Prezentarea conceptelor generale privind societatea și statul

Menţinerea unei ordini normative presupune existenţa unui conformism. Condiţia existenţei
acesteia este însușirea valorilor şi normelor unor societăţi de către membrii săi, reprezintă baza
oricărei comunităţi. În afara consensului şi a armonizării intereselor, există nevoia unui sistem,
nevoie legată de interpretarea autoritară a obligaţiilor. Societatea în asamblul său are şi un tip de
mijloace şi procedee legale prin intermediul cărora se poate decide ce este just sau nu, fără să se
apeleze la constrângere şi cu ajutorul cărora părţile aflate în conflict îşi pot rezolva diferendele. 1
Conceptul de societate a fost explicat în sociologie şi în filosofia socială, ca reprezentând
ansamblul de persoane care au în comun aceeaşi cultură şi un teritoriu comun. Aceasta nu
serveşte doar pentru conservarea biologică a individului, ci şi promovării şi realizării nevoilor
sale culturale.2
Modalitatea prin care societatea îşi asigură realizarea întregii activităţi umane, funcţionarea
de ansamblu, este reprezentată de putere în forma sa generală, şi anume: puterea socială, fiind
capacitatea pe care o are un individ sau grup de a-şi impune voinţa altor persoane, în vederea
efectuării unor acţiuni privind dirijarea societăţii spre anumite scopuri. Autoritatea politică este o
faţă a puterii politice şi înseamnă forma concretă de manifestare a puterii, iar legitimitatea politică
este un principiu potrivit căruia un sistem de guvernământ, puterea politică se realizează în
conformitate cu dreptul conferit de guvernanţi, cu recunoaşterea acestui drept de către cetăţeni.3
Autoritatea se poate prezenta sub două forme: cea consensuală, capacitatea de stimulare şi
de atragere a consensului din partea altei persoane; iar a doua formă se raportează la valori,
pentru că autoritatea este influenţa unor indivizi asupra altora, ca rezultat al conformării lor la
sistemul de valori ale comunităţii. Aceste forme au ca rezultat legitimitatea care vizează
capacitatea justificată de a deţine puterea, iar legalitatea vizează exercitarea puterii în
conformitate cu legile adoptate.4
Trebuie să se facă diferenţă între putere, capacitatea indivizilor sau a unor grupuri de a-şi
impune interesele, chiar dacă ceilalţi se opun, folosind forţa, şi autoritate, care presupune
folosirea în mod legitim a puterii de către guvern; cei care se supun autorităţii acestuia consimt la
acesta.5 De foarte multe ori guvernele s-au lovit de obstacolul susţinerii din partea populaţiei. Un
guvern care nu mai are susţinerea populaţiei trebuie să renunţe la putere.
Jean Jacques Rousseau vorbeşte de un pact care există între corpul public şi particulari,
fiind un angajament reciproc, un pact social care cuprinde un singur angajament care poate da
putere celorlalte: cine refuză să se supună voinţei generale, va fi constrâns de întreg corpul
social, ceea ce reprezintă că va fi obligat să fie liber. Renunţând la dependenţele personale, omul
devine cetăţean al patriei, fiind singurul element care legitimează angajamentele civile.6
Cetăţenii înţeleg să se supună autorităţii atâta vreme cât aceasta le reprezintă interesele, în
momentul în care se comite o nedreptate, cetăţenii sunt îndreptăţiţi să se opună. Nesupunerea nu
1
Ioan Alexandru, Administraţia publică-Teorii. Realităţi. Perspective, Ediţia a IV-a revăzută şi adăugiă., Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pp. 42-49
2
Ion Craiovan, Monica Istrate, Ipostazele justiţiei, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 222
3
Călin Vâlsan coord., Politologie, Editura ASE, Bucureşti, 1994, pp. 59-66
4
Domenico Fisichella, Ştiinţa politică. Probleme, concepte, teorii, traducere Victor Moraru, Editura Polirom, Iaşi,
2007, pp. 64-65; a se vedea şi B. de Jouvenel, De la souveraineté à la recherche du bien politique, Géin, Paris, 1955
5
Anthony Giddens, Sociologie, traducere Radu Săndulescu, Vivia Săndulescu, Editura ALL, Bucureşti, 1997, pp.
368-369
6
Jean Jacques Rousseau, Despre contractul social sau Principiile Dreptului Politic, traducere N. Daşcovici, Editura
Mondero, Bucureşti, 2007, p. 36
este agreată de nicio guvernare. În aceste circumstanţe, cui încredinţăm puterea şi cât anume
suntem dispuşi să îi cedăm celui /celor care guvernează? Încrederea individului trebuie să fie fără
limite? Sunt întrebări care trebuie să frământe orice individ care trebuie să fie participant la viaţa
cetăţii.7 Încă de la primele forme de organizare, omul manifestă nevoia unei securităţi juridice
reprezentând o stare de siguranţă a individului dată de normativitatea juridică, având ca
fundament respectarea prescripţiilor sale. Aceasta este consecinţa protecţiei juridice a valorilor
sociale, a libertăţilor omului şi a acţiunilor sale legitime, astfel încât să permită existenţa
libertăţilor. Este cert că această securitate juridică este relativă deoarece există o serie de
obligaţii, de interdicţii.8
Societatea are nevoie de organizare, trebuie să fie guvernată de lege, dar este important modul
în care această lege reflectă valorile societăţii respective. Naţiunea este suverană, dar îşi
mandatează reprezentanţi să acţioneze în numele ei. Le încredinţează puterea, care trebuie să fie
legitimă. Legitimitatea puterii nu rezultă doar din sprijinul majorităţii populaţiei, trebuie să se
sprijine pe lege. Trebuie să aibă autoritate.
Statul este cel care creează dreptul, deoarece dispune de mijloace şi structuri pentru a crea
norme cu valoare juridică, pentru că ordinea socială poate fi păstrată doar prin intermediul
dreptului. La rândul său dreptul limitează statul evitându-se abuzul de putere şi încălcarea
drepturilor.9
Din punct de vedere juridic, statul reprezintă un ansamblu organizat de organe (autorități), el
este alcătuit din legislativ, executiv și organe judecătorești, forțele armate, ordine publică, etc. În
aceste organe își desfășoară activitatea demnitari, funcționari publici, persoane care au o anumită
calitate, etc. Cu ajutorul acestor elemente, statul este perceput și acceptat. Democratic sau
autoritar, statul se impune, deoarece el presupune ordine și organizare.10
Statul este definit de cei mai mulți autori ca o formă de organizare politică a societății aflată pe
diferite trepte de dezvoltare, iar elementele care îi condiționează existența sunt: teritoriul,
populația și caracterul de organizare politică.11
Statul, ca instituție politică cea mai importantă a societății, are o serie de trăsături:12
- este o instituție politică cu un grad mare de organizare și structurare;
- reprezintă o organizație politică a unei colectivități umane pe un teritoriu delimitat de
frontiere stricte. În mod normal, statul este forma de organizare politică a națiunilor în
cadrul limitelor respective;
- are caracter suveran, pentru că este o organizație politică a unei comunități umane ca
rezultat al voinței cetățenilor;
- are caracter specializat, deoarece asigură funcționalitatea socială prin intermediul unor
contribuții financiare ale cetățenilor, prin impozite și taxe;
- are caracter național și reprezintă organizarea politică a unei națiuni.
Organizarea politică a societăţii se realizează cu ajutorul statului, iar forma ideală a
acestuia o reprezintă statul de drept: adică statul îşi exercită puterea sa politică cu ajutorul
legilor, având la bază o serie de principii, cum ar fi: separaţia puterilor în stat, respectarea

