Sunteți pe pagina 1din 5

Prepararea uleiurilor din plante

medicinale
De către andreea | Publicat: 01/03/2010

Cuprinsul seriei: Pregatirea plantelor medicinale


1. Prepararea plantelor medicinale
2. Prepararea ceaiului sau infuziei
3. Prepararea decoctului
4. Prepararea uleiurilor din plante medicinale (This post)
5. Alifii, unguente si supozitoare

Uleiurile din plantele medicinale sunt produsele minunate si benefice. Ele pot fi
folosite pentru o varietate de scopuri, si sunt foarte usor de preparat. Exista doua tipuri
de uleiuri din plante medicinale si de multe ori, ele sunt confundate.

Uleiurile aromatice/esentiale sunt preparate prin procesul de distilare a plantelor


medicinale (impreuna cu apa) si contin substante aromatice si volatile ce se gasesec in
planta medicinala. De fapt, acestea nu sunt chiar uleiuri, numele mai potrivit fiind esente,
dar au primit numele de uleiuri deoarece nu se amesteca cu apa. Uleiurile
aromatice/volatile sunt foarte concentrate si trebuiesc folosite cu atentie, de obicei
trebuiesc diluate intr-un ulei vegetal (ulei de migdale, ulei de masline etc) pentru a fi
folosite direct pe piele. Este aproape imposibil de preparat acasa uleiurile volatile de
buna calitate, fiind necesar un distilator special din sticla (cel pentru tuica este facut in
general din metal), si plante de buna calitate, culese doar la un anumit moment al zilei (in
functie de planta medicinala).

Pe de alta parte, exista posibilitatea de a infuza plantele medicinale in ulei vegetal (cum
ar fi cel de masline sau migdale dulci). Aceste uleiuri infuzate sunt foarte simplu de
preparat si mult mai ieftine decat uleiurile volatile. Deoarece nu sunt atat de concentrate
ca uleiurile volatile, ele sunt absolute sigure de folosit. Ele pot fi folosite atat extern, cat
si intern – depinde de uleiul vegetal si de planta medicinala folosita. Si dupa ce au fost
preparate, aceste uleiuri infuzate pot fi folosite la prepararea unguentelor si a alifiilor.

Ingredientele necesare

 Ulei vegetal
Uleiul folosit trebuie sa fie de calitate superioara, nerafinat din seminte (in,
canepa, floarea soarelui, struguri), nuci si alune (migdale dulci, macademia,
palmier), etc. Unul dintre uleiurile preferate pentru infuzia plantelor medicinale
este uleiul de masline. Pentru aceasta ai nevoie de ulei de masline “extra virgin”
care este de cea mai buna calitate. Acest ulei este folosit in mod medicinal.
Uleiurile mai usoare cum ar fi cele de migdale, seminte de struguri, seminte de
piersica sunt folosite pentru uleiurile infuzate folosite in cosmetica si sunt
minunate pentru masaj, crème, lotiuni.
 Plante medicinale
Exista multe plante medicinale potrivite pentru infuzia in ulei. Ele pot fi folosite
atat uscate cat si proaspete, cu toate ca pentru infuzarea in ulei a plantelor
medicinale proaspete este nevoie de ceva mai multa experienta. De aceea, daca
este prima data cand faci un ulei infuzat, iti recomand folosirea plantelor
medicinale uscate. Daca doresti sa folosesti plante proaspete, atunci trebuie sa te
asiguri ca nu au surplus de umiditate (cum ar fi roua). Dupa ce culegi plantele (cel
mai bine dimineata), spala-le cu apa proaspata si lasa-le pentru cateva ore sa se
usuce pe un prosop, intr-un loc ferit de soare si bine aerisit.

Cantitatea de ulei si planta medicinale necesara

Metoda pe care eu o recomand este sa pui planta medicinala intr-un vas din sticla sau
portelan si sa torni peste ulei, atat cat sa acopere planta cu 2 degete. Se amesteca cu o
lingura/spatula din lemn pentru a scoate bulele de aer formate. Se mai toarna ulei daca
este nevoie. Plantele expuse la aer pot sa determine formarea bacteriilor si sa strice uleiul,
deci este important ca planta sa fie bine imbibata si acoperita cu ulei.

Cum se pregatesc uleiurile infuzate?

Exista patru metode de pregatire ale uleiurile infuzate fiecare din aceasta metoda este
efectiva. Eu prefer infuzia in ulei pe un timp indelungat, dar exista momente cand si
infuzia rapida este folositoare.

Infuzia solara

Folosind cantitatile de planta din metoda descrisa mai sus (uleiul sa acopere bine planta),
pune cantitatea dorita de planta medicinala intr-un borcan. Acopera borcanul bine cu un
capac cu filet sau ceolofan si ata. Pune borcanul intr-un loc calduros si insorit. Intr-un loc
rece ca Romania, borcanul poate sa fie bagat in nisip pentru a atrage si mai multa caldura.
Lasa sa se infuzeze astfel pe o perioada de doua saptamani. Este minunat sa vezi ca in
acest timp uleiul nu se rancezeste – nu stiu de ce si nu am gasit o explicatie care sa ma
lamureasca. Totusi, dupa aceasta perioada de infuzare si dupa ce uleiul este strecurat,
acesta rancezeste destul de usor daca nu este tinut in conditiile necesare (in sticle inchise
la culoare, in locuri racoroase si intunecoase)

Dupa doua saptamani, strecoara uleiul printr-o panza, stoarce bine planta si pastreza intr-
o sticla inchisa la culoare, intr-un loc racoros si intunecat.

