Repere şi idei

Centenarul Marii Uniri,

un examen pentru
România
Tw eet

În mod sigur, centenarul este un recurs la

memorie, la rememorarea faptelor înaintașilor și
o cuvenită reverență față de jertfele lor de pe
câmpurile de luptă ale Marelui Război, din temnițele austro-ungare și ulterior ale hidrei
comuniste. Căci, din păcate, nu am știut a ne cinsti făuritorii Marii Uniri, eroii de la Mărăști,
Mărășești și Oituz, mulți dintre aceștia pierind la Sighet, Gherla, Aiud în anii ’50, când au fost
condamnați pentru imaginare fapte. Acești martiri veritabili ai neamului încă așteaptă un gest
simbolic de reabilitare, de dreptate postumă din partea instituțiilor statului român.

Centenarul trebuie să fie un moment de reflecție profundă a societății românești care să

împletească fericit o sumarizare a progreselor realizate de România în cei 100 de ani scurși de
la Marea Unire cu nevoia de a privi spre viitor și a proiecta, de ce nu, următorii 100 de ani. Ar
trebui cu siguranță făcut un bilanț al ultimei sute de ani la care să ne raportăm la ceea ce noi,
ca popor, am făcut bine, la ce am greșit, la ce putem îndrepta, continua. Acest bilanț trebuie să
înceapă de la programul amplu de reforme ale României Mari, iniţiat în vara anului 1917 cu
promisiunile îndeplinite ale reformei agrare și acordării votului universal masculin, la rezoluția
Unirii de la Alba Iulia, și să se termine cu bilanțul ultimelor trei decenii scurse de la Revoluția din
1989. Unde suntem, ce am reușit, ce nu am reușit și ce vom face pe viitor. Și poate dezbaterea
privind proiecția viitorului este cea mai importantă. Ce fel de țară vrem să lăsăm moștenire
urmașilor noștri? Cum va fi oare România următoarei sute de ani? Sigur, este greu de răspuns!
Unul dintre marii istorici români contemporani remarca faptul că societatea noastră pare că
este în derivă și din cauza lipsei unui proiect național, a unui ideal național care să conjuge
energiile creatoare ale poporului român, risipite astăzi în dispute sterile.

Acum 100 de ani, generația Marii Uniri și-a avut idealul său național și a știut să-l împlinească,
mulți români făcând jertfa supremă pe câmpurile de luptă ale Marelui Război. Mi se pare acum,
la aproape 100 de ani de la Marea Unire, ca fiind propice o dezbatere care să implice, sine ira
et studio, forțele creatoare ale României, instituțiile perene - Biserica, Academia, Universitatea
- în gândirea unui nou proiect de țară, care să canalizeze forța și energiile acestei națiuni,
pentru că înainte de toate centenarul trebuie să unească și nu să despartă poporul român.
Centenarul înseamnă principii, credințe și valori. Căci România s-a construit pe valori, principii
și mai ales pe credință. De aceea, considerăm că marcarea centenarului trebuie să aibă
următoarele dimensiuni: educativă, a modernizării, a patrimoniului și a memoriei
instituționalizate, a elaborării unor lucrări științifice fundamentale pentru România, toate acestea
unite sub umbrela durabilității și a impactului major în societatea românească.

Principala dimensiune a centenarului este aceea educativă, pentru că tânăra generație,

societatea românească în ansamblu, trebuie să-și însușească valorile, atitudinile și convingerile
patriotice și să înțeleagă mesajul și sacrificiul generației Marii Uniri. De aceea, din această
perspectivă credem că proiectarea și derularea unor programe educaționale de istorie, cultură
și memorie a centenarului ar putea să reconcilieze tânăra generație cu istoria și să cultive valori
și atitudini care să ducă mai departe spiritul generației de la 1918.

Dimensiunea modernizării este esențială, căci fără o modernizare a țării, fără construirea unor
obiective durabile, instituții moderne care să lucreze pentru cetățean, obiective culturale și
sociale care să educe și să contribuie la bunăstarea generală, am rămâne o țară săracă, dar
plină de resurse nevalorificate.

Conservarea patrimoniului Marelui Război și al Marii Uniri se constituie într-o importantă

dimensiune și direcție a marcării centenarului. În Muzeul Unirii de la Alba Iulia plouă, alte zeci
de case memoriale zac în paragină, monumentele eroilor sunt obosite de scurgerea timpului și
au nevoie de o restaurare consistentă. Este nevoie ca fiecare comunitate să își onoreze eroii și
jertfele lor, de aceea trebuie gândite și reîmprospătate tradițiile anuale de cinstire a memoriei
înaintașilor.

Încă nu avem o istorie a Primului Război Mondial, a Marii Uniri, nu avem o enciclopedie a
României și acestea sunt doar câteva exemple de mari lucrări științifice care definesc orice
națiune europeană, iată de ce ar trebui ca aceste proiecte să fie realizate acum sub egida
centenarului.

Dacă tot am vorbit de durabilitate, pare, la momentul actual, că singurul obiectiv important, al
celei mai mari părți a societății românești, care se va realiza este Catedrala Mântuirii
Neamului, preconizată a fi inaugurată în anul 2018, anul centenarului, iar acest fapt ne
dovedește, ca un arc peste timp, rolul important al Bisericii Ortodoxe Române în menținerea vie
a flăcării spirituale a acestui neam, a unității noastre naționale.

De modul cum vom ști să marcăm centenarul Marii Uniri depinde și modul cum vom proiecta și
imagina viitorul nostru ca națiune, cum vom construi România de mâine. Generațiile tinere, dar
și cele care vor veni vor învăța de la noi, pe această cale, cum am cinstit memoria înaintașilor și
ce realizări durabile am împlinit pentru a aminti de jertfele acestora. În acest fel și ei, la rândul
lor, vor duce mai departe năzuințele acestui neam.

Dorin Stănescu, 24 Noiembrie 2017

http://ziarullumina.ro/centenarul-marii-uniri-un-examen-pentru-romania-128427.html
Printează