UNIVERSITATEA BABEȘ BOLYAI CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA: GEOGRAFIA TURISMULUI

TURISMUL CULTURAL ISTORIC –

REGALITATEA FRANCEZĂ

Coordonator: șef lucrări Dr. VIOREL PUIU

Student: POP ALEXANDRA

 CUPRINS

CAPITOLUL 1 ................................................................................................................ 3
Natura și caracteristicile turismului cultural-istoric ............................................... 3
1.1. Caracterisicile turismului cultural-istoric ..................................................... 3
1.2.Activitatea formativă a turismului cultural-istoric ......................................... 4
1.3. Tendințe în turismul cultural-istoric .............................................................. 5
CAPITOLUL 2 ................................................................................................................ 6
Caracteristici şi factori speciali care influenţează turismul cultural ..................... 6
CAPITOLUL 3 ................................................................................................................ 9
Turismul cultural-istoric în Franța ........................................................................... 9
3.1. Experiența și regalitatea franceză ................................................................. 9
CAPITOLUL 4 ...............................................................................................................10
Palatele din Paris .....................................................................................................10
4.1. Palatul Versailles ...........................................................................................10
4.2. Grand Palais ..................................................................................................11
4.3. Micul Palat din Paris ......................................................................................12
4.4. Palatul Luxemburg ........................................................................................13
4.5. Palatul regal ...................................................................................................14
4.6. Palatul Elysee ................................................................................................15
BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................15

2
 CAPITOLUL 1
Natura și caracteristicile turismului cultural-istoric
1.1. Caracterisicile turismului cultural-istoric

“Turismul este un fenomen cultural, deoarece cultura unei țări, a unei națiuni reprezintă
tot ce omul a creat până acum. Legătura dintre turism și cultură poate fi exprimată în diferite
feluri: turismul este o funcție, o maniferstare a culturii, ceea ce înseamnă că nu putem înțelege
turismul contemporan fără a fi conștienți de ceea ce se petrece în cultura contemporană; turismul
este un element permanent de cultură sau, altfel spus, o cultură contemporană poate fi înțeleasă
numai dacă este cunoscută prin intermediul acțiunilor turistice.” (Uscatu T., Istrate I. 1995).

Apariţia turismului cultural în cercetare ca şi obiect de studiu îşi are originile la începutul
secolului XX, dar abia în 2002 Consiliul Internaţional pentru Monumente Culturale şi Istorice a
publicat o definiţie formală după cum urmează: „Turismul cultural şi cultural – cognitiv este acea
formă de turism care se concentrează asupra mediului cultural şi care, la rândul ei include
reperele culturale şi istorice le unei destinaţii sau moştenirea cultural-istorică, valorile şi stilul de
viaţă al populaţiei locale, artele, meşteşugurile, tradiţiile şi obiceiurile populaţiei locale.” În plus,
rudele culturale şi cognitive pot include şi o vizită sau participare la activităţi şi evenimente
culturale, vizite la muzee, concerte, expoziţii, galerii etc. (Consiliul Internaţional al
Monumentelor şi Siturilor).

Turismul cultural este definit de către Organizaţia Mondială a Turismului (Raport OMT
2012) drept „excursii al căror scop principal sau secundar este vizitarea siturilor şi acele
evenimente a căror valoare culturală şi istorică le-a făcut o parte a moştenirii culturale a unei
comunităţi”( Organizaţia Mondială a Turismului (Raport OMT 2012) ). În conformitate cu
această definiţie, o caracteristică importantă a turismului cultural este presupunerea că vizitarea
sau prezenţa în locurile culturale şi istorice care au legătură cu moştenirea culturală nu este
neapărat principalul motiv al excursiei. Din această perspectivă turismul cultural-istoric este
rareori implementat într-o perspectivă „curată” şi cel mai adesea este combinat cu alte tipuri
tradiţionale sau specializate de turism. Această caracteristică interesantă scoate la iveală
oportunităţi de îmbunătăţire a eficienţei turismului naţional şi regional prin dezvoltarea unui
turism cultural-istoric, prin absorbţia şi integrarea în turismul regional a resurselor culturale şi
istorice şi dezvoltarea pe această bază a unui brand regional de turism.

