Sunteți pe pagina 1din 3

Regulamentului de acordare a finantarilor din Fondul Cinematografic

În ceea ce privește lumea cinematografului au fost dea lungul timpului o sumedenie de


proiecte care nu au prins, nu au avut temei serios atât cultural cât și politic iar inițiativele s-au
pierdut rapid. De data aceasta, în temeiul dispozițiilor alin. (4) al art. 7 din Legea nr. 52/2003
privind transparenta decizionala in administratia publica, Ministerul Culturii si Identitatii
Nationale supune dezbaterii publice proiectul Regulamentului de acordare a finantarilor din
Fondul Cinematografic.
Am selectat câteva articole ce par să rezume cel mai bine această încercare de
restructurare a lumii cinemaografice prin diverse metode de finanțare și susținere materială a
acestei lumi a filmului și cinematografiei. În rândurile de mai jos sunt relatate și descrise
articolele cu cel mai mare impact, articolele detaliate cu privire la modul de acordare a
fondurilor cât și articolele legate de entitățile eligibile pentru aceste fonduri.
Art. 1
S-a ajuns la concluzia că lumea cinematografiei trebuie stimulată într-o oarecare măsură
prin anumite finanțări de diferite genuri, astfel Centrul Naţ ional al Cinematografiei acordă din
Fondul cinematografic sprijin financiar pentru producția de filme, pentru dezvoltarea de
proiecte și pentru finanţ area altor activităţ i din domeniul cinematografiei: producătorilor şi
regizorilor de filme cu succes de calitate artistică şi cu succes în exploatare. Asta are o gamă
foarte largă de răspândire, mai exact poate atinge teme precum promovarea şi distribuirea
naţională în cinematografe sau pentru promovarea în străinătate a filmelor româneşti; pentru
retehnologizarea cinematografelor de artă; pentru funcţionarea şi programarea
cinematografelor de artă; pentru programe de cultură şi educaţie cinematografică; pentru
restaurarea filmelor româneşti din patrimoniul cultural cinematografic; pentru arhivare în
format digital conform a filmelor produse pe suport digital şi finanţate dintr-un fond special
creat pentru acest lucru.
Concluzia a fost că e necesar și absolut de mare ajutor ca în vederea sprijinirii cu
prioritate a dezvoltării și producției de film trebuie făcută o schimbare de imagine și nu numai,
astfel, 65% din sumele colectate la Fondul cinematografic vor fi alocate anual pentru sprijin
financiar cu această destinație.
Art. 2
(1) Alocarea acestui sprijin este un întreg proces în sine, deoarece pe alocuri se dovedește a fi
foarte complicat, mai exact, s-a decis că se va face în baza unui proces de selecție, pentru fiecare
categorie de finanțare, în funcție de oportunitatea, calitatea, fezabilitatea proiectului și în limita
bugetului disponibil.
(2) Entitatea cu puterea de decizie în acest caz este bineînțeles Consiliul de administrație al
Centrului național al Cinematografiei, care la rândul său va avea decizii importante de luat, el
stabilește fondul total alocat pentru fiecare sesiune de concurs î n vederea finanţ ării tuturor
categoriilor de activităţ i din domeniul cinematografiei, î n conformitate cu prevederile legii.
(3) Cuantumul de acordare a sprijinului financiar se stabileş te de către Consiliu, î n conformitate
cu prevederile legale î n vigoare ş i ale prezentului Regulament, ş i î n funcţ ie de resursele
financiare anuale existente î n cadrul Fondului cinematografic.
Concursul de proiecte cinematografice
Art. 3 Acest articol nu face altceva decât să explice în detaliu modalitățile de
obținere a banilor, cine poate solicita aceste sume, care sunt prevederile legale și legate de
concurs ce trebuie respectate și multe altele. Sunt selectate cele cu o importanță crescută.
(1) Pot solicita sprijin financiar pentru producție și pentru dezvoltare de proiect persoanele