Infuzia la temperatura camerei

Aceasta metoda este preferata mea. Cu toate ca dureaza mai mult timp pana ce planta
medicinala si uleiul se infuzeaza, totusi procesul este mai lent si mai bland si permite
componentilor nutritivi si medicinali ai plantei sa fie extrase in mod optim. Si este si o
metoda mult mai accesibila atat pentru clima din Romania cat si pentru cei ce stau intr-un
apartament fara balcon.

Se procedeaza exact ca mai sus, numai ca borcanul se lasa intr-un loc intunecos, la
temperatura camerei. Borcanul trebuie sa fie bine inchis pentru a nu permite aerului sa
patrunda (cel mai bine este sa folosesti ceolofan impaturit de cateva ori si legat strans cu
ata). Se lasa la infuzat pe o perioada de sase saptamani, dupa care se strecoara, se stoarce
bine planta si se pune uleiul intr-o sticla inchisa la culoare. Se pastreaza intr-un loc
intunecos si racoros.

Infuzia in cuptor

Se folosesc cantitatile de planta medicinala si ulei descrise mai sus. Se pune planta cu
uleiul intr-un borcan, se pune un capac cu filet si se pune borcanul intr-o oala cu apa. Se
baga astfel in cuptor, la focul cel mai mic posibil (sau 40-60 de grade Celsius pentru
cuptoarele electrice). Lasa planta medicinala cu uleiul la infuzat pentru cateva ore,
verificand mereu ca uleiul nu se incalzeste in execes si se arde (apa din oala nu trebuie sa
fiarba si nici uleiul). Daca este nevoie, se adauga din cand in cand apa rece si se lasa usa
cuptorului intredeschisa. Cu cat temperatura este mai joasa cu atat uleiul poate sa fie
infuzat mai mult timp si cu atat infuzia iese de calitate mai buna.

Infuzia in baie de abur

Se folosesc cantitatile de mai sus de planta si ulei. Se pun intr-un vas de sticla care se
pune intr-o oala cu apa. Vasul de sticla nu trebuie sa atinga fundul oalei. Acopera vasul
cu un capac sau o farfurie. Se pune oala la foc mic si se lasa la infuzat pe o perioada de 2-
4 ore. Trebuie avut grija ca uleiul sa nu fiarba, adaugandu-se apa rece din cand in cand in
oala. Cu cat focul este mai mic cu atat infuzia iese mai buna. Daca este necesar, se poate
lua oala de pe foc din cand in cand pentru a permite uleiului sa se mai raceasca.

Aceasta metoda este foarta rapida, dar trebuie avut mare grija ca uleiul sa nu se
infierbante prea tare si in loc de o infuzie minunata sa primesti….. plante prajite in ulei.

Mici “secrete” in prepararea uleiului infuzat

Uleiurile infuzate sunt foarte simplu de preparat si isi vor pastra calitatile pentru cateva
luni. Cu toate astea este posibil sa existe cateva “puncte problematice” cu care trebuie sa
fii atenta

 Daca in timpul infuziei apare in ulei mucegai, este semn ca planta folosita sau
borcanul au fost ude. Foloseste plante uscate sau daca folosesti planta verde,
proaspat culeasa, ai grija sa stergi de pe planta orice umezeala. De asemenea,
verifica, inainte de a introduce plantele si uleiul in borcan, ca acesta este curat si
uscat. Pentru infuziile de lunga durata cel mai bine ar fi sa sterilizezi borcanul (ca
la muraturi) – se toarna apa clocotita in borcan, se varsa apa si se pune borcanul la
uscat in cuptorul incalzit.
 Daca exista spatiu prea mare de aer in borcan (intre ulei si capac), poate sa
incurajeze aparitia mucegaiului. De acea este bine sa fie folosit un borcan de
marime corespunzatoare pentru cantitatea de plante si ulei dorita, pe care sa il
umpli pana in varf.
 S-ar putea sa observi ca se formeaza bule mici de aer in ulei, in timpul infuziei.
Aceasta este o forma de gaze pe care plantele le elimina in timpul prepararii. Nu
trebuie sa te ingrijorezi, acest lucru nu reprezinta un semn ca ceva este neinregula,
este doar un process natural.
 Sa nu incalzesti prea tare uleiul. Nu vrei sa iti prajesti planta medicinala. Uleiul
trece de la temperatura calda la fierbinte foarte repede, deci daca pregatesti uleiul
infuzat in cuptor sau pe aragaz, ai grija sa mentii uleiul la o temperatura mai
scazuta. Pentru acest lucru poate fi folosit un termometru folosit in laboratoare
(masoara temperatura pana la 100 – 120 grade Celsius) – temperatura uleiului nu
trebuie sa treaca de 60 grade Celsius in cazul uleiului de masline si 70 grade
Celsius in cazul celorlalte uleiuri mai usoare.
 Daca folosesti planta verde, atunci dupa terminarea procesului de infuzare, scurge
uleiul intr-un vas fara sa storci planta. In alt vas stoarce planta printr-un
tifon/panza. Depoziteaza cele doua uleiuri in sticle diferite, fara sa le combini.
Uleiul stors din planta contine bacterii si umiditate – de aceea se va mentine pe o
perioada mai scurta de timp. De asemenea acest ulei va fi folosit doar extern.