Componenta principală în această definiţie este conceptul de „moştenire culturală”, care

include moştenirea tangibilă şi intangibilă ca un „set de valori culturale care sunt purtătoare de
memorie istorică, identitate naţională şi au o valoare ştiinţifică sau culturală” (Legea Moştenirii
Culturale, Articol 2, paragraf 1). Din perspectiva dezvoltării turismului cultural, abordarea
exhaustivă a conceptului de moştenire culturală duce la o abordare integrată – cu excepţia

3
monumentelor tradiţionale arheologice şi istorice care includ moştenirea arhitecturală, artistică şi
etnografică, infrastructura muzeală şi peisajul cultural şi, cu o importanţă din ce în ce mai mare
în ultima vreme – bisericile creştine şi alte lăcaşuri de cult. Turismul cultural include pe lângă
vizitarea locurilor istorice, furnizarea unei oportunităţi de a savura realizările umane trecute. Ca
parte a turismului intern, vizitarea unor astfel de locuri este un prilej de admiraţie, de mândrie
naţională şi de redescoperire a realizărilor strămoşilor.

Turismul cultural este instrumentul pentru dezvoltarea economică, care duce la creşterea
economică prin atragerea vizitatorilor din exteriorul comunităţii gazde şi care sunt parţial sau în
mod general motivaţi de un interes în componentele istorice, artistice, ştiinţifice sau care au
legătură cu stilul de viaţă, realităţile, tradiţiile şi informaţiile referitoare la o comunitate, regiune,
grup sau instituţie. O astfel de călătorie se concentrează pe aprofundarea mediului cultural, aici
incluzând, de asemenea peisajele, artele vizuale şi teatrale, stilurile de viaţă, valorile, tradiţiile şi
evenimentele. Turismul caută moduri de a crea „produse turistice comercializabile” precum şi un
mediu de lucru şi de viaţă. Turismul cultural – cognitiv reprezintă o interacţiune între
componentele culturale, etnice şi istorice ale societăţii sau ale locului care urmează a fi utilizat ca
resursă pentru atragerea turiştilor şi dezvoltarea turismului.

1.2.Activitatea formativă a turismului cultural-istoric

Parte a turismului cultural sunt şi călătoriile religioase, în special pelerinajele. De

exemplu, ne putem referi aici la miile de catolici din întreaga lume care vizitează Vaticanul şi
alte locuri sfinte, călătoriile evreilor către Israel, către locurile memoriale ale holocaustului sau
Mecca – principala destinaţie pentru musulmanii din întreaga lume. În acest context Bulgaria şi
România şi în special regiunea de frontieră a acestor două ţări au potenţialul de a deveni
destinaţii turistice atractive pentru turismul religios.

Dezvoltarea şi oferirea moştenirii cultural-istorice „îmbrăcată” într-un pachet atractiv

pentru consumul turistic trebuie să fie echilibrată cu responsabilitatea şi seriozitatea necesare
atunci când vorbim de istorie şi valori naţionale. Natura globală a turismului a creat o serie de
provocări pentru multe comunităţi. Confruntându-se cu o unificare din ce în ce mai pronunţată a
arhitecturii hoteliere, lanţurilor de restaurante, mobilierului stradal şi a altor asemenea,
comunităţile au nevoie să-şi păstreze identitatea locală şi, în acelaşi timp trebuie să întrunească
aşteptările turiştilor în ceea ce priveşte calitatea şi standardele. Este important să nu se facă
niciun compromis în ceea ce priveşte prezervarea valorilor culturale şi să se asigure un echilibru
între nevoie socio-culturale şi beneficiile economice.

De fapt, cultura poate fi prezentată prin intermediul a două cercuri concentrice:

4
 • Cercul interior, care reprezintă miezul cultural, adică elementele mai degrabă
tradiţionale sau de bază ale culturii, aici referindu-ne la ceea ce fac sau produc oamenii sub
forma culturii;

• Cercul exterior, care reprezintă modul de viaţă sau stilul de viaţă al unei populaţii dintr-
o anumită regiune;

Cercul interior reprezintă principalele elemente ale turismului cultural, care pot fi
împărţite în două categorii: turismul moştenirii artistice (bunuri culturale care au legătură cu
realizările trecutului) şi turismul artistic (care au legătură cu producţia culturală contemporană,
cum ar fi prezentarea artelor vizuale, arhitecturii moderne, literaturii şi a altora).