juridice și persoanele fizice autorizate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) sunt înscrise în Registrul cinematografiei;
b) au un capital social de minimum 20.000 lei sau, în cazul persoanelor fizice autorizate,
prezintă o scrisoare de garanţie bancară, în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului
Naţional al Cinematografiei;
c) asigură o contribuţie proprie de minimum 6% din bugetul total al producţiei filmului, în
numerar, servicii sau în natură;
d) în cazul coproducţiilor cinematografice, contribuţia proprie de minimum 6% se referă la
participarea părţii române;
e) au obţinut, în condiţiile legii, acordul scris al autorului/autorilor scenariului pentru realizarea
filmului, precum şi dreptul de exploatare a filmului produs;
f) prezintă dosarul de concurs întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului;
g) includ în bugetul de producţie al filmului cheltuieli care nu pot depăşi următoarele procente
din costurile directe:
- 10% pentru cheltuielile de regie ale societăților producătoare;
- 10% pentru cheltuieli neprevăzute;
- 20% pentru totalitatea cesiunilor drepturilor consimțite de autorii filmului.
h) fac dovada că nu au datorii la bugetul general consolidat, precum şi la Fondul
cinematografic..
(3) Producătorul este obligat să cheltuie pe teritoriul României minimum 60% din valoarea
ajutorului primit sub formă de sprijin financiar pentru producție.
(4) Sprijinul financiar pentru producţia unui film se acordă exclusiv pentru proiectele declarate
câştigătoare în cadrul concursurilor de proiecte cinematografice şi nu este transmisibil, cu
excepţia cazurilor speciale prevăzute de lege și de prezentul Regulament.
(5) Sprijinul financiar pentru dezvoltarea de proiect se acordă exclusiv pentru proiectele
declarate câştigătoare în cadrul concursurilor de proiecte cinematografice şi nu este
transmisibil.
Art. 4 Se menționează sumele maxime care pot fi acordate sau procentajul maxim
de care poate beneficia o entitate culturală.
(1) Procentul care se poate aloca unui solicitant în cadrul unei sesiuni pentru acordarea de sprijin
financiar pentru dezvoltarea de proiect și pentru producția de filme nu poate depăși 20% din
suma totală alocată în respectiva sesiune de concurs.
(2) În situaţ ia î n care unul sau mai multe dintre fondurile alocate pentru finanţ area filmelor
dintr-o categorie de concurs nu s-au epuizat î n urma distribuirii, fondurile rămase pot fi
redistribuite, prin hotărârea Consiliului, î n cadrul altei categorii unde fondurile au fost
insuficiente. Sumele rămase neutilizate î n urma redistribuirii sunt reportate la Fondul
cinematografic.
Art. 5 Aici se menționează clar entitățile care nu pot participa la concursul de
proiecte cinematografice din diferite motive, fie din considerente de avantaje superioare,
fie multitudinea de proiecte nefinalizate, etc.
(1) Nu pot participa la concursurile de proiecte cinematografice persoanele juridice și
persoanele fizice autorizate care nu au respectat prevederile legale incidente și obligațiile
stabilite prin contractele aflate în derulare cu Centrul Național al Cinematografiei.
(2) Nu pot participa la concursurile de proiecte cinematografice persoanele fizice autorizate ş i
persoanele juridice care sunt î n situaţ ia de a avea mai mult de cinci proiecte, indiferent de
secțiunea de concurs, pentru care au câş tigat finanţ are ş i nu au î ncheiat contractele până la data
depunerii dosarelor.
(3) Nu pot participa la concursurile de proiecte cinematografice regizorii care au deja î n
desfăş urare două proiecte nefinalizate î n termenul prevăzut î n contract, realizate cu sprijinul
Centrului Naţ ional al Cinematografiei, indiferent de categoria de concurs, cu excepţ ia
categoriilor dedicate dezvoltării de proiect și situaţ iei î n care dovedesc faptul că au î ncheiat
filmările la cel puțin unul dintre proiecte.

S-ar putea să vă placă și