Despre totul si nimic

“Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul”.Sunt totul si
nimic.O particula de praf in asta lume,sunt nimic in marea asta mare printre miliardele de suflete
si sunt totul in acest univers.Ma gandesc uneori si imi pun intrebarea doar din dorul de a simti
putina normalitate ,normalitate ce mi-am creat-o eu desigur: cum ar fi sa stau la aceeasi masa cu
Einstein sau Tesla sau Brancusi sa imi impartaseasca din tainele lumesti, cum ar fi sa ii intalnesc
pe Eminescu,Stanescu,Eliade sau Cioran sa ii ascult vorbind despre viziunea iubirii.Sau poate pe
Mozart sau Strauss pentru o nota de dramatism sa simt vibratiile unui aer incarcat incercand sa
imi sopteasca cate ceva.

Am scris aceste randuri si am dat nastere acestor idei in timp ce ascultam muzica
frantuzeasca.Nu ma face decat sa ma trimita intr-un timp si spatiu…nu romantic cum ati crede ci
intr-o lume fara griji,in care se facea ca joc sah cu o buna prietena de a mea alaturi de un pahar
de vin si niste branza veche cu paine proaspata de casa.Dar stilul musical s-a schimbat si se aud
pe fundal influente de jazz.Ei bine jazzul este slabiciunea mea.Ce incantare pentru sufletul meu!
Acum nu as putea sa imi mai doresc nimic….cu exceptia unei pisici dandu-mi tarcoale si o
discutie la miezul noptii despre totul si nimic cu un suflet drag.Mmmm… influente cubaneze,cu
siguranta ma imaginez dansand ca in vremurile mele lipsite de griji si responsabilitati.Vremurile
in care dansam si dansam incontinuu,vremurile in care ma pierdeam in ritmurile exotice iar la
final trezindu-ma nu auzeam decat aplauze de la un public ce nici nu il obeservasem pana la
finalul competitiei.

Intr.o alta ordine de idei tin minte din miile de discutii psihologice si pline de compasiune si
dragoste intre mine si a mea mama in care imi spusese: nu trebuie sa te pierzi in detalii si totusi
detaliile fac diferenta! Ei bine raspunsul meu a venit imediat dupa aceea iar eu am replicat:este
tardiv de tarziu…dupa multe alte cuvinte redundante ce au iesit prin viu grai si ne-am exprimat
viziunea despre totul si nimic am ajuns la concluzia ca oricum tot intr-o entropie am ajuns sa
fiu.Si ma complic si ma pierd si ma ofuschez si iubesc si ranesc si plang si rad si doresc si castig
si pierd si invat si nu invat si iau si dau zi de zi,noapte de noapte.In incercarea de a-mi linisti
vocile din cap si sternul din a mai se zbate ca un nebun ajung la concluzia ca timpul isi bate joc
de noi, nici macar nu exista! Iar noi la randul nostru ne-am pierdut in nimicuri si dorim sa
atingem apogeul in aceasta viata fara a da importanta lucrurilor cu adevarat importante,fara a
trece print-un anumit filtru ceea ce vedem,auzim,mancam,atingem.Totul este normal..nu mai
multumim nu mai contemplam.De abia cand ramanem surzi dorim a aude de abia cand nu vedem
dorim a vedea…Eu iubesc tu iubesti insa eu iubesc intr-un fel iar tu in altul.Sunt dezamagita de
acesti demoni ce ne-au acaparat si prostia omeneasca ce imi ingreuneaza munca.Bine ca am doua
maini sa ma pot tine singura ,bine ca am doua maini sa imi pot atinge obrazul cu dragoste.Pacat
ca nu am doua guri sa ma pot saruta parinteste dezchizandu-mi al trei-lea ochi si poate si cateva
chakre daca tot caut totul si nimic.

Imi place apa… sa ma spele de pacate sau de murdaria ce am acumulat-o intr-o zi de

munca,sa ma hraneasca cu energia ei,pe plan mental dar si spiritual,sa ma identific cu ea si sa fiu
acum la flux,acum la reflux,sarata dar si dulce.Imi place focul…sa ma arda sa pot renaste ca un
phoenix din propria-mi cenusa,sa imi incalzeasca trupul,sa ma apere.Imi place aerul,sa imi
mangaie fata si sa imi aduca miros de tei in fiecare an.Imi place pamantul sa ma tina verticala,sa
calc pe el cu forta sau cu blandete.