18.

MOMENTUL CURENŢILOR CERUŢI

Pierderile de putere activă pentru o linie radială k trifazată, cu secţiunea Sk şi lungimea

lk, prin care trece curentul Ick, sunt date de relaţia:
l
P  3 k k I ck2 . (14)
Sk
Ţinând cont că Jck=Ick / Sk, rezultă:
Pk  3 k J ck  I ck  lk  . (15)
Pentru o reţea cu nL linii radiale pierderile totale sunt:
nL
P  3  k J ck  I ck lk  . (16)
k 1
Ipoteze:
k= (Al sau Cu) este acelaşi pentru k=1nL;
JckJmed (aproximativ aceeaşi densitate de curent pe toate porţiunile reţelei).
Pentru o reţea, J se poate determina din condiţiile de încălzire admisibilă, de asigurare
a unui randament minim al reţelei sau de minimizare a unei funcţii obiectiv care evaluează
costurile materialelor, a pierderilor de energie etc. Astfel, pentru fiecare porţiune se poate
determina Jc şi apoi:
nL

J ck
. (17)
J med  k 1

nL
Expresia pierderilor active totale devine:
nL
P    J med  3 I ck  lk . (18)
k 1
Se introduce noţiunea - momentul curenţilor ceruţi ai reţelei trifazate:
nL
M ( I c )  3 I ck  lk . (19)
k 1

Atunci: P    J med  M ( I c ) . (20)

Minimizarea pierderilor de putere în reţea este echivalentă cu minimizarea
momentului curenţilor ceruţi M(Ic) sau a momentului puterilor aparente cerute:
nL nL
M ( S c )  3 U fn  I ck  lck   S ck  lk . (21)
k 1 k 1
Semnificaţia lui M(Ic):
P
M (I c )  , (22)
  J med
sau
nL
M ( I c )  3  J med  S k  lk  J med  v , (23)
k 1

unde s-a folosit notaţia vck=3Sk lk.

Deci, conform relaţiilor (22) şi (23), M(I c) este proporţional cu pierderile de putere şi
cu volumul v al investiţiei de material conductor.
Reducerea cât mai mult posibil a momentului M(Ic) a reţelei atrage după sine
micşorarea volumului de material conductor, deci a investiţiilor şi a pierderilor de putere în
reţea, deci a cheltuielilor de exploatare.
 M(Ic) este cel mai important parametru al reţelei, micşorarea sa determinând creşterea
tuturor indicatorilor economici de bază ai reţelei.
Deoarece sarcinile de calcul şi amplasamentele receptoarelor şi utilajelor sunt date,
modul de amplasare a conductelor electrice este stabilit prin tehnologia de execuţie (ex.:
trasee paralele cu pereţii), singura mărime variabilă, de care depinde M(Ic), este poziţia
punctului de alimentare PA(x,y) a consumatorului.
Cea mai potrivită poziţie a PA se determină prin minimizarea lui M(Ic).

Fig. Explicativă la determinarea M(Ic)

- lungimea lk a unui circuit (figura) se poate descompune în două porţiuni perpendiculare, lkx
şi lky, paralele cu Ox, respectiv Oy:
l x   x  xk    y  y k  . (24)
- generalizare: lk  x  xk  y  y k deci l k  lkx  lky . (25)
Momentul total al curenţilor ceruţi este:
M (I c )  M x (I c )  M y (I c ) , (26)
nx
în care: M x ( I c )  3 I cxk x  xk (27)
k 1
ny

şi M y ( I c )  3 I cyj y  y j , (28)
j 1

unde:nx, ny - numărul abscisei, respectiv ordonatei (x[0, L1], y[0, L2]);

Icxk, Icyj - curentul cerut total al receptoarelor de la abscisa k, respectiv ordonata j;
xk, yj - coordonate caracteristice.
Obs.:- între două coordonate caracteristice componentele MCC variază liniar (figura);
- minimul componentelor Mx(Ic) şi My(Ic) se găsesc în puncte corespunzătoare unor
coordonate caracteristice;
- valorile maxime ale MCC sunt la coordonate extreme.
Coordonatele PA care minimizează MCC Mx,y(Ic) sunt în vecinătatea centrului de
sarcină determinat ca medie ponderată a coordonatelor caracteristice:
nx ny

S ck  xk S
j 1
cj  yj
xc  k 1
nx ; yc  ny . (29)
S k 0
ck S j 1
cj