Alifii, unguente si supozitoare


Odata ce ai preparat un ulei infuzat, este foarte simplu sa pregatesti o alifie, un unguent
sau supozitoare. Acestea sunt sunt compuse din uleiuri , unturi vegetale (optional), plante
medicinale si ceara de albine. De asemenea, ele se prepara in acelasi mod, diferenta
intre ele este doar proportia intre unt, ulei si ceara de albine – alifiile sunt mai grase,
unguentele sunt mai moi, iar supozitoarele sunt tari.
Ingredientele necesare:
 ulei vegetal – este folosit ca solvent (o substanta care extrage componentii activi
ai plantelor) si ofera o baza emolienta si nutritiva
 unt vegetal (unt de nuca shea, unt de cacao, unt de avocado etc) este folosit atat
pentru calitatile nutritive cat si pentru a ajuta la intarirea produsului
 ceara de albine este folosita pentru a intari produsul final (da forma de
unguent/alifie/supozitor), pentru calitatile nutritive si medicinale si pentru
calitatile de pastrare (foloseste ca conservant)
 plantele medicinale sunt folosite pentru calitatile terapeutice
 pot fi folosite ingrediente suplimentare cum ar fi: miere de albine, propolis, argila,
vitamina E si A, uleiuri esentiale
Prepararea unguentelor, alifiilor si a supozitoarelor necesita eforturi minime. Produsul
final arata minunat si are efecte emoliente si terapeutice minunate. De asemenea,
preparate in casa, aceste produse sunt mai de calitate (cu cat folosesti ingrediente de
calitate, cu atat calitatea produsului creste), mai ieftine (deci iti va fi mai usor sa le
folosesti) si lipsite de chimicale (mai ales daca folosesti ingrediente bio-organice).
Reteta de baza pentru pregatirea alifiilor, unguentelor si a supozitoarelor
Primul pas
Pregateste uleiul infuzat urmand una dintre metodele descrise
Pasul al doilea
Strecoara uleiul la terminarea procesului de infuzie. La fiecare cana de ulei adauga un
sfert de cana de ceara de albine razuita. Incalzeste uleiul si ceara de albine impreuna intr-
un vas de sticla pus intr-o oala cu apa calda si mentine cald pana cand ceara se topeste in
intregime. Pentru a verifica consistenta compozitiei, poti pune o lingura din compozitie
in congelator pentru un minut sau doua. Daca este prea moale se mai adauga ceara, daca
este prea tare se mai adauga ulei.
Pasul al treilea
Cand esti satisfacuta de consistenta compozitiei, ia compozitia de pe foc si cu mixerul se
amesteca la viteza mica, pana incepe sa se intareasca. Se lasa cateva minute si se reia
amestecatul. Si se repeta astfel pana cand amestecul se raceste si se intareste uniform.
Pasul al patrulea (optional)
Se adauga untul vegetal usor incalzit, in cantitatea dorita. Se amesteca bine noua
compozitie. De asemenea se poate adauga la compozitie vitamina E, vitamina A, propolis
in glicerina, miere de albine, laptisor de matca, argila, uleiuri esentiale/volatile in functie
de necesitati.
Mici “secrete” in prepararea produselor
 Daca adaugi unt vegetal, poti sa reduci cantitatea de ceara de albine
 Poti folosi in loc de unt vegetal (sau pe langa untul vegetal), uleiuri solide cum ar
fi cele de cocos si palmier . Uleiurile solide de buna calitate sunt cele produse
prin presare la rece, nu au miros (de exemplu, mirosul de cocos din ulei este dat
prin adaugare de parfumuri/arome chimice!!!), iar culoarea lor in stare solida este
laptoasa.
 Daca doresti sa prepari supozitoare, adauga la compozitie mai multa ceara.
Adauga untul vegetal (sau uleiul solid – cel de cocos se potriveste cel mai bine)
cat compozitia este calda si toarna imediat in forme mici. De exemplu, in cazul in
care nu gasesti ambalaje speciale pentru supozitoare, atunci se poate turna
compozitia in tavite cu forme pentru gheata. Se da la congelator pentru o ora sau
doua si pe urma se taie bucati (felii) de marimea dorita. Se pastreaza in frigider.
 Cel mai bine este sa pastrezi preparatul in borcanele de sticla cu capac (in afara de
supozitoare). Imparte preparatul in mai multe portii pentru a pastra pentru mai
mult timp.
 Depoziteaza in locuri intunecoase si racoroase. Pe timp de vara se pot pastra in
frigider.

S-ar putea să vă placă și