CHIRICIOIU IONELA ANDRADA, PPS, AN III

PARALIZIILE CEREBRALE

Paralizia cerebrală la copii (PC) reprezintă un grup de tulburări neurologice

neprogresive caracterizate printr-un control neadecvat al mobilităţii şi posturii, datorate unor
cauze care acţionează asupra SNC pre-, intra- sau postnatal, în primii 3-5 ani de viaţă (perioada
iniţială de dezvoltare a creierului). PC sunt considerate afecţiuni neprogresive, dar într-o
continuă dinamică, fiind influenţate de procesul de creştere şi de dezvoltare, astfel că
manisfestările clinice se pot modifica în timp. Afectarea motorie este un criteriu obligatoriu şi
definitoriu al PC, aceasta fiind aproape întotdeauna însoţită de alte manifestări secundare
afectării SNC, cum ar fi: retardul mental, epilepsia, deficitele senzoriale (auditive, vizuale),
tulburările cognitive, tulburările de comportament etc. PC se clasifică în trei tipuri majore:
spastice, diskinetice şi ataxice. Sunt posibile asocieri ale sindromului spastic cu cel diskinetic,
mai rar cu sindromul ataxic (forme mixte).
Mulţi dintre copiii cu PC au avut un istoric de travaliu prelungit, de naştere prematură sau de
şi au prezentat comă şi convulsii în primele zile de viaţă. Little a postulat că anomaliile motorii
pe care le prezentau copiii cu PC erau urmarea naşterilor patologice. În 1897, Freud sugera că
PC constituie un sindrom, rezultat al unor factori prenatali care au influenţat dezvoltarea
fătului. Prevalenţa PC (forme medii şi severe) este de 1,5-2,5 la 1000 de nou-născuţi vii, mai
ridicată în ţările în curs de dezvoltare. Alte statistici prezintă următoarele date: 7 cazuri la
100.000 de locuitori, şi 1,3 cazuri la 1000 de naşteri. Peste 90% dintre copiii cu PC ating vîrsta
adultă.
Clasificarile au la baza modificările clinice (spasticitate, dischinezie, ataxie, aspecte mixte),
modificările anatomice şi gradul de severitate al deficitului motor . Dintre acestea se apreciază
că cea mai importantă clasificare este cea clinică, deoarece există corelaţii între tipul afectării
clinice, evoluţie şi tratament, cu toate că şi această clasificare prezintă unele neajunsuri
(semnele şi simptomele clinice variază în primul an de viaţă, mişcările şi tipul posturii se
modifică complet, de la hipotonie şi distonie la spasticitate şi ataxie). Din punct de vedere
clinic, copiii cu PC prezintă trei tipuri de tulburări motorii. Astfel, leziunea din SNC este
corelată direct cu alterarea primară a tonusului muscular, forţei musculare, echilibrului şi
sensibilităţii. Secundar, în timp şi în relaţie cu leziunea SNC şi paralel cu creşterea musculară
şi scheletală apar contracturi musculare, urmate de deformări osoase. Ca reacţie adaptativă,
pacientul adoptă poziţii anormale (ex.: genunchi hiperextinşi in poziţia în picioare).
CHIRICIOIU IONELA ANDRADA, PPS, AN III
CHIRICIOIU IONELA ANDRADA, PPS, AN III

BIBLIOGRAFIE:

1. Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.(2008). Paraliziile cerebrale la copil. Protocol clinic

national. Chișinău: T-PAR;
2. Dragomir D, Pleşca D. (2002).Paraliziile cerebrale în: Ciofu Eugen, Ciofu Carmen (eds) Tratat
de Pediatrie, prima ediţie, Editura Medicală;
CHIRICIOIU IONELA ANDRADA, PPS, AN III

3. Pleșca, D., Hurduc, V., Ioan, I., Dinu, I. (2010). Evaluarea copilului cu paralizie cerebrală.
București: Pedia, Nr.2, art.1.