W@Ä ZÉx AAA

Umorul la I.L. Caragiale

D-l Goe
cÜÉyA i|ÉÜxÄ WÉuÜx

Creator al schiŃei în literatura romănă, (Momente. 1901),
I. L. Caragiale va rămâne un neîntrecut artist în domeniu, utilizând
valorile expresive ale limbii în: caracterizarea personajelor,
caracterul comic al situaŃiilor înfăŃişate, comicul de limbaj şi de
situaŃie.

SchiŃ
SchiŃa este o operă epică în proză de dimensiuni reduse, cu o
acŃiune restrânsă, la care participă un număr mic de personaje
surprinse într-un moment semnificativ al existenŃei lor. Goe, însoŃit
de familia sa (mam'mare, mamiŃica şi tanti MiŃa) este surprins în
timpul călătoriei sale spre Bucureşti. Şirul de năzbâtii ale lui Goe pe
parcursul călătoriei se constituie în scene memorabile pentru
caracterizarea personajelor (pierderea biletului de călătorie, plata
unui nou bilet, blocarea lui Goe în toaletă,
tragerea semnalului de alarmă). Goe este
prezentat ca un copil răsfaŃat, aflat în
pemanenŃă în centrul atenŃiei, obraznic şi leneş. Scriitorul ironizează, o
dată cu prezentarea întâmplărilor, şi comportamentui celor trei doamne
mândre de "educaŃia" oferită "puişorului" (îi permit totul, îi iartă orice, îl
răsplătesc, deşi nu merită, îl iubesc şi îl admiră peste măsură, considerându-l
un "tânăr" frumos şi elegant, de o inteligenŃă şi o
cultură remarcabile). Contrastul între pretenŃiile
adulŃilor în materie de educaŃie şi rezultatele dezastruoase în domeniu
reprezintă o sursă inepuizabilă a comicului.

Atitudinea autorului faŃă faŃă de personaje este critică
critică şi ironică
ironică.
Uneori naratorul preia de la personaje chiar unele forme greşite de
exprimare pentru a le scoate în evidenŃă cu ironie: "[...] şi iar săruta pe
nepoŃel şi iar îi potriveşte pălăria de mariner"; "Nu-i treaba dumitale! ce te-
amesteci d-ta? zice tanti MiŃa urâtului...", "se strâmbă la urătul...".

Cu o compoziŃie echilibrată şi bine structurată, utilizând resursele
expresive ale limbajului, schiŃa recurge la puŃine mijloace stilistice:
- ComparaŃia subliniază ironic situaŃia: "toate trei cucoanele îl săruta dulce, ca şi cum l-ar
revedea după o îndelungată absenŃă".
- EnumeraŃiile devin sugestive în caracterizarea personajelor: "poartă un frumos costum
de marinar, pălărie de paie, cu inscripŃia pe pamblică: «Le Formidable»"; "Mam' mare îşi face
cruce, apoi aprinde o Ńigară [...]".

-I-
 W@Ä ZÉx AAA
- Antiteza pune în lumina contrastul dintre admiraŃia exagerată a doamnelor şi
obraznicia lui Goe sau dintre politeŃea tânărului şi impoliteŃea
băiatului: "Vezi că sunteŃi proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe";
"Apoi de' n-a învăŃat toată lumea carte ca d-ta! zice mam'mare [...]".

Este prezent comicul de situaŃie şi comicul de limbaj care
presupun umorul şi ironia. De remarcat sunt şi savoarea dialogurilor şi
naturaleŃea replicilor. SchiŃa are consistenŃa unei scenete şi de aceea ea a
fost deseori dramatizată; precizările naratorului referitoare la personaje
pot constitui adevărate indicaŃii de regie.
Autorul îşi exprimă dezaprobarea şi dispreŃul faŃă de personaje,
devine ironic când remarcă faptul că Goe este dus la Bucureşti ca să nu
mai rămână repetent şi anul acesta; când se referă la
grija exagerată a bunicii (ia un beret de rezervă); când
foloseşte diminutivele nepoŃel, puişor; capul gol (gol interior) şi în finalul
schiŃei când sugerează ideea că asupra făptaşului care a tras semnalul de
alarmă, planează incertitudinea nu se poate ştii cine a tras manivela.

