Noţiuni generale privind administraţia publică

Societatea contemporană trebuie să facă faţă provocărilor cotidiene, în condiţiile în care

totul este în continuă schimbare. Se vorbeşte din ce mai des de de interesul general care trebuie
realizat, de preemţiunea interesului cetăţeanului faţă de cel personal al celor care conduc. În acest
sens, statul trebuie să îşi adapteze întregul aparat administrativ noilor schimbări. Administraţia
publică nu trebuie limitată la o serie de departamente, birouri, o structură care nu spune nimic.
Este adevărat că se caracterizează prin rigoare, uneori chiar rigiditate. Astfel, au existat
preocupări ale teoreticienilor cu privire la administraţia publică.

Administraţia publică în sensul larg, reprezintă o activitate ce constă într-o prestaţie a unei
persoane sau a unui grup de persoane în folosul altora, luând naştere un raport juridic, iar
beneficiarul prestaţiei îi pune la dipoziţie mijloacele materiale şi financiare necesare. 1 Aceste
mijloace sunt asigurate prin impozitele şi diversele taxe pe care cetăţenii le plătesc statului.

Administraţia publică este privită ca formă a exercitării puterii executive, deoarece

autoritatea care realizează conducerea generală a administraţiei publice este guvernul. Scopurile
şi obiectivele guvernului sunt prevăzute în programul de guvernare, un document politic care
este supus aprobării, de regulă, puterii legislative. Este firesc ca administraţia să aibă la bază o
serie de proceduri, de metodologii pentru că în acest mod este cumva apărată de schimbările care
intervin după fiecare mandat.

Caracteristicile administraţiei publice

Fiind această preocupare pentru tot ceea ce înseamnă administraţie publică, există o serie de
trăsături, de caracteristici care reies din diferitele definiţii şi teorii lansate în literatura de
specialitate şi care ajută la mai bună înţelegere a fenomenului.

Autorul Ioan Alexandru consideră că administraţia publică are următoarele caracteristici:2

1. administraţia publică este ierarhizată şi ordonată, adică este divizată pe verticală şi

orizontală. Puterea autorităţilor publice aflate la un nivel superior se realizează asupra
actelor emise de autorităţile aflate la un nivel inferior. Controlul care este efectuat asupra
administraţiei publice este de natură diferită, poate fi administrativ, poate fi realizat de un
judecător, etc.
2. administraţia publică este un intermediar între Guvern şi populaţie, având ca scop
acţiunea, dar este condusă de Guvern care îi prescrie atitudinea, îi numeşte şefii şi îi
furnizează mijloacele. Într-un stat de drept, administraţia publică este subordonată
dreptului, legii care îi stabileşte acţiunea îi fixează limitele şi îi impune respectarea unor
1
Mircea Preda, Drept administrativ, Partea generală, Ediţia a III-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pp. 10-11
2
Ioan Alexandru, op. cit., pp. 72-76
 garanţii. Fiind instrumentul statului, administraţia publică posedă puteri de care nu dispun
particularii: puterea de a percepe impozite şi taxe, de a expropria pentru utilitate publică,
etc. Aceste competenţe sunt stabilite de lege, amploarea lor este diferită, iar forma
controlului variază. Administraţia publică îndeplineşte două mari categorii de sarcini:
 de execuţie: interpretarea unor texte, căutarea şi aplicarea mijloacelor;
 de elaborare: pregătirea unor texte ce devin obligatorii pentru administraţie.
3. administraţia publică este remunerată, civilă, laică, egalitară:
 funcţionarii primesc o retribuţie din bugetul public pentru munca depusă;
 civilă - nevoile publice altele decât cele pe care le implică forţele armate sunt rezolvate
de către administraţia publică;
 egalitară – furnizează servicii tuturor.
4. administraţia publică este formalistă, scrisă şi birocratică;
Această caracteristică a administraţiei publice, subliniază faptul că există o serie de
proceduri, formalităţi care trebuie îndeplinite, iar caracteristica esenţială a administraţiei publice
este birocraţia, pentru că activitatea administraţiei publice se bazează pe întocmirea unor
documente, parcurgerea unor etape, respectarea unor regului. Aspectul ce trebuie avut în calcul
este gradul birocraţiei. Un grad ridicat nu poate face decât să îngreuneze activitatea, pierzând
timp preţios. Pe de altă parte, un grad mic ar putea însemna şi o superficialitate în respectarea
regulilor. Cert este că echilibrul în toate este soluţia firească, care poate avea ca rezultat o
administraţie eficientă, atentă la interesul cetăţeanului.

5. administraţia publică este permanentă.

Caracterul permanent poate rezulta din permanenţa societăţii umane, şi prin consecinţă,
permanenţa realizării interesului public. Este necesar ca administraţia publică să fie conectată la
aceste nevoi ale individului şi atât timp cât există societatea, o să existe şi o structură
organizatorică care se adaptează noilor realităţi.

O altă caracteristică a administraţiei publice este aceea de a fi în serviciul cetăţeanului.

Această trăsătură poate fi ridicată la rangul de principiu, mai ales că finalitatea, scopul adminis-
traţiei este servirea cetăţeanului.3

Funcţiile şi sarcinile administraţiei publice

Administraţia publică poate fi caracterizată ca o activitate în principal organizatorică, de

aceea are rolul de intermediar între conducerea politică şi realizarea valorilor politice ce se
manifestă ca decizii politice. Aceasta prezintă câteva funcţii, astfel: 4

3
Cezar Corneliu Manda, Elemente de ştiinţa administraţiei, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, pp. 64-65
4
Ioan Alexandru, op. cit., pp. 72-76
 1. în plan principal se realizează funcţia de execuţie, cu scopul de a organiza şi a asigura
execuţia folosind autoritatea sau chiar constrângerea. Din această funcţie rezultă alte
funcţii, cum ar fi:
 funcţia de pregătire a deciziilor politice sau chiar de colaborare la adoptarea lor;
 funcţia de organizare a executării deciziilor politice;
 funcţia de execuţie concretă a deciziilor politice;
 funcţia de asigurare a executării deciziilor politice, funcţie ce se realizează fie prin
convingere, prin constrângere;
 funcţia de purtător al cererilor, necesităţilor membrilor societăţii în faţa autorităţilor
competente.
2. în plan secundar se prezintă scopul administraţiei publice de a realiza decizia politică ce
se reflectă în legi şi alte acte normative ale autorităţilor statului şi ale colectivităţilor
locale. Sub acest aspect distingem următoarele funcţii:
 funcţia de conservare a valorilor materiale şi spirituale ale societăţii;
 funcţia de organizare şi coordonare a adaptărilor ce se impun datorită transformărilor ce
se produc în evoluţia societăţii.
Dacă misiunea generală a administraţiei publice este aceea de a realiza politica internă şi
externă a statului, prin executarea legii şi a celorlalte acte normative, scopul acesteia este să
realizeze cerinţele sociale şi să participe la dezvoltarea societăţii, să asigure ordinea de drept,
respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, să apere integritatea teritorială a statului, etc.5

,,Sarcinile ce revin administraţiei publice sunt stabilite prin actele normative. Repartizarea
sarcinilor în cadrul administraţiei este fundamentată pe principiul diviziunii muncii, fiecare organ
având de înfăptuit sarcini în raport cu specificul activităţii sale, al domeniului sau sectorului
vieţii sociale în care funcţionează.’’6

5
Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, op. cit., pp. 9-11
6
Idem, p. 11