Cercul exterior reprezintă elemente secundare ale turismului cultural, care pot fi împărţite
în două categorii: stilul de viaţă (elemente cum ar fi credinţele, bucătăria, tradiţiile, folclorul şi
altele) şi sectorul creativ (modă, design, design-ul web şi grafic, cinematografia, media,
elementele de distracţie şi altele).

1.2. Tendințe în turismul cultural-istoric

În multe ţări cele două cercuri au tendinţa de a se aduna şi de a forma o singură ofertă
culturală, în care ambele aspecte sunt complementare în mod reciproc. Există subcategorii ale
turismului cultural care pot contribui la stabilirea tendinţelor şi caracteristicilor celor mai
importante segmente de piaţă în funcţie de motivaţie şi comportament, precum şi de activităţile
turiştilor:

• Turism de patrimoniu;
• Turism artistic;
• Turism creativ;
• Turism cultural urban;
• Turism cultural rural;
• Turism cultural local;
• Turism cultural contemporan.
În acest sens există un rol special alocat legăturilor de integrare dintre moştenirea
culturală şi turismul practicat în teritoriul istoric: un teritoriu, indiferent de amploarea sa
teritorială sau omogenitatea topografică, se bucură de o coerenţă şi identitate istorică şi culturală
de ansamblu, inclusiv liniile unificatoare ale trecutului şi ceea ce este remarcabil din punct de

5
vedere istoric, arheologic, artistic, ştiinţific, social sau tehnic. Mai precis, această concentrare de
valori culturale face ca teritoriile istorice să fie un domeniu sinergic de cultură şi turism. Zona
istorică reprezintă un mediu cultural complet, care conţine în ipostază singulară sau grupată
valori culturale, peisaje culturale, oraşe istorice, rute culturale, medii naturale valoroase şi peisaje
tipice (în sensul celor menţionate în Convenţia Europeană a Peisajului). Acest mediu cultural nu
poate fi limitat teritorial – amploarea sa teritorială depinde de logica proceselor culturale şi
istorice de nivel local, regional, naţional sau internaţional.

CAPITOLUL 2
Caracteristici şi factori speciali care influenţează turismul
cultural

În acest sens, bazându-ne doar pe aceste informaţii, putem porni la identificarea şi

diferenţierea principalelor caracteristici definitorii ale turismului cultural, în special la nivel
internaţional:

• Turism de tip auto-dependent, al cărui loc în schema de bază a clasificării turismului

poate fi stabilit în funcţie de motivele şi obiectivele vizitei;

• Călătorie şi staţionare temporară a turistului, având ţeluri şi scopuri influenţate în

special de nevoile sale spirituale;

• Consum de valori materiale şi spirituale (respectiv produse specializate de turism)

pentru vizitări de locuri şi situri cu un context cultural şi istoric specific;

• Totalitatea organizaţiilor, instituţiilor şi subiecţilor care oferă informaţii specializate,

transport şi alte tipuri de servicii, recepţie, cazare, mese şi însoţire a turiştilor;

• Nişă specifică a solicitărilor turiştilor ce formează o parte independentă a industriei

moderne a turiştilor.

Principalii factorii care diferenţiază dezvoltarea turismului cultural pot fi împărţiţi în

următoarele trei categorii:

 Caracteristicile specifice ale nevoilor turistului:

Turistul ce practică turismul cultural satisface anumite nevoi obiective şi care apar la
un anumit stadiu al dezvoltării socio-economice a societăţii, corespunzător schimbărilor
survenite în stilul de viaţă. Acestea pot fi definite ca fiind un set de cerinţe al căror scop este
restabilirea şi îmbunătăţirea personalităţii umane prin călătoria turistului.

6
  Valori culturale:

Valorile culturale sunt o cerinţă specifică pentru dezvoltarea turismului cultural. În

esenţă, el reprezintă un set de obiecte şi fenomene ale căror efecte cognitive şi emoţionale au
scopul de a satisface nevoile culturale ale turistului. Valorile culturale pot fi grupate în trei
categorii: (1) Monumente culturale şi istorice şi situri arheologice, monumente şi complexe
arhitecturale, mânăstiri şi biserici, monumente şi muzee etnografice şi altele, (2) Lucrări de
artă – valori culturale tangibile: colecţie de obiecte de artă, lucrări de pictură, sculptură,
meşteşug popular, broderii, costume, obiecte de cult, capodopere ale cinematografiei şi
literaturii etc., (3) evenimente periodice şi episodice – festivaluri, spectacole, congrese,
târguri, aniversări şi multe altele. Influenţa asupra viabilităţii pe termen lung a valorilor
culturale are efect asupra mărimii, unicităţii, managementului, capacităţii de a reţine interesul
turiştilor, concurenţei şi altele. Cu toate acestea, prezenţa de valori culturale nu constituie un
motiv de călătorie. Acestea trebuie să fie implicate într-o cifră de afaceri economică – oferta
comercială a turismului cultural ca parte a produsului de turism.