7
A se vedea şi Cătălina Szekely, Civil disobedience – a possible solution in achieving justice, Jus et Civitas, A
Journal of Social and Legal Studies Vol. II (LXVI) Issue 1, 2015, pp. 47-55
8
Ion Craiovan, Tratat de teoria generală a dreptului, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 508
9
Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1998, pp.98-112
10
Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice, Editura Actami, București, 1998, p. 9
11
Călin Vâslan, op. cit., , p. 73
12
Idem, pp. 78-79
 drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, egalitatea indivizilor în faţa legii,
delimitarea clară dintre stat şi partidele politice, etc. 13
Într-un stat democratic puterea emană de la popor și aparține acestuia. Exercitarea
puterii, organizarea canalelor prin care circulă puterea, sunt încredințate statului; în planul
activității statale are loc o divizare, o separare a puterilor. Separația puterilor se realizează în
scopul echilibrării lor, pentru a se împiedica abuzul de putere.14
Uneori, societatea umană este privită ca o configuraţie, ca un arhem (ansamblul de relaţii
cu o arhitectură mai bogată decât cea a unui sistem). Cuprinzând ansamblul relaţiilor, proceselor
şi activităţilor umane, societatea include şi modul de organizare a acestora în funcţie de
necesităţile societăţii.15

13
Călin Vâslan şi colaboratorii, Politologie, Editura Academiei de Studii Economice, pp. 80-85
14
Nicolae Popa, op. cit., p. 106
15
Ibidem