptul civil cunoaşte două metode iniţiale derivate de dobindire a dreptului de proprietate.
La temeiurile iniţiale se referă cazurile, cînd dreptul de proprietate asupra bunurilor încă nu i-a
aparţinut nimanui. De exemplu, apariţia dreptului de proprietate în baza producerii bunurilor, naţionalizării
averii de către stat, trecerea in