 Produs turistic:

Turismul cultural este caracterizat ca fiind un produs turistic specific definit sub
forma unui set (pachet) de bunuri şi servicii materiale oferite unor turişti motivaţi cultural, ca
preţ total de la momentul la care ei îşi părăsesc domiciliul şi până ce se întorc acasă. Este
conceput pentru a satisface nevoile turiştilor culturali. Părăsind natura concretă a turismului
cultural, analiza elementelor individuale arată faptul că festivalurile angrenate în turism pot fi
o unealtă extrem de eficientă nu doar pentru înţelegerea reciprocă şi cooperarea dintre
popoarele europene, dar şi pentru creşterea socio-economică a regiunilor.

Ca urmare a caracteristicilor lor, festivalurile creează un mediu natural şi dau naştere

la diverse iniţiative comerciale legate de publicitate, marketing, înregistrare şi producţie de
produse audio şi video, diverse tipuri de servicii, iar aceasta reprezintă o bună bază pentru
dezvoltarea promovării turistice a afacerilor mici şi mijlocii ca urmare a schimbărilor globale
induse în profilul socio-economic al regiunii şi îmbunătăţirii calităţii vieţii. Muzeele din
întreaga lume reprezintă principalele atracţii pentru turişti. În oraşele principale, pe lângă
muzeele tradiţionale cum ar fi Muzeul Naţional de Istorie, Galeria Naţională de Artă şi altele,
mai există şi muzee mai mici cu teme specifice: Muzeul de Istorie Militară, Muzeul de Istorie
a Muzicii, al artei, al activităţilor meşteşugăreşti, al aviaţiei, al diverselor tipuri de industrii,
sporturi, drapeluri, al persoanelor individuale şi altele, precum şi orice muzeu specific care
poate atrage un anumit grup ţintă. Monumentele religioase – catedralele, bisericile,
mânăstirile şi altele ar putea şi ele să atragă turişti.

Relicvele care sunt păstrate în cadrul acestora reprezintă o parte a moştenirii culturale
a oraşului şi a statului în general. Multe dintre aceste monumente funcţionează ca şi muzee.
Mulţumită acusticilor deosebite, ele sunt adesea utilizate ca locuri de concerte. Vizitele la

7
locurile culturale şi istorice sunt influenţate de mulţi factori, cum ar fi: caracteristicile
intereselor turiştilor; gradul de cultură generală şi nivel educaţional al acestora; cunoştinţe
preliminare ale ţării sau părţi ale acesteia, precum şi moştenirea sa culturală şi istorică;
posibilităţi financiare; percepţii psihologice ale religiilor; obiceiuri şi mod de viaţă etc. De o
mare importanţă este gradul de finalizare al infrastructurii din jurul locurilor culturale şi
istorice imobile. Toţi aceşti factori au o legătură directă cu conceptul de „atractivitate
turistică” al locurilor, iar destinaţiilor cărora recent mulţi autori încearcă să le confere
caracteristica lui G. Golembski (2002), includ în acest concept importanţa turistică a
obiectului sau a destinaţiei, starea mediului înconjurător, protecţia acestui mediu înconjurător
şi prezenţa infrastructurii. Este evident că împreună cu toate activităţile asociate cu
stimularea intensivă a dezvoltării turismului cultural, ar trebui luaţi în considerare şi mulţi alţi
factori, unii dintre aceştia fiind indicaţi de către B. Marinov şi P. Petrov (2000): „1) factorii
destinaţiei în sine; 2) factorii legaţi de regiunile şi ţările care generează o mare cerere de
turism; şi 3) factori care asigură o legătură între zonele de geneză şi de destinaţie; 4) factori
care au legătură cu numărul mare de alte opţiuni, din perspectiva destinaţiilor concurenţiale.