Umorul rezultă din năzbâtiile lui Goe:
Goe (nerăbdarea, pierderea pălăriei,
disputa cu conductorul); din atitudinea inconştientă a însoŃitoarelor lui şi felul
de a vorbi al personajelor, care nu este sancŃionat de autor pentru că este omeneşte să acceptăm
dorinŃa oricărei persoane de a părea altfel şi altceva decât este în realitate.
Limbajul viu colorat, succesiunea dinamică a întâmplărilor şi tâlcul lor, extraordinara
abilitate cu care sunt creionate personajele, fac din această schiŃă un adevărat monument de artă
literară.
Atitudinea autorului, evident critică, transpare din tonul său ironic, din întâmplările
imaginate la care participă Goe, precum şi din felul acestuia de a vorbi. Atitudinea satirică a
scriitorului se remarcă încă din titlu. Aşezarea apelativului ,,domnul’’ înaintea substantivului
propriu, ,,Goe’’, urmat de punctele de suspensie argumentează încă o dată comicul realizat prin
contradicŃia dintre esenŃă şi aparenŃă dintre o persoană ce constituie un model.
Goe stârneşte râsul prin ridicol şi prostie, constituind pentru oricine un exemplu negativ,
care îndeamnă la un comportament diferit, pentru a nu fi la fel de penibil. În ridicularizarea
acestui personaj, Caragiale foloseşte ironia, comicul de situaŃie şi de limbaj, pntru a sugera
atitudinea critică faŃă de tipul copilului prost crescut şi răsfăŃat peste măsură.
Comicul îl stârneşte Goe şi datorită celorlalte personaje, care au impresia că bunăstarea
materială le asigură un loc preferenŃial în societate. Incultura pe care o transmit şi ,,tânărului
mariner’’ vine să întregească comicul în această operă.

Personajul Goe
D-l Goe este personajul principal din schiŃa cu acelaşi nume de I.L. Caragile. Mereu în
centrul atenŃiei, tânărului Goe i se face o prezentare nu prea elogioasă chiar la începutul
naraŃiunii: ”ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta”.
Neastâmpărul permanent este surprins de autor prin acel ”foarte impacient”, tonul de
comandă şi încruntarea fiind mai mult manifestări de obraznicie şi orgoliu prostesc, decât
demnitate şi hotărâre.

- II -
 W@Ä ZÉx AAA
łinuta vestimentară de “marinel”, “mariner” sau “marinal” este impecabilă: ”un fromos”
costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripŃia pe pamblică “Le Formidable”.
Datorită faptului că i se permite,”procopsitul’’ le insultă pe cele două cucoane “vezi că
sunteŃi proaste amândouă? ”iar ele în inconştienŃa lor, îi zâmbesc cu simpatie.
Vorbele lui mam-mare, printre săruturi şi gesturi de alint: ”n-a învăŃat toată lumea carte
ca tine” sunt în totală contradicŃie cu remarca iniŃială a autorului:”ca să nu mai rămâie repetent”.
Mititelul îşi dă arama pe faŃă odată cu suirea în tren: nu vrea să intre în cupeu, se
strâmbă, vorbeşte urât. Cănd îi zboară pălăria din cap zbiară şi urlă bătând din picior, ceea ce
denotă lipsuri mari în educaŃia lui. Obişnuit ca la cel mai nesemnificativ gest sau cerere să sară
cucoanele, iată că trenul i se împotriveşte.
Copilul răsfăŃat şi ”simŃitor” este considerat o întruchipare a frumuseŃii şi deşteptăciunii,
nemaiputând cucoanele cu scuipatul împotriva deochiului.
Micul şiretlic din interes pentru bucata de ”ciucalată” stârneşte din nou replici admirative
la adresa lui Goe:”cât e de deştept!”, ”ceva de speriat”.
Faptele lui nu sunt dezaprobate de nimeni, cucoanele îl adoră şi îi arată acest lucru, iar
Goe profită din plin de toată libertatea pe care o are. Dispare în orice moment, trage până şi
semnalul de alarmă, iar fapta lui este acoperită.
Goe este un copil isteŃ, dar răsfăŃul ieşit din comun, mediul nu prea intelectual în care se
află în compania “mamiŃelor”, permisivitatea excesivă, un tânăr mediocru care încearcă să braveze
ascunzându-şi apoi capul în poala lui mam-mare.
Caragiale ne prezintă acest personaj ca un prototip al unei clase sociale şi constatăm cu
uimire şi mai puŃină satisfacŃie ca “domni Goe “există şi astăzi; costumul de “marinel” fiind
înlocuit de blugi, geci şi adidaşi cu inscripŃii mai puŃin franŃuzeşti şi mai mult americane.


Şcoala cu clasele I-I-VIII Nr. 3 ,,Dimitrie Cantemir’’
Mun. Feteşti,
Feteşti, Jud. IalomiŃa

- III -