În plan internaţional, preocupările în domeniul turismului provin de la Organizaţia

Mondială a Turismului (OMT), Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educație, Știință și
Cultură – UNESCO, ICOM, Organizaţia mondială a oraşelor istoric, UE şi instituţiile
culturale ale acesteia. Niciuna dintre aceste organizaţii nu a înregistrat informaţii statistice
generice referitoare la turismul cultural. La intervale regulate şi diferite ocazii se
implementează studii, dar rezultatele slujesc doar unor ţinte şi obiective specifice ale
studiului. Printre ceilalţi factori care contribuie la dezvoltarea turismului cultural se numără
schimbarea în ceea ce priveşte conştientizarea importanţei moştenirii culturale, a venitului şi
a duratei de vacanţă. Această formă de turism este printre cele mai populare în segmentul de
călătorii pe termen scurt „evadări din oraş” sau în cazul combinaţiei de vacanţă tradiţională la
mare şi munţi cu vizite în timpul zilei la locuri culturale şi istorice interesante.

8
 CAPITOLUL 3
Turismul cultural-istoric în Franța

Turismul și cultura au fost mereu foarte apropiate în Europa, aceasta fiind tot timpul o
destinație importantă pentru cei atrași de cultura sa bogată și de moștenirile istorice. Ba mai
mult, moștenirea culturală a Europei reprezintă una din cele mai vechi și mai importante
moșteniri producătoare de turism.

Parisul – considerat cel mai romantic oraș din lume – are multe de oferit turiștilor:
Turnul Effel, Champs Elysees, Arcul de Triumf și catedrala Notre Dame, comorile de artă
din Luvru, vinuri fine și parfumuri franțuzești. Una dintre capitalele modei internaționale,
Parisul este sinonim pentru eleganță.

3.1. Experiența și regalitatea franceză

Regalitatea franceză oferă exemplul celei mai elaborate și mai temeinice evoluții pe
drumul construcției sale politice. În primele două secole, regii Franței erau slab dotați, ca
resurse și instituții, și nu aveau conștiința misiunii lor în stat. Regalitatea era străină de marile
realizări culturale și artistice ale societății franceze din această perioadă. Timp de două
secole, opera Căpetienilor s-a rezumat la eforturile de subordonare a micilor vasali sau baroni
de pe domeniul regal. Abia sub Ludovic al VI-lea, regalitatea a reușit sa pacifice domeniul și
să înfrângă rezistența baronilor. Eforturile regelui amplu relatate în biografia sa, scrisă de
catre abatele Suger, sfetnicul său.

Războiul de 100 de ani a întrerupt procesul construcției statale în Franța. La sfârșitul

lui însă, regalitatea a eliminat prezența engleză din Franța și și-a extins considerabil
domeniul. În timpul lui Ludovic al XI-lea, regele, într-o confruntare dramatică cu marii săi
vasali, a alipit domeniului regal ducatul Burgndiei și alte câteva principate. Prin aceasta se
încheia procesul unificării teritoriale a regatului și al construirii instrumentelor de guvernare
regală.

“Regalitatea Franţei, la începutul Evului Mediu, trecea sub tăcere orice istoric care nu
proclama originea regilor francezi din lumea eroilor războiului Troian. în Japonia orice
descoperire arheologică sau sursă de istorie datată înainte de 660 î.Hr., socotită data mitică a
întemeierii ţării, era trecută sub tăcere sau ascunsă. Exemplul cel mai elocvent asupra istoriei
secrete promovat ă de partide este cel legat de istoria Partidului Bolşevic, mai exact, de mica

9
lovitură de stat realizată de Lenin în Comitetul revoluţionar şi în Congresul Sovietelor în 1917,
pentru a pune mâna singur pe putere.” (D. Radosav, 1996)

În 1500, cu cele 18-20 de milioane de locuitori, Franța era cel mai populat și mai bine
organizat stat din Occident. Regatul își realizase unitatea teritorială și construcția
instituțională. Stăpâni pe toate instrumentele puterii lor, regii francezi pun capăt colaborării
cu Statele Generale și instaurează o guvernare absolutistă. Către 1500, ia sfârșit perioada
monarhiei în Franța și începe epoca absolutismului monarhic, ce se întinde pe trei secole.

CAPITOLUL 4
Palatele din Paris
4.1. Palatul Versailles

Cel mai renumit palat din Franța, Versailles, este și unul dintre cele mai prestigioase
monumente din lume. Inițial fiind doar o vilă în care locuia Louis al XIII-lea atunci când pleca la
vânătoare, ea a fost extinsă, la cerința fiului său, și a devenit palatul scaunului regal și al
guvernului. Camerele regale, “Sala Oglinzilor”, Capela, Opera Regală și Muzeul de Istorie a
Franței, sunt atracțiile principale de la Versailles, cunoscute pentru decorațiunile extraordinare.
În secolul al XVIII-lea au fost adăugate noi construcții pe proprietatea de la Versailles: Petit
Trianon și Hameau de la Reine. Grădinile în stil francez găzduiesc peste 400 de sculpturi în
marmură și bronz și fântâni. Parcul, proiectat de către Le Nôtre, se deschide cu Grande
Perspective, cel mai mare spațiu deschis din parc, decorat cu statui și ornamente florale. Palatul
conține numeroase colecții de tapițerii, arme, obiecte de artă, mobilă, elemente de arhitectură,
covoare, etc.

10
 Fig. 1 – Palatul Versailles
Sursa: http://corasb.blogspot.ro/2014/04/palatul-rundale-versailles-ul-din_30.html

4.2. Grand Palais

Grand Palais este unul dintre obiectivele turistice cele mai cunoscute din Paris, datorită
acoperișului său de sticlă impresionant. A fost opera a trei arhitecți diferiți, dar proiectul a fost
pus în aplicare de celebrul arhitect francez Charles Girault, căruia i s-a dat apoi mână liberă să
proiecteze Petit Palais (Micul Palat). Clădirea este o combinație între fațada din piatră în stil
clasic, fier în stil art-nouveau și sticlă. Grand Palais este și în momentul de față cea mai mare
clădire din fier și sticlă din lume, un titlu ce a aparținut inițial clădirii Crystal Palace din Londra,
care a fost distrusă de un incendiu. Marele Palat din Paris cu stilul de Belle Epoque conține 9400
de tone de fier, are 15000 de metri pătrați de sticlă și aproximativ 5000 de metri pătrați de
acoperiș din fier și zinc. Exteriorul este din piatră și este decorat cu mozaic colorat și diferite
sculpturi. Dupa ce o parte a acoperișului de sticlă a cazut în 1993, clădirea a fost închisă pentru
aproape 10 ani pentru renovări. Prima parte a fost redeschisă în 2004, iar restul abia în anul 2007.
Renovările s-au axat pe repararea cadrelor din metal, înlocuirea sticlei și repararea acoperișului.
Unele dintre decorațiunile exterioare de la Grand Palais au beneficiat și ele de renovări, inclusiv
statuile ce reprezintă cai în galop de pe colțurile acoperișului. Și mozaicul a fost reparat și
restaurat. Pentru mai mult de 100 de ani, Grand Palais a fost o sală publică de expoziții și a
găzduit o mulțime de evenimente importante. Deși galeria principală este destinată expozițiilor
de artă contemporană, aici se organizează diferite expoziții și manifestări, de la expoziții de

11
mașini de epocă până la prezentări de modă. În Grand Palais există, de fapt, trei zone diferite,
fiecare cu o intrare separată: Palais de la Decouverte (un muzeu de știintă) se află pe Avenue
Franklin Roosevelt, Galeries National du Grand Palais (o sală de expoziții) ce are intrarea la
Piata Clemenceau și Nef du Grand Palais (o sală de evenimente) ce are intrarea prin Avenue
Winston Churchill (chiar peste drum de Petit Palais).

Fig. 2 – Grand Palais văzut din exterior

Sursa: http://infonotch.com/tourist-places/grand-palais/

Fig. 3 – Grand Palais – imagine din interior

Sursa: http://infonotch.com/tourist-places/grand-palais/

4.3. Micul Palat din Paris

Opera lui Charles Girault, Micul Palat din Paris, are patru corpuri de clădiri dispuse în
jurul unei grădini semicirculare bordată de un peristil. Decorurile cu picturi și sculpturi
înfrumusețează palatul și dau farmec locului. Petit Palais este o mărturie excepțională a artelor
decorative din anul 1900, cu mozaicurile, vitraliile și feroneria sa. Micul Palat adapostește o

12
seamă de colecții, o panoramă artistică din Antichitate până în secolul 20, în sălile sale
reflectându-se spiritul colecționarilor pasionați și eclectici. De la Expoziția Universală din 1900,
Micul Palat a devenit muzeu, care a fost inaugurat la 11 decembrie 1902 sub numele de ‘Palatul
Artelor Frumoase ale orașului Paris’. De atunci, el prezintș colecțiile sale de sculpturi și picturi,
constituite prin comandă sau cumpărare, efectuate în orașul Paris începând din 1870 în Saloane
sau direct de artiști.

Fig. 4 – Micul Palat

Sursa: http://www.crashboombang.net/?p=526

4.4. Palatul Luxemburg

Unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Paris este cu siguranță Palatul
Luxemburg. Acesta se află în cel de-al șaselea district al capitalei, fiind situate în partea de nord
a Grădinii cu același nume. În prezent, clădirea găzduiește Senatul Francez, având așadar o
importantă valoare administrativă, pe lângă cea istorică. Interiorul palatului seamănă mai mult cu
un muzeu, datorită numeroaselor opere de artă care pot fi găsite aici. De exemplu, lucrări
semnate de Anthony Blunt sau alții pot fi admirate în incinta palatului. Mai apoi, clădirea a
rămas în posesia lui Gaston, celalalt fiu al reginei, pentru ca la moartea acestuia obiectivul să
treacă în posesia soției lui Gaston, Marguerite de Lorraine.

13
 Fig. 5 – Palatul Luxemburg
Sursa: http://www.travelwiz.ro/paris/palatul-luxembourg

4.5. Palatul regal

Palatul Regal din Paris s-a numit inițial Palatul Cardinalului, fiind asociat cu grădina
aferentă. Obiectivul se regăsește chiar în primul district al capitalei francize, chiar vis-à-vis de
aripa de nord a Luvrului. Jacques Lemercier este talentatul architect ce s-a ocupat de realizarea
Palatului Regal. El a început treaba în anul 1629, dar construcția propriu-zisă s-a terminat în anul
1633, fiind terminată șase ani mai târziu. În prezent, Palatul Regal găzduiește Consiliul de Stat,
Consiliul Constituițional și Ministerul Culturii. De asemenea, tot aici se poate vedea biblioteca
națională a Franței, care conține peste treizeci de milioane de exemplare.

Fig. 6 – Palatul Regal

Sursa: https://www.flickr.com/photos/chris-yunker/16255551/

14
 4.6. Palatul Elysee

Palatul Elysee din capitala franceză, Paris, este reședința oficială a Președintelui
Republicii Franceze, aici existând birourile sale, în care se întâlnește cu toți miniștrii și
consilierii. Clădirea este una foarte importantă din punct de vedere istoric, dar și administrativ.
Între anii 1959 și 1969, Palatul Elysee, care se află foarte aproape de bulevardul cu același nume,
a fost ocupat de către Charles de Gaulle, primul președinte al celei de-a cincea republici. De-a
lungul timpului, clădirea a fost deținută de mai multe persoane, fapt care denotă interesul pentru
palat. Nume importante din istoria Franței au trecut pe aici, așa că parfumul trecutului încă se
simte.

Fig. 7 – Palatul Elysee

Sursa: https://www.flickr.com/photos/tfa/

BIBLIOGRAFIE

1. https://prezi.com/vcrgfmm1sqmi/turismul-cultural-istoric-in-europa/

2. Aurel Georghilaș (2009) “Geografia turismului”

3. Cocean Pompei (1999) „Geografia turismului”

4. http://icgames.3x.ro/referate/EDU/Other/centralizarea.html#!/stealingyourhistory

5. Doru Radosav (1996) „Istorie si Politica”

15
6. https://www.infotour.ro/ghid-turistic/palate-si-castele/palatul-versailles-din-paris-
1604

7. https://www.infotour.ro/ghid-turistic/palate-si-castele/marele-palat-din-paris-1588

8. https://www.infotour.ro/ghid-turistic/palate-si-castele/palatul-luxemburg-din-paris-
1561

9. https://www.infotour.ro/ghid-turistic/palate-si-castele/palatul-regal-din-paris-1581

10. https://www.infotour.ro/ghid-turistic/palate-si-castele/palatul-elysee-din-paris-1586

11. https://www.infotour.ro/ghid-turistic/franta/paris/palate-si-castele/pagina-2/